Despre fericire : psihologia pozitivă şi (re)conceptualizări alternative – creştere, înflorire, împlinire, înţelepciune…



05.01.2011

Iată ce spune, foarte recent, Dr. Martin E. P. Seligman, unul dintre “părinţii fondatori” ai psihologiei pozitive – care a instituit fericirea ca obiect al ştiinţei şi temă a unor cursuri academice: “fericirea” nu e suficientă, iar ceilalţi contează! Avem nevoie de emoţii pozitive, dar şi de angajare în viaţa celorlalţi, de relaţii, de sens…

Despre empatie egocentrică și ce înseamnă, de fapt, să fii empatic/ă



03.17.2011

Pare un non-sens să vorbești despre empatie egocentrica, nu-i așa? Și totuși, majoritatea dintre noi reușim să fim, de cele mai multe ori, doar egocentric empatici. Inteligența emoțională și socială înseamnă mult mai mult decât simpla utilizare a unor cuvinte: înseamnă capacitatea de a identifica emoțiile cu mare finețe, deosebind între nuanțe care fac diferența,…

“Legea atracţiei” şi sensul vieţii: rezultate de cercetare



03.15.2011

Ai sentimentul că nu eşti suficient de atractiv(ă)? Ai vrea ca oamenii să te aleagă, să te placă, să te caute mai mult? Întreabă-te care e sensul vieţii tale, lucrează la el,  iar apoi comunică-l celorlalţi – nu doar prin cuvinte, ci prin ceea ce faci în fiecare zi! A avea un sens clar al…

Comunicare : "trucuri" din sociologia calitativă / antropologie pentru a-ţi dezvolta arta conversaţiei



12.08.2010

Pe parcursul unui interviu calitativ, profesionistul (operator, intervievator) foloseşte mai multe tipuri de intervenţii, iar cele mai multe dintre ele sunt utilizate – sau utilizabile / transferabile – şi în activităţile de coaching, consiliere, educaţie, jurnalism etc. şi chiar în interacţiunile cotidiene (în familie, la muncă, cu prietenii etc.). Oricine ai fi, poţi învăţa din…

Responsabilitate vs. vinovăţie : relaţii mai durabile şi funcţionale, încredere în sine, sănătate



07.10.2010

”Când îi acuzi pe alții pentru nefericirea ta, e semn că ai nevoie de educație. Când te acuzi pe tine, e semn că abia ai început educația. Iar când nu mai acuzi pe nimeni, nici pe tine, nici pe alții, e semn că ți-ai desăvârșit educația” (Epictet) Într-o zi obişnuită, de câte ori gândiţi „El/ea…

Ce îţi rămâne dacă pierzi ‘totul’? Despre capacitatea de rezilienţă



05.24.2010

Publicat parţial în revista Cariere. Ca orice muritor, am făcut şi eu câteva lucruri bine în viaţă. Dar acum, când scriu acestea, îmi dau seama că cel mai bine mi-au reuşit procesele de rezilienţă. Nici nu mai ştiu de câte ori am luat-o, sub un aspect sau altul, de la capăt : sănătate, iubire, familie,…