In cea mai populară / vulgară traducere, a gândi pozitiv înseamnă să-ţi construieşti şi conservi un optimism naiv, repetându-ţi că totul va fi bine, totul se rezolvă. Apelând la formule magice, ‘mantre’. Te simţi deprimat? Spune-ţi ‘Mă simt bine’ şi autoconvinge-te că eşti O.K. Nu poţi dormi? Spune-ţi o mantră cu ‘Mi-e somn, somnul vine, adorm…’. Nu ştii să-ţi creezi astfel de formule magice? Există experţi care le creează pentru tine – contra unui cost serios, că e muncă de creaţie, ce crezi ! Câţi dintre cei care vin cu îndemnul ‘Gândeşte pozitiv!’ au însă ştiinţa şi răbdarea să te ghideze, să te ajute efectiv să dai substanţă cuvintelor, să le transformi în realitate? Câţi reuşesc să le dea substanţă când e vorba de propria lor viaţă şi să depăşească stadiul seninătăţii obţinute prin fuga de realitate?

*

II. Ce şi cum pot face (eu!) pentru a folosi răul care mi s-a întâmplat astăzi, sau greşeala pe care am făcut-o astăzi, ca resursă pentru ca mâine să fie mai bine? Pentru mine, aceasta înseamnă a gândi pozitiv! Să cauţi şi să descoperi – tu însuţi – în situaţia prezentă care te dezechilibrează seminţele care, cultivate cu grijă – de tine însuţi –, pot germina şi pot constitui începutul unui nou echilibru. Să analizezi atent, nuanţat şi realist faptele, să le re-situezi realist într-un context social mai larg şi într-o perspectivă de timp mai largă, să dezvolţi un raţionament realist şi un proiect fezabil prin care să transformi nefericirea prezentă într-o resursă, într-un capital din care să obţii profitul – nematerial sau material – de care ai tu nevoie.

Gândirea pozitivă vizează viitorul, nu prezentul. Devenirea, nu revenirea la o situaţie trecută. Acţiunea proprie, nu aşteptarea unei minuni. Căutarea cu metodă, nu apelul la formule magice primite de-a gata. În plus, gândirea pozitivă se învaţă prin exerciţiu !

După părerea mea, aceasta este, sau ar trebui să fie, esenţa oricărui proces de coaching, consiliere, educaţie… nucleul lor comun.

‘Mantrele‘, formulele lingvistice de încurajare, stimulare, motivare, pot fi utile, dar numai cu condiţia să le cauţi, să le descoperi, să le creezi tu însuţi. În funcţie de idealurile şi valorile tale, de ceea ce are cu adevărat sens pentru tine, de ceea ce simţi tu că îţi dă putere. Uneori, căutarea unei formule eficace poate dura ore, zile – pentru că presupune căutare de sine, descoperire de sine, experimentare, ajustare şi reajustare. Iar de multe ori, formula adoptată contrazice recomandările din cărţi. De pildă, psihologii spun adesea că pentru subconştient nu există ‘trebuie’ şi că e mai eficace să spui ‘pot, vreau, sunt hotărât să…’ Cei mai mulţi  dintre beneficiarii trecuţi de 40 ani cu care am lucrat eu au găsit că ‘trebuie’  şi ‘am datoria să’ au pentru ei forţă de mobilizare mai mare decât ‘pot, vreau, sunt hotărât să’. Explicaţia socio-antropologică e simplă: oamenii socializaţi (crescuţi, educaţi) într-o cultură creştin-tradiţională şi autoritaristă sunt ‘programaţi’ să răspundă la  ‘e datoria mea să…’, ‘trebuie să’…; cei socializaţi în culturile occidentale – de unde ne vine literatura din care ne inspirăm în consiliere, coaching, psihoterapie etc. – sunt ‘setaţi’ să reacţioneze la un limbaj care scoate în evidenţă libertatea de a alege…

Am mai spus acestea şi în alte rânduri: în lucrul cu oamenii, niciun model occidental confirmat nu e întotdeauna de ajutor – ba ar putea fi chiar periculos  dacă îl aplici mecanic, fără să îl supui interogaţiei, fără să îl testezi în experienţă! ‘Legile’ psihologiei, ca ale oricărei alte ştiinţe, sunt formulate statistic, se aplică la un număr de cazuri, dar la multe altele nu. Iar centrarea pe client înseamnă, între altele, să ţii cont şi de contextul socio-cultural în care a fost socializat şi în care trăieşte omul respectiv, nu doar de caracteristici psihologice măsurate prin teste (valabile şi ele doar statistic) şi nici doar de ceea ce el conştientizează a fi ‘agenda’ sa, obiectivul său la momentul T. Consultanţa, consilierea, coachingul, educaţia sunt profesii care necesită abordare multi- şi inter-disciplinară, iar faptul că au fost monopolizate de o disciplină sau alta (psihologie, economie etc.) este în dezavantajul beneficiarilor.

*

III. Iată în continuare, ca ilustrare, un exerciţiu de gândire pozitivă. Fără  nicio pretenţie de adevăr absolut sau de perfecţiune! De această dată, mă iau pe mine însămi ca ‘material didactic’. Caut răspunsuri la întrebările: cum am putut şi cum pot transforma ceva rău din viaţa mea într-o resursă pentru ceva bun ? ce beneficii am obţinut şi mai pot obţine din acel rău?

Am primit zilele trecute un comentariu în care un fost student îşi descarcă extrem de agresiv frustrările generate de nepromovarea unui examen într-o sesiune – singura pe care a susţinut-o cu mine, cu patru ani în urmă! I-am respins comentariul, pentru că încalcă regulile formulate explicit pentru acest blog: limbajul decent şi respectul persoanelor.

Cum poţi gândi pozitiv când cineva te înjură şi îţi vorbeşte despre moarte?

‘Nu pune la inimă, nu lua în seamă, poartă-te ca şi cum n-ar exista’ – e sfatul pe care l-am primit repetat. Cu alte cuvinte: neagă realitatea, nu-ţi recunoaşte problema! Sunt de acord că, pentru scurte perioade de timp, a pune între paranteze problema poate fi de folos: îţi dă timp de reflecţie, iar schimbările ‘naturale’ de context pot aduce resurse noi pentru găsirea unei soluţii. Dar una e să adopţi temporar o astfel de strategie şi alta e să vezi în ea rezolvarea problemei. O problemă nu dispare doar pentru că nu vrei tu să o recunoşti, dimpotrivă, în marea majoritate a cazurilor se agravează!

=”text-align:left;”>În exemplul pe care îl discut aici, nu e vorba despre un conflict între două persoane, ci despre un raport între două categorii sociale: toţi profesorii care aleg să ţină la standarde şi corectitudine în notare se expun riscului de a mai fi şi înjuraţi, pentru că puţini studenţi care obţin note mai mici decât şi-ar dori au onestitatea să-şi asume responsabilitatea pentru performanţele lor. Cu alte cuvinte, chiar dacă mi-a provocat iniţial destulă emoţie dureroasă, comentariul respectiv m-a ajutat să mă re-identific într-o anumită categorie de cadre didactice şi să-mi întăresc respectul de sine. Nu am făcut niciodată compromisuri majore cu valorile şi standardele de calitate şi, evident, într-o lume care funcţionează după principiul ‘maximum de profit cu minimum de efort’, multora nu le-a convenit. Nimeni nu poate fi pe placul tuturor, iar eu am ales să fiu pe placul celor care fac eforturi să-şi realizeze interesele pe căi corecte, cinstite şi elegante. Şi mă simt mai puternică de fiecare dată când am prilejul să-mi reamintesc acestea!

3. Analiza de text sau discurs: identificarea diferitelor teme, focalizarea pe una dintre ele,  re-încadrarea ei şi căutarea consecinţelor interpretative

Comentariul pe care l-am primit conţine o singură propoziţie fără injurii: ‘Te dai mare intelectuală de rasă şi mare socioloagă’. Încadrată în contextul unor noţiuni elementare din ştiinţele socio-umane, propoziţia aceasta implică un compliment involuntar: faptul că termenii care i-au venit ne-prietenului meu în minte, spontan şi într-un moment de furie, sunt ‘intelectuală de rasă’ şi ‘mare socioloagă’ (pe care eu nu i-am folosit niciodată !) echivalează cu o recunoaştere involuntară, subconştientă, a unui nivel ridicat de performanţă. Iar o recunoaştere involuntară venită de la o persoană care nu te iubeşte e mai flatantă decât un compliment venit de la un prieten şi contribuie la creşterea încrederii în sine. Îi mulţumesc !

4. Lărgirea axei temporale
Comentariul acesta se înscrie în patru ani (!) de  agresiuni verbale şi psihice repetate venite de la persoana respectivă. Din fericire pentru mine, a fost, în mai mult de 25 de ani de învăţământ, singurul student care s-a manifestat în acest fel: ‘un caz special’, ca să folosesc o expresie a colegilor săi de an. Dar agresiunile lui m-au ajutat să văd mai limpede cât de precare şi periculoase au devenit, şi devin tot mai mult, profesiile didactice.

Peste tot în lume se întâmplă la fel, doar că, spre deosebire de societăţile occidentale, în România nimic nu-i protejează pe dascăli de presiunile şi abuzurile venite dinspre elevi / studenţi şi susţinătorii lor (părinţi, «relaţii», «pile»…). Nicio prevedere legală specifică şi explicită, niciun precedent juridic, nicio campanie în presă. În dezbaterile avute cu profesorii participanţi la programele de formare continuă în care am fost implicată, am avut constant confirmarea unui sentiment de insecuritate generalizat în rândurile cursanţilor şi confirmarea nevoii de reglementări legale specifice de protecţie. Din nefericire, am avut în timp şi confirmarea că nici guvernanţii şi nici leaderii sindicali nu conştientizează complexitatea problemei, consecinţele pe care le are insecuritatea dascălilor asupra calităţii educaţiei, şi urgenţa găsirii unor soluţii eficace.

Fără să-şi dea seama, ne-prietenul meu mi-a făcut un serviciu imens : mi-a adus picătura suplimentară de conştientizare de care aveam nevoie pentru a lua una dintre deciziile cele mai bune pe care le-am luat în viaţă, aceea de a mă elibera de un sistem instituţional în care nu-mi mai regăseam demult valorile şi care îmi genera în fiecare zi conflicte interioare. M-a ajutat, cu alte cuvinte, să-mi depăşesc limitele, să am curajul să renunţ la toate avantajele pe care le oferă o poziţie socială de vârf, să caut şi să încep să construiesc un nou drum în viaţa profesională, la o vârstă la care alţii îşi spun ‘Sunt prea bătrân(ă) ca să o iau de la capăt’.

Privit în ansamblul evenimentelor care m-au marcat în ultimii ani, comentariul plin de injurii face mai multă lumină într-o succesiune de fapte până acum foarte tulburi, mă ajută să înţeleg mai bine trecutul apropiat şi să-mi conturez unele linii de acţiune viitoare. Exact cu patru ani în urmă, cineva a pătruns în computerul meu, a şters fişiere şi a început să trimită mesaje de la adresele mele e-mail. Unii destinatari, care mă cunoşteau, s-au mulţumit să mă atenţioneze sau le-au ignorat pur şi simplu. Dar s-a întâmplat ca un necunoscut să le ia în serios şi să le răspundă extrem de dur. În acelaşi timp, eu primeam multe mesaje nesemnate, iar unele dintre ele  erau scrise într-un stil izbitor de asemănător cu stilul comentariului, semnat, primit acum pe blog. Am trăit mai mult de doi ani o experienţă traumatizantă şi paradoxală: în timp ce medicii îmi vorbeau despre cancer, un anonim îmi scria despre moarte, iar un necunoscut mă acuza că l-aş hărţui – a fost etapa cea mai dură emoţional a vieţii mele! Comentariul primit mă eliberează de unele întrebări legate de etapa respectivă, rămase până acum fără răspuns.

În fine, comentariul respectiv mă determină să mă gândesc serios să-mi depăşesc alte limite şi să solicit intervenţia poliţiei şi a justiţiei, dacă agresiunile şi încercările de discreditare nu încetează!!! Ne-prietenul mi-ar putea face încă un serviciu, după toate celelalte, dându-mi, poate, şansa să mă îmbogăţesc din daunele morale pe care ar fi obligat să mi le plătească în urma unui proces! Dacă ar gândi mai limpede, ar înţelege că atenţia pe care mi-o acordă, în orice formă s-ar manifesta, îmi poate aduce foloase şi că o răzbunare mai avantajoasă pentru el ar fi să mă considere atât de fără valoare încât să mă ignore complet!

*

Caută în fiecare seară răspunsuri la întrebările  de mai jos, eventual scrie-le, repetă-ţi-le dimineaţa şi te vei simţi cu siguranţă mai bine, mai încrezător în tine şi în ziua care urmează!

Iar dacă simţi că te-ar ajuta o mantră, lucreaz-o, creeaz-o, testeaz-o şi amelioreaz-o tu însuţi / însăţi!

„color:#a64d79;text-align:justify;”>