La ce ajută un program de coaching-consiliere-mentorat (1)

03.24.2012

În loc de orice „teorie” asupra câştigurilor pe care le poate obţine cineva care lucrează cu sine într-un program de coaching-consiliere-mentorat, reproduc aici (copy-paste) două mesaje recente de la două cliente : cu una am lucrat la distanţă (exclusiv prin e-mail), iar cu cealaltă parţial în întâlniri directe (faţă în faţă) şi parţial prin e-mail. Evident, anonimizez mesajele. În cel de-al doilea caz, apare numele pe care clienta şi l-a ales ea însăşi pentru cazurile în care o citez sau fac referiri la ea.

Nu o luaţi ca laudă de sine. E, categoric, şi o nevoie personală de a împărtăşi bucuria muncii împlinite. Dar e înainte de toate dorinţa sinceră de a-i ajuta pe cei care au nevoie să înţeleagă că pot mai mult decât cred, cu condiţia să aibă curajul şi răbdarea să se cunoască mai bine şi să viseze curajos, rămânând totodată cu capul pe umeri şi cu picioarele pe pământ.

Şi e, de asemenea, un omagiu adus tuturor acelora care lucrează foarte serios cu ei înşişi, pentru a reuşi să trăiască viaţa pe care şi-o doresc.

*

„va scriu cu acelasi tonus bun si…cu bucuria reusitei: de maine voi incepe noul serviciu (…). Compania este asa cum mi-am dorit, multinationala, iar oamenii par a fi profesionisti si prietenosi. M-a ajutat si de aceasta data atitudinea, atat in interviul preliminar cat si in interviul final cu CEO-ul companiei. M-am descurcat foarte bine in limba engleza, am reusit sa comunic ceea ce aveam de spus chiar si fara a stapani notiunile de gramatica. Jobul este (…) in domeniul meu de pregatire, chiar daca nu este pasul spre (…) pe care doream sa il fac, insa ceea ce ma bucura este ca tipul de companie este ce mi-am dorit, am continuitate in munca si asta este foarte important pentru ca in familie vom face fata provocarilor financiare, iar in paralel ma voi putea ocupa in continuare de imbunatatirea cunostintelor profesionale si de atingerea obiectivelor pe termen mediu si lung.

Vreau sa va multumesc pentru tot, mi-ati oferit cel mai frumos cadou din viata mea! Pe zi ce trece ma simt tot mai sigura pe mine si constientizez cat de mult ma ajuta tot ceea ce am descoperit in timpul programului. Chiar si in interviuri, am intotdeauna raspunsul sincer la ceea ce poate s-ar considera intrebari incuietoare. Si imi dau seama ca sinceritatea si claritatea sunt un atu de nepretuit. Faptul ca am aflat ce imi doresc si ca nu mi-am pierdut viziunea, m-a dus catre reusita! Sunt inca pe „autostrada” dar drumul e clar si stiu ce am de facut.

Va multumesc imens si imi doresc foarte mult sa am intr-o zi privilegiul de a va cunoaste si personal.

Un week-end superb sa aveti si tot binele pe care l-ati facut altora sa se intoarca asupra dumneavoastra!

Cu deosebita stima,
A.M.”

Citiţi şi Despre cel mai frumos dar

*

„Va multumesc pentru articol si m-ati flatat prin faptul ca acest articol este „special” pentru mine. Nu cred despre mine ca sunt „expert in a nu reusi”, dar pana sa vin la dvs. eram pe „calea” cea buna in a nu reusi.

Legat de capacitatea de rezilienta nu am avut curajul sa duc pana la capat exercitiul, l-am luat mai mult „in joaca”, mi-am formulat scenarii si raspunsuri mentale pentru primele intrebari, dar serios -cu pixul si foaia in fata nu am facut acest exercitiul Si intra in aceeasi categorie mare a amanarilor din viata mea. Dupa ce v-am scris comentariul m-am gandit serios la acest aspect, la joaca/prefacutul ca am trecut de ceva, din teama raspunsurilor sau scenariilor posibile – frica de esec.

(…) m-am gandit la raspunsul dvs. si la ce si cum fac eu pentru a-mi depasi fricile. „Ce ar zice dna Stanciulescu? Ce intrebari mi-ar recomanda?”

Despre mine pot spune ca mi-am depasit o parte din frici, ca muncesc pentru a le depasi pe celelalte. Fara a fi facut serios exercitiul „Ce ne ramane cand pierdem totul?”, mi-am consolidat relatiile, mi-am diversificat mediile frecventate si ma gandesc, dupa terminarea masterului, la diversificarea ramurilor mele profesionale. Sunt inca pe drumul de a afla calitatile mele – ce pot oferi eu mie si celorlalti. Si din acest punnct de vedere, inca ma „joc” de-a evaluatul calitatilor. Dar pe masura ce persist in munca (profesional, dar si casnic) descopar calitati noi, sunt mai convinsa de cele ce le aveam deja.

„Ce imi ramane daca pierd totul?” Eu aveam o problema foarte grava eu cu mine: nemultumire legata de persoana mea: fiinta vie, sentimentele, capacitatile si viata mea erau in dezacord cu ceea ce credeam/visam eu sa fiu. Dar visam si eram nemultumita in aceeasi joaca, fara a face ceva concret. In mine s-a produs un intreg proces de schimbare: de la aspectul fizic, la felul cum iau viata (mea) si intamplarile din ea. Acum, ma am pe mine! Asa cum sunt, in acceptare pentru capacitatile mele ce nu pot fi depasite si in munca pentru ceea ce cred si muncesc sa devin.

Legat de schimbarea din „mine”, la „vesela, energica, multumita”, mai pot adauga activa, bucuroasa. Am descoperit o liniste, un loc al meu ca o poiana minunata unde fugi cand viata este prea tumultoasa. Doar ca nu fug de viata, ma bucur de ea incercand sa nu ma las influenta de lucrurile ce nu-mi plac. Nu mai sunt frustrata de ceea ce am obtinut sau de ceea ce sunt. Si „poiana” aceasta minunata de unde ma aflu eu se reflecta si in exteriorul „meu”.

Saptamana trecuta o colega mai in varsta din alt departament mi-a spus:
-Te-ai facut asa frumoasa! Esti mai frumoasa de cand ai venit la noi in institut!
– Daaa, am mai slabit, mi-a crescut parul, dar nu cred ca sunt mai frumoasa!
– Ba nu, esti chiar frumoasa, ai un ceva deosebit!
– Da, sunt cea mai frumoasa, am spus eu in gluma si, oarecum, ironica. Si modesta!
– Nu ai inteles ce am vrut eu sa spun, mi-a replicat. Tu ai un ceva care vine din interior; ai o bucurie, o frumusete din sufletul tau care se vede la exterior. De asta esti frumoasa!

Asadar aceasta este schimbarea din chipul meu. Este bucuria de a ma avea eu pe mine/ de a vietui, a fi sanatoasa. Ma simt mai capabila de la un timp. Iar dupa ce am prins incredere in fortele mele, au inceput sa apara si alte lucruri in viata mea. Am primit mai mult de lucru la munca. Observ ca, desi am primit calcule si elemente de proiectare neinvatate, am avut capacitatea de a insusi informatii noi in scurt timp, sunt autonoma in activitate si in invatare. Seful de colectiv nu a insistat in explicatii, atunci cand nu stiu, nu inteleg sau nu gasesc ceea ce caut ma duc sa cer informatii suplimentare.

Eu m-am hranit din ceea ce eram. Si ieri dimineata mi-am dat seama -metaforic- de cum eram eu. Am fost o camila ce avea resurse de apa si se plimba aiurea prin desert crezand ca aceste resurse ii vor ajunge la infinit. Resursele mele erau rezultatele din timpul facultatii. Si credeam ca ce „am fost” si „am facut” candva era totul. Gata munca! Dar lucrurile nu stau asa. Aveam asteptari nerealiste, speram la oaza minunata, dar nu aveam nicio „harta” pentru a ajunge acolo, nici un plan, nu ma ghidam dupa niciun semn, niciun simt. Rataceam prin desert batuta fiind de soarele fierbinete si cu rezervele de apa pe terminate. Desertul vrea sa fie viata.

Intre timp m-ati si m-am luminat. Acum sunt eu, Elena, pe o poienita frumoasa cu flori, intr-o zi de primavara, pe un deal intre copaci. Si am grija de o gradinita de flori, si mai pun cate o floare in poiana, mai scot cate o buruiana, mai sap gradina si o cercetez sa vad cand apare ceva nou. Poate fi o comparatie puerila, dar exact aceasta este imaginea mea mentala.

La munca si acasa am renuntat la relaxarea „excesiva”, mancatoare de timp si energie, sunt activa, dar si productiva. Si sunt mandra de acest lucru! Mai ales ca acum stiu bine diferenta intre aceste lucruri. Am agenda unde imi notez activitatile zilnice si un program pentru urmatoarea zi. Nu mai am timpi morti.

Am facut prietenii noi, mi-am reluat altele-iertand. Vreau sa cresc, din toate punctele de vedere, dar cu rabdare si munca. Am invatat sa apreciez ceea ce am: sanatatea, familia-parintii, sotul, locul de munca. Muncesc pentru mai mult. Si vreau sa dau „inapoi”. Vreau ca in vara sa termin masterul si sa includ in programul meu o zi macar pentru voluntariat. Dar inca este „joaca”, nu m-am hotarat unde si cat voi darui din timpul meu. Dar vad necesar. Vad necesar sa fiu vesela, sa ma bucur, sa ajut.

Ce anume duc la capat astazi?
-documentarea pentru a incepe un calcul la munca;
-ora de sport de la sala;
– stabilirea intalnirilor pentru maine;
-diverse activitati casnice;
-analiza calitatilor mele si a zilei ce a trecut.

Si chiar cred ca sunt pe calea succesului, atat cel „conventional/social”, cat si personal. Ma simt implinita pentru varsta mea. Admir pe cei care sunt de-o varsta si au mai multe realizari ca mine, ma gandesc la ce vreau eu si cum muncesc pentru asta.

Si inca o povestioara. In  week-endul ce a trecut am fost acasa la (…). Fiindca a fost o zi atat de frumoasa am stat mai toata ziua afara: am ajutat parintii. La un moment dat aranjam cateva lemne cu sotul. Eu puneam mereu lemne pe stiva de la nasul meu in sus, iar el mereu undeva pana la inaltimea pieptului. Si i-am spus acest lucru. Raspunsul lui m-a surprins si amuzat in acelasi timp: „Pai asa suntem noi! Tu vrei mereu mai sus si mai mult decat esti si decat poti, iar eu mereu fac ce si cum imi este confortabil!’ Pana si in cele mai banale momente aratam cine suntem si ce dorim, daca am fi suficient de atenti sa analizam.

Cred ca am reusit sa scriu tot ceea ce gandeam. Imi cer scuze daca acest e-mail nu are un fir logic, daca nu este structurat mai bine. Am scris pe masura ce imi veneau ideile, fara a-l sructura sau imbunatati, din dorinta de a acoperi tot ceea ce mi-am propus.

Va doresc o zi minunata!
Cu (foarte mare) drag,
Elena”

Citiţi şi Despre cel mai frumos dar