Verticalitate, integritate, onestitate și… flexibilitate

04.08.2010

Cu mulţi ani în urmă, un tânăr la început de carieră îmi spunea (citez din memorie) : ‘Mi-e ruşine de mine, recunosc că sunt laş, dar nu pot să arăt că sunt de acord cu dumneavoastră, pentru că mi-aş pune în pericol interesele’. Am apreciat onestitatea.

De atunci, nu-mi amintesc să fi avut măcar o singură conversaţie în contradictoriu, ba, mai mult, mi-a cerut ajutorul într-un moment important din cariera lui: i l-am oferit din toată inima, însă în limitele valorilor şi principiilor mele, nu în modul dorit de el. Pare că nu a apreciat ajutorul respectiv, dimpotrivă; tânărul onest de altădată, ajuns în vârful unei ierarhii sociale, şi-a schimbat radical măsura lucrurilor: a uitat de ruşinea de el însuşi și afirmă fără ezitare, vorbind despre mine,  ”E dificilă, nu se poate discuta cu ea”; a uitat să precizeze ce anume nu a putut – nici el și nimeni altcineva – discuta cu mine…

Într-un alt context, un alt tânăr mi-a spus, după un examen la care nu obținuse notă de promovare: ”Aveți dreptate. Recunosc că dacă ar fi mai mulți oameni ca dumneavoastră lumea ar fi mai bună. Dar eu am interesul să promovez și voi contesta nota la decanat”.

Cum se schimbă valorile și judecăţile unor oameni pe drumul către interesele lor şi cât de performanţi în a se adapta la cultura mioritică au fost şi sunt tinerii de la care mulţi sperau o schimbare în bine a mentalităţilor şi a societăţii în ansamblu!

Mă doare, nu mă surprinde. Am anticipat încă din 2002 aceste evoluţii:

„… nici ‘nivelul de cultură’, nici vârstele tinere nu sunt, luate ca atare, buni predictori ai comportamentelor democratice în contextul societăţii româneşti actuale. Elementul care ar putea deschide aici un teren important al interogaţiilor cu privire la evoluţiile viitoare este raportul dintre atitudini şi valori : în măsura în care sunt practicate sistematic un timp suficient de îndelungat, atitudinile – chiar dacă iniţial ‘de faţadă’, deci lipsite de fundamentul unui ataşament subiectiv de valoare – pot conduce progresiv la ataşamentul de valoare corespunzător. Altfel spus, ce ataşamente de valoare putem aştepta de la o generaţie tânără care experimentează sistematic în cursul practicilor cotidiene atitudini aflate în opoziţie, fie şi numai formală, cu valorile democratice? Nu riscăm ca aceste atitudini să creeze ataşamente de valoare care să le justifice, pentru că numai astfel subiectul îşi poate reconstitui coerenţa personală?” (Elisabeta Stănciulescu, 2002, ‘Despre reversibilitatea atitudinilor politice ale actorului social al tranziţiei. Comentarii pe marginea unui experiment cvasi-natural’, în Despre tranziţie şi universitate, Polirom, Iaşi, p. 164).

Numiţi-o atitudine de visător, idealism, inocenţă, donquijotism, cum vreţi. În ce mă priveşte, dacă aş şti cui să-i multumesc pentru aceasta, i-aş mulţumi: într-o lume în care recomandarea de a fi  flexibili e transferată ilegitim din sfera intelectuală în cea etică şi în care banii şi puterea au devenit singurele valori care contează, iar compromisul singura regulă, cu mine ”nu se poate discuta”, sunt foarte ”dificilă”.
 
Pentru mine, a fi vertical(ă) înseamnă a refuza să te îndoi după cum bate vântul intereselor de moment, ale tale sau ale celor din jurul tău. A nu face compromisuri cu valorile şi principiile care ar face lumea socială mai bună. Chiar dacă, procedând astfel, rişti să pierzi o poziţie socială care îţi aducea recunoaştere, notorietate, bani, putere. Chiar dacă – deși e extrem de dureros – riști să pierzi o parte dintre oamenii care îți erau aproape.

A fi corect(ă) și integru/ă înseamnă a te strădui să judeci lucrurile în mod egal, cu una și aceeași măsură care rezultă din respectivele valori şi principii, din legile şi regulamentele ce decurg din ele. A aplica aceeaşi măsură, aceleaşi criterii şi standarde, tuturor. Chiar dacă aceasta înseamnă să recunoşti public că aproapele tău greşeşte şi că neprietenul tău e mai bun, că tu greșești și că celălalt nu are nicio vină.

A fi onest(ă) înseamnă a privi lucrurile în față, din unghiuri diferite, și a spune pe nume lucrurilor pe care le vezi, mai ales faţă de tine însuţi / însăţi, dar şi faţă de alţii. A nu căuta să construieşti tot felul de paravane şi de ideologii care să ascundă sau să justifice greşelile tale sau ale apropiaţilor tăi. A recunoaşte când, dintr-un motiv sau altul, ai ales un drum care se abate de la valori şi principii. Şi a-l respecta, sau măcar a nu-l denigra, pe acela care alege să stea drept când tu te pleci, odată sau împreună cu alţii, oricât de mulţi.

Nu am cerut şi nu cer nimănui să gândească şi să acţioneze ca mine, nu am spirit militant, îmi doresc doar ca ceilalţi să accepte că există şi un alt mod rezonabil şi respectabil de a trăi : cu flexibilitate intelectuală, însă fără ‘flexibilitate’ etică, fără compromisuri cu valorile şi principiile fundamentale.

Nu confundați compromisurile etice cu flexibilitatea; flexibilitatea e o noțiune intelectuală, nu una etică.

Acesta este mesajul principal pe care îl transmit în cadrul programelor pe care le ofer: programe individuale, programe pentru echipe sau cursuri. Iar acest mesaj face diferența în viețile și carierele oamenilor cu care lucrez.

• Tu în ce barcă eşti la capitolul verticalitate şi corectitudine versus ‘flexibilitate’ şi ‘adaptare’ ?
• Cât  de onest(ă) eşti cu tine şi cu ceilalţi ?
• Şi cât de confortabil te simţi cu tine însuţi / însăţi când te priveşti în oglinda cealaltă ?
• Eşti tânăr? Reia citatul de mai sus şi întreabă-te încotro te îndrepţi sub aspectul valorilor tale etice şi politice !