Visul despre căsnicie și realitatea căsniciei

11.02.2016

 S-a îndrăgostit de un canar pe care l-a închis într-o colivie de aur
și apoi s-a plictisit de el fiindcă nu mai cânta.

Pe parcursul ultimei sesiuni, am fost ca într-un montagne-russe din punct de vedere emoțional. În zilele de după, m-am gândit destul de mult la problemele mele conjugale, uneori cu încrâncenare, alteori cu detașare – după câte o repriză scurtă de meditație. Oricum, mă afectează atât de tare încât am reacții fiziologice (nu pot mânca, merg des la baie, am palpitații și nod în piept). În acest moment, cred că pot rezuma relația soțului meu cu mine prin fraza: s-a îndrăgostit de un canar, pe care l-a închis într-o colivie de aur și apoi s-a plictisit de el fiindcă nu mai cânta.

Relația mea cu el a stat tot timpul sub imperativul „Fă-l să te iubească”.

Cea mai mare teamă a mea a fost că n-o să mă mai iubească. Am tânjit mereu după dragoste necondiționată (am încercat s-o ofer la rândul meu și sper că am reușit să dau altora astfel de dragoste), dar am simțit continuu că trebuie să fac ceva ca să fiu iubită. Căutând să-mi satisfac această obsesie legată de iubire și de apropierea de persoana iubită, am făcut prea multe compromisuri.

Am conștientizat că încercam să controlez prea multe lucruri care nu țineau, de fapt, de mine (acțiunile lui, dacă mă iubește sau nu, locul pe care mi-l rezervă în viața lui). Și apoi, chiar dacă mă „strângea”, situația recentă îmi dădea și oarecare confort. De acest confort încercam (și câteodată mai încerc) să mă agăț. Am început să fac meditația „schimbării” care mă ajută să văd lucrurile într-o nouă lumină. Totul a devenit mult mai simplu de când am ales să mă poziționez (deocamdată) în postura de spectator. Acum îmi doresc să las lucrurile să se schimbe, energia să curgă și mintea să se deschidă spre nou. Privesc cu atenție în jurul meu. Înțeleg că nu trebuie să-mi doresc controlul asupra a tot ce există în viața mea și, mai ales, asupra sentimentelor celorlalți. Accept schimbarea ca pe un proces natural și înțeleg că o criză poate aduce oportunități pentru renaștere și creativitate. Îmi doresc să am răbdare ca soțul meu să-și realizeze călătoria emoțională și mă abțin să intervin cu scopul de a controla rezultatul acesteia. Dacă mă iubește sau nu, nu depinde doar de mine, depinde și de el, iar eu nu pot controla, nici influența decisiv, sentimentele lui. Asta nu mă oprește pe mine să-l iubesc în continuare, dar învăț s-o fac și de la distanță.

Foto: www.sugarfreetalk.com

*

Toată această poveste îmi aduce și un sentiment de libertate.

A fost posesiv și gelos tot timpul, ceea ce m-a făcut pe mine să evit compania altor bărbați, fie ei amici ori colegi de muncă, chiar dacă relațiile erau cu totul și cu totul normale. De asemenea, mi-am redus foarte tare cercul de cunoștințe și prieteni numai ai mei, fiindcă mă învârteam mai ales în cercurile lui de rude și prieteni. Am evitat o grămadă de activități cu potențial „amoros”, cum ar fi cursurile de dans, la care mi-aș fi dorit tare mult să merg. Am simțit de mai multă vreme costrângerile, am încercat să le înlătur încetul cu încetul, cu bătălii de argumente, dar acum toate aceste constrângeri s-au prăbușit dintr-o dată. Așa că, dacă mai avem un viitor împreună, e bine că o grămadă de „reguli” au căzut. Seamănă cu un incendiu de pădure, care a ars și copacii, dar și insectele dăunătoare. Cel puțin în momentul de față, copacii mai au rădăcini adânci…sunt atât de confuză, încât nu pot să iau nicio decizie – până una alta, voi lua o pauză: vreau să plec undeva singură o săptămână.

Analizând relația dintre visul despre căsnicie și realitatea căsniciei, am conștientizat că am preluat pe nemestecate o serie de obiceiuri, norme sociale și clișee care mi-au făcut mult rău: „tu ești a lui și el este al tău”, „sunteți ca soarele și luna”, „el ți-a fost sortit”,  „bărbatul aduce banii, femeia se ocupă de copii și de casă”, „în spatele fiecărui bărbat puternic se găsește o femeie puternică”, „nu poți fi și mamă bună și soție iubitoare și să ai și o carieră”, „copiii au nevoie ca mama să fie mereu lângă ei”, „dacă e gelos înseamnă că te iubește”, „dacă cineva îți face avansuri înseamnă că tu l-ai provocat”, „cei care se iubesc se fac fericiți unul pe celălalt”, „soții își petrec timpul împreună” etc. etc.. Acum îmi dau seama că „vreau să mă iubească numai pe mine, mereu” ar fi minunat, dar nu este o dorință realistă.

Conștientizez că există mai multe feluri de a iubi și că ele se pot îndrepta spre aceeași persoană sau spre persoane diferite. De asemenea, sunt conștientă de evoluția în timp a acestor sentimente. Identific pe ce fel de iubire mă pot baza acum de la soțul meu și  în ce măsură această iubire acoperă nevoile mele. Simt o oarecare detașare față de nevoia de a primi iubire romantică de la el. Sunt conștientă că în acest moment nu-mi poate satisface această nevoie.

Acționăm după valori și modele familiale diferite.
Dacă hotărâm să rămânem împreună, va trebui să discutăm serios
despre modelele de viață și valorile în care fiecare dintre noi crede.

Totodată, îmi mai dau seama și că acționăm după valori și modele diferite – în fond, n-am discutat niciodată despre aceste subiecte ca să vedem cât se suprapun cele două modele cu care fiecare venea în cuplu și să le armonizăm. Eu am crescut într-o familie în care era foarte accentuat sentimentul că acționăm împreună pentru un scop comun. El vine dintr-o familie în care, dacă lucrurile nu merg, le lăsăm baltă, în care soții au vieți aproape separate, iar mama poartă toată grija copiilor. Nu am fost conștientă până acum cât de tare influențează modelele familiale felul de a acționa și cât de mult ne afectează. Deși amândoi ne doream cu ardoare exclusivitatea iubirii și atenției partenerului, dacă lucrurile nu mergeau chiar cum ne-am fi dorit, eu acționam în direcția rezolvării în comun a  problemelor, iar el alegea să le judece, să decidă în privința lor și să acționeze de unul singur. Dacă hotărâm să rămânem împreună, va trebui să discutăm serios despre modelele de viață și valorile în care fiecare dintre noi crede. Teme de abordat: rolul fiecăruia în relație, importanța fidelității, gestiunea conflictelor, luarea deciziilor, democrația în relație.

Mă străduiesc să reconstruiesc echipa familială.

Conștientizez că a existat/există competiție între noi și că aceasta a fost un factor important în deteriorarea „spiritului de echipă”. Investighez cauzele apariției acestei competiții și modurile în care ea se manifestă. Mă străduiesc să reconstruiesc „echipa” – aspect esențial pentru creșterea copilului pe care îl avem împreună, indiferent dacă vom continua căsnicia sau nu. Identific moduri în care pot să fac acest lucru. (Notă ES: citește Despre competiția în cuplu I. De ce și cum? ; II. Oamenii inteligenţi învaţă din experienţa altora ! ; III. Câteva recomandări)

Teama de a rămâne singură cu un copil de crescut:
mi-am dat seama că nu am motive să mă mai simt singură pe lume.

Dincolo de fricile mele legate de relația de cuplu, prezența fiului nostru adăuga și teama de a rămâne singură cu un copil de crescut. În fapt, gândind obiectiv, cea mai mare parte a timpului m-am ocupat singură de creșterea copilului, contribuția soțului fiind mai ales sub formă de suport material. Analizând această frică și modul cum poate fi ea gestionată, am conștientizat că am puterea și rețeaua socială potrivită pentru a avea grijă de el, indiferent dacă soțul meu este prin preajmă sau nu. Există oameni în jurul meu cărora pot să le cer ajutorul și care ar fi dispuși să mi-l ofere în variate moduri. Mi-am dat seama că nu am motive să mă mai simt singură pe lume. Am hotărât să strâng legăturile cu persoanele apropiate și să creez și  alte legături. Totodată,  mă pot baza chiar pe copil. Aleg să îi încurajez autonomia.

Am conștientizat și că exprimarea furiei îmi face bine.

Ieri, în timp ce mergem pe jos să-l iau pe copil de la școală, m-am imaginat tăind cu cuțitul rochia de mireasă (sună ca o scenă de film prost, știu). Atât de prinsă am fost în acea imagine, încât am ajuns la școală în 15 minute (de obicei fac 25), cu inima mai ușoară și cu un sentiment de forță, nu de neputință. Așa îmi dau seama că până acum m-am descărcat numai prin plâns, care dă o stare de liniște, e drept, dar am nevoie și de senzația „gata de acțiune” pe care mi-o dă exprimarea furiei.

Decid să îmi accept furia ca parte din pachetul emoțional trăit vis-a-vis de problemele de cuplu și o canalizez astfel încât să-mi dea energie.

Care e cel mai simplu lucru pe care îl pot face altfel chiar acum?

Mă iubesc eu însămi necondiționat. (Notă ES: citește Când și cum să (nu) te iubești pe tine )

Îmi prețuiesc noua libertate interioară – mă străduiesc să n-o mai pierd vreodată.

Acest articol a fost, la origine, un feedback scris de o clientă după una dintre sesiuni.
Multe dintre idei se regăsesc însă și în feedback-uri pe care le primesc de la bărbați
Semnat: L. – din motive ușor de înțeles după lectură, clienta a ales anonimatul.