Riscuri ale interpretării grăbite a rezultatelor neuroştiinţelor

01.12.2012

Citesc un articol, Fleeing the Brain’s Fear Center , care îmi confirmă supoziţia că multe dintre concluziile formulate până acum pornind de la observarea activităţii cerebrale sunt greşite, iar unele chiar periculoase, atunci când fundamentează decizii cu privire la organizarea unor activităţi (educaţia, de exemplu), ori judecarea unor oameni (“detectorul de minciuni”, de exemplu).

Pe scurt, articolul respectiv atenţionează că simpla observaţie că o anumită zonă a creierului “ia foc” în timpul unei acţiuni nu spune nimic cert despre natura emoţiilor trăite de individul respectiv.

Nu există, aşa cum se credea, zone “specializate” ale fricii, tristeţii, fericirii etc. , identificabile la toţi indivizii; există, dimpotrivă, variaţii importante de la un individ la altul.

De exemplu, amigdala, considerată centrul fricii, intră în funcţiune nu doar la stimuli care provoacă frică, ci la orice stimul pe care individul îl consideră important pentru scopurile sale. Elemente neobişnuite, ambigue, provocatoare din mediu şi chiar stimuli pozitivi pot declanşa o activitate în zona respectivă a creierului, în funcţie de persoană şi de situaţie. În interpretarea mea, aceste noi descoperiri (şi altele care vor urma) arată de asemenea că emoţiile nu sunt trăite niciodată în formă “brută”, simplă, omogenă, ci se combină, se împletesc.

Când spunem, de pildă, că învăţarea este inhibată de frică, pentru că am pus în evidenţă o activitate accentuată în zona respectivă din creier, nu facem decât să tragem concluzii pripite: inhibiţia poate fi legată de alte emoţii, nu neapărat de frică.

Iată câteva pasaje semnificative:

“A more accurate view, say William Cunningham of Ohio State and Tobias Brosch of NYU, is that the amygdala appraises the world much more broadly, looking not just for threats but for anything that might be important to furthering one’s goals and motivations. Fearsome stimuli might indeed be relevant—almost certainly are—but so too might unusual, interesting, ambiguous and even positive stimuli, depending on the person and the situation. In short, uncertainty is more arousing than what’s familiar.”

“Cunningham and Brosch conducted a thorough review of the vast literature on amygdala function, and their analysis also reveals a lot of individual variation in amygdala activity. Some subjects respond more to positive and negative stimuli than to neutral stimuli; others mostly to negative stimuli; and still others to positive information. In other words, amygdala activation may not have the same meaning for everyone; it may instead reflect the psychological state of the individual. The amygdala appears initially to evaluate the relevance of stimuli, and then to tune the individual’s overall cognitive and emotional response.”

“All of these recent findings, taken together, call into question the whole idea of brain modules that govern specific, universal emotions like fear, sadness, disgust and surprise. The new and more dynamic view of the amygdala—and the brain—raises doubts about such an emotional taxonomy. In short, it may be more productive going forward to study how emotions are constructed from basic cognitive processes like motivation and appraisal of the complex world.”