Motto :

"We are all in the gutter, but some of us are looking at the stars".
(Oscar Wilde, Lady Windermere's Fan, 1892)


Raportarea la un ideal e singura care deosebeşte clar fiinţa umană de orice altă formă cunoscută de viaţă, e, probabil, ceea ce numim 'har', numai ea face ca viaţa noastră să fie într-adevăr umană - şi divină, poate...

.

.
O lecţie din natură : putem înflori chiar dacă în jur e foarte multă gheaţă !

Alegeţi o temă

Grup de suport cancer

Cum poţi trăi frumos după un diagnostic de cancer ?

Am trăit experienţa acestui diagnostic şi ştiu că te loveşte extrem de dur, oricât ai fi de puternic(ă) şi de echilibrat(ă). Ştiu că ai foarte mare nevoie de informaţie corectă şi de relaţii cu oameni care înţeleg ce simţi atunci când te copleşesc slăbiciunea şi frica. Ai nevoie să vorbeşti cu persoane care te ascultă, te încurajează să-ţi recunoşti emoţiile reale şi îţi spun mai mult decât un fără substanţă “Nu e atât de grav, trebuie să fii puternic(ă)” – cum să nu fie grav? cum să fii tot timpul puternic(ă)? şi cum să faci ca să nu te simţi neacceptat(ă) şi vinovat(ă) când nu poţi fi aşa cum aşteaptă ei să fii?

Medicii nu au timpul, iar uneori nici pregătirea necesare pentru a sta de vorbă cu tine atât cât ai avea tu nevoie. Familia, rudele, prietenii îţi pot fi aproape, dar de cele mai multe ori nu le dezvălui ce simţi şi ce gândeşti cu adevărat, alegi să afişezi un optimism de faţadă, pentru că vrei să îi protejezi, să nu le fii o povară. Pe de altă parte, boala se prelungeşte şi fiecare are propriile probleme care îi ocupă timpul şi îi consumă energia, iar tu ajungi să te simţi singur(ă) şi inutil(ă), fără sens într-o viaţă ale cărei calitate şi durată devin subiecte de întrebări dureroase şi de neevitat.

Grupurile de suport nu pot înlocui iubirea şi atenţia celor dragi, însă te pot ajuta semnificativ, furnizându-ţi informaţii utile şi sprijin emoţional, şi pot face o diferenţă în viaţa ta, mai ales dacă, din varii motive, nu găseşti în grupurile naturale (familie, prieteni) suportul de care ai nevoie.

Ele oferă altceva decât şedinţele de psihoterapie individuală şi,  fie în combinaţie cu acestea, fie fără ele, pot potenţa efectele benefice ale tratamentelor medicale.

Multe studii ştiinţifice au demonstrat că participarea la 6-8 întâlniri ale unui grup de suport poate contribui semnificativ la o mai corectă informare, la un echilibru psihologic mai bun, la descoperirea şi învăţarea unor strategii practice de a face faţă întrebărilor, temerilor, slăbiciunilor, descurajării, durerilor etc. şi la creşterea calităţii generale a vieţii, iar efectele pozitive durează după aceea până la un an.

Cele mai bune rezultate le obţin persoanele care participă activ, motivat, cu încredere, iar unele studii arată că, în aceste cazuri, grupurile pot contribui chiar şi la prelungirea duratei vieţii.

Studiile arată că grupurile de suport sunt de foarte mare ajutor în cazul bărbaţilor, iar grupurile mixte sunt mai eficace şi pentru femei.

1. Ce beneficii ai dacă participi?

Afli mai multe despre boala ta, despre cum poţi depăşi momentele cele mai dificile şi ce poţi face pentru prevenirea recidivelor, de la persoane care trec prin experienţe similare şi de la specialişti invitaţi.

Găseşti ascultare, înţelegere, încurajare, suport emoţional. Poţi vorbi deschis despre gândurile, trăirile, suferinţele tale – oricare ar fi ele – cu persoane care într-adevăr te ascultă şi te înţeleg, pentru că şi ele le simt sau le-au simţit cândva.

Te simţi acceptat(ă), respectat(ă), apreciat(ă). Şi îţi va fi mai uşor să te accepţi, să te respecţi şi să te apreciezi tu însăţi / însuţi, chiar dacă boala te schimbă.

Te simţi generos / generoasă şi util(ă), pentru că poţi oferi, la rândul tău, informaţii, înţelegere şi încurajare altor oameni.

Înveţi cum poţi să dai vieţii tale un sens nou. Înveţi, alături de alte persoane care au aceleaşi probleme ca şi tine, cum poţi să te bucuri în continuare de viaţă – indiferent cât de mulţi sau puţini ani mai ai de trăit.

Ascultând şi comunicând, poţi cunoaşte mai bine alte persoane care au aceleaşi probleme, îţi poţi face prieteni noi şi nu te mai simţi singur(ă).

Îţi îmbunătăţeşti relaţiile cu membrii familiei şi cu prietenii, pentru că ai unde să te “descarci” şi îi vei putea proteja de o parte din suferinţele tale.

Dacă nu tu te confrunţi direct cu boala, ci o persoană apropiată, poţi învăţa cum să-i fii alături, cum să o susţii, să o încurajezi, să o ajuţi.

Dacă doreşti, poţi învăţa să moderezi un grup de suport, astfel încât să poţi organiza tu însuţi / însăţi astfel de grupuri.

2.  Cine poate participa?

Adulţi, femei şi bărbaţi, diagnosticaţi cu cancer de sân (diagnostic prezumtiv sau confirmat).

Este, de asemenea, binevenit orice adult din anturajul unei persoane diagnosticate cu cancer de sân: membri ai familiei, rude, prieteni…

Întrucât comunicarea este mai bună dacă grupul este omogen sub aspect educaţional, iar eu dau rezultate foarte bune când lucrez cu persoane cu studii superioare şi medii, ne adresăm doar acestora.

3. Cât trebuie să plăteşti?

Nimic.

Oferim un grup de suport gratuit pentru max. 10 persoane / săptămână.

4. Dacă te înscrii, trebuie să participi la toate întâlnirile?

Rezultatele apar dacă participi regulat la 6-8 sesiuni. Însă nu eşti obligat(ă) să participi la toate întâlnirile.

În general, singurele obligaţii pe care le ai sunt următoarele:

- să respecţi orice persoană cu care interacţionezi;

- să respecţi munca organizatorilor şi a invitaţilor;

- să protejezi spaţiul de întâlnire.

Totodată, este nevoie să te programezi de fiecare dată, pentru a-i ajuta pe organizatori să gestioneze lucrurile cât mai bine.

5. Unde se organizează?

La Donna Medical Center, o clinică nouă care îşi propune să devină centru de excelenţă în promovarea şi protejarea sănătăţii femeilor.

Strada Traian, nr. 234, et.1, sect. 2, Bucuresti

(între Calea Mosilor şi Foişorul de Foc, în prelungirea B-dului Dacia)

Transport in comun: 133, 135, 79, 86, 21, 14, metrou Obor

6. Când ?

Prima întâlnire va avea loc joi 24 mai 2012, la ora 18:00.

Dacă doreşti să faci parte dintre MEMBRII FONDATORI ai acestui grup, înscrie-te pentru această întâlnire.

Ulterior, sesiunile curente se vor desfăşura de regulă săptămânal.

7. Unde şi cum te programezi?

Tel: 021 2523232;  021 2523233; 0374080008
Fax: 021 2521652
E-mail: donna@donna-medicalcenter.ro ; donna_medical@yahoo.com

Precizaţi că doriţi să participaţi la grupul de suport, lăsaţi-vă numele şi un număr de telefon.

În cazul în care vi se spune că toate locurile au fost deja rezervate pentru săptămâna în curs, precizaţi dacă doriţi o programare pentru săptămâna următoare.

8. Nu e nevoie ca grupul de suport să fie moderat de un psiholog?

Nu.

În practica internaţională, grupurile de suport sunt moderate şi de psihologi, dar şi de alţi experţi familiarizaţi cu gestiunea dinamicii grupurilor şi chiar de unii pacienţi.

În calitate de sociolog calitativ, eu am competenţe profesionale în ascultarea activă şi empatică şi în moderarea grupurilor, iar în calitate de fost pacient ştiu în mare măsură care sunt nevoile unui om aflat într-o astfel de situaţie.

Pe parcurs, vom invita şi medici cu competenţe în diagnosticul şi tratamentul cancerului de sân, pentru a oferi informaţii de specialitate.

În măsura în care va fi nevoie, vom invita şi psihologi specializaţi.

9. Nu facem concurenţă psihologilor din spitale?

Nu.

Argumentele mele sunt simple:

  • din nefericire, numărul bolnavilor este mult prea mare pentru ca nevoile lor să poată fi acoperite de psihologii angajaţi în spitale – orice idee de concurenţă între furnizorii de astfel de servicii este, în contextul actual, fără substanţă ;
  • în acest moment, spitalele nu organizează grupuri de suport – sau nu le promovează, pentru că nu am găsit informaţii despre ele pe internet.

10. Dacă doriţi să susţineţi acest grup prin sponsorizări sau donaţii…

Contactaţi Donna Medical Center.

*

NB.

Acest program a fost gândit iniţial în cooperare cu Clinica de Recuperare Medicală RECUMED , ai cărei manageri au manifestat deschidere pentru ideea unei abordări mai complexe, integrate, a recuperării medicale şi au acceptat să asigure gratuit întreaga logistică. În această perioadă, clinica se află într-o etapă de reorganizare (schimbare a locaţiei). Dacă managerii vor păstra aceeaşi deschidere, programul va fi realizat şi în noua locaţie.

*

Citiţi şi aceste două articole:

Coaching, consiliere, mentorat şi prevenirea sau depăşirea depresiilor

Emotivi şi sensibili sau echilibraţi şi puternici – toţi putem trece prin episoade depresive !

*

Din mesajele e-mail primite

“Am trecut si eu si mai trec inca prin acest tip de experienta. Numai ca nu e cancer de san, ci (…), o tumora care in mod normal este foarte agresiva si da metastaze in doi-patru ani de la aparitia tumorii primare. Nimeni din familia mea nu stie precis ce am, in niciun caz parintii sau copiii (de aceea nu am pus acest mesaj pe facebook), sotul stie ceva vag, numai catorva persoane straine, care au vrut sa ma asculte, le-am spus despre ce e vorba…deci inteleg perfect utilitatea (un cuvant slab pentru a caracteriza o astfel de initiativa totusi) unui astfel de grup de suport.”

*

Trimite mai departe:
  • Print
  • Facebook
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • Twitter
  • email
  • PDF