Ego-ul ținut în frâu și autodisciplina: află cum le poți antrena


01.06.2018

Unul dintre motivele pentru care mi-am dorit sa ajung sa lucrez in compania aceasta a fost implicarea lor in cazuri sociale, la nivel mare. Eu imi spuneam atunci ca nevoia mea principala era de contributie, de aceea imi doream postul. Nu mai trag presuri. Nevoile principale erau ale mele, personale, de semnificatie si de recunoastere. Satisfacandu-le, contribuiam, desigur, insa trebuie sa admit: am aceste nevoi. Am nevoie să fiu femeie alpha (alpha female). Iar dupa comparatia de la curs, cu lupii tineri care mai intai traiesc ca followers alaturi de masculul alfa din haita si isi antreneaza in timp puterea de a lupta pentru o pozitie alfa, am inteles de ce aceste nevoi – urmarite cu strategie si satisfacute cu adecvare si proportie – pot fi resurse foarte utile.

Notă: acest articol a fost scris, ca follow-up, de o clientă.

Roxana Dumitru_2

1. Am pus ego-ul la locul lui, cu fermitate, usurinta si nicio rezistenta

Dupa cursul de ieri, am mai gasit un instrument, pe care il voi testa in situatii in care apare invidia.

Revenind la dorinta mea de a ma implica in campaniile sociale organizate de companie (campanii care iau si premii internationale, deci era evident unde se afla nevoia mea de contribuie 🙂 ): in ultimele 2 saptamani, compania a derulat o campanie pentru copiii bolnavi de cancer, care a luat amploare la nivel national, cu implicarea multor persoane publice, cu dialog in multe publicatii importante, cu preluare internationala. O campanie cu adevarat emotionanta – genul de campanie pentru care am venit. Eu nu am lucrat in cadrul ei, a fost delegata de la inceput altor colege, din motive evidente, de competenta. Pe parcursul acestor zile, am observat ca a ajuns la foarte multe persoane pe care le cunosc, multe imi spuneau ce initiativa minunata si ce campanie buna. Ma asteptam sa fiu invidioasa ca nu eu am facut-o; in schimb, reactia mea a fost de admiratie pentru colegele mele, ca au reusit sa o duca mai departe decat as fi fost eu capabila sa o duc (yet! 🙂 ), de recunostinta ca lucrez cu oameni care aleg sa se implice si in astfel de initiative, de excitement ca lucrez zilnic cu ei si pot sa invat de la ei, ca sa ma dezvolt. Intr-un singur moment ego-ul meu si-a aratat coltisorii (ca un pui de lup care vrea sa fie alfa, dar e pui), dar i-am inchis gura imediat: taci, ca nu e despre tine. Sunt foarte recunoscatoare – mie si cursului – ca prima reactie nu a fost a ego-ului, ca a aparut fooaarte putin si l-am gestionat foarte repede. Acum inteleg: asa il folosesc ca pe o resursa.

Nu ii mai spun ego-ului meu sa taca, daca tot am decis sa il folosesc drept resursa. Il pun sa contribuie, cum fac si cu celelalte resurse pe care le pun la treaba. Cand isi arata coltisorii, il intreb simplu: si pe tine cine te opreste, onest, sa faci asta? Aplicat in situatia campaniei, cine ma opreste? Competentele mele, care inca nu au ajuns la nivelul colegelor mele. Apoi ii spun ferm: ia du-te tu la locul tau, deschide agenda si noteaza cand si cum studiezi si antrenezi competentele respective!

2. Antrenez rabdarea, perseverenta si consecventa

Am spus acum cateva luni, cand am inceput noul stil de viata – credeam ca doar alimentar – ca ceea ce face diferenta dintre un om care va reusi si un om care va renunta la un moment dat este disciplina si perseverenta. Stiu ca asta spunem la curs de foarte multa vreme, dar eu acum am internalizat-o, cu durere. Acum am ajuns in punctul de jos al graficului performantei, cel de unde trebuie sa incep sa urc.

Rezistenta la invatare_Curs pentru dezvoltare personal-profesionala cu Elisabeta Stanciulescu

Dupa ce am ajuns, fizic, acolo unde mi-am propus (am slabit cate kilograme mi-am propus), am depasit perioada cu disciplina maxima, impusa de program si am trecut la perioada in care ma pot relaxa putin. Aici a fost momentul in care eu credeam ca incep sa urc in grafic. De fapt, aici a fost momentul celor mai importante descoperiri despre mine, destul de dureroase, dar tipul de durere din care aleg sa iau ce e bun, sa antrenez si sa cresc.

Atunci cand am inceput sa ma relaxez, automat m-am dus la obiceiurile vechi. Sigur, acum cu o frecventa mult mai redusa, cu o intensitate mai redusa, dar tot la ele m-am intors.

Partea foarte buna e ca le-am constientizat imediat.

Partea mult mai putin buna e ca nu m-am oprit la fel de repede. Motiv pentru care acum ma simt foarte, foarte vinovata. Nu pentru jumatatea de kg cu care oscileaza greutatea. Ci pentru ca am muncit 5 luni, am tinut strans fraiele obiceiurilor mele, am fost extrem de disciplinata si apoi m-am relaxat, spunandu-mi ca ”Doar am gustat” si ”Merit, dupa cat m-am straduit”.

Și imediat imi dau seama ca acestea sunt presuri. Stiu ca nu m-am straduit atat doar ca sa imi dau voie iar sa am aceleasi obiceiuri. Stiu ca ceea merit, de fapt, e sa fiu sanatoasa si sa fac alegeri sanatoase. Stiu ca ceea ce merit, de fapt, e sa ma simt Eul-meu-cel-mai-bun, care se apropie mult de ceea ce am reusit sa fac in ultimele luni. Stiu ca ceea ce merit e sa nu mai cred ca merit lucruri care imi fac rau.

Si abia acum imi dau seama cat de importanta este sustinerea grupului.

Curs pentru dezvoltare personal-profesionala cu Elisabeta StanciulescuCurs pentru dezvoltare personal-profesională, seria 2017-2018

Sunt extrem de recunoscatoare pentru sustinerea tuturor, iar admiratia pe care dvs. si unii dintre participanti mi-ati aratat-o ma responsabilizeaza sa continui, sa progresez. In aceste momente, insa, o aud cu preponderenta pe A., care spunea ca a fost in locul meu de multe ori si mereu s-a intors de unde a plecat. Stiu ca ea nu vorbea despre mine, ci despre ea, stiu ca sunt rezistentele ei. Am vrut sa scriu ca nu o iau personal, dar mi-am dat seama ca sunt in defensiva (ma imbratisez pentru ca mi-am dat seama ca sunt in defensiva si am ales sa ies din ea). Am luat-o personal, de fapt, pentru ca a vorbit cu fricile mele. Mi-a fost frica de asta de cand am inceput, iar acum fricile sunt mai mari, pentru ca miza e mai mare.

3. Am descoperit ca functionez cel mai bine cu structura, in pasi mici, cu fermitate

Atunci cand stiam exact cat trebuie sa mananc, exact la ce ora, stiam ce o sa mananc in zilele urmatoare, in saptamana urmatoare, functionam la parametrii maximi. In momentul in care m-am relaxat si mi-am dat voie la altceva, au revenit frustrarile, vinovatia, dezorganizarea.

Am observat acelasi lucru in viata profesionala – de parca as putea separa nevoia de structura in vreun aspect al vietii mele!

In ultima luna, nu am fost la fel de aglomerata, deoarece proiectele se incheie. Am fost gata sa spun, din nou, ca m-am relaxat. Dar nu ma mai programez mental gresit: relaxarea e necesara, atunci cand e timpul ei; eu m-am delasat, acesta este cuvantul. Nu am mai fost la fel de organizata, nu mi-am mai respectat agenda la fel de strict. Mi-am terminat treaba, e adevarat, dar nu intelegeam de ce ma simteam obosita si frustrata. Acum realizez ca mi-am pierdut sentimentul de self efficacy. Cele 5-10 minute pe care mi le acordam dimineata, in care scriam tot ce am de facut, ce e prioritar, imi dadeau un sentiment de self-efficacy. Simplul gest de a bifa cu pixul roz in agenda ca un lucru e terminat imi dadea acest sentiment.

Am descoperit, de asemenea, ca am nevoie de structura in ganduri si in exprimarea lor, in formularea lor cu multa claritate, in ducerea ideilor pana la capat, in coerenta. Aici mai studiez si revin cu plan de actiune.

Am descoperit ca pot functiona bine doar cu mindfulness, asumarea responsabilitatii si self efficacy, structura, agenda, auto-disciplina, fermitate.

Am descoperit ca, fara monitorizare periodica, aceste castiguri se pot pierde, chiar daca le castig prin multa munca. Am inteles de ce trebuie sa antrenez cate putin, in fiecare zi, si sa monitorizez progresul. Acum, cand am fost atat de aproape sa il pierd, pentru ca nu l-am tinut sub observatie, abia acum am inteles.

4. Cum am reusit sa ma antrenez pana acum

Pana acum, am testat – si a functionat in majoritatea situatiilor – propozitia Eu aleg sa…”.

Cand voiam sa mananc ceva care nu facea parte din plan, mi-am spus: eu aleg sa mananc ceva cu mult zahar, care o sa imi creasca nivelul glicemiei si o sa ma dezechilibreze, urmand sentimente de vinovatie. Cand voiam sa aman ceva la birou: eu aleg sa nu fac X, care o sa rezulte in acumularea de frustrari si pierderea sentimentului de self efficacy.

Pentru mine, acest ”Eu aleg sa” nu e nici impersonal, nici personal, e undeva la mijloc. Caut sa evaluez situatia si consecintele cat de obiectiv pot, astfel incat sa nu simt ca vorbesc nici cu intelectualul, nici cu adolescentul, nici cu adultul din trecut care coexistă in mine si pot gasi scuze, presuri si portite de scapare. Caut sa vorbesc cu Roxana responsabila, care isi asuma consecintele: OK, tu alegi sa mananci, asumandu-ti ca o sa iti creasca nivelul glicemiei, asumandu-ti ca o sa te simti vinovata; pe scurt, tu alegi să iti creasca nivelul glicemiei și sa te simti vinovata.

Am observat ca, atunci cand pun problema asa, cat pot de rational, obiectiv, ferm si echilibrat, admitand si ca vreau sa fac ceva din motive ce nu tin de nevoi reale (in exemplul meu, nu simteam ca sunt ametita si mi-a scazut glicemia), de cele mai multe ori iau decizia potrivita. Inca lucrez la frecventa deciziilor potrivite.

5. Ce aleg sa fac in continuare

Rules are my new best friends.

Reguli, reguli, reguli. Testez regulile, creez reguli noi, elimin ce nu se potriveste (ma imbratisez inca o data pentru ca am trecut la noua etapa in ”sotron”).

Am capitalizat experienta (ma mai imbratisez o data). Inainte sa scriu aceasta parte din follow up, am scris in documentul meu de reguli ce am invatat din aceste saptamani. Am scris noua structura pe care trebuie sa o respect si pe care o voi testa. Am decis sa fac pasi mai mici, pentru ca cei mari nu sunt fezabili pentru picioarele mele scurte (folosesc resursele pe care le am, inclusiv autoironia 🙂 ). Asa ca imi structurez noile reguli sub forma unui circuit neuronal si in fiecare seara bifez ce am reusit. La final de saptamana fac reevaluarea mai ampla, care sa necesite mai mult decat bifari. O sa testez aceasta noua abordare.

As vrea sa inchei acest follow up asa cum incheiem noi cursurile, cu un exercitiu de inteligenta emotionala si abordare apreciativa.

Nu stiu cat de mult s-a simtit in tot ce am scris (am scris asta mai mult pentru mine, dvs. cu siguranta ati simtit), dar au fost pachete emotionale puternice, la extreme. In prima parte, a fost predominant pozitiv. Am scris-o in alta zi, cand ma bucuram pentru faptul ca imi tin ego-ul in frau mai bine decat o faceam inainte. A doua parte am scris-o azi, dupa cateva zile pline de frustrari si de vinovatie. Si tot ce mi-am spus in acele momente a fost ”Respira, ai rabdare, persevereaza. Nu renunta. Respira, ai rabdare, persevereaza”. Constientizez ca alegerile mele ar fi putut fi mult mai nefericite daca nu imi spuneam asta. Am nevoie sa antrenez fermitatea, dar si sa perseverez cu rabdare. Inca nu am rabdare cu mine, inca ma blamez mult. Ma blamez si acum, cand am zis ca o sa fiu apreciativa.

Scriu aceste lucruri ca sa nu le uit. Stiu ca e mai usor sa tastez backspace si sa fiu apreciativa. Asa cum sunt multe fraze mai sus unde as fi putut sa tastez backspace si sa fiu mai coerenta, sa exprim mai bine ce voiam sa exprim. Dar conteaza mult pentru mine sa imi observ gandurile asa cum vin. Si sa nu ma mai blamez atat pentru ele.

Am fost foarte disciplinata in ultimele luni. Faptul ca m-am delasat in ultimele saptamani nu ma bucura, dar nici nu diminueaza disciplina mea din trecut, ci pe cea din prezent. Trebuie doar sa am rabdare cu mine, sa perseverez, sa urmez structura. Respira, structura, perseverenta, rabdare! In aceasta ordine.

In sfarsit, am inteles ca regulile, structura, autodisciplina sunt resursele mele, prietenii mei, ajutorul meu, nu obstacolele. Cand renunt la disciplina si la reguli, nu ma premiez, ci, dimpotriva, ma pedepsesc facand-o. Eu nu ma urasc, nici nu imi port pica, de ce aleg sa ma pedepsesc? Cand aleg sa ma abat de la reguli, de la principiile mele, cand nu mai sunt integra eu cu mine, ca de aici pleaca integritatea, atunci ma pedepsesc, nu ma relaxez. Si acum apreciez ca am inteles asta. Apreciez de ce atunci cand am zis ca fac, fac. Sunt apreciativa fata de mine.

Si va multumesc dumneavoastra pentru ca m-ati ajutat sa vad, si imi multumesc si mie, cu adevarat, in sfarsit, pentru ca m-am lasat sa incorporez toate lucrurile acestea.

Iar acum trec la studiu, pentru ca ma rasplatesc cu ce e sanatos pentru corp si pentru minte.

Roxana Dumitru

Ma intereseaza opinia ta, scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *