Prima condiţie a unei relaţii civilizate şi a unui nivel sănătos de încredere este definirea clară a aşteptărilor: ce puteţi aştepta dumneavoastră de la mine? ce aştept eu de la dumneavoastră?
Am sintetizat acestea într-un Contract.
Citindu-l, veţi înţelege modul de lucru şi vom economisi timpul, energia şi banii pe care, altfel, ar trebui să le alocăm pentru explicaţiile iniţiale absolut necesare, ori pentru gestiunea unor situaţii nedorite ce ar putea să apară pe parcurs.
Îmi place principiul gentlemen’s agreement, mi-aş dori să putem lucra doar pe baza cuvântului dat, însă experienţa mi-a dovedit că prea puţini oameni îşi pot într-adevăr respecta cuvântul pe termen mai lung.
Ştiu că în România cei mai mulţi oameni evită să semneze contracte. Spun “Mergem pe încredere”, apoi fiecare interpretează în felul său ce e “normal” să aştepte de la celălalt, iar în cele din urmă fiecare e mai mult sau mai puţin dezamăgit, ori poate fi victima unui abuz fără să se poată apăra. Este una dintre explicaţiile cele mai probabile pentru neîncrederea generalizată pe care ne-o dezvăluie sondajele.
Un contract care cuprinde drepturile şi obligaţiile reciproce este un instrument de lucru, care ne protejează şi pe dumneavoastră şi pe mine de aşteptări imposibil de satisfăcut, ori de eventuale capricii sau abuzuri ale celuilalt.
Bineînţeles că oricare dintre prevederile acestui Contract poate fi negociată şi reformulată, în funcţie de nevoile şi dorinţele dumneavoastră.
*
1. Partea I. Termeni şi condiţii generale (descărcaţi PDF) este comună pentru toţi clienţii şi conţine descrierea detaliată a ce mă angajez eu să fac, precum şi a lucrurilor pe care este nevoie să le faceţi dumneavoastră pentru ca, lucrând împreună, să obţinem rezultate cât mai bune.
Această parte vă garantează, între altele :
- dreptul de a alege liber despre ce să vorbiţi;
- dreptul de a alege liber ce aplicaţi din ansamblul recomandărilor mele;
- faptul că nu veţi fi judecat(ă), indiferent ce spuneţi şi ce faceţi;
- confidenţialitatea sau anonimatul;
- posibilitatea încetării Contractului oricând doriţi.
Descărcarea şi lectura atentă a acestei părţi chiar înainte de prima sesiune (şedinţă) vă ajută să economisiţi timp şi bani.
2. Partea a II-a. Obiect, preţ şi modalităţi de plată este negociată şi semnată cu fiecare Client în parte.
Unii clienţi preferă sesiunile faţă în faţă (întâlnirile directe).
- Contract-cadru. Întâlniri faţă în faţă – (descărcaţi PDF)
Alţii preferă sesiunile prin telefon sau prin e-mail, pentru că fie locuiesc în alte localităţi, fie călătoresc foarte mult, fie sunt foarte ocupaţi.
Dacă funcţionează? Da. În coachingul mondial, cele mai multe sesiuni se desfăşoară prin telefon, pentru că cei care le contractează sunt foarte ocupaţi sau călătoresc mult.
Citiţi Servicii la distanţă.
- Contract cadru. Servicii la distanţă (prin telefon sau/şi e-mail) – (descărcaţi PDF)
3. Monitorizarea pe parcurs şi evaluarea finală a programului se realizează pe baza unui instrument de lucru standardizat, care îi permite Clientului / Beneficiarului să conştientizeze mai bine unde se află şi care sunt paşii următori către soluţionarea problemei sau / şi realizarea dorinţei sale.



Comentarii recente: