Cunoaştere de simţ comun şi cunoaştere ştiinţifică. I. Specificul cercetării calitative

09.20.2010

• Suport de curs : pentru studenţii facultăţilor de ştiinţe socio-umane, pentru cadrele didactice şi pentru alte persoane posibil interesate.
• Colegii din coaching şi consiliere l-ar putea şi ei consulta, îndeosebi pentru noţiuni legate de : problema neutralităţii ; calitatea informaţiilor pe care le obţinem de la omul cu care lucrăm  ; obiectivitatea interpretărilor ; etică.
• Cei care citesc sunt rugaţi să înţeleagă că un suport de curs este altceva decât un studiu ştiinţific sau o carte. Materialele postate nu ating nivelul de elaborare al unor publicaţii, iar unele paragrafe sunt doar schematizate. Vorbim aici doar despre instrumente de / în lucru. Pentru alte precizări, v., pe pagina de Start : „Cursuri : Metode calitative de cercetare şi Sociologia educaţiei”.

1. Întrebări de simţ comun, întrebări de interes social şi întrebări de cercetare.
2. Deosebirile între datele cunoaşterii comune şi datele de cercetare ştiinţifică.
3. Particularităţi ale datelor calitative, în comparaţie cu datele cantitative şi cu datele cunoaşterii de simţ comun.
4. Ce funcţii pot îndeplini datele calitative şi în ce situaţii sau etape ale cercetării pot fi utilizate?
5. Însuşiri specifice cercetătorului calitativ.
6. Obiectivitate şi obiectivare a cunoaşterii; complexitate a realităţii sociale şi reducere cognitivă; singularitate şi dinamică a realităţii sociale şi caracter relativ al adevărului; caracter construit al oricărei percepţii, descrieri, interpretări (constructivism şi construcţionism).
7. Criterii de calitate ale unei cercetări. Validitate şi fiabilitate. Proceduri prin care putem construi şi întări validitatea. Credibilitate / plauzibilitate a cunoştinţelor.
8. Modalităţi prin care putem asigura caracterul etic al unei cercetări: anonimat, confidenţialitate, consimţământ informat, reciprocitate.

Metodologie: Un mod de a gândi despre şi de a studia realitatea socială.

Metode: Un set de proceduri şi tehnici de colectare şi analiză a datelor.

(Strauss şi Corbin, 1998: 3)

Metode calitative, 2005-2006

Suport de curs 1

Prof.univ.dr. Elisabeta Stănciulescu
Notă: Autoarea autorizează utilizarea acestui material exclusiv în scopuri  didactice (ca resursă a învăţării) şi exclusiv de către studenţii care frecventează cursurile sale. Nicio altă persoană nu e autorizată să-l utilizeze. [Evident, această precizare nu mai este valabilă acum.] Studenţii au obligaţia să respecte şi să protejeze dreptul de proprietate intelectuală.

Nu uitaţi!

A memora nu înseamnă a învăţa !

Nici a înţelege nu înseamnă a învăţa !

A învăţa înseamnă : a înţelege + a memora + a te antrena (a aplica + a verifica dacă ai aplicat corect + a aplica din nou, evitând greşelile + a verifica din nou ş.a.m.d.) ! Dacă nu te-ai antrenat, înţelegerea şi memorarea nu te ajută să devii performant !

Orice recomandare din sociologia calitativă trebuie utilizatăflexibil şi creativ.
Dar creativitatea nu e pur şi simplu un har cu care ne naştem şi pe care îl putem utiliza spontan.
„Creativitatea poate fi învăţată şi antrenată” (Patton, 2002: 302).
În fiecare zi (Henry James; Virginia Woolf – cf. Patton,ibidem).

Pe parcursul acestui semestru, ne vom concentra asupra colectării datelor şi asupra analizelor primare, necesare chiar în timpul colectării. Pentru proceduri şi tehnici mai complexe de analiză, va fi necesară o pregătire suplimentară ulterioară.

Vom începe, însă, cu câteva noţiuni de epistemologie.

Epistemologia

·        E un domeniu al filosofiei care studiază cunoaşterea ca un corpus de idei al căror caracter de adevăr poate fi justificat (susţinut cu probe sau / şi argumente) – knowledge as justified true belief .

• Încearcă să răspundă la întrebări precum:

o   Ce anume deosebeşte o idee adevărată (adecvată) de una falsă (inadecvată)?

o   Cum putem ajunge la idei adevărate (adecvate) ?

o   Cum putem ajunge sa formulăm teorii sau modele ale realităţii mai bune (adevărate, adecvate) decât altele?

(Stanford Encyclopedia of Philosophy,http://plato.stanford.edu/entries/epistemology/ , descărcat la 20.02.2007).

• Termenul provine din limba greacă, unde ἐπιστήμη (episteme)înseamnă cunoaştere sau ştiinţă, iar λόγος (logos) înseamnă justificare, explicaţie (account/explanation); a fost introdus în limba engleză de filosoful James Frederick Ferrier (1808–1864)
• Potrivit lui Platon, cunoaşterea e o subspecie a ceea ce este simultan adevărat şi crezut / credibil

(http://en.wikipedia.org/wiki/Epistemology, descărcat la 20.02.2007)

1. Întrebări de simţ comun, întrebări de interes social

şi întrebări de cercetare

Citiţi : Silverman, 2001:  41-58

Conceptualizarea

Exemplu.

O discuţie în taxi. Taximetristul relatează dificultaţile pe care le are, după ce familia care acceptase să îşi asume rolul de naşi de cununie l-a anunţat că nu-şi mai poate asuma acest rol.

„Acum, nu mă mai pot duce la alţii, că erau mai mulţi care voiau la început, da’ acum ar zice ‚Păi ce, eu sunt rezervă?’ ”  – capital simbolic

„Aşa, a zis patronul că vine el, da’ ei sunt din altă lume”  – stratificare socială, distanţe sociale, frontiere sociale (noi/voi/ei)

„Mai e şi un văr care mi-a zis că vine, da’… naşu’ tre’ s-aducă şi el cinci-şase familii noi… că aşa, numa’ noi între noi…” – grup deschis, schimburi sociale, capital social
Încercaţi singuri alte exemple : porniţi de la observaţii concrete şi găsiţi un corespondent conceptual-teoretic, sau mai multe !

2. Date de cercetare.

Diferenţa între datele cunoaşterii comune şi datele de cercetare

Orice raţionament şi orice decizie, de la cele mai simple la cele mai complexe, necesită un număr de informaţii. De exemplu, dacă înainte de a pleca la facultate dorim să decidem cu ce să ne îmbrăcăm, avem nevoie de informaţii cu privire la vremea de afară, la temperatura din sălile în care avem cursuri, la  persoanele care vor fi prezente şi la cum se îmbracă ele etc. Dacă dorim să estimăm în cât timp vom ajunge, avem nevoie de informaţii despre distanţă şi despre viteza mijlocului de transport. Atunci când un partid politic doreşte să decidă cine să fie candidatul său în alegerile prezidenţiale are nevoie de informaţii cu privire la intenţiile de vot ale cetăţenilor. Toate aceste informaţii – temperatura exterioară sau din sălile de curs, articolele de îmbrăcăminte la modă printre studenţi,  procentul cetăţenilor care intenţionează să voteze candidatul X – constituiedate.

În accepţiunea cea mai generală, datele sunt informaţii pe care ne sprijinim atunci când rezolvăm probleme şi când luăm decizii, de la cele mai simple la cele mai complexe.

Datele de cercetare sunt informaţii cu privire la unele proprietăţi şi dimensiuni ale obiectului studiat care sunt mai uşor observabile şi pe baza cărora putem descoperi alte proprietăţi şi dimensiuni care nu pot fi observate direct (nici cu cele mai sofisticate instrumente cunoscute).

Ele se deosebesc de datele pe care le utilizăm, de regulă, în viaţa cotidiană în primul rând prin modul în care sunt colectate:

§  prin contactul direct cu realitatea empirică şi cu oamenii care o trăiesc (raw data), ori prin accesarea unor surse autorizate(statistici, baze de date, studii publicate etc.);

§  urmărind un scop mai mult sau mai puţin precis;

§  urmând o metodă sistematică;

§  utilizând instrumente ale căror efecte distorsionante sunt, în parte, controlate sau măcar conştientizate şi explicitate.

Datele de cercetare au în primul rând o funcţie descriptiv-factuală: ele descriu caracteristici mai mult sau mai puţin evidente ale unei realităţi, care pot fi observate direct (văzute, auzite etc.),înregistrate şi, în cele mai multe cazuri, măsurate.

Cercetarea nu se reduce la descrieri factuale. Cu alte cuvinte, a recolta date şi a le organiza e numai prima operaţiune într-o activitate de cercetare.

Corpus (de date) – e un concept care desemnează acel ansamblu de informaţii care face obiectul analizei într-o cercetare determinată. Corpusul de date poate fi:

§  un fisier in care au fost introduse datele „crude” recoltate prin administrarea unui chestionar;

§  un număr de interviuri transcrise;

§  un număr de fişe sau note de observaţie;

§  un număr de documente oficiale sau personale.

Baza de date conţine o cantitate foarte mare de informaţii, de regulă dintr-un domeniu şi pe o anumită problematică, înmagazinată într-un sistem computerizat, astfel încât să poată fi uşor accesată, modificată şi prelucrată.

Banca de date / arhiva este o colecţie amplă de informaţii, din domenii diferite, organizate sistematic, de regulă într-o formă computerizată. Avantajul ei e acela că orice utilizator care cunoaşte principiul de organizare poate găsi rapid informaţia de care are nevoie.

3. Particularităţi ale datelor calitative,

prin comparaţie cu datele cantitative şi cu datele cunoaşterii de simţ comun

Prin datele calitative, producem o cunoaştere originală cu privire la :

o   cele mai bune practici într-un domeniu (de exemplu, care sunt atributele companiilor de succes ; sau atributele unei persoane eficiente ; sau ale unui profesor / student bun);

o   modurile de a gândi ale unei categorii de populaţie (de exemplu, modurile de a gândi ale femeilor ; sau ale copiilor);

o   modurile de a trăi interior o anume experienţă (de exemplu, cum se raportează victimele la violenţa domestică ? dar agresorii ?);

o   modurile de acţiune în faţa unui produs sau a unei experienţe (de exemplu, cum reacţionează diferite categorii de populaţie în faţa unei noi băuturi lansate pe piaţă ; sau în faţa unui risc major) ;

o   poveşti de viaţă (life stories) sau cum ajung oamenii într-o anumită situaţie de viaţă (de exemplu, cum ajung unii oameni să se prostitueze, sau să consume droguri).

o   Orice categorie de populaţie poate face obiectul cercetării, dar sunt studiate cu precădere populaţiile marginale, mai puţin reflectate în anchetele cantitative.

Datele calitative pot fi utilizate singure, ori pot fi combinate cu date cantitative.

• Accentul cade pe experienţa trăită (faptele văzute din perspectiva diferiţilor actori sociali) :

o   Datele se referă la evenimente şi fapte obişnuite (ordinare) –everyday life; ordinary life, lived experience.

o   Ne interesează semnificaţia pe care o are un eveniment sau un fapt oarecare pentru aceia care îl trăiesc (ordinary meanings; common sens), punctele lor de vedereparticulare, modul lor specific de a se raporta la evenimente.

o   Oamenii povestesc, relatează, explică evenimente, fapte ale vieţii lor cotidiene, aşa cum le trăiesc ei, cu gândurile, sentimentele lor.

• Caracter natural :

o   Ordinary events in natural settings.

o   Sunt recoltate, de regulă, prin contactul direct al operatorului de teren (observator, operator de interviu) cu contextul real al acţiunii.

o   Presupun un contact de durată cu « terenul ».

• Caracter deschis :

o   După ce au fost recoltate, pot fi îmbogăţite, nuanţate, reinterpretate, în urma unor observaţii noi, a recoltării unor noi interviuri şi a lecturii unor noi documente.

• Caracter local, specific, singular :

o   Unitatea de cercetare este un caz, un « teren » particular (site), un ansamblu de obiecte sociale situate într-un anume spaţiu-timp social (setting).

• Complexitate, holism :

o   Datele calitative se referă la acţiuni sociale şi încearcă reconstituirea întregului ansamblu al acţiunii.

o   Aceasta înseamnă că datele :

–          NU se referă la intenţii sau comportamente luate izolat (de exemplu : « Dacă alegerile ar avea loc mâine, dumneavoastră cu cine aţi vota ? » ; sau « În ultimele şase luni, i-aţi dat copilului dumneavoastră vreo palmă ? ») ;

–          NICI la opinii izolate (de exemplu : « După părerea dumneavoastră, atunci când un copil nu-şi ascultă părinţii, aceştia au dreptul… să-i certe / să le dea câteva palme / etc.») ;

–          ci se referă la comportamente + opinii + atitudini + intenţii + credinţe + prejudecăţi etc. ale indivizilor legate de un anumitcontext concret : « în contextul cutare, subiectul X face cutare, pentru că el crede / consideră / simte / că… »;

–          din punct de vedere teoretic, ne situăm într-o sociologie comprehensivă / interpretativă / constructivistă.

• Bogăţie, interes pentru detaliul semnificativ :

o   Iau forma unor « descrieri dense », detaliate ale întregului context (Clifford Geertz : thick descriptions).

o   « detaliul semnificativ » nu trebuie confundat cu aspectele triviale ale vieţii grupului

• Istoricitate :

o   Interes pentru geneza şi evoluţia modurilor de acţiune socială (pentru procese sociale).

o   Interes pentru rolul pe care îl joacă diferitele categorii de actori sociali în această construcţie / evoluţie.

• Iau forma unor texte (note de observaţie, descriere, transcriere de interviu etc.) sau a unor imagini (desen, fotografie, film).

o   Numărul poate fi utilizat, dar el nu e specific datelor calitative.

4. Ce funcţii pot îndeplini datele calitative

şi în ce situaţii sau etape ale cercetării pot fi utilizate?

• Funcţie de explorare :

o   cercetătorul urmăreşte să formuleze ipoteze noi ;

o   foarte utile la începutul unei cercetări sau pentru abordarea unor « terenuri » mai puţin cunoscute ;

o   pot îndeplini această funcţie singure, ori în combinaţie cu date cantitative.

• Funcţie de aprofundare sau detaliere a unei cunoaşteri produse prin metode cantitative.

o   Cu această funcţie, sunt utilizate în cursul unei anchete, după ce datele cantitative au fost prelucrate, măcar parţial.

• Funcţie de testare a unor ipoteze :

o   cercetătorul urmăreşte să verifice dacă o ipoteză nouă se confirmă sau se infirmă ; sau dacă o ipoteză mai veche se confirmă / infirmă într-un « teren » nou ;

o   urmăreşte, astfel, să verifice dacă pot fi formulate predicţii cu privire la apariţia sau evoluţiile unui fenomen ;

o   pot fi utilizate singure sau  combinate cu date cantitative.

• Salmen, Lawrence F., 1987, Listen to the People: Participant-Observer Evaluation of Development Projects, New York: Oxford University Press for the World Bank – pledează pentru utilizarea metodelor calitative în evaluarea proiectelor internaţionale de dezvoltare comunitară (cf. Patton, 2002, 394).

5. Însuşiri specifice cercetătorului calitativ

După Rew, Bechtel şi Sapp, 1993 (citaţi în Strauss şi Corbin, 1998: 6), personalitatea cercetătorului constituie principalul instrument în cercetarea calitativă. Potrivit acestor autori, atributele indispensabile sunt:

• autenticitate;
• credibilitate;
• intuiţie;
• receptivitate [capacitatea de a învăţa despre şi de la oameni, oricât de obişnuiţi];
• reciprocitate;
• sensibilitate.

După Strauss şi Corbin (1998: 7), cea mai importantă însuşire o constituie interesul pentru a înţelege şi a face inteligibilă lumea oamenilor obişnuiţi, aşa cum o trăiesc şi o văd ei înşişi, în contextele lor specifice de viaţă.

„Am văzut că a fi intelectual nu înseamnă a te rupe de viaţa oamenilor, că intelectualul poate fi conectat direct la lumea oamenilor aşa cum o trăiesc ei şi la ceea ce gândesc oamenii despre această lume a lor” (B. Fisher, citat în Strauss şi Corbin, 1998: 6).

Competenţele necesare unui grounded theorist sunt:

§  abilitatea de a reveni asupra datelor şi propriilor inferenţe, pentru a reanaliza critic situaţiile şi a creşte calitatea datelor şi interpretărilor [reflexivitate];

§  abilitatea de a recunoaşte tendinţele către distorsiune (într-un context concret );

§  abilitatea de a gândi abstract;

§  abilitatea de a fi flexibil şi deschis la critica folositoare;

§  sensibilitate la cuvintele şi acţiunile respondenţilor (dorinţa şi răbdarea de a înţelege cât mai exact ce vor să spună subiecţii printr-un cuvânt, o expresie, ori o frază) ;

§  capacitatea de a se lăsa absorbit de muncă şi perseverenţa de a duce munca până la capăt (oricât efort ar presupune).

Perspectivă emică: capacitatea de a privi lucrurile din interior, cu ochii subiectului cercetat

(opusă perspectivei „etice” = exterioare, neutre, a cercetătorului clasic).

Distincţia a fost operată de Kenneth Pike în 1954  şi preluată de antropologi precum Franz Boas şi Edward Sapir (cf. Patton, 2002:267-268)

6. Obiectivitate şi obiectivare a cunoaşterii;

complexitate a realităţii sociale şi reducere cognitivă;

singularitate şi dinamică a realităţii sociale şi caracter relativ al adevărului;

caracter construit al oricărei percepţii, descrieri, interpretări (constructivism)

„Deşi termenul a fost utilizat de unii pentru a sugera o versiune naivă a pozitivismului vulgar, obiectivitatea constituie fundamentul [esential basis] oricărei cercetări bune. În absenţa ei, singura raţiune pentru care cititorul unei cercetări ar putea accepta concluziile cercetătorului ar fi un suport autoritarist pentru persoana autorului”

(Kirk şi Miller, 1986, citat în Patton, 2002: 93; s.n. E.S.).

Toţi cercetătorii, indiferent că sunt cantitativişti sau calitativişti, se întreabă în ce măsură sunt datele obiective.

Răspunsurile sunt foarte variate, dar din raţiuni didactice le vom reduce la două poziţii fundamentale (fiecare are, în realitate, mai multe variante):

Epistemologie pozitivistă	Epistemologie constructivistă
Obiectivitate. Concept care se referă la corespondenţa dintre cunoştinţele produse de oameni şi realitatea la care se referă acestea. Focalizare asupra produselorcunoaşterii: adevărul obiectiv.	Obiectivare. Concept care exprimă faptul că obiectivitatea e cel mult un ideal către care tindem, dar la care nu ajungem niciodată pe deplin. Focalizare asupra procesului de cunoaştere: cum se ajunge la ceea ce se consideră a fi adevăr obiectiv?
Cunoştinţele noastre sunt adevărate în măsura în carecorespund realităţii.	Ceea ce se consideră a fiadevărat la un moment dat e oconstrucţie socială.
Există o realitate obiectivă, unică, a „lucrurilor în sine” (Kant), care e independentă de conştiinţa noastră . De exemplu, indiferent dacă noi am văzut vreodată un urs polar sau oameni care îşi vând copiii, indiferent dacă ne plac sau nu, şi urşii polari şi oamenii care îşi vând copiii există ca atare.	Lumea socio-umană nu e niciodată independentă de conştiinţa oamenilor. Istoricitate: realitatea socială nu e un dat obiectiv, ci e construităşi reconstruită în şi prin experienţa actorilor sociali, ca experienţă intersubiectivă şi culturală. Modul în care diferitele grupuri percep această realitate şi o interpretează participă esenţial la construcţia evenimentelor şi fenomenelor: « Când un număr suficient de mare de oameni consideră că un fapt e real, acel fapt devine real în consecinţele sale » (Thomas şi Thomas, 1928 , citat în Patton, 2002 : 96). Realitatea socială astfel construită e plurală: adulţii şi copiii, bărbaţii şi femeile, bogaţii şi săracii, albii şi negrii nu trăiesc aceeaşi lume socială, chiar dacă locuiesc pe aceeaşi stradă, frecventează aceleaşi şcoli, lucrează în aceleaşi instituţii etc.
Mintea umană e capabilă să cunoască această realitate aşa cum este ea, fără distorsiuni esenţiale, şi – dacă respectăm riguros regulile cercetării ştiinţifice – putem avea ungrad înalt de încredere (certitudine) în cunoştinţele noastre. Adevăr obiectiv	Mintea umană e capabilă să cunoască realitatea socio-umană, dar gradul de încredere în cunoştinţele produse nu e niciodată la fel de mare ca în ştiinţele naturii. Specificul cunoaşterii socio-umane e mai curândincertitudinea. pentru că : –          fenomenele au un grad mai înalt de complexitate(componente de naturi diferite, relaţii de naturi diferite, indeterminare); –          fiind istorice (construite în şi prin experienţele umane), au o dinamică mai rapidă (se schimbă mai repede în aspectele lor esenţiale); –          sunt singulare (nu se repetă niciodată în acelaşi fel). Cunoaşterea e plurală: din perspectiva diferitelor categorii de oameni, realitatea se vede altfel. Nu există un singur adevăr (obiectiv), există adevărul relativ al fiecărei categorii. Mai mult, ceea ce se consideră a fi adevărat la un moment dat e un rezultat al unui context intelectual specific şi al raporturilor de putere / prestigiudin acel context (Kuhn, 1970, citat de Patton, 2002: 100). Adevăr construit socio-istoric şi relativ Credibilitate / plauzibilitate a cunoaşterii produse
Neutralitatea axiologică – cercetătorul trebuie să nu lase valorile, interesele, opiniile, credinţele sale să influenţeze rezultatele cercetării. „independenţa demersului (de la delimitarea problemei până la verificare sau la acţiune) în raport cu presupoziţiile, ideologiile, postulatele, orientările teoretice şi alte a priori ale cercetătorului” (Kirk şi Miller, 1986, Reliability and Validity in Qualitative Research, cf. M. Lessard-Hébert, Michelle, G. Goyette, G. Boutin, 1990: 65-66). V. şi Durkheim, 2001: eliminarea prenoţiunilor.	Neutralitatea axiologică nu e posibilă (Weber, 2001). În calitate de membru al unor grupuri sociale, cercetătorul vede lumea prin prisma valorilor, intereselor etc. respectivelor grupuri, chiar dacă nu e conştient de aceasta: epurtătorul valorilor acestor grupuri şi interesat să se poziţioneze cât mai bine înraporturile de prestigiu şi puteredin interiorul lor. Tot ce putem face e să conştientizăm şi să explicităm cât mai bine apartenenţele noastre la diferite grupuri, şi posibilele riscuri de distorsiune, pentru a contura limitele de certitudine ale cunoaşterii (adevărurilor) produse.
	„Pare util, aşadar, să reţinem termenul constructivism pentru consideraţiile epistemologice care se concentrează exclusiv pe „activitatea de atribuire de sensuri a conştiinţei individuale” şi să folosim construcţionismpentru cazul în care e inclusă ‚generarea [şi transmiterea] înţelesurilor’ [ca activitate socială]” (Michael Crotty, 1998, cf. Patton, 2002: 96).
Între lucrurile din realitate există legături cauzale, pe care mintea umană le poate surprinde: „în principiu, în univers, totul poate fi explicat în termeni de cauzalitate (Ibidem,  p. 64).	Cauzalitatea este, în lumea socială, complexă şi nelineară. Mult mai greu de surprins. De cele mai multe ori, ne mulţumim să formulăm explicaţii cvasi-cauzale şi inferenţe practice (King, 2005: 66-68). Sau să punem în evidenţăasocieri între fenomene (configuraţii singulare – Weber, 2001). Sau chiar să descriem şi să comparăm cazuri singulare.
Trebuie să ajungem lapropoziţii nomologice (cu caracter de lege, ca – de exemplu – legea gravitaţiei).	Cercetătorii produc modele, idealtipuri, ordonări conceptuale, cu ajutorul cărora compară şi explică un număr de fenomene de acelaşi fel, dar nu pot formula legi generale, pentru că fenomenele sociale suntsingulare. Mai mult, putem ajunge lamodele  alternative , adică diferite, dar cu valoare ştiinţifică egală .

„Obiectivitatea şi neutralitatea valorică (value freedom) au fost adesea luate împreună (conflated) în literatura filosofică şi sociologică. În timp ce neutralitatea înţeleasă ca absenţă a valorilor morale şi sociale din munca ştiinţifică a fost discreditată, apărătorii neutralităţii derivă valorile metodologice ori practicile [ştiinţifice] din valorile sociale şi morale. În studiul de faţă, voi arăta mai întâi că valorile există de-a lungul unui continuum şi voi argumenta că ştiinţa e şi trebuie să fie întemeiată pe valori (value based). Una din aceste valori este, necesarmente, obiectivitatea, încrederea că aceasta e posibilă în ştiinţă. Totuşi, versiunea obiectivităţii pe care o voi descrie e socialmente situată în practicile metodologice şi totodată crucial legată de scopul particular al unei ştiinţe date. Obiectivitatea (sau absenţa ei) poate fi transferată vertical de la practicile, scopurile ori discursurile ştiinţifice în afara ştiinţei, prin mai multe niveluri, până la nivelul activităţilor de fiecare zi ale omului de ştiinţă. E posibil, de asemenea, ca acest transfer să meargă în cealaltă direcţie şi obiectivitatea să poată fi situată în practicile şi discursurile extraştiinţifice. Obiectivitatea (sau absenţa ei) poate fi transferată şi orizontal în interiorul unei practici metodologice către alte discipline sau părţi ale unei discipline. În final, obiectivitatea socialmente situată e un produs al comunităţii ştiinţifice. Voi utiliza câteva ilustraţii din ştiinţa contemporană şi din istoria ştiinţei, precum şi de la intersecţia dintre ştiinţă şi politica publică pentru a arăta cum anume poate fi atinsă obiectivitatea şi cum poate eşua un astfel de demers”

(Malcolm Williams, Can Scientists be Objective?, in Social Epistemology,

Volume 20, Number 2 / April-June 2006, pp. 163-180; s.n. E.S.).

7. Criterii de calitate ale unei cercetări.

Validitate şi fiabilitate.

Credibilitate / plauzibilitate a cunoştinţelor

Criterii după care evaluăm calitatea unei cercetări ştiinţifice:

1. abordează o temă de interes social (cu semnificaţie socială);
2. interes pentru obiectivitatea rezultatelor:
   1. autorii conştientizează cât mai multe surse de distorsiune în procesele de recoltare şi prelucrare a datelor, precum şi în procesele de interpretare şi prezentare a rezultatelor, şi caută modalităţi pentru a le diminua;
   2. explicitează toate acestea, oferindu-i cititorului atent posibilitatea să judece limitele de validitate a concluziilor
   3. autorii explicitează în ce măsură rezultatele pot fi generalizate sau transferate
3. interes pentru protecţia subiecţilor cercetării sau / şi consimţământ informat:

1. 1. autorii respectă rigorile etice impuse de normele legale şi profesionale în vigoare (uneori, acestea se pot contrazice)
   2. explicitează modalităţile prin care au asigurat protecţia subiecţilor sau / şi au obţinut consimţământul informat

„Obiectivitatea e o realizare simultană a unei cât mai bune fiabilităţi şi cât mai bune validităţi. Fidelitatea se referă la gradul în care datele [finding] sunt independente de circumstanţele accidentale ale cercetării, iar validitatea la gradul în care datele sunt interpretate într-un mod corect”

(Kirk şi Miller, 1986, citat în Patton, 2002: 94).

Validitatea, fiabilitatea şi credibilitatea constituie criteriile cel mai frecvent utilizate în evaluarea calităţii unei cercetări (cantitative sau calitative) (Strauss şi Corbin, 1998: 268).

La acestea se adaugă etica cercetării , care se referă la respectarea drepturilor subiecţilor cercetării (oamenilor care sunt cercetaţi).

1. Validitatea (validity):

• în sens tradiţional, se referă la „corespondenţa dintre o observaţie şi realitatea empirică vizată de această observaţie” (Mucchielli, 2002, p. 431);
• gradul în care cercetătorul „observă într-adevăr ceea ce crede că observă” (cf. M. Lessard-Hébert, Michelle, G. Goyette, G. Boutin, 1990, p. 66-67) ;
• gradul în care un instrument recoltează ceea ce pretinde că recoltează;
• „dacă variabilele pe care le identifică primesc denumirile corecte” (Ibidem).

În sensul cel mai larg, validitatea se referă la credibilitatea comparativă a rezultatelor şi interpretărilor : ce argumente avem că o propoziţie cu privire la un obiect e mai « bună », mai « valabilă » decât o alta ?

Tipuri de validitate (Kirk şi Miller, 1986, Reliability and Validity in Qualitative Research, cf. M. Lessard-Hébert, Michelle, G. Goyette, G. Boutin, 1990, p. 66):

• Aparentă sau referenţială – datele apar ca evidenţe empirice
• Instrumentală – două instrumente alternative (de exemplu interviul şi observaţia, ori interviul şi documentarea) produc rezultate similare
• Teoretică – datele corespund teoriei (verifică, testează, confirmă teoria)

• [Conceptuală – cercetătorul şi subiecţii „folosesc aceeaşi terminologie de bază (echivalenţă semantică) aplicată aceloraşi referenţi empirici (echivalenţă categorială)”, dar „trebuie să fim foarte precauţi atunci când există o echivalenţă semantică fără o echivalenţă categorială”, King, 2005: 63]
• Logică – inferenţele operate de cercetător sunt logic corecte
• Procedurală – au fost utilizate metode uzuale în comunitatea ştiinţifică

Validitatea perfectă nu e posibilă nici măcar teoretic, de aceea interesul cercetătorilor – chiar cantitativişti – se concentrează mai mult asupra fiabilităţii şi exigenţelor etice (Ibidem).

O ilustrare de lipsă de validitate teoretică – conceptualizare inadecvată: Sondaj Gallup, septembrie 2003, „Intoleranţă, discriminare şi autoritarism în opinia publică”.- Autoritarismul e măsurat pe baza următorilor itemi: – România are nevoie de un conducător puternic, care să facă ordine în ţară (mai degrabă acord + acord total = 25+59). – Lucrurile ar merge mult mai bine dacă toată lumea ar asculta întotdeauna de ordinele autorităţilor (27+38) – [în context, e greu de estimat dacă respondenţii au interpretat termenul „ordinele” într-un sens autoritarist sau în sensul de „reguli”, „legi”]. – Cei care nu arată respectul cuvenit imnului, steagului şi eroilor naţionali trebuie pedepsiţi (27+31) – [foarte probabil, respondenţii au asociat acest item mai degrabă cu patriotismul.] – Păstrarea ordinii publice este mai importantă decât respectarea libertăţii individului (24+30) – [la ultimul item, în care libertatea individului apare ca opţiune clară, scorurile sunt mai mari]. – Ascultarea şi respectarea autorităţilor sunt cele mai importante lucruri pe care copiii trebuie să le înveţe (29+25) – În familie, bărbatul este cel care trebuie să ia decizii (17+22) – Cărţile şi ideile care pun la îndoială autoritatea statului ar trebui interzise (18+18) – Copiii ar trebui uneori pedepsiţi cu bătaia pentru a învăţa cum să se poarte (14+6) – Adeseori, folosirea violenţei este mai eficientă decât discuţiile îndelungate (8+5) – Este firesc ca fiecare să îşi aleagă propriul stil de viaţă, chiar dacă acesta diferă de al majorităţii (34+45). Concluzia formulată de cercetători a fost: „Opiniile românilor măsurate prin acest sondaj indică existenţa unei puternice tendinţe spre autoritarism” (p. 27). Datele recoltate în această cercetare nu sunt valide pentru că indicatorii aleşi măsoară un alt fenomen decât acela pe care se pretinde că îl măsoară – dacă îi analizăm mai atent, vedem că ei măsoară mai degrabăatitudini paternaliste, asociate unei nevoi de ordine (securitate, protecţie) şi justiţie socială: – autoritarism = situaţie în care un conducător poate lua decizii chiar arbitrare, iar subalternii trebuie să se supună oricare ar fi aceste decizii; noţiunea de decizie arbitrară este esenţială; – paternalism = situaţie în care un conducător are o poziţie de pater (tată): ia toate deciziile importante, cere ascultare cvasi-absolută, sancţionează abaterile, dar le oferă în schimb „copiilor” săi protecţie. Conceptualizarea iniţială a fost inadecvată. În consecinţă, concluzia nu e validă.

Proceduri prin care putem construi şi întări validitatea

Cercetarea calitativă exclude ideea de proceduri înalt standardizate.

„Versiunea noastră de analiză calitativă oferă un ansamblu de proceduri foarte utile – mai ales linii directoare, tehnici sugerate,dar nu comandamente”(Strauss şi Corbin, 1998:4).

„Cel mai puternic mesaj al acestei cărţi este nu acela că metodele particulare prezentate trebuie aplicate scrupulos, ci acela că prioritatea cercetătorilor calitativi rămâne aceea de a crea, testa şi revizui metode de analiză simple, practice şi efective” (Miles şi Huberman, 1994: 3).

Proceduri generale :

• Interacţiunea între cercetător şi grupul studiat (contact direct sau proximitate)
• Durata mare a observaţiilor; revenirea în acelaşi teren
• Înregistrarea cât mai fidelă a datelor
• „Triangularea” (punerea în perspectivă reciprocă a):
  • perspectivelor teoretice;
  • tehnicilor de culegere a datelor (combinarea unor tehnici diferite);
  • perspectivelor subiective:

§  mai mulţi cercetători diferiţi (vârstă, sex, educaţie etc.), eventual adepţi ai unor puncte de vedere diferite ;

§   repetarea observaţiilor / interpretărilor pe care le face acelaşi cercetător în „terenuri” diferite, în condiţii diferite, la momente diferite (v. şi fiabilitate).

• Explicitarea alegerilor făcute în fiecare fază a cercetării
• [Reflecţia critică asupra alegerilor făcute]
• [Supunerea acestor alegeri unei evaluări / critici externe]
• Refutarea, căutarea cazurilor negative = care contrazic datele deja culese sau interpretările făcute
• Introducerea în analiză a cazurilor / situaţiilor atipice
• Coerenţa internă a datelor
• Plauzibilitatea, verosimilitudinea, „autenticitatea” (Atkinson, 1990): li se restituie subiecţilor rezultatele şi se verifică în ce măsură se recunosc sau nu în modelul construit de cercetător („Aţi spus că… Să înţeleg că…” sau „Lăsaţi-mă să reformulez. E corect dacă spun că…”)
• Compararea cu rezultatele altor cercetări (validitate externă)
• Respectarea exigenţelor etice (a se vedea mai jos)

Greşeli frecvente:

• Probele empirice nu există sau sunt insuficiente.
• Probele nu se referă la cazuri suficient de variate (grupuri sau indivizi care se deosebesc după diferite criterii relevante pentru tema dată).
• Nu se iau în considerare cazurile atipice.
• Nu se caută cazurile negative.
• Interpretarea probelor empirice nu corespunde relatărilor subiecţilor.

Lectură autonomă :

Pentru a înţelege mai multe, citiţi King, Keohane, Verba, 2000 : 35-38 şi 59-60.

Exerciţiu autonom :

Comparaţi datele calitative cu cele cantitative din perspectiva surselor de distorsiune şi a şanselor de a ajunge la o cunoaştere validă.

***

2. Fiabilitatea / fidelitatea (reliability):

• Se referă la independenţa rezultatelor de un context concret, particular al acţiunii.
• Rezultatele sunt repetabile, reproductibile în contexte diferite
• Permite generalizarea rezultatelor
• Pentru un instrument de cercetare (de regulă chestionar): aceeaşi procedură de măsurare conduce cu regularitate la acelaşi rezultat, indiferent de condiţii (cf. M. Lessard-Hébert, Michelle, G. Goyette, G. Boutin, 1990, p. 66)

Tipuri de fiabilitate (Kirk şi Miller, 1986, cf. M. Lessard-Hébert, Michelle, G. Goyette, G. Boutin, 1990):

• „quijotescă” (quixotic reliability) – aceeaşi metodă conduceconstant la acelaşi rezultat; e o utopie; când apare, ne indică o problemă de validitate;
• diacronică (procedura testare-retestare) – ne indică stabilitatea în timp; în ştiinţele socio-umane e greu de obţinut, dată fiind istoricitatea obiectelor de cercetare (schimbarea lor foarte rapidă, inclusiv sub impactul cercetării);
• sincronică – mai mulţi observatori ajung la acelaşi rezultat; totuşi, rareori observaţiile sunt identice (din cauza medierilor culturale ale percepţiilor şi interpretărilor).

Reproductibilitatea şi generalizarea rămân totuşi o problemă controversată în cercetarea calitativă.

o   Majoritatea cercetătorilor consideră că ele nu ar trebui să constituie criterii esenţiale în evaluarea unui demers calitativ (v., de exemplu, Silverman, 2004 ).

o   Unii autori consideră că ceea ce ne interesează în cercetarea calitativă sunt detaliile unor cazuri singulare, nu generalizările; de exemplu, trăirile fiecărei femei victimă a violenţei domestice interesează pentru ele însele, nu pentru generalizare (Tutty, Rothery, Grinnell Jr., 2005: 23-24); un focus-grup urmăreşte cunoaşterea detaliată a unui subiect, nu generalizarea (Krueger, Casey, 2005: 238).

o   Strauss şi Corbin (1998: 266-267) argumentează că înţelesul conceptului reproductibilitate (fiabilitate) poate fi extins: „Pornind de la aceeaşi perspectivă teoretică cu un prim cercetător, urmând aceleaşi reguli generale pentru colectarea datelor şi analiză şi asumând un set de condiţii asemănător, un alt cercetător ar trebui să fie capabil să ajungă fie la aceeaşi explicaţie teoretică cu privire la fenomenul investigat, fie la una similară”; nu e nevoie ca observaţiile şi rezultatele să fie exact aceleaşi, e suficient ca ele să fie consistente între ele şi consistente cu teoria. Pornind de aici, unii autori vorbesc despre generalizare teoretică: nu în raport cu populaţia sau contextele empirice, ci în raport cu explicaţia teoretică produsă.

o   Strauss şi Corbin preferă conceptul putere explicativă în locul conceptului generalizare:

o   „Puterea explicativă [explanatory power] înseamnă „capacitatea predictivă”, altfel spus capacitatea de a explica ce s-ar putea întâmpla în situaţii date precum stigmatizarea, bolile cronice, ori conştientizare limitată [closed awareness]” (Strauss şi Corbin, 1998: 267).

o   „Nu sugerăm că o teorie concretă (una dezvoltată din studiul unei arii mici de investigaţie şi dintr-o populaţie specifică) are puterea explicativă a unei teorii mai largi, mai generale. (…) Totuşi, meritul real al unei teorii concrete [substantive theory] constă în capacitatea ei de a vorbi în mod specific pentru populaţiile din care a fost derivată şi de a le fi restituită [apply back to] tot lor.

o   Concluziile ne arată: (a) ce configuraţie de condiţii conduce la apariţia unui fenomen (probleme, aspecte controversate, strategii utilizate sau acţiuni/interacţiuni pentru a gestiona problemele şi controversele) şi (b) ce consecinţe apar ca rezultat al acţiunilor/interacţiunilor respective.

o   În varianta de tip grounded theory, criteriile de evaluare propuse vizează mai ales adecvarea procesului de cercetare şiformularea concluziilor pe baza unor fundamente empirice(Strauss şi Corbin, 1998: 268-274).

o   Krueger şi Casey (2005: 238) propun conceptul transferabilitateîn locul aceluia de generalizare: „atunci când cineva vrea să se folosească de rezultate, trebuie să se gândească dacă poate transfera concluziile în alt mediu”; citându-i pe Lincoln şi Guba (1989), ei atenţionează că transferul impune re-contextualizare.

Proceduri prin care putem construi şi întări fiabilitatea cunoaşterii

Toate procedeele de întărire a validităţii (pentru o populaţie sau o locaţie dată, o cercetare validă e şi fiabilă).

• Repetarea sistematică a observaţiilor (interviurilor) şi înregistrarea cât mai fidelă a datelor
• Varierea cazurilor, „terenurilor” sau site-urilor
• Varierea condiţiilor naturale de observare (intervievare): anotimpuri, noapte / zi, perioade ale zilei, spaţii diferite etc.
• Plauzibilitatea, verosimilitudinea, „autenticitatea” (Atkinson, 1990): cititori din alte grupuri decât cele cercetate se recunosc în modelul construit de cercetător.

8. Surse de distorsiune în producerea datelor calitative.

Comparaţie cu cercetarea cantitativă

Datele calitative au, prin definiţie, un dublu caracter subiectiv : ele exprimă punctele de vedere subiective ale actorilor sociali, aşa cum sunt ele înţelese, interpretate de cercetător.

Când cineva spune « am văzut cu ochii mei » sau « am auzit cu urechile mele » nu înseamnă că respectivul fapt s-a petrecut neapărat aşa cum e relatat. Nici chiar atunci când mai multe persoane declară că au văzut sau au auzit acelaşi lucru nu înseamnă că acel lucru s-a petrecut într-adevăr astfel : psihologia socială a dovedit că grupurile umane pot construi, prin contagiune şi influenţă reciprocă şi progresivă între membri, « adevăruri » proprii, care nu au un corespondent în realitate ; aceste construcţii sunt dependente de contextele locale şi se modifică în timp.

• Surse de distorsiune (bias) care ţin de subiecţi :

o   amploarea experienţei subiective ; unii subiecţi au un univers social mai amplu, alţii mai restrâns ; unii au o experienţă mai îndelungată, alţii mai limitată ;

o   centralitatea sau marginalitatea experienţei ; unii subiecţi au o poziţie centrală în raport cu o acţiune oarecare şi dispun de mai multe informaţii (« actori sociali – cheie ») ; alţii au o poziţie marginală ;

o   interesele în raport cu acţiunea ; unii pot avea un interes, alţii pot avea un alt interes ; relatările pot fi partizane ;

o   poziţia în raport cu cercetătorul (raportul de putere) ;

o   medierile culturale :

–          structurile percepţiei ;

–          limbajul ;

–          semnificaţiile atribuite.

• Surse de distorsiune care ţin de cercetător :

o   perspectiva teoretică (conştientizată sau implicită) ;

o   poziţia în raport cu acţiunea studiată, dependentă de grupurile de apartenenţă / referinţă : etnie, gen, vârstă, socializare / educaţie, statut socio-profesional, apartenenă sau simpatii politice etc. ;

o   poziţia în raport cu populaţia studiată (raport de putere) ;

o   experienţă de cercetare ;

o   medierile culturale.

Studiu autonom :

Pentru a înţelege mai bine, citiţi Laplantine, 2000 : 39-122.

O lectură mai dificilă, dar esenţială, este Max Weber, 2001 : 28-66.

9. Modalităţi prin care putem asigura caracterul etic al unei cercetări:

anonimat, confidenţialitate, consimţământ informat, reciprocitate

Obiectivitatea (validitatea şi fiabilitate) cercetării calitative constituie obiect de controversă. Pentru unii cercetători postmoderni, aceste preocupări au trecut într-un plan secund, iar alţii se „eliberează” total de această grijă (dar consecinţele asupra caracterului ştiinţific al cunoaşterii nu mai pot fi controlate).

În schimb, caracterul etic al raporturilor dintre cercetător şi subiecţii asupra cărora se realizează cercetarea a devenit o temă de interes tot mai larg (fără ca aceasta să însemne că nu există controverse).

În societăţile dezvoltate, aceste raporturi sunt reglementate inclusiv juridic (un subiect îl poate acţiona în instanţă pe un cercetător pentru lipsa de etică). De exemplu, membrii unei echipe conduse de Leon Festinger s-au infiltrat într-o sectă religioasă care propovăduia sfârşitul lumii; după apariţia cărţii (Sfârşitul unei profeţii, 1956), membrii sectei i-au  dat în judecată pe cercetători pentru faptul de a-i fi supus unei observaţii fără să le ceară acordul).

Trei concepte de bază definesc conduita etică:

• Protecţia subiecţilor, prin:

o   confidenţialitate: informaţiile „crude” furnizate de actorii sociali (ceea ce povestesc ei) sunt cunoscute doar de operatori şi membrii echipei de cercetare ; nu sunt făcute publice decît rezultatele obţinute în urma prelucrărilor ; uşor de realizat în cazul anchetelor prin chestionar, dar mai dificilă în cazul cercetărilor calitative; nu e necesară întotdeauna (dacă nu există nici un risc real pentru actorii sociali, ori dacă ei îşi asumă riscurile, după ce au fost informaţi corect);

o   anonimat : informaţiile „crude” pot fi dezvăluite (putem reproduce pasaje lungi din interviuri), dar numeleactorilor sociali (persoane, institutii, organizaţii, colectivităţi) nu sunt dezvăluite; nimeni în afara de cercetători nu poate face cu certitudine legătura între o relatare şi un actor social; anonimizarea începe chiar din momentul înregistrării datelor (în fişele sau notele de observaţie, în transcrierea interviurilor) – numele actorilor sociali sunt şterse sau modificate; nu e nici posibil nici necesar întotdeauna.

Exigenţa protecţiei subiecţilor intră uneori în conflict cu alte norme (de exemplu, în SUA orice cetăţean are obligaţia să anunţe autorităţile dacă observă conduite prohibite: Laud Humphreys, care a observat actele sexuale între bărbaţi într-un număr de toalete publice din New York – Tearoom Trade: Impersonal Sex in Public Places, 1970 – , a preferat să facă închisoare decât să dezvăluie identităţile subiecţilor observaţi).

• Consimţământul informat al subiectului sau al tutorelui legal: acesta trebuie să accepte să fie intervievat, observat etc., după ce i s-au furnizat toate detaliile cu privire la: instituţia care girează cercetarea; tema, scopul şi beneficiarul cercetării; ce se întâmplă cu înregistrările, în ce fel vor fi citate extrasele din interviuri etc.

Consimţământul informat face obiectul unor controverse, mai ales în ceea ce priveşte tehnica observaţiei şi tehnica interviului etnologic:

–          Cât de natural, autentic mai e comportamentul subiecţilor, atunci când ştiu că sunt observaţi? O soluţie este durata foarte mare a observaţiei, astfel încât observatorul să devină o prezenţă familiară, dar aceasta implică un cost foarte mare.

–          Dacă întotdeauna am avea nevoie de consimţământul subiecţilor, cercetarea unor comportamente deviante nu ar fi posibilă decât în cazuri extrem de rare.

–          Aceeaşi remarcă e valabilă pentru comportamentele în public (cum să ceri un consimţământ informat atunci când doreşti să observi relaţiile dintre oamenii prezenţi într-o cafenea?).

• Reciprocitatea sau evitarea raportului de putere (cercetătorul nu trebuie să se plaseze în poziţie dominantă).

Procedee de asigurare a unei conduite etice:

• Conştientizarea poziţiei observatorului / operatorului / cercetătorului faţă de tema de cercetare şi de populaţia cercetată:
  • Poziţie subiectivă şi poziţie partizană
  • Exită riscuri de distorsiune datorate propriei poziţii? Care? Ce soluţii pot fi identificate?
• Solicitarea unui consimţământ informat; a se vedea ataşat, o ilustrare, un model pentru interviu (identificaţi structura!)
• Anonimizarea datelor în timpul transcrierii interviurilor; anonimizarea în timpul scrierii fişelor şi notelor de observaţie.
• Asigurarea confidenţialităţii datelor înregistrate (depozitarea în locuri sigure).
• Anonimizarea probelor empirice utilizate în rapoartele de anchetă

Notă: Toate competenţele cognitive formate în cadrul acestui capitol vor fi specificate şi aplicate în cadrul fiecărei tehnici. De aceea, ele trebuie învăţate foarte bine.

Exerciţii autonome:

Alegeţi câte o pagină din cel puţin două texte, un studiu publicat într-o revistă de sociologie / antropologie şi un articol de ziar despre un fapt / eveniment social.

• Comparaţi-le, din punctul de vedere al caracterului lor ştiinţific.
• Ce criterii aţi folosit pentru a recunoaşte caracterul ştiinţific?Enunţaţi-le în scris!
• Căutaţi şi formulaţi clar modalităţi de întărire a caracterului ştiinţific al fiecăruia dintre cele două texte. Enunţaţi-le în scris!

La începutul cursului următor, solicitaţi-i cadrului didactic câteva minute pentru a prezenta rezultatele muncii voastre şi a primi un feedback.

Bibliografie de bază :

• Bryman A. (2004) Social research methods, second edition, Oxford University Press, pp. 266-289
• Culic, I. (2004) Metode avansate în cercetarea socială. Analiza multivariată de interdependenţă, Iaşi, Polirom, pp. 29-32 (ce sunt datele).
• King G., Keohane R., Verba S. (2000), Fundamentele cercetării sociale, Iaşi, Polirom, pp. 17-25 (specificul gândirii ştiinţifice, cantitativ-calitativ), 35-40, 59-61 (ameliorarea calităţii datelor).
• Silverman D. (2004) Interpretarea datelor calitative. Metode de analiză a comunicării, textului şi interacţiunii, trad.rom. Adela Toplean, Polirom, Iaşi, pp. 41-58, 177-210,  238-277, 280-307

Alte lucrări recomandate:

• Chelcea, S. (2004) Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi calitative, Economica, Bucureşti, pp. 28-57 şi 68-94.
• Cohen L., Manion L., Morrison K. (2003) Research Methods in Education, 5th edition, RoutledgeFalmer, pp. 49-73 (etică) şi 105-133 (validitate şi fiabilitate).
• Denzin, N.K., Lincoln Y.S., eds. (1994) Handbook of Qualitative Research, Sage Publications, pp. 4-6, 62-67 (cantitativ-calitativ), 83-95 (etică), 485-500 (validitate).
• King, R.F. (2005) Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele ştiinţelor sociale, Iaşi, Polirom, pp. 53-69 (obiectivitate, caracter relativ şi istoric al adevărului, validitate, plauzibilitate, explicaţii cvasi-cauzale).
• Lessard-Hébert, Michelle, G. Goyette, G. Boutin (1990) Recherche qualitative: fondements et pratiques, Editions Agence d’ARC inc., Montreal, pp. 31-88 (obiectivitate, validitate, fiabilitate, calitativ-cantitativ).
• Leininger, M. (1994) Evaluation Criteria and Critique of Qualitative Research Studies, în Janice M. Morse, Critical issues in Qualitative Research Methods, Sage Publications, pp. 95-115 (obiectivitate).
• Mason, J. (1996) Qualitative Researching, Sage Publications, pp. 135-163 (validitate, fiabilitate, posibilitate de generalizare).
• Miles, Matthew B., Hubermann M.A. (1994) Qualitative Data Analysis, Sage Publications, pp. 2-14 (specificul datelor calitative, caracteristici ale cercetătorului calitativ).
• Mucchielli, A., coord. (2002) Dicţionar al metodelor calitative în ştiinţele umane şi sociale, trad. rom.  de Veronica Suciu, Polirom, Iaşi (ediţie originală 1996) – a se vedea conceptele specifice acestei teme.
• Strauss, A., Corbin, J. (1998), Basics of Qualitative Research. Techniques and Procedures for Developing Grounded Theory, Second edition, Sage Publications, pp. 6-7 (atributele cercetătorului calitativ) şi 27-34 (cantitativ-calitativ).
• Patton, M.Q. (2002) Qualitative Research & Evaluation Methods, 3th edition, Sage Publications, pp. 3-29 (specificul datelor calitative, calitativ-cantitativ, utilizările cercetării calitative) şi 91-107 (obiectivitate, constructivism, construcţionism).
• Tutty, L.M, Rothery, M.A., Grinnell Jr., R.M. (2005), Cercetarea calitativă în asistenţa socială. Faze, etape şi sarcini, Iaşi, Polirom, pp. 18-34 (obiectivitate, caracter relativ al adevărului, posibilitate de generalizare, raportul cantitativ-calitativ).
• Weber, M. (2001) Caracterul obiectiv al cunoaşterii în domeniul ştiinţelor sociale şi politice, în Teorie şi metodă în ştiinţele culturii, trad. rom. Nicolae Râmbu şi Johann Klush, Polirom, Iaşi, pp. 11-66 (ediţie originală 1904).
• Wright Mills, C., (1975) Imaginaţia sociologică, trad. rom., Editura Politică, Bucureşti, pp. 31-48 (sociologie şi individ / valori) (prima ediţie 1959).