Școală anti-educație: cine îi educă pe (non)responsabilii din sistemul nostru educativ?

09.13.2013

by Elisabeta Stanciulescu Tags: autocunoaştere, dezvoltare personală, educatie, inspectorat scolar, învatare, învăţare, munca, reforma în educaţie, responsabilitate, scoala, şcoala ca pericol social, valori

Insist de multă vreme că prima nevoie din sistemul nostru educativ este aceea ca toți profesioniștii să învețe să identifice curriculumul ascuns, valorile-atitudini implicite în oricare dintre acțiunile cotidiene și în orice propoziție spusă sau scrisă.

Avem nevoie de programe de formare continuă în care atât cadrele didactice din toate ciclurile, cât și aceia care ocupă poziții de decizie și consilierii lor să se antreneze serios în acest sens. Și avem nevoie să facem din aceste competențe criterii cheie în orice proces de titularizare și promovare.

Iată un exemplu de catastrofă educativă.

Fragment din ”Indrumar pentru intocmirea Regulamentului de ordine interioara” , publicat pe site-ul Inspectoratului Școlar București (eu l-am citit în această formă chiar astăzi):

”2.1.4 Masuri disciplinare pot fi considerate, printre altele:

– efectuarea unor teme drept pedeapsă
– exmatricularea de la ora
– recuperarea lecţiilor pierdute
– curățarea mizeriei făcute
– munca de întreţinere a curăţeniei obligatorie
– munca în folosul comunităţii şcolare
– avertisment/mustrare
– exmatriculare”

Așadar, școala le transmite explicit elevilor ideea că a efectua teme, a recupera lecțiile pierdute, a repara consecințele nedorite ale propriilor acțiuni și a munci în folosul unei comunității sunt – atenție! – NU acțiuni care țin de responsabilitate personală și creșterea șanselor proprii în viață, ci… pedepse! Non-valori, adică!

Cu ce argumente ar mai putea un elev să-și susțină motivația pentru a învăța, a munci, a fi responsabil etc.?

De unde să mai ia un cadru didactic resurse cu ajutorul cărora să stimuleze această motivație, când ”sistemul” însuși îl privează de resurse, în loc să i le ofere?

Cine îi educă pe (non)responsabilii din sistemul nostru educativ?

Din același document:

”1.2 Autoritatea conducerii şcolii

Conducerea şcolii este autorizata în orice moment Să controleze respectarea prevederilor referitoare la interdicţii (controalele se vor realiza de cel puţin 2 persoane numite de către conducerea şcolii si, dacă este posibil, se vor realiza în prezenta elevului în cauza).

Aceasta poate:

1.2.1 Solicita elevilor sa-si golească gentile şi hainele iar atunci când exista suspiciuni întemeiate poate recurge la percheziţie.

1.2.2 Controlează obiectele aduse de elevi pentru a constata dacă exista obiecte interzise

1.2.3 Să controleze obiectele aduse de elevi pentru a constata dacă există obiecte interzise, pe baze non-selective, iar acolo unde există să controleze dulăpioarele puse la dispoziţia elevilor în ceea ce priveşte prezenta obiectelor interzise.”

Cum vor fi aplicate în practică acestea? Ieri, la o emisiune de știri, informația era comunicată deja cu subiectul schimbat: ”Profesorii vor putea…”. Câte ”conduceri” ale școlilor vor delega – în lipsă de alte mijloace – toate acestea către cadrele didactice (diriginți, profesori de serviciu)?

Atenționam, cu câțiva ani în urmă, că profesorii cumulează prea multe roluri, multe dintre ele contradictorii, iar conflictele de rol – generate de chiar modul în care este gândit ”sistemul” – îi împiedică să fie eficienți în acțiunea educativă:

”Deplângem tot mai frecvent, şi pe drept cuvânt, slaba calitate a prestaţiei cadrelor, dar haideţi să recapitulăm ce tipuri de competenţe ar trebui să aibă un cadru didactic de la care am aştepta să acopere toate funcţiile instituţiei, enumerate mai sus: să fie bine informat în domeniul pe care îl predă (primul rol: expert); să ştie să organizeze şi să prezinte informaţia în forme inteligibile pentru nivelul elevilor săi (al doilea rol: pedagog/ ”didactician”); să ştie să organizeze procesele de învăţare astfel încât să educe simultan valori-atitudini dezirabile social (educator propriu-zis); să ştie să facă aceasta pentru toate categoriile de vârstă (pentru că trebuie să lucreze și cu părinții, iar educaţia adulţilor presupune forme şi competenţe diferite de acelea utilizate în educaţia adolescenţilor sau a copiilor de vârste mai mici); să aibă calităţi şi competenţe de leader şi de antrenor (pentru că pedagogia activă, centrată pe elev, îi cere nu să „predea” materia, ci să organizeze activităţi de învăţare, antrenamente, individuale și în echipă); să aibă competenţe de retorică şi showman (să ştie să atragă un public, să-l distreze şi să-l menţină mai mult timp decât orice artist profesionist – asigurând în acelaşi timp învăţarea!); să fie expert în măsurarea performanţelor (să ştie să creeze sarcini şi situaţii de testare relevante şi să fie capabil să atribuie fiecărei sarcini ponderea adecvată în nota finală); să ştie să gestioneze situaţii de criză şi să medieze conflicte; să ştie să gestioneze situaţiile în care el însuşi sau elevii săi sunt agresaţi, abuzaţi; etc. etc.

Sună neacademic, dar e inevitabil să spui: haideţi să fim serioşi! În niciun domeniu sarcina de muncă nu presupune atâtea competenţe diferite, imposibil de cumulat de către una şi aceeaşi persoană – şi, în consecinţă, atâta stress ocupaţional generat de teama de incompetenţă, atîta nesiguranţă şi potenţiale compromisuri!

În niciun domeniu sarcina de muncă nu presupune atâtea conflicte de rol! Cum poate, de pildă, un cadru didactic să lucreze în parteneriat cu părintele căruia tot el îi dă lecţii în cadrul cursurilor de educaţie a părinţilor, marcând prin acesta un raport de putere cum nu se poate mai clar? Cum poate să elaboreze sarcini şi situaţii de testare obiectivă a performanţelor elevilor, când ştie că prin aceasta evaluează şi calitatea muncii sale, aflându-se astfel în cel mai grosolan conflict de interese imaginabil? Cum poate să măsoare obiectiv performanţele prin note, atâta vreme cât se aşteaptă de la el să fie „prietenul” elevilor (deci înţelegător, complice etc.)?

Personal, nu sunt deloc convinsă că şcoala actuală, şi mai ales viitoare, ar trebui să-şi asume atâtea funcţii, iar cadrele didactice atâtea roluri (competenţe). S-a ajuns aici prin cumulări progresive, în mai bine de un secol şi jumătate de când a fost iniţiată instituţia modernă a şcolii: cu fiecare nouă nevoie socială, au mai fost adăugate o funcţie, un rol.

A venit vremea, cred, ca unele din aceste funcţii să fie preluate explicit de instituţii specializate noi, paraşcolare: servicii de consiliere şi orientare pentru elevi / studenţi; servicii de consiliere şi educaţie a părinţilor; servicii specializate în testare şi evaluare; servicii de supraveghere şi protecţie; cluburi sportive, artistice etc. subvenţionate; etc. Specializarea funcţiilor este una dintre „legile” normale ale evoluţiei sistemului instituţiilor sociale, ar trebui să o acceptăm ca normală şi atunci când e vorba de instituţiile educative.”

Comentarii cu privire la Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza şi Elaborarea Politicilor din Domeniul Educaţiei şi Cercetării (Romania educatiei, Romania cercetarii, 2007)

Acum, aș adăuga explicit: cum poate un cadru didactic să întrețină o relație apropiată cu elevii săi, dacă va fi obligat – foarte probabil – să-și extindă rolul de polițist nedaclarat ca atare?

Din nou: cine îi educă pe (non)responsabilii din sistemul nostru educativ?

Cometarii (2)

Mos001
Autentifică-te pentru a răspunde 14 septembrie 2013 - 8:11

Felicitari pentru munca dvs la care subscriu (vedeti http://astrobotica.wordpress.com/), pacat ca nu are cine sa o aprecieze prin implementarea ideilor bune. Referitor la comentariul anterior, nu cred ca liderii lipsesc ci liderii interni, nesantajabili extern, care sa actioneze in interesul national precum un profesor ar trebui sa actioneze in interesul elevilor.
Aici ar mai fi de completat ca, in loc de statuie, si elevii ar fi asteptati sa isi aduca aportul ulterior la imbunatatirea educatiei nationale indiferent ca profeseaza in tara sau in strainatate dar nu prin vanzarea know-howului creat in alte cuiburi.
Mai e ceva, o eroare la punctul 3 al comentariului, greva este un drept legal atat al nostru cat si al tuturor partenerilor sociali ai educatiei, nu cred ca dorim sa renuntam la drepturi atunci cand stim ca nimic nu s-a obtinut in educatie fara greva. Si sa nu-mi spuneti de reintregirea salariilor deoarece de fapt am pierdut cel putin 15% iar daca socotim si inflatia si cresterea preturilor la utilitati…..
vasile
Autentifică-te pentru a răspunde 13 septembrie 2013 - 11:15

la aceasta intrebare se pot da mai multe raspunsuri:
1. Putem arata cu degetul pe cineva: toti decidentii din educatie care au elaborat acte normative trunchiate, orientate spre grupuri de interese sau chiar incompetente; ei au experimentat pe elevi diferite modele (unele „inspirate” prin copy – paste), dar timpul cat au fost „la butoane” pentru a identifica impactul a fost prea scurt. au fost INLATURATI si au venit altii care au dorit sa stearga ceea ce au facut predecesorii in asa fel incat intentia buna acestora (cata o fi fost) sa se transforme in esec. am experienta unei propuneri de proiect in care trebuia sa se instaleze un sistem de incalzire in cladirile publice dintr-o comuna, iar directorul scolii, care era si consilier, s-a opus impreuna cu „tovarasii” obedienti. motivul: de ce sa se impauneze primarul (care era din alt partid) cu o astfel de realizare?!?
2. exista si un raspuns la care nu putem arata cu degetul. el rezulta din „greaua mostenire” din mintile noastre care a asociat orice activitate cu un sprijin public, indiferent daca acesta este necesar sau nu. noi, cu totii asteptam sa primim ceva (material sau financiar) ca o conditie necesara pentru a face o activitate (care poate fi chiar in folosul si interesul nostru); dar, nu si suficienta: ne asteptam sa nu ne cream obligatii daca am primi acest sprijin;
3. un dascal nu se poate numi dascal, daca face greva. chiar si greva „pasiva” (renuntarea la exigenta in educatie). ea are ca victime elevii. ei abia atat asteapta: sa nu faca lectii. cu materia vie si mai ales cea umana nu se lucreaza la fel ca in industrie. daca opresti o fabrica o zi, rezulta pierderi, dar fabrica ramane intacta si porneste maine la fel ca ieri. daca opresti un elev de la scoala o zi, apare o „gaura” pe care nu o poti acoperi usor;
4. societatea este intr-o tranzitie foarte intensa. in afara de reacomodarea noastra cu valorile occidentale, chiar si acestea se reaseaza. nu putem opera cu concepte noi intr-un sistem de relatii vechi. la noi nimeni nu se gandeste la reforma in sensul alinierii la valorile occidentale. se vede din politicile aplicate la proiectele europene. nimeni nu este preocupat de rezultate ci numai si numai de modul in care se cheltuiesc banii. mai ales pos dru.
5. noi am blamat comunismul ca fiind ceva rau si destructiv, acum gasim foarte multe elemente in discursul public occidental identice cu ceea ce era la noi si am blamat. mai ales in zona sociala. lipseste numai „traiasca partidul comunist” in rest textul este la fel. deruta este mare, pentru ca, prin revolutie, noi am renuntat la aceste „texte” dar nu stim ce sa punem in loc;
6. tarile occidentale la care ne raportam au facut o revolutie tehnologica si au transferat la roboti efortul fizic si productivitatea. partea vizibila in politicile lor se orienteaza catre aspectele sociale pe care are de unde sa le finanteze. La noi nu s-a renuntat la locurile de munca in sens clasic si ele genereaza probleme sociale si un mod de lucru pagubos. cu totii vrem mai mult. pe principii electorale guvernantii fac eforturi … sa ne dea ce cerem (sa facem abstractie de partea cu furatul). ei nu au curaj sa ne ceara productivitate. pentru a ne da ceea ce cerem noi, ei sa imprumuta (fmi). fara sa ne dam seama, transferam o povara in crestere pe umerii urmasilor, care vor trebui sa achite aceste note de plata.
concluzie: educatia trebuie sa influenteze toate aceste stari de lucruri; trebuie sa puna la punct un mecanism viabil care sa ne puna la treaba. stim: „cine nu munceste, nu mananca”; dar multi dintre noi confundam verbul a munci (crearea de valoare) cu plecatul de acasa la un serviciu si pretentia ca la final de luna sa ia un salariu indiferent daca ceea ce s-a muncit s-a vandut, adica este pasibil de rasplata.
oare, vom reusi sa intelegem vreodata ca totul depinde de noi, inclusiv reprezentarea noastra prin „alesi”?!?
avem nevoie de lideri. lideri care sa adere la un sistem de valori furnizat de educatie. fara lideri nu se poate face nimic. ei se formeaza altfel. si sistemul nostru de educatie nu este orientat spre productia de lideri. ne predispune numai la haraieli.

Ma intereseaza opinia ta, scrie un comentariu Cancel Reply

You must be logged in to post a comment.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Elisabeta Stanciulescu on Experiență de călătorie: Africa de Sud cu Răzvan Pascuseptembrie 13, 2013
Acum, situația îmi pare și mai scandaloasă. Un test recent...
O calatoare on Experiență de călătorie: Africa de Sud cu Răzvan Pascuseptembrie 13, 2013
Faceti plangere la agentia la care ati platit circuitul. Ati...
Elisabeta Stanciulescu on Experiență de călătorie: Africa de Sud cu Răzvan Pascuseptembrie 13, 2013
Aceia care citiți puteți compara modul în care am scris...

Ma intereseaza opinia ta, scrie un comentariu Cancel Reply

E interesant, vreau să mai citesc

Vreau o sesiune