“Cel mai greu e la antrenamente”. Despre a învăţa de plăcere

03.07.2011

Alpinista Crina Popescu – care, la 16 ani, a reuşit două recorduri mondiale – spune: „Cel mai greu e la antrenamente. În timpul escaladării, încercăm să ne bucurăm de toate…”.

Transferaţi înţelepciunea acestui copil la orice proces de învăţare!

Acceptaţi că e normal ca procesul de învăţare – care trebuie tratat întotdeauna ca un antrenament – să fie greu. Că nu trebuie să vă placă neapărat în acel moment.

Daca v-aţi antrenat (= exersat şi testat) în timpul procesului de învăţare până la punctul în care comportamentele respective vin cu uşurinţă, natural, ca şi cum v-aţi fi născut cu ele, plăcerea, bucuria, emoţiile stimulative pot fi obţinute în timpul oricărei „escaladări” (examen, competiţie)!

Acesta este unul dintre punctele cele mai critice ale sistemului actual de educaţie: îi îndoctrinează pe copii şi tineri cu ideea că a învăţa înseamnă doar plăcere imediată. Nu îi obişnuieşte cu ideea de antrenament, de exerciţiu repetat şi testare / auto-testare formativă, care îţi arată la ce nivel de performanţă reală te afli şi unde mai ai de muncit. Nu îi obişnuieşte cu ideea de plăcere amânată şi de acceptare a efortului dur, neplăcut, ca singura cale realistă către plăcere.

Aceeaşi alpinistă – pe care tatăl a încurajat-o să plece în Antarctica fără el: „Pe munte trebuie să te ajuţi singur, nu am aşteptat să mă ajute tata”. O lecţie absolută de autonomie! Le-aş recomanda-o tuturor părinţilor care îşi terorizează copiii să nu iasă din casă fără fular. Şi celor care îi terorizează pe profesori că nu le „arată” suficient elevilor cum să rezolve o problemă concretă sau alta, ori că au „dat” la examene subiecte pe care elevii nu le-au  rezolvat la clasă. Îşi imaginează cineva că tatăl alpinist şi-a învăţat fiica reţete sau modele de rezolvare a tuturor problemelor pe care adolescenta a trebuit să le rezolve pe munte?

Alt aspect foarte critic al sistemului nostru educativ: îi obişnuieşte pe copii şi tineri să aştepte asistenţă continuă, să fie dependenţi de asistenţă. În momentul în care sunt puşi în cadre non-asistenţiale, trăiesc un stress major, cu toate consecinţele asupra nivelului de performanţă şi asupra sănătăţii psihice şi fizice.

Învăţarea înţeleasă ca antrenament = exerciţiu repetat + testare – fie el (antrenamentul) intelectual, emoţional, fizic etc. – şi autonomia sunt două valori care lipsesc din sistemul nostru educativ şi care ar trebui să se situeze în centrul reformei. Teoretic, ele fundamentează conceptul de „educaţie centrată de elev / student”, dar prea puţini sunt conştienţi de aceasta şi şi mai puţini încearcă să le aplice în practică.