Consecinţe ale divorţului asupra adulţilor : cele mai recente rezultate de cercetare (2000-2009)

• Dacă familia voastră are echilibru funcţional, oferă securitate şi condiţii de dezvoltare atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, şi totuşi îţi vine dor de ducă pentru că „lipseşte ceva”, nu ai aventura, iubirea romantică, pasiunea, comunicarea intelectuală, fericirea la care visezi, apelează mai întâi la un profesionist care să vă ajute să vă reconstruiţi împreună : riscurile ca, după divorţ sau separare, şi voi şi copiii să vă confruntaţi cu serioase consecinţe negative în plan psihic, fizic şi social, pe termen lung, sunt mari şi certe.
• Dacă relaţiile voastre sunt marcate de violenţă fizică sau / şi psihică, verbală, financiară, sexuală sau de altă natură, dacă simţi că îţi erodează încrederea în sine şi te împiedică să te dezvolţi, nu te minţi spunându-ţi că nu divorţezi „din cauza copiilor” : copiii pot avea o dezvoltare mai echilibrată într-o structură familială monoparentală decât într-una biparentală marcată de violenţă. Mai mult, chiar tu, femeie sau bărbat, ai şansa unei schimbări în bine.
• Foarte multe depind de cum gestionezi TU lucrurile în timpul divorţului şi după aceea !
• Dacă te-ai hotărât să divorţezi: alege o cale cât mai non-conflictuală de divorţ.
• Înainte de a-ţi duce copiii la un psiholog, apelează la ajutor profesional pentru tine, pentru a învăţa cum să-ţi reorganizezi personalitatea şi viaţa şi cum să procedezi ca părinte în noul context. Iar prima condiţie, fundamentală, este aceea de a cultiva la copilul tău o imagine pozitivă a celuilalt părinte şi de a le permite să comunice, să se întâlnească – în condiţii de securitate fizică şi emoţională.
• Atât în timpul căsătoriei, cât şi în cursul procesului de separare şi după aceea, cultivă o reţea de suport proprie cât mai extinsă şi mai activă. Nu te limita la rudele celuilalt şi la prietenii de familie, întreţine relaţiile cu propriile rude, cultivă prietenii personale şi dezvoltă tu însuţi / însăţi relaţii cu diferite instituţii.Vei evita astfel singurătatea şi vei avea la îndemână resurse utile pentru depăşirea dificultăţilor.
• Dacă doreşti o calitate mai bună a relaţiilor de familie, manifestă-ţi mai des şi deschis emoţiile pozitive faţă de ceilalţi membri : fă şi stimulează mai multe gesturi care arată atenţie, afecţiune, grijă, înţelegere umană, iertare, umor…

Acestea sunt, pe scurt, învăţămintele pe care le-aş trage eu din lectura unei excelente sinteze a celor mai recente studii cu privire la divorţ: Amato, Paul R. (2010) ‘Research on Divorce: Continuing Trends and New Developments’. Journal of Marriage and Family . Vol.72 (June 2010): 650 – 666.

Dacă doreşti, poţi accesa articolul on-line. Dacă nu ai fie timpul necesar, fie obişnuinţa de a citi studii ştiinţifice (care necesită un tip foarte special de cultură), îţi ofer aici câteva repere care mi se par de interes general.

1. Câţi oameni divorţează sau se separă?

Mulţi. Aproximativ jumătate din mariajele americane se dizolvă, fie printr-un divorţ, fie printr-o separare de fapt. A alege să rupi o legătură de cuplu nu mai este demult un comportament minoritar, „deviant”.

E interesant însă de aflat că, de la finele anilor 1970, există în SUA o tendinţă de diminuare a ratelor divorţului în categoriile superior educate – mariajele posesorilor de diplome universitare au devenit mai stabile. În celelalte categorii, divorţialitatea a rămas relativ constantă. (Iar alte studii arată că tot în aceste categorii, mai puţin educate şi mai sărace, regăsim mai frecvent şi coabitările = cuplurile care trăiesc împreună fără a avea un certificat de căsătorie.)

În interpretarea mea : dacă în urmă cu câteva zeci de ani comportamentele familiale considerate atunci „deviante” sau „non-conformiste” apăreau ca un fel de semn de „superioritate” educaţională şi economică, fiind îmbrăţişate mai frecvent de persoane cu educaţie superioară şi cu venituri mai mari, în ultimele decenii ele constituie mai curând un semn al „inferiorităţii”, asociindu-se mai frecvent cu resurse educaţionale şi economice mai scăzute.

2. Factori de risc pentru stabilitatea cuplurilor căsătorite

În SUA – şi în cele mai multe state vest-europene – , mariajul tău ar avea şanse mai mici să reziste dacă:

• te-ai căsătorit foarte tânăr(ă) – căsătoriile contractate sub 20 de ani sunt foarte expuse riscului de divorţ !
• sunteţi săraci;
• unul dintre voi şi-a pierdut locul de muncă ;
• aveţi un nivel scăzut al studiilor ;
• aţi trăit împreună (aţi coabitat) înainte de căsătorie ;
• aţi avut împreună un copil înainte de căsătorie ;
• unul dintre voi aduce un copil dintr-o relaţie anterioară (riscul e mai mare pentru mame);
• eşti căsătorit cu o persoană de altă rasă ;
• unul dintre voi a mai fost căsătorit sau a trăit împreună cu un alt partener;
• unul dintre voi a crescut într-o configuraţie familială din care a lipsit un părinte;
• soţia lucrează cu normă întreagă ;
• vă certaţi des ;
• între voi există diferite forme de violenţă, îndeosebi fizică ;
• unul dintre voi e infidel ;
• cel puţin unul dintre voi percepe relaţia ca nesatisfăcătoare;
• unul dintre voi se investeşte prea puţin în relaţie (lack of commitment) ;
• cel puţin unul dintre voi are un nivel scăzut de încredere în celălalt.

Două observaţii aici:

• Toţi factorii enumeraţi se asociază statistic cu divorţul sau separarea, dar această asociere NU trebuie interpretată ca o relaţie de cauzalitate. De exemplu, dacă nivelul scăzut al veniturilor creşte riscul de divorţ, NU înseamnă că oamenii divorţează din cauză că nu au bani. Dacă faptul că soţia are o carieră proprie se asociază statistic cu divorţul, NU înseamnă că oamenii divorţează din cauză că femeile au cariere proprii.
• Fiecare factor influenţează stabilitatea cuplului numai în anumite contexte şi, de regulă, riscul creşte atunci când mai mulţi factori sunt prezenţi. În cazul fenomenelor şi comportamentelor sociale, cauzalitatea e complexă (rezultă din combinaţia, în configuraţii variate, a unui număr mare de factori) şi non-lineară sau circulară (ceea ce apare ca efect al unei configuraţii cauzale funcţionează în acelaşi timp drept cauză pentru dinamica respectivei configuraţii).

Şi o veste bună pentru toată lumea : există studii care demonstrează că efectele negative ale lipsei de competenţe relaţionale sunt atenuate semnificativ acolo unde partenerii îşi exprimă mai frecvent atitudinile şi emoţiile pozitive unul faţă de celălalt, prin umor, gesturi de afecţiune, interes, iertare, înţelegere…
Aşa că… nu vă întoarceţi acasă doar ca să vă odihniţi şi spălaţi, să povestiţi toate relele pe care le-aţi trăit la serviciu şi în trafic, să vorbiţi la telefon, să vă enervaţi că iarăşi trebuie să faceţi una sau alta, ori să vă certaţi copiii care şi-au împrăştiat jucăriile prin toată casa, nu şi-au spălat mâinile, au luat note mici sau s-au bătut cu cineva: mergeţi acasă în primul rând pentru a vă manifesta atitudinile şi emoţiile pozitive faţă de ceilalţi membri ai familiei şi pentru a le stimula pe ale lor! Veţi îmbunătăţi nu numai relaţiile, ci şi starea voastră generală şi, în consecinţă, performanţele profesionale şi bucuria de a trăi.

3. Ce se întâmplă cu adulţii după divorţ sau separare ?

Adulţii divorţaţi manifestă, în medie, mai frecvent stări de anxietate şi depresie decât adulţii căsătoriţi, sănătatea fizică e mai precară, apelează mai frecvent la consumul de alcool şi droguri şi mor mai devreme.
Dacă se compară situaţia de după divorţ cu aceea de dinaintea divorţului, studiile pun în evidenţă o relaţie cauzală între divorţ şi deteriorarea stării fizice şi psihice a adulţilor, bărbaţi şi femei, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung.
Dacă, însă, mariajul a fost marcat de violenţe şi frustrări majore, după divorţ există şansa unei calităţi a vieţii care îl satisface mai mult pe cel în cauză.

Pe termen scurt, e mai evidentă deprecierea stării psihice, în timp ce efectele asupra sănătăţii fizice se resimt, de regulă, după mai mulţi ani.

Bărbaţii sunt mai afectaţi decât femeile sub aspectele sănătăţii fizice şi mortalităţii, iar distanţa a crescut progresiv din anii 1970 încoace.

Ipotezele explicative se grupează în două teorii : una insistă asupra stressului asociat numeroaselor schimbări pe care cei în cauză sunt obligaţi să le suporte într-un timp scurt (locuinţă, venituri, sarcini de îndeplinit, prieteni, viaţă socială etc.); cealaltă se focalizează asupra suportului pe care îl oferă familia şi pe care indivizii divorţaţi îl pierd (companie, suport în unele sarcini cotidiene, prilejul de a împărtăşi opinii şi emoţii, stimulare în direcţia unui stil de viaţă mai ordonat, fără alcool, fumat, droguri, stimulare în direcţia unei alimentaţii mai sănătoase şi a exerciţiilor fizice etc.).

Partenerul care are iniţiativa divorţului şi adulţii fără copii sunt mai puţin afectaţi.

O nouă căsătorie este un posibil „tratament” împotriva suferinţelor generate de divorţ, dar persoanele care divorţează repetat sunt mai puternic marcate de această experienţă de viaţă.

4. Cum îţi poate fi de folos un profesionist dacă te gândeşti la divorţ sau ai divorţat deja?

Studiul american arată că cel puţin două tipuri de ajutor profesional sunt considerate binefăcătoare.

Unul constă în programe educaţionale urmate de părinţii care divorţează, în cadrul cărora se învaţă cum pot fi diminuate efectele negative ale divorţului asupra copiilor.
Cel de-al doilea tip de ajutor profesional constă în programe de mediere a neînţelegerilor legate de custodia copiilor şi exerciţiul ulterior al rolurilor parentale, partajul proprietăţilor şi bunurilor comune etc.
Studiile asupra efectelor acestor programe sunt încă puţine, dar optimiste: mulţi părinţi care au urmat astfel de programe spun că au mai puţine conflicte cu foştii parteneri, mai puţine probleme psihologice şi reuşesc un nou aranjament familial mai funcţional.

În unele state americane, persoanele care divorţează sunt sau pot fi obligate să parcurgă astfel de programe.

În România, e alegerea ta să cauţi un profesionist capabil să te ajute să găseşti cele mai bune soluţii şi să faci faţă mai bine nu numai suferinţei psihice proprii sau a copiilor, ci şi numeroaselor schimbări pe termen scurt şi lung care apar în viaţa ta şi, eventual, a copiilor tăi.

În ce mă priveşte, ofer ambele tipuri de servicii, aşa cum ofer şi servicii de învăţare pentru reconstrucţia unor relaţii de cuplu / familie mai funcţionale.

Notă:

Ce valoare au rezultatele unor cercetări realizate pe populaţie non-românească pentru deciziile tale?

Una orientativă. Nu avem studii suficiente şi la fel de riguroase în România, aşa că, deocamdată, ne orientăm după ce avem. Oricum, rezultatele de cercetare sunt întotdeauna orientative : ceea ce e valabil pentru un procent statistic semnificativ din populaţia cercetată – chiar românească – ar putea să nu fie valabil în cazul tău; dar îţi oferă repere utile pentru a te poziţiona şi a lua decizii mai informate.

Dacă simţi nevoia, poţi completa informaţiile citite aici accesând tu însuţi / însăţi sursele de informaţie din ţară, de exemplu Anuarul Statistic al României, ori revistele de demografie, sociologie, psihologie etc.

Pentru o rigoare mai mare, toate aceste rezultate de cercetare ar trebui discutate mai nuanţat, ţinând cont de teoriile, metodele şi limitele cunoaşterii ştiinţifice actuale. Nu este însă aici locul pentru astfel de rafinamente strict profesionale.

…