Politică, morală şi inteligenţă caracterială

01.12.2011

• Inteligenţa caracterială nu se confundă cu morala, în sensul de acţiune conformă cu norme împărtăşite de un grup şi învăţate îndeosebi în „cei şapte ani de-acasă”. Ea implică gândire critică, reflexivitate.

• Este posibil ca afirmaţia „În politică nu există morală” să fie adevărată. Într-o societate plurală, cu sisteme de valori (morale) multiple, nu morala în sine ar trebui să ne intereseze la oamenii politici, ci inteligenţa lor caracterială, care presupune capacitatea de a ieşi din tiparele particulare de gândire prin care judecă binele şi răul, atunci când interesele colective o cer. Şi, Doamne, cât de utile ar fi nişte teste care să măsoare această capacitate a candidaţilor (şi nu numai a lor)! 

• NB. Pentru cei care se îndoiesc că instrumentele valide de măsurare a aspectelor caracteriale ar fi posibile, voi repeta invitaţia de a citi ce spun cercetători reputaţi în domeniu : http://www.viacharacter.org/SURVEYS/AboutSurveys.aspx

O întrebare adresată de un cititor a condus la câţiva paşi înainte în conturarea conceptului inteligenţă caracterială. Reproduc aici schimbul de mesaje, pentru că deschide cel puţin trei teme interesante, la care merită lucrat pe termen lung : 

1. raportul dintre inteligenţa caracterială (IC) şi morală;
2. raportul dintre inteligenţa caracterială (IC) şi gândirea critică;  
3. raportul dintre inteligenţa caracterială (IC) şi politică.

.

Vlad spunea…

Cum se raporteaza/relationeaza acest concept cu standardul societatii, la un anumit moment al sau de dezvoltare? Ma gandesc la cruciade, inchizitie, conchistadori, comentariile recente privind educatia de pe blogul lui GB… Transcende el tiparelor ?

11 ianuarie 2011, 20:19  

Elisabeta Stanciulescu spunea… 

 

Intrebarea e foarte utila pentru a avansa (multumesc!), dar e prea generala si complexa ca sa pot raspunde in acest spatiu si rapid.  Deocamdata, voi spune doar ca societatile actuale nu sunt omogene, deci n-as vorbi despre „standardul societatii” (la singular). Exista grupuri cu standarde diferite, e o problema de efort personal: cauti si alegi grupurile cu standardele cele mai apropiate de ce ti se potriveste.  Daca „transcende tiparelor”? As spune ca da. Oricarui tipar.    Dupa cum am sugerat deja, inteligenta caracteriala inseamna mai mult decat morala, cei sapte ani de acasa etc. Este opusul comportamentului in care faci ceva pentru ca asa ai invatat ca e bine, „asa scrie in Biblie, Coran etc.”, „asa spune parintele Staniloaie” s.a.m.d. Inteligenta caracteriala presupune gandire critica, intrebari cu privire la fundamentele binelui si raului. Si alegere rationala. Uneori impotriva a ceea ce ai invatat in „cei sapte ani de acasa” sau a regulii morale („tiparului”), daca ceea ce stiai tu ca „e bine” conduce la consecinte care incalca valori fundamentale (de exemplu, dreptul la viata, dreptul la respect si la sanse egale etc.), ori daca, punand in balanta consecintele de dorit cu cele indezirabile, cele din urma cantaresc mai greu.  Privind lucrurile din aceasta perspectiva, cruciatii sau inchizitorii au fost, poate, morali (cel putin unii dintre ei), in sensul ca au respectat reguli morale ale societatii in care au trait, dar nu au actionat inteligent caracterial. Fie pentru ca nu au interogat critic fundamentele binelui pe care l-au sustinut, fie pentru ca au ales constient raul.  O situatie mai complexa descrie undeva Winston Churchill. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, avea informatii ca Germania urma sa bombardeze o zona din Anglia. Bombardamentul nu putea fi evitat, iar el a fost obligat sa ia „locul lui Dumnezeu” : germanilor li s-au transmis informatii false, astfel incat bombardamentul sa se focalizeze intr-o zona in care nu existau obiective strategice. Evident, zona nu putea fi evacuata, pentru ca serviciile de informatii germane ar fi inteles strategia. In consecinta, locuitorii din zona respectiva au fost sacrificati. Churchill nu a actionat moral atunci (potrivit moralei crestine), dar a pus in practica inteligenta caracteriala, in sensul in care o inteleg eu, alegand rational raul cel mai mic in conditiile date.      Politicienii nu pot fi intotdeauna morali, intr-un sens specific al termenului (potrivit unui cod moral particular) – as spune chiar ca nici nu trebuie sa fie, de vreme ce asteptam de la ei sa serveasca binele tuturor – , dar trebuie sa fie capabili sa aleaga facand uz de inteligenta caracteriala.  

12 ianuarie 2011, 11:04