”Studiile arata ca nu copiii de 9 si 10 se vor adapta cel mai bine la viata adulta, ci aceia de 7 si 8.”

Fraza aceasta a devenit foarte ”virală”, de când un psiholog (sic!) a pronunțat-o într-un interviu. Cum mângâie multe frustrări și satisface multe comodități, a prins și prinde chiar minți altminteri luminate.

Voi repeta fără să obosesc: atenție la fast-food-ul intelectual! Mulți practicieni în domeniile dezvoltării umane (copii sau adulți) promovează interpretări facile și inexacte ale unor rezultate de cercetare științifică.

Riguros științific vorbind, fraza de mai sus e o generalizare nesustenabilă.

Pe de o parte, ce înseamnă ”se vor adapta cel mai bine la viata adulta”? Cine e ”cel mai bine” adaptat la viața adultă: un multimilionar care a câștigat mare parte din bani acționând ”la limita legii” sau dincolo de ea, ori un cercetător științific care trăiește modest, căutând un leac pentru cancer? un manager de top hiperperformant în a crește profiturile companiei sale, ori un învățător dedicat educației copiilor și adulților dintr-un sat sărac? Noțiunea ”adaptat cel mai bine” trebuie, potrivit practicilor de cercetare, atent operaționalizată, altfel spus definită prin comportamente concrete, observabile și, atât cât e posibil, măsurabile.

Pe de altă parte, dacă procentul celor de 7 și 8 care reușesc în viață e mai mare decât procentul celor de 9 și 10, aceasta nu ne îndreptățește să conchidem că ORICARE dintre cei dintâi se va adapta neapărat mai bine la viața adultă decât ORICARE dintre premianți și că, în consecință, ar fi recomandat să-i orientăm pe copii mai curând către performanțe școlare medii decât către performanțe înalte.

Ar fi nevoie de analize comparative mult mai rafinate pentru a evidenția factorii care fac ca UNII copii de 9 și 10 să reușească foarte bine, în timp ce UNII nu; și, de partea cealaltă, factorii care fac ca UNII copii de 7 și 8 să reușească foarte bine, în timp ce UNII nu…

E o mare diferență între copilul care primește notele respective ”organic”, firesc, natural (ceea ce nu înseamnă fără efort sau fără niciun stres) și copilul care le primește ca rezultat al unei strategii (sau unor tertipuri) obsesive de vânare de note.

Recomandarea mea: educă-ți copilul – inclusiv copilul din tine – să facă eforturi să învețe cât mai bine tot ce se poate învăța, la orice vârstă, și să se ferească de vânătoarea de note, premii și alte asemenea.

Aceasta este atitudinea cu adevărat sănătoasă și productivă în materie de educație, indiferent că e vorba despre copii sau despre adulți.

Pericolul cel mai mare pe care îl văd eu, deja de multă vreme, în societatea românească e supraprotecția copiilor (și adulților) în față efortului intelectual și fizic, combinată cu o vânare obsesivă a primelor locuri în ierarhiile școlare (și socio-economice).

Aș numi aceasta contradicția educațională nr. 1, indiferent că vorbim despre educația și dezvoltarea copiilor sau educația și dezvoltarea adulților.

Învață pentru performanță maximă (fă tot ce poți tu mai bun aici și acum), sărbătorește-ți fiecare reușită înțeleasă în acest fel, iar apoi bucură-te de recunoașterea socială, dacă vine, și ferește-te cu mare grijă ca ea, recunoașterea externă, să devină motivație a învățării și performanței. Motivația cu adevărat eficace vine din identificarea ta profundă cu ”Fac tot ce pot eu mai bun aici și acum”, din bucuria acțiunii și bucuria de a vedea produsul muncii tale.

NB. Atenție la limbajul înșelător: când spui ”Îmi place să văd rezultatele muncii mele”, ai în vedere produsul efectiv care a ieșit din mintea și mâinile tale? ori te gândești, de fapt, la o recunoaștere socială? În primul caz, îți alimentezi motivația intrinsecă, profundă; în cel de-al doilea, te otrăvești cu motivații externe, foarte fragile, din cauză că nu tu ai controlul asupra lor.

Citește și:

Renunțați la educația centrată pe note, premii, ierarhii !

Paşi necesari către o reformă în educaţie (2)

Fast-food pentru minte: ”Să nu ai așteptări”

Anti-clișeu: ”Nu mă simt pregătit(ă) pentru…” ;

Descoperă-ți talentul și urmează-l … așa să fie, oare? ;

Când și cum să (nu) te iubești pe tine ;

Un sfat-clișeu: ”Fă ce-ți place”