Când și cum să (nu) te iubești pe tine

09.30.2014

The hardest thing to explain is the glaringly evident which everybody had decided not to see. (Ayn Rand)

„Cum pot sa invat (sau care sunt pasii de urmat) pentru a reusi sa ma iubesc mai mult pe mine???”, citesc, într-un mesaj primit recent prin e-mail.

De multă vreme mă gândesc să scriu un articol pe acest subiect al iubirii de sine, care a devenit o adevărată obsesie pentru prea mulți. E timpul să-mi pun gândurile pe tastatură și ecran.

Cu doi-trei ani în urmă, într-o tabără de dezvoltare personală unde fusesem invitată ca speaker, am avut prilejul să particip la o sesiune de coaching de grup, moderată de altcineva. „Sunt egoist și mă accept și mă iubesc pe mine așa cum sunt”; „Sunt arogantă și mă accept și mă iubesc pe mine așa cum sunt”; „Sunt vinovată de… și mă accept și mă iubesc pe mine așa cum sunt”… am auzit, repetat. „Sunt criminal și mă accept și mă iubesc pe mine așa cum sunt” am comentat în gând, după care am părăsit locul.

Am întotdeauna dificultăți să gestionez astfel de situații: n-aș vrea să-l pun pe profesionist (?) într-o situație care poate ridica semne de întrebare asupra profesionismului său, dar nici nu pot asista la – și gira, prin prezența mea acolo – recomandări și exerciții care, după cum o arată cercetarea științifică recentă, fac foarte mult rău și prea puțin bine.

Modelele acestea de coaching (?), psihoterapie (?), educație (?) și dezvoltare personală (?), care așază în centrul lor creșterea stimei de sine și iubirii de sine, s-au dezvoltat masiv și au fost foarte ”în trend” în SUA în deceniile 1960-1980. Deja din anii 1990, psihologi și psihiatri americani reputați au observat că faptele antisociale se asociau nu cu o stimă de sine scăzută, cum se credea – și, poate, fusese cazul cu 30 de ani în urmă – , ci, dimpotrivă, cu o stimă de sine foarte înaltă.

Între timp, numărul studiilor care dovedesc această corelație a crescut, iar vocile care spun că stima de sine foarte înaltă e periculoasă au devenit tot mai puternice:

„the major cause of violence is high self-esteem combined with an ego threat. When favorable views about oneself are questioned… or otherwise put in jeopardy, people may aggress… against the source of the threat”.

„An uncritical endorsement of the cultural value of high self-esteem may (…) be counterproductive and even dangerous. In principle it might become possible to inflate everyone’s self-esteem, but it will almost certainly be impossible to insulate everyone against ego threats. In fact (…) the higher (and especially the more inflated) the self-esteem, the greater the vulnerability to ego threats. Viewed in this light, the societal pursuit of high self-esteem for everyone may literally end up doing considerable harm.” (R.F. Baumeister, L. Smart, J.M. Boden, 1996 “Relation of Threatened Egotism to Violence and Aggression: The Dark Side of High Self-Esteem”, Psychological Review, Vol. 103, No. 1, pp. 5-33)

Iar un psihiatru ne atenționează că, dacă vom continua să promovăm necritic iubirea de sine, vom ajunge la o epidemie de narcisism, mai periculoasă decât oricare altă epidemie cunoscută vreodată:

„the tendency toward narcissism in students is up 30 percent in the last thirty-odd years.
(…)
We had better get a plan together to combat this greatest epidemic as it takes shape.  Because it will dwarf the toll of any epidemic we have ever known. And it will be the hardest to defeat. Because, by the time we see the scope and destructiveness of this enemy clearly, we will also realize, as the saying goes, that it is us.” (Keith Ablow, We are raising a generation of deluded narcissists, 2013)

Haideți să separăm lucrurile.

Avem cu toții o nevoie fundamentală de încredere în sine, de respect de sine, de imagine pozitivă de sine și publică. Și e foarte important, pentru echilibrul nostru, pentru sănătatea noastră și pentru productivitatea noastră să acceptăm că nu suntem și nu putem fi perfecți. E foarte important să conștientizăm ce anume din comportamentul nostru e blamat sau blamabil de alții, din cauză că iese din valorile, normele și regulile sociale, ori blamat sau blamabil chiar de noi, din cauză că iese din valorile, normele și regulile pe care și noi le împărtășim. A te accepta pe tine înseamnă a accepta că ai aceste ”defecte”, a le recunoaște onest, în primul rând față de tine însuți/însăți, iar apoi față de alții, pentru că pur și simplu ești ființă umană și orice ființă umană are limite în orice moment al vieții ei. A spune într-un grup de terapie ”Sunt egoist(ă) / arogant(ă) / alcoolic(ă) / consumator(oare) de droguri etc.” te ajută să conștientizezi și să recunoști (accepți) că sunt prezente / frecvente în comportamentul tău, iar prezența lor nu îți diminuează calitatea de ființă umană demnă de acceptare, apreciere, admirație, respect, iubire pentru alte comportamente.

E foarte important să deosebim între ”defectele” a căror prezență nu se află în controlul nostru aici și acum (o dizabilitate determinată genetic ori rezultată dintr-un accident, faptul de a nu avea caracteristicile fizice ”cerute” de moda vremii, ori a nu putea rezolva toate problemele pe care le rezolvă alții la un concurs) și ”defectele” a căror prezență se află în controlul nostru (obișnuința de a consuma alimente nesănătoase și alcool, de a vorbi agresiv, de a rezolva problemele prin violență, ori lipsa de competență și performanțele profesionale scăzute).

În ce le privește pe acestea din urmă, de la a spune „Accept că sunt / fac…” la a spune ”Accept cum sunt / fac” și „Mă iubesc așa cum sunt / fac” e cale foarte lungă. Tot atât de lungă ca între autocunoaștere realistă, onestitate cu sine, echilibru și sănătate mentală (conștientizez și recunosc un comportament al meu) și autoalimentarea limitelor personale + ridicarea autolimitării la rang de calitate specială, de dorit: dacă „mă accept și mă iubesc pe mine așa cum sunt”, de ce aș mai face eforturi să remodelez, să schimb ceva în ce gândesc, în ce spun și în ce fac?

Sincer: câți autosuficienți vezi tu în jurul tău, în fiecare zi? Cât de mult îi apreciezi pentru autosuficiența lor?

Cinic vorbind, programele care utilizează abordări de tipul „Sunt … și mă accept și mă iubesc pe mine așa cum sunt” chiar contribuie, într-un fel, la dezvoltarea personală a oamenilor care le frecventează: alimentează în fiecare ”defectele” sale, întăresc limitele zonei sale de confort.

Când mergi la un program de ”dezvoltarea personală”,

întreabă-te ce anume dezvoltă programul respectiv în tine

și ce consecințe reale au, pe termen lung, acele lucruri pe care le dezvolți.

Iată răspunsul pe care i l-am scris persoanei care m-a întrebat, prin e-mail, „Cum pot sa invat (sau care sunt pasii de urmat) pentru a reusi sa ma iubesc mai mult pe mine???”. Sunt recomandările pe care ți le fac și ție, dacă îți pui aceeași întrebare.

1.  Începeți fiecare zi cu întrebarea: Ce acțiune pot face EU astăzi care mă ajută să mă iubesc mai mult pe mine?

Gândiți-vă la un singur lucru, pe care chiar îl puteți face în ziua respectivă: să spuneți cuiva o vorbă bună; să oferiți cuiva ceva de care știți că are nevoie; să faceți 30 minute de gimnastică; să faceți 30 minute de meditație; să citiți/studiați 30 minute; să mergeți la un spectacol; să faceți ordine pe birou; să vă cumparați o floare; etc. etc.

Un singur lucru în fiecare zi, unul singur, oricât de mic, pe care chiar îl puteți face. Același lucru se poate repeta mai multe zile, consecutive sau nu. Important este să simțiți că vă aduce un plus de respect, iubire, apreciere, mulțumire față de dumneavoastră.

Faceți acel ceva la cel mai bun nivel de performanță pe care îl puteți atinge în acel moment. Nu căutați perfecțiunea (știți că nu e posibilă), căutați doar să dați tot ce puteți mai bun în acel moment.

2. Încheiați ziua cu întrebarea: Din tot ce am făcut EU astăzi, pentru ce pot eu să mă simt mulțumită de mine, chiar mândră de mine?

Veți fi tentată să începeți cu „N-am …, dar totuși…”. Alungați din minte. Începeți direct cu „Am făcut…”.

Apoi va vor veni în minte multe „Am făcut … , dar…”. Opriți-vă înainte de „dar”, nu vă interesează niciun „dar”, vă interesează doar prima parte.

Vă vor veni în minte reacții ale altora: nu vă interesează nici cele pozitive, nici cele negative, pentru că ce gândesc, spun și fac alții nu se află sub controlul dumneavoastră.

Focalizați-va doar pe ce ați putut dumneavoastră controla: ați dat tot ce ați putut mai bun în momentul respectiv? E suficient!

Începeți cu acțiunea pe care ați programat-o, iar apoi adăugați și alte lucruri pe care le-ați făcut.

3. În ziua următoare, întrebați-vă: Ce pot eu face astăzi mai mult și mai bine decât am făcut ieri?

În acest fel, veți evita automulțumirea cu puțin. Treptat, crescând puțin câte puțin în fiecare zi, veți crește nivelul performanțelor / realizărilor.

4. Impuneți-vă să faceți acestea foarte conștiincios, în fiecare zi, 30 de zile.

După aceea, foarte probabil, se va instala obișnuinta și le veți face spontan, cu efort mai mic.

5. După ce se instalează obișnuința, urmăriți conștient întreg procesul cel puțin o zi pe săptămână.

6. Din când în când (de pildă, de ziua dumneavoastră și de Sărbători), faceți o monitorizare.

Sper să puneți în practică aceste recomandări, să vedeți cum funcționează, să le adaptați cum e mai bine pentru dumneavoastră, până obțineți rezultate.

Iată cum aplic eu ce v-am scris mai sus: indiferent ce veți face dumneavoastră cu recomandările mele, faptul că vi le-am scris face parte dintre lucrurile pe care eu le fac astăzi ca să mă respect și să mă iubesc; eu fac ce pot eu mai bun; nu pot controla ce faceți dumneavoastră; dacă, în loc să le testați și adaptați până ajungeți la rezultate, le respingeți, ori nu le aplicați suficient de riguros și perseverent, acestea nu vor afecta în niciun fel respectul și iubirea mea pentru mine, pentru că sunt lucruri care se află exclusiv sub controlul dumneavoastră.

Acceptă „defectele” care nu se află în controlul tău și iubește-te pentru lucrurile bune pe care reușești să le faci când pentru tine pare mai greu decât pentru alții. Dar nu-ți iubi „defectele” a căror gestiune se află în controlul tău, antrenează-te să le aduci în limitele în care reușești să le gestionezi SCOP.

Fast-food pentru minte: ”Să nu ai așteptări”

Anti-clișeu: ”Nu mă simt pregătit(ă) pentru…”

Descoperă-ți talentul și urmează-l … așa să fie, oare?

Un sfat-clișeu: ”Fă ce-ți place”