Prof. Jane A. Plant, PhD, C.B.E., prestigios cercetător britanic, a trăit experienţa unui cancer de sân cu multiple recidive, în timpul căreia a descoperit un program de prevenţie şi vindecare bazat pe excluderea din dietă a laptelui şi produselor lactate.

Programul acesta – controversat, ca toate celelalte soluţii în problema cancerului –  NU îndeamnă la a renunţa la tratamentele chirurgicale şi medicale, ci pledează pentru o schimbare simplă de stil de viaţă.

Textul de mai jos – semnalat de o clientă căreia îi mulţumesc – este extras din cartea sa Your Life In Your Hands: Understanding, Preventing, and Overcoming Breast Cancer.

Îl reproduc aici, pentru că cele scrise de prof. Jane A. Plant confirmă unele lucruri pe care le-am trăit eu însămi. După toate evidenţele, fac parte dintre cele aprox. 30% persoane care, potrivit studiilor, au putut preveni sau vindeca un cancer mamar printr-un stil de viaţă sănătos: în cazul meu, mişcare multă, pe bază de recomandări ale unor kinetoterapeuţi calificaţi + alimentaţie cu multe fructe şi legume şi foarte puţine (foarte rar) carne, ouă, lactate + strategii diverse de control al stressului. Zilele trecute, ecograful mi-a arătat că evoluţiile pozitive continuă!!!

*

Nu am avut altă alternativă – scrie prof. Jane A. Plant – decât fie să mor, fie să incerc sa gasesc eu însămi un remediu. Sunt om de ştiinţă – trebuia sa existe o explicatie rationala pentru care una din 12 femei din Anglia sufera de aceasta boala.

Pierdusem un sân şi făcusem radioterapie.  Făceam în acel moment o chimioterapie pe care o suportam greu şi fusesem văzută de câţiva dintre cei mai buni specialişti din ţară. Însă în adâncul sufletului simţeam certitudinea că mă aflu în faţa morţii.

Aveam un soţ iubitor, o casă frumoasă şi doi copii de crescut. Voiam cu disperare să trăiesc. Din fericire, această dorinţă m-a condus la a descoperi faptele, unele dintre ele cunoscute la vremea aceea doar de o mână de cercetători.

Oricine a intrat in contact cu cancerul de san stie ca anumiti factori de risc – cum ar fi varsta, menstruatia timpurie, menopauza cu debut intarziat si o familie cu antecedente – nu pot fi controlati. Dar sunt alti factori de risc pe care ii putem controla cu usurinta.

Aceşti factori de risc „controlabili” se traduc uşor în schimbări simple pe care le putem face cu toţii în vieţile noastre de fiecare zi pentru a preveni sau trata cancerul de sân. Mesajul meu este ca pana si cancerul de san in stare avansata poate fi invins, pentru ca eu am reusit.

Primul indiciu pentru a intelege ce anume imi dezvolta cancerul de san l-am gasit cand sotul meu Peter, si el un om de stiinta, s-a intors de la munca din China. In acea perioada ma pregateam pentru o sesiune de chimioterapie.

Adusese cu el reţete şi scrisori, precum şi nişte supozitoare uimitoare din plante, trimise de prietenii şi colegii mei din China. Supozitoarele îmi fuseseră trimise ca tratament pentru cancerul de sân. În pofida dramatismului situaţiei, am izbucnit amândoi în râs şi îmi amintesc că am glumit: dacă acesta este tratamentul în China, nu e de mirare că femeile chineze evită să contracteze boala.

Cuvintele acestea au avut un ecou puternic în mintea mea: de ce femeile chineze nu fac cancer de sân? Lucrasem cândva în colaborare cu colegii chinezi la un studiu despre legătura între chimia solului şi boală şi îmi aminteam câteva statistici. Boala este aproape inexistentă acolo. Doar una din 10.000 de femei moare în China din cauza unui cancer de sân, comparativ cu teribila cifră de una la 12 femei în Marea Britanie şi media şi mai teribilă de una la 10 în ansamblul ţărilor occidentale.

China e o ţară rurală, cu mai putină poluare urbană, însă nu aceasta este explicaţia. Şi în Hong Kong, care este puternic urbanizat, rata de cancer de san este de doar 34 femei din 10.000, extrem de mică in comparatie cu cea occidentala. Oraşele japoneze Hiroshima şi Nagasaki au şi ele rate foarte mici. Şi, să ne amintim, ambele oraşe au fost atacate cu arme nucleare, ceea ce înseamnă că la cancerele generate de poluarea urbană se adaugă şi acelea generate de radiaţii.

Concluziile care puteau fi trase din aceste statistici te puneau pe gânduri. Dacă o femeie din Occident s-ar fi mutat în industrializatul, iradiatul Hiroshima, riscul de a fi contractat un cancer de sân s-ar fi redus la jumătate. Părea absurd. Mi s-a parut evident că ceva din stilul de viaţă, fără legătură cu poluarea, urbanizarea sau mediul, determină creşterea riscului pentru femeile occidentale.

Am descoperit apoi că, oricare ar fi cauza diferenţelor imense intre ratele cu care apare cancerul de san în ţările orientale si cele occidentale, ea nu este genetică. Cercetarea ştiinţifică arată că, dacă se stabilesc în Vest, chinezii şi japonezii ajung, după una sau două generaţii, la rate apropiate de acelea ale comunităţii gazdă.

Acelaşi lucru se întâmplă atunci când oamenii din Hong Kong adoptă complet un stil de viaţă occidental. De fapt, în China, denumirea populară a cancerului de sân este „boala femeilor bogate”, pentru că acolo doar cei mai bogaţi îşi permit să mănânce „mâncare Hong Kong”. De la îngheţată şi ciocolată, la spaghetti şi brânză feta, toată mâncarea occidentală este numită de chinezi „mâncare Hong Kong” din cauză că poate fi procurată mai ales în fosta colonie britanică, fiind foarte rar găsită în restul Chinei.

Am dedus că, oricare ar fi cauza cancerului meu la san şi a incidenţei şocant de mare a bolii în aceasta tara in general, ea are aproape sigur legatura cu stilul de viata al celor mai bogaţi, al clasei de mijloc, din Occident.

Exista aici şi un aspect important pentru barbati. In cercetarile mele, am observat ca multe date despre cancerul de prostata duc la concluzii similare. Conform statisticilor de la Organizatia Mondiala a Sanatăţii , numarul de barbati cu cancer de prostata in China este neglijabil, de numai 0,5 la 100 000. In Anglia, Scotia şi Ţara Galilor rata este de 70 de ori mai mare. Ca si cancerul de san, este o boala  a clasei de mijloc, care ataca in principal grupurile  din partea superioară a ierarhiilor socio-profesionale – care isi permit mese bogate.

Îmi amintesc ca mi-am întrebat soţul: „Peter, abia te-ai întors din China. Ce e atât de diferit în stilul de viaţă al chinezilor? Ei de ce nu fac cancer de sân?”

Am hotărât să punem laolaltă competenţele noastre ştiinţifice şi să abordăm problema logic. Am examinat datele ştiinţifice, iar acestea ne-au condus către grăsimile din dietă.  Cercetătorii descoperiseră în anii ’80 că numai 14% din caloriile din dieta chinezilor proveneau din grasimi, comparativ cu 36% in Occident. Dar dieta mea era, de ani de zile, cu mult inainte sa fac cancer de san, foarte săracă in grasimi si bogata in fibre. În plus, ca om de stiinta, stiam ca majoritatea studiilor care au urmărit grupuri mari de femei pe parcursul a zeci de ani nu au dovedit că grasimile din dieta adultilor ar creşte riscul de cancer de san.

Apoi, într-o zi, s-a întâmplat ceva special. Peter şi cu mine lucrăm de atâţia ani împreună, încât nu mai ştiu care dintre noi a spus primul: „Chinezii nu mănâncă produse lactate!”.

E greu să-i explici cuiva care nu e cercetător ce stare de „agitaţie” mentală şi emoţională ai când simţi că ai ajuns să înţelegi ceva important. E ca şi cum ai avea în minte o mulţime de bucăţi de puzzle şi dintr-o dată, în câteva secunde, toate se aşază la locul lor, iar întregul tablou devine clar. Mi-am amintit brusc câţi chinezi au o intoleranta fizică la lactoza, mi-am amintit cum colegii chinezi cu care lucrasem spuneau mereu ca laptele e numai pentru bebelusi si cum unul dintre cei mai apropiati prieteni, care este de origine chineza, refuza mereu politicos preparatele cu branza de la petreceri.

Nu aveam cunoştinţă de niciun chinez care, trăind în stilul chinezesc traditional de viaţă, să fi folosit vreodată produse de vacă sau alte lactate pentru a-şi hrăni nou-născuţii. Apelează la o doică, însă niciodată la produsele lactate.

Cultural, preocuparea noastră occidentală pentru lapte şi produsele lactate le pare chinezilor foarte bizară. Îmi amintesc că, la putin timp dupa incheierea revolutiei culturale din anii ’80, am primit o delegaţie numeroasă de chinezi. Sfătuiţi de cineva de la Relaţii Externe, am comandat o budincă cu multă inghetata. După ce au întrebat ce conţine, toti chinezii, inclusiv interpretul, au refuzat politicos sa manance si nu au putut fi convinsi sa se razgandeasca.
La vremea respectivă, am fost încântaţi că am putut mânca portii suplimentare!

Laptele, aveam să descopăr, este una dintre cele mai comune cauze ale alergiilor alimentare.

Peste 70% din populatia lumii nu poate digera lactoza, fapt ce i-a determinat pe nutritionisti sa considere ca aceasta este condiţia normala a adultilor, nu vreo deficienţă. Poate că natura încearcă să ne spună că mâncăm ce nu e pentru noi.

Înainte să fiu prima dată diagnosticată cu cancer de san, mancam foarte multe lactate: lapte degresat, branza slabă si iaurt. Le foloseam ca sursă principală de proteine. Mai mancam şi carne slabă de vită, tocată, ieftină, care acum realizez că provenea probabil de la vaci de lapte mature.

Ca să fac faţă chimioterapiei pe care am primit-o la a cincea recidivă a cancerului meu, am consumat iaurturi organice, pentru a ajuta tubul digestiv să se refacă şi a-mi repopula intestinele cu bacterii „bune”.

Recent, am aflat că în 1989 iaurtul a fost corelat cu cancerul ovarian. Dr. Daniel Cramer de la Universitatea Harvard a studiat sute de femei cu cancer ovarian pe care le-a pus sa noteze în detaliu ce mâncau. Mi-aş dori să fi aflat despre aceste descoperiri chiar atunci când au fost realizate.

Urmând noua noastră perspectivă cu privire la modul de a se alimenta al chinezilor, am decis să renunţ imediat nu doar la iaurt, ci la toate produsele din lapte. Brânză, unt, lapte, iaurt şi orice altceva mai conţinea lapte au ajuns la coşul de gunoi.

E surprinzător cât de multe produse, inclusiv supele comerciale, biscuiţii şi prăjiturile, conţin diferite forme de produse lactate. Chiar şi multe branduri specifice de margarină din soia, floarea-soarelui sau ulei de măsline conţin produse lactate. De aceea, am devenit o cititoare foarte atentă a etichetelor alimentare.

Măsuram regulat progresele celui de-al cincilea ganglion canceros şi notam rezultatele într-un grafic. În pofida încurajărilor din partea doctorilor şi asistentelor, observaţiile mele riguroase îmi spuneau un adevăr amar. Prima sesiune de chimioterapie nu a avut niciun efect. Ganglionul rămăsese la aceleaşi dimensiuni.

Apoi, am eliminat produsele lactate. În câteva zile, ganglionul a început să se reducă. La două săptămâni după cea de-a doua sesiune de chimioterapie şi la o săptămână după ce am renunţat la produsele lactate, ganglionul din gât a început să mă mănânce. Apoi a început să devină mai moale şi să-şi reducă dimensiunile. Pe grafic, linia care indica până atunci că nimic nu se schimbă, mergea tot mai jos, pe măsură ce tumora devenea tot mai mică.

Şi, foarte semnificativ, am remarcat că, în loc să se reducă exponenţial (într-o curbă uşoară), aşa cum se întâmplă de obicei cu cancerul, dimensiunile apăreau pe grafic ca o linie dreaptă în jos, indicând o vindecare, nu o suprimare sau remisie a tumorii.

Intr-o sambata, la sase saptamani de cand renuntasem la produsele lactate, am avut o sedinta de meditatie de o ora, dupa care am pipait sa văd ce rămăsese din ganglion. Nu l-am putut gasi, desi aveam experienta in detectarea ganglionilor cancerosi – mi i-am detectat singura pe toti cinci. M-am dus la sotul meu si l-am rugat să-mi palpeze gâtul. Nici el nu a gasit nici urmă de tumoră.

In urmatoarea marti, eram programată la control la un specialist în cancer de la Charing Cross Hospital din Londra. M-a examinat amănunţit, îndeosebi la gât unde fusese tumora. Iniţial, a fost nedumerit, apoi mi-a spus încântat: „Nu o găsesc”. Niciunul dintre medicii mei nu se astepta ca cineva cu tipul si stadiul de cancer pe care il aveam eu (un cancer care se răspândise clar în sistemul limfatic) să supravietuiasca, cu atat mai putin sa se vindece.

Specialistul a fost la fel de fericit ca şi mine. Când am discutat prima dată ideile mele cu el, a fost – după cum era de aşteptat – sceptic. Însă înţeleg că acum foloseste in prelegerile sale harti care arata mortalitatea scăzută din cauza cancerului in China  si le recomanda pacientilor cu cancer o dieta fara lactate.

Cred că legatura dintre produsele lactate si cancerul de san este similara cu legatura dintre fumat si cancerul de plamani. Cred ca m-am vindecat pentru că am identificat aceasta legatură, iar apoi am urmat o dieta special ţintită către menţinerea sănătăţii sânului şi a sistemului hormonal.

A fost greu pentru mine, cum probabil este si pentru dumneavoastră, sa accept ca o substanta „naturala” precum laptele poate avea implicatii atât de mari asupra sanatatii. Dar sunt dovada vie că lucrurile stau astfel (…)

*

Citiţi mai multe detalii despre compoziţia laptelui şi efectele asupra organismului uman la http://www.alkalizeforhealth.net/Lnotmilk6.htm

Despre activitatea actuală a prof. Jane A. Plant: http://www.cancersupportinternational.com/janeplant.com/index.asp