Orele de educație fizică din școli: mijloace care iau locul scopurilor. Sau despre cum să (nu) luăm decizii

02.16.2013

Întâmplarea ca, imediat după o sesiune foarte productivă cu o clientă, să fi văzut pe un ecran o (de)zbatere neputincioasă pe tema orelor de educație fizică din școli mă determină să scriu acest articol și să îl încep așa: categoric, TOȚI cei implicați în luarea deciziilor au nevoie de o acompaniere coaching-style, însă guvernanții au nevoie de aceasta mai mult decât oricine altcineva!

Un profesionist cu o astfel de abordare te ajută să cauți soluții variate, înainte de a te fixa pe una dintre ele.

1. Să rămâi focalizat pe scopuri / rezultate, atunci când tu te lași furat de prima soluție care ți-a venit în minte și o transformi pe nesimțite în scop în sine:

Sunt orele suplimentare de educație fizică scopul / rezultatul pe care îl urmăriți / urmărim? – aș întreba eu, dacă l-aș avea în fața mea pe ”clientul” Primul Ministru sau Ministrul Educației.

Comentariu: dacă, așa cum bănuiesc, altul e scopul, de ce consumăm atâta timp, atâta energie, atâția bani discutând despre mijloace, înainte de a fi discutat despre, și a ne fi pus de acord asupra, scopurilor / rezultatelor? ”Păi scopurile sunt de la sine înțelese”, mă aștept să spună mulți. Chiar așa? Încercați! Scrieți o listă cu rezultatele observabile și măsurabile pe care le urmărim prin această decizie!

Prea multe scopuri / rezultate rămân fie implicite (considerate de la sine înțelese), fie formulate în termeni prea generali ca să fie operaționale = utilizabile în practica reală, în experiențele de fiecare zi ale oamenilor care ar trebui să contribuie la realizarea lor.

• Confuzia între scopuri și mijloace este una dintre bolile cronice ale sistemului nostru educativ. O regăsim în toate deciziile, indiferent că ele vizează planurile școlare, ori programele școlare pentru diferitele discipline, ori numărul de ore alocat fiecăreia, ori formele de evaluare…

Ce am – și ce ați – câștiga dacă, înainte de orice altceva, ați scrie o listă cu rezultatele specifice urmărite, plus termenele până la care vă propuneți să ajungem la fiecare dintre ele, iar apoi ați pune în dezbatere publică aceste rezultate și termene? – aș continua eu dialogul coaching-style cu ”clientul” Primul Ministru sau Ministrul Educației.

2. Să cauți soluții multiple, în direcții diferite, care merg și dincolo de experiențele tale anterioare, și punând la treabă nu doar gândirea lineară, ci și gândirea laterală sau gândirea paralelă:

Ce soluții – la plural – vedeți pentru a ajunge la scopurile / rezultatele pe care le urmăriți? – aș continua șirul întrebărilor pentru ”clienții” mei.

Ce soluții – la plural – v-ar recomanda un specialist în domeniul scopurilor urmărite? De pildă, un kinetoterapeut? Sau un instructor de fitness?

Comentariu: din câte am citit eu, pentru menținerea sănătății experții recomandă 20-30 minute de mișcare zilnică, iar unele studii arată că, pe termen lung, 5-10 minute de mișcare integrate de mai multe ori pe zi în activitățile principale conduc la rezultate suficiente pentru menținerea unui tonus fizic și psihic bun.

Cele 4 ore de educație fizică propuse sunt ele într-adevăr necesare pentru a ajunge la scopurile pe care le urmărim?

Care dintre soluțiile alternative asigură condițiile necesare și suficiente pentru realizarea scopurilor urmărite? Scrieți o ”listă scurtă”.

3. Să cântărești care dintre acele soluții care asigură condițiile necesare și suficiente pentru realizarea scopurilor este cea mai ieftină:

Ce resurse sunt necesare pentru fiecare dintre soluțiile reținute pe ”lista scurtă”? – aș continua să întreb.

Ce resurse avem deja?

Dintre resursele pe care nu le avem, ce putem efectiv – realist vorbind – procura / crea în timp util?

Comentariu: în dezbaterea televizată care m-a provocat să scriu acest articol, autorități locale din diferite zone ale țării atenționau că nu există resurse pentru a introduce 4 ore de educație fizică în planurile de învățământ la toate clasele. În unele locuri nu există săli de sport, în alte locuri sălile respective sunt prea mici pentru a permite clase simultane, în alte locuri în sălile respective funcționează clasa zero sau se desfășoară alte activități… Dintre toate soluțiile imaginabile, aceasta (4 ore introduse în planurile de învățământ) pare a avea cele mai mici șanse să conducă la rezultatele pe care (bănuiesc eu că) le așteaptă inițiatorii proiectului.

Pe de alta parte, si asa orarele elevilor sunt supraincarcate…

Ce resurse există, sau pot fi create, pentru a asigura participarea efectivă a tuturor elevilor la orele de educație fizică existente deja în planul de învățământ actual?

Comentariu: gospodarul priceput caută resurse noi, și cheltuiește pentru procurarea lor, doar după ce s-a asigurat că folosește cu maximum de beneficii resursele pe care le are deja; e arhicunoscut că un număr îngrijorător de elevi nu frecventează orele de educație fizică (obțin ”scutiri”); că multe cadre didactice din învățământul primar înlocuiesc orele de educație fizică cu ore de ”gimnastica minții” (limba română, matematică etc.); că de multe ori profesorii de educație fizică sunt rugați de colegi de-ai lor care predau discipline ”serioase” să le cedeze o oră sau alta…

Ce resurse există, sau pot fi create, pentru a include câte 5-10 minute de mișcare fizică, de mai multe ori pe zi, în cadrul celorlalte activități organizate în / de școală?

Comentariu: sunt absolventă de Liceu Pedagogic; am învățat acolo că poți menține mai bine atenția copiilor dacă, la fiecare 15-20 minute, organizezi câteva minute de mișcare fizică (gimnastică simplă); și am procedat în acest fel cât am lucrat ca învățătoare; aș fi procedat la fel și ca profesor de liceu sau profesor universitar, dacă nu m-aș fi temut că, în condițiile de atunci, aș fi fost sancționată, cel puțin informal – și așa eram un profesor prea ”altfel”; astăzi, fiecare trainer serios din business știe să procedeze la fel în cadrul sesiunilor pe care le furnizează adulților; iar în ce mă privește, provoc la mișcare fizică toate grupurile cu care lucrez și am acasă, chiar lângă birou, două gantere, o minge și o panglică pentru fitness, pe care le și folosesc de mai multe ori pe zi.

Ce resurse sunt necesare și suficiente pentru ca toate cadrele didactice să învețe un număr de exerciții pentru fiecare grupă musculară, iar la jumătatea fiecărei lecții să integreze 5-10 minute de mișcare? – aș continua să-l întreb pe ”clientul” Primul Ministru sau Ministrul Educației.

Comentariu: nu doar elevii au nevoie de mai multă mișcare pentru menținerea sănătății, descărcarea stresului și stimularea capacității de concentrare, ci și cadrele didactice. Însă mă aștept ca multe cadre didactice să nu fie încântate de idee, iar cei trecuți de prima tinerețe să spună, revoltați,  ”Asta ne mai lipsea, să facem și sport la ore”.

Ce resurse sunt necesare pentru ca 3-4 elevi din fiecare clasă să fie pregătiți ca instructori, astfel încât să poată iniția și conduce ei înșiși – asistați de cadrul didactic – cele 5-10 minute de exerciții?

Cum ar fi dacă, în loc să introduceți – foarte probabil doar pe hârtie – cele 4 ore la toate clasele dintr-o dată, ați planifica introducerea lor progresivă, începând cu clasa zero, pe o perioadă care să permită – realist vorbind – crearea condițiilor materiale necesare și suficiente?

Comentariu: în opinia mea, acest principiu al planificării schimbărilor introduse progresiv, pe măsură ce sunt create condițiile materiale necesare și suficiente, ar trebui să guverneze toate deciziile.

*

Sigur că acest dialog cu ”clienți” imaginari are limite inerente. În practica obișnuită coaching-style, clientul este acela care caută și găsește soluții la care tu – cel care acompaniază procesul – nu te-ai gândit niciodată; spusele clientului sunt acelea care te conduc pe tine la întrebările pe care i le pui. Multe alte soluții ar putea fi generate într-un dialog real cu un ”client” care chiar ar vrea să ajungă la rezultate, iar nu să ia pur și simplu o decizie care i se pare lui foarte bună.

Și da, acest articol este ȘI o promovare / ”reclamă” a serviciilor coaching-style, inclusiv a serviciilor pe care eu însămi le ofer: dacă Primul Ministru, sau Ministrul Educației, sau o altă persoană care ia decizii la acest nivel vrea să mă angajeze pentru acompaniere coaching-style, accept imediat.

Abordând problema coaching-style:

• Ce anume ai pierdut tu, cititorule, ”pe bune”, citind pledoaria / ”reclama” din acest articol?
• Și ce anume ai putea câștiga dacă, în loc să te programezi negativ spunând ”e reclamă”, ai face efectiv efortul să răspunzi la întrebările pe care le-am formulat eu mai sus?

*

Note:

1. Acest articol a fost promovat de domnul Marian Staș într-o scrisoare deschisă către Ministrul Educației.
2. Un coleg din serviciile coaching-style comentează pe Facebook: ”suntem siguri ca „scopurile” unui politician au vreo legatura cu educatia, rezultatele tinerilor si bla bla bla?”

Răspund: e o întrebare retorică. Eu privesc lucrurile din altă perspectivă: atâta vreme cât eu, contribuabil, îl plătesc pe politicianul acela, e dreptul meu să-i comunic că asta aștept de la el. Și pentru că sunt un cetățean responsabil, îi ofer și posibile resurse pentru munca lui.

.