Ce îţi rămâne dacă pierzi ‘totul’? Despre capacitatea de rezilienţă

05.24.2010

Publicat parţial în revista Cariere.

Ca orice muritor, am făcut şi eu câteva lucruri bine în viaţă. Dar acum, când scriu acestea, îmi dau seama că cel mai bine mi-au reuşit procesele de rezilienţă. Nici nu mai ştiu de câte ori am luat-o, sub un aspect sau altul, de la capăt : sănătate, iubire, familie, prieteni, bani, statut social, profesie, încredere în sine… le-am pierdut sau le-am abandonat, când una câte una, când pe toate deodată, şi le-am reconstruit apoi în aşa fel încât bucuria de viaţă a putut creşte. E, probabil, greu de crezut, dar e foarte adevărat : la 53 de ani, după ce abia am depăşit – mai singură, mai căruntă, mai ridată, cu mai puţină forţă de muncă – o a treia experienţă medicală dramatică şi după ce am renunţat, din proprie iniţiativă, la profesia de o viaţă şi la toate avantajele pe care le oferă o poziţie academică înaltă (obţinută prin ani mulţi de muncă), mă simt mai împăcată cu mine însămi şi mai echilibrată, mai receptivă la adevăratele bucurii ale vieţii, mai sigură de valoarea mea şi de sensul vieţii mele decât am fost vreodată.
Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră ! – cum scriau, în scrisorile de familie, bunicii şi părinţii noştri…

1. Evaluează-ţi capacitatea proprie de rezilienţă, altfel spus capacitatea de a te ridica din nou după ce ai ‘căzut’, de a-ţi reveni după eşecuri sau perioade extrem de dificile.

• Ţie ce îţi rămâne dacă s-ar întâmpla să pierzi tot ce contează pentru tine în viaţă şi cum vei proceda ca să reaprinzi un foc frumos din câteva scântei ascunse în cenuşă ?

Un coleg mult mai tânăr, pe care îl respect pentru îndrăzneala gândurilor lui, îmi răspundea rapid şi sigur că, oricât ar pierde, lui îi rămâne TOTUL pentru că se are pe sine. E natural şi e profitabil să gândim astfel în prima tinereţe. Dar pe măsură ce înaintăm în vârstă e mai înţelept să devenim conştienţi că ‘Mă am pe mine / Am ceea ce sunt‘ presupune un ‘cred că‘, pe care e util să îl supunem interogaţiei atente, ca pe oricare altul. Pentru că, din nefericire, te poţi pierde chiar şi pe tine, acela / aceea care erai sigur/ă că eşti ! Competenţe, capacitate de performanţă şi învăţare, valori, gândire pozitivă etc. etc. se dovedesc nu doar pasibile de dezvoltare, ci şi vulnerabile, fragile, nesigure ; ca şi bunurile materiale, relaţiile, sănătatea sau frumuseţea fizică.

Nivelul ridicat de insecuritate şi incertitudine caracterizează toate societăţile actuale, iar tranziţiile post-comuniste adâncesc problemele globale şi acutizează trairea lor la nivel subiectiv. Iar dacă până nu demult calificarile înalte şi capacitatea de performanţă, ori valorile şi principiile ferme ne protejau împotriva schimbărilor dramatice, în ultimele decenii cei aflaţi în partea mijlociu-superioară a ierarhiilor ocupaţionale şi cei puternic ataşaţi la valori şi principii au devenit mai vulnerabili decât indivizii cu calificări şi performanţe medii-inferioare, ori dispuşi la orice compromis.

Toate studiile arată că printre atuurile celor care reuşesc în viaţă se numără capacitatea lor de a face faţă incertitudinii şi capacitatea de rezilienţă. Şi totuşi, majoritatea clienţilor mei – care provin, de regulă, dintre persoanele cu performanţe notabile în cel puţin unul dintre domeniile vieţii (şcoală, statut social, bani, familie, sport, artă…) şi au dovedit în timp o bună capacitate de rezilienţă – îmi vorbesc în timpul sesiunilor despre teama (chiar spaima) lor ca vor pierde fără preaviz tot ce contează pentru ei. Atunci când caută să transfere scheme de acţiune din trecut în rezolvarea problemelor prezente, conchid, adesea dezarmaţi: ‘Asta nu mai merge, alta era situaţia atunci’ sau ‘Eu eram altul / alta atunci’. Soluţiile trebuie bricolate, create, imaginate, elaborate hic et nunc, nu transferate pur şi simplu din trecut sau din experienţele altora, iar încrederea în sine nu se mai poate menţine pe baza achiziţiilor, fie ele de orice natură.

Nu ştiu să existe vreo formă educaţională în care oamenii să înveţe să facă faţă acestor tipuri de probleme : probabil că de aceea şi avem nevoie de tot mai mulţi preoţi, psihoterapeuţi, consilieri, ori – mai recent – coachi.

Îţi propun aici o astfel de formă (auto)educaţională. E un exerciţiu mai laborios, dar merită şi timpul şi efortul : dacă răspunzi cu răbdare, vei descoperi pe ce poţi conta în diferite tipuri de situaţii dificile, vei avea o măsură globală a capacităţii proprii de rezilienţă şi vei aborda incertitudinea şi insecuritatea cu mult mai multă încredere.

Abordează întrebarile de mai jos pe rând. Notează răspunsurile şi asigură-te că nu le pierzi.

• Scrie o listă cu primele 10-20 lucruri (persoane, valori şi principii, calităţi personale, bunuri materiale) care contează cel mai mult pentru tine în viaţă. Când şi cum te-ai convins că aceste lucruri contează într-adevăr mai mult decât altele ?
• Imaginează-ţi acum că ai pierdut toate aceste lucruri. Ce îţi rămâne şi te-ar ajuta să-ţi găseşti un (alt) sens în viaţă şi bucuria de a trăi? Scrie răspunsurile!
• Imaginează-ţi în continuare că ai pierdut toate acumulările materiale proprii (bani, case, terenuri, obiecte). Ce îţi rămâne şi te-ar ajuta să simţi mai departe bucuria de a trăi? Scrie raspunsurile !
• Acum imaginează-ţi că ai pierdut şi toate sursele proprii de venituri folosite până acum : loc de muncă, dividende, dobânzi, chirii etc. Ce îţi rămâne şi te-ar ajuta să simţi mai departe bucuria de a trăi? Scrie raspunsurile !
• Imaginează-ţi că ai pierdut şi toate sursele exterioare de ajutor material : nici statul, nici părinţii, soţul / soţia, nici prietenii nu îţi mai pot da nimic. Ce îţi rămâne ca să simţi bucuria de a trăi? Notează !
• Adaugă la pierderi şi toate ‘titlurile de nobleţe’ : (re)nume, CV, diplome, certificate, premii etc. (presupune ca nu mai au nicio valoare). Pe ce se bazează în continuare bucuria ta de a trăi?
• Imaginează-ţi apoi că ai pierdut şi acumulările interne numite competenţe şi abilităţi (presupune că s-au devalorizat complet). Pe ce îţi construieşti în continuare bucuria de a trăi ?
• Imaginează-ţi că, din cauza unui accident sau a înaintării în vârstă, frumuseţea fizică, sănătatea, puterea ta de muncă şi capacitatea ta de învăţare s-au diminuat semnificativ. Ce te ajută să te bucuri în continuare de viaţa ta ?
• În sfârşit, imaginează-ţi că, după toate aceste pierderi, nici prietenii, nici familia (părinţi, fraţi / surori, soţ / soţie, copii) nu te mai caută şi nu îţi mai răspund la telefon sau mesaje. Pe ce îţi construieşti bucuria de a trăi ?
• … Aici poţi adăuga tu însuţi / însăţi alte întrebări similare, adâncind şi mai mult analiza …

ATENŢIE PĂRINŢI : luaţi în calcul situaţia în care copiii au crescut şi au dreptul la o viaţă autonomă, fără nicio altă imixtiune din partea dumneavoastră cu excepţia suportului emoţional şi, eventual, material, oferit atunci şi numai atunci când vă este solicitat!
Întrebaţi-vă foarte serios ce vă va rămâne atunci când nu veţi mai avea dreptul sau nu veţi mai putea să faceţi din viaţa copiilor sensul vieţii dumneavoastră!
Dacă nu găsiţi altceva în care să vă investiţi energia şi timpul, le veţi face viaţa foarte grea – pentru că veţi încerca să le exploataţi dragostea şi să le controlaţi alegerile/deciziile – şi vă veţi provoca singuri foarte multă suferinţă la vârstele a treia şi a patra.
Puteţi evita acestea NUMAI dacă descoperiţi la timp şi alte sensuri pentru viaţa dumneavoastră şi dacă vă angajaţi suficient în ele, rămânând totodată deschişi la a le acorda suport copiilor deveniţi adulţi – atunci şi numai atunci când vi-l solicită !
================================

Dacă ai avut răbdare să mergi până aici, nu te opri: partea cea mai interesantă şi importantă abia acum începe !

Întoarce-te şi reia traseul pas cu pas, adăugând pe rând fiecare element şi răspunzând în fiecare caz la următoarele întrebări :

• Pe o scală de la 1 la 5, cât de sigur/ă eşti că poţi conta pe fiecare dintre lucrurile care (crezi că) ţi-au rămas ? Cum – după ce indicii concrete – îţi poţi da seama dacă poţi conta într-adevăr pe acel lucru ?
• Cum poţi proceda practic, cum poţi combina ‘cioburile’ rămase, astfel încât să obţii din ele un ulcior valabil pentru apa vieţii ?
• Cum – prin ce teste, după ce indicii concrete – îţi poţi da seama dacă strategia ta e una adecvată, eficace? Enunţă de fiecare dată câteva indicii concrete!

Dacă ai dus exerciţiul până la capăt şi ai căutat răspunsurile cu răbdare, îţi dai seama cu siguranţă câte motive reale de fericire ai în acest moment, oricât de gri sau grea ţi s-a părut viaţa ta până acum !

În plus, ai o imagine realistă a capacităţii tale actuale de rezilienţă şi eşti pregătit(ă) să faci faţă oricărei încercări în viitorul apropiat.

Repetă exerciţiul peste un an !
Iar între timp observă lucrurile cu mai multă atenţie !

2. Strategia cea mai eficace de rezilienţă necesită un echilibru între toate componentele identităţii.

După aproape 20 de ani de cercetare ca sociolog al proceselor de construcţie identitară şi după lucrul – în ultimul an – cu câteva zeci de clienţi deschişi să înveţe pe parcursul întregii vieţi, eu am învăţat că strategia cea mai eficace de rezilienţă necesită un echilibru între toate componentele identităţii, cu un accent pe :

• multitudinea şi diversitatea intereselor, preocupărilor, activităţilor, relaţiilor, în orice etapă a vieţii ;
• participare, auto-angajare ;
• capacitatea de auto-observare şi reflexivitate ;
• capacitatea de a accepta feedback (inclusiv critici, oricât de severe) şi de a învăţa din el ;
• capacitatea de a-ţi schimba modul de a gândi şi stilul de viaţă, la orice vârstă;
• atitudinile de tip « şi-şi, nici-nici » faţă de oameni şi grupuri sociale şi faţă de sine-în-lumea-viaţă (percepţie de sine, aşteptări de la sine, valori, principii) ;
• ceea ce numim de obicei dimensiune spirituală a vieţii, adică preocuparea consecventă pentru întrebări şi acţiuni care depăşesc nevoile şi pragmatismul cotidiene.

Citiţi şi:

Nevoia de certitudine şi încredere

Cum gestionăm incertitudinea, frica pentru ziua de mâine?