Despre neutralitate şi non-directivitate în coaching şi consiliere: coach/consilier reflexiv şi flexibil versus coach/consilier aparent neutru (I)


01.31.2010

Introducere

Fără a intra în analize şi controverse teoretic-epistemologice, textul acesta, care va cuprinde şapte articole foarte scurte, prezintă câteva argumente pentru munca reflexivă şi creativă a coachilor şi consilierilor, respectiv împotriva aplicării mecanice (mimetice) a recomandărilor, oricare ar fi autoritatea care le emite.

Ideile principale susţinute vor fi:

  1. cele mai multe intervenţii ale coachului / consilierului direcţionează;
  2. tăcerea şi prezenţa charismatică pot direcţiona mai mult decât întrebările;
  3. adesea, implicarea subiectivă e preferabilă posturii obiective (neutre), ori e inevitabilă;
  4. direcţionarea (către a alege schimbarea în locul status quo-ului) face parte din natura coachingului şi consilierii, reprezintă însăşi raţiunea lor de a fi;
  5. în loc să clamăm o neutralitate şi o non-directivitate iluzorii, pare mai realist şi mai corect etic să lucrăm la conştientizarea implicării şi directivităţii, pe care să le supunem continuu reflecţiei proprii, pe de o parte, şi alegerilor conştiente ale subiectului, pe de altă parte; în final, sunt prezentate câteva soluţii practice;
  6. pentru ilustrare, două extrase din dialoguri cu clienţii.

„Argumente” şi „pledoarie” nu înseamnă vreo pretenţie de a formula adevăruri absolute: aş dori ca orice idee formulată de mine să fie interpretată doar ca o alternativă posibilă la ceea ce se învaţă în multe cursuri în vederea acreditărilor profesionale.

Eu tratez împreună coachingul şi consilierea, pentru că există deja de multă vreme forme de consiliere centrate pe beneficiar (client), care, cu foarte puţine excepţii, respectă aceleaşi principii şi folosesc aceleaşi tehnici ca şi coachingul.

Aşa cum există pedagogii noi, numite „active”, „constructiviste” etc., care sunt centrate nu pe profesor şi predare, cum suntem obişnuiţi, ci pe elev / student şi pe învăţarea prin explorare, descoperire, elaborare personală, experimentare şi feed-forward şi care fac din educaţie un proces foarte similar coachingului – şi merită ştiut că unele cursuri universitare din facultăţile de asistenţă socială şi de ştiinţe ale educaţiei din România abordează sistematic aceste forme de consiliere şi educaţie.

În accepţiunea cea mai cunoscută în toate ştiinţele socio-umane şi în toate practicile pe care acestea se presupune că le fundamentează, noţiunea neutralitate exprimă exigenţa ca profesionistul să nu lase propriile ataşamente de valoare, propriile opinii, credinţe, convingeri, stereotipuri etc. să influenţeze alegerile partenerului de dialog. Raţiunile care stau la baza acestei exigenţe vin din faptul că, dezvăluind propria subiectivitate, putem direcţiona subiectivitatea celuilalt, limitându-i astfel libertatea de alegere şi responsabilitatea.

Non-directivitatea este văzută ca o consecinţă a neutralităţii şi se referă la exigenţa ca, în timpul dialogului profesional, beneficiarul să fie liber să-şi aleagă: temele de lucru, viziunea, valorile, obiectivele, acţiunile pe care doreşte să le întreprindă pentru atingerea obiectivelor, criteriile după care îşi judecă reuşita, limbajele în care se exprimă etc., iar coachul sau consilierul să adopte numai acele întrebări şi comportamente para- şi non-verbale care să permită şi să încurajeze această libertate.

Orice coach bine antrenat şi orice consilier profesionist ştiu că trebuie să evite reţetele furnizate de-a gata, imperativele („trebuie să”), sfaturile şi îndemnurile paternaliste („e bine / rău să faci cutare”), judecăţile explicite sau implicite („eşti / nu eşti vinovat”), enunţarea propriilor opinii înainte ca subiectul să le fi explorat suficient pe ale sale, întrebările închise (de tip „da/nu”, ori cu variante de răspuns) etc.

Prea puţini ştiu însă că parti-pris-urile neconştientizate sunt mai periculoase decât tipurile de intervenţii „interzise” explicit, pentru că, în timp ce intervenţiile sensibil directive le lasă subiecţilor (clienţilor) posibilitatea să se apere, prin reacţiile de rezistenţă, cele neconştientizat directive evită rezistenţa şi pot manipula alegerile.

NB. La doi ani după ce am publicat această serie de articole, mă bucur să văd că unul dintre mentorii coachilor din România, Alain Cardon , atrage atenţia asupra iluziei neutralităţii: “Anyone that pretends being neutral is just hiding in the cloak of conformity. Consequently systemic coaches assume that they are participating witnesses. They know that their own lives and day-to-day experiences are fractally or synchronically embeded within their client’s lives, work, ambitions and issues. And they cherish that knowledge.”

Citiţi continuarea la:

Cele mai multe intervenţii ale coachului / consilierului direcţionează

Tăcerea şi prezenţa charismatică pot direcţiona mai mult decât întrebările

Uneori, implicarea subiectivă e preferabilă posturii obiective (neutre), ori e inevitabilă

Direcţionarea face parte din natura coachingului şi consilierii

O practică profesională reflexivă şi flexibilă e singura cu adevărat etică

Coach/consilier reflexiv şi flexibil versus coach/consilier aparent neutru (VII)

Ma intereseaza opinia ta, scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.