Cum cultivi optimismul realist și încrederea?


10.31.2013

Descoperi foarte ușor răspunsul dacă reformulezi astfel întrebarea:

  • Cum povestești despre reușitele și eșecurile tale?
  • Ce fel de feedback aștepți de la mentorul, trainerul, consilierul, profesorul, părintele tău?
  • Ce fel de feedback oferi?

De cele mai multe ori, începi cu ”N-am făcut… / N-ai făcut…” sau ”N-am reușit… / Ai ratat…”? Sau cu ”Am făcut / Ai făcut…, dar…”? Ori cu ”Am greșit… / Ai greșit…”, ”Știi unde e greșeala mea/ta…”?

De cele mai multe ori, îți spui ”povestea de succes” și eviți să ceri feedback cuiva mai competent sau cu mai multă experiență, pentru că te temi să nu-ți spună direct că ai greșit, ori, chiar dacă nu-ți spune direct, te temi că vei descoperi tu că ai greșit ceva, ori nu știi ceva, ori nu ești așa cum ți-ai dori?

De cele mai multe ori, te superi când șeful, mentorul, trainerul, consilierul, profesorul, părintele tău ”te critică”?

Preferi șefii, mentorii, trainerii, profesorii, părinții care te încurajează mângâindu-te pe creștet și lăudându-te?

Alegi mentori, conferențiari, profesori care obișnuiesc să spună că un mentor, antrenor, profesor bun nu trebuie să-ți spună niciodată ce ai greșit și nici cât mai ai de învățat, pentru că te-ar descuraja?

În toate aceste situații, gândește-te mai bine!

Soluția pe care ți-o recomand eu este foarte simplă și singura cu adevărat sănătoasă:

  • spune întotdeauna ”Am reușit … și mai am de făcut…”;
  • și caută întotdeauna mentorii, trainerii, profesorii care îți spun ”Ai reușit… și mai ai de lucru la…”.

Fără ”Nu am reușit / făcut…”.
Fără ”Nu…, dar…” sau ”Da, dar…” – creierul tău va acorda spontan mai mare greutate negației.
Fără alte adăugiri, complicări, îmbârligări etc. ale minții și conversației cu sine și cu alții.
Pentru că te inhibă, te descurajează, te blochează.

Dar și fără punctul pus direct după ”Am reușit…” și mângâieri pe creștet ”înțelegătoare” atunci când ai greșit.
Pentru că ele înseamnă autoiluzionare și autosuficiență; autocondamnare la mediocritate.

Cultivă-ți optimismul și încrederea prin identificarea, cât mai precisă, a pașilor înainte pe care i-ai făcut:

  • Ce am reușit, aici și acum, mai mult și mai bine decât altădată?

Și cultivă-ți totodată realismul prin identificarea pașilor – concreți, specifici, mici – pe care urmează să-i faci:

  • Ce voi face data viitoare mai mult și mai bine decât am făcut aici și acum?

Optimismul realist – acesta este ”secretul” încrederii, al învățării și al dezvoltării autentice și sustenabile.

Ma intereseaza opinia ta, scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.