Coaching-style 24: ”Ești de acord că…?” în comunicare, învățare, dezvoltare personală și schimbare

02.24.2013

De data aceasta, vă dau un leac sigur pentru boala de a-i judeca – grăbit și superficial – pe ceilalți.

Și pentru blocajele în învățare și dezvoltare personală.

Și pentru rezistența la schimbare.

Și pentru ceartă și conflict…

Coachingul, consilierea și educația se inspiră, toate, din metoda de gândire și comunicare (dialog, argumentare) folosită de filosoful grec Socrate, metodă cunoscută sub numele de maieutică. Aici, folosesc metoda socratică pentru a vă oferi un instrument foarte util în comunicarea constructivă, indiferent dacă e comunicare cu altul sau cu sine, precum și în învățare, dezvoltarea personală și schimbarea tiparelor de gândire și acțiune. Eu am văzut schimbări spectaculoase la clienții mei care au aplicat acest instrument – de fapt, scriu acest articol în urma unei sesiuni cu un astfel de client. Sigur că schimbarea nu vine imediat, cât ai bate din palme. E un proces care are nevoie de timp și multe repetări. Ai nevoie de răbdare și perseverență. Dar rezultatele te recompensează pentru toate.

Articol preluat în Cariere.

Ești de acord că, atunci când oamenii aud pe cineva vorbind sau când citesc ceva, cei mai mulți apreciază cu precădere acele lucruri care trezesc în ei un ”Sunt de acord” spontan și reacționează negativ la acele cuvinte sau părți de mesaj care generează în ei un la fel de spontan ”Nu sunt de acord”?

Puțini avem obișnuința de a căuta ideea principală de ansamblu a unui mesaj. De regulă, două tipuri de conținuturi parțiale ale comunicării stimulează în noi o emoție suficient de puternică pentru a reacționa: (1) acelea care coincid cu credințele, convingerile noastre cele mai stabile și ne entuziasmează (pentru că ne oferă o confirmare a sinelui în relațiile sociale; când modul nostru de gândire e împărtășit de mai mulți, ne simțim mai puternici, câștigăm încredere); (2) acelea care contrazic explicit sau implicit o credință, o convingere a noastră și ne enervează (pentru că le simțim ca amenințări asupra sinelui; când ceilalți gândesc altfel decât mine, ceva din mine e infirmat sau măcar pus sub semnul îndoielii și al unui eventual efort de schimbare; respectivele conținuturi sunt, într-un sens foarte specific al termenului, ”aberații” = abateri de la zona mea de confort).

Ești de acord că, în cele mai multe cazuri, atitudinea și reacțiile noastre în procesele de comunicare sunt guvernate de întrebarea continuă, explicită sau doar implicită, Sunt de acord sau nu sunt de acord? Urmărim ce spune celălalt judecând continuu ce auzim sau citim, evaluând totul cu acest cântar. Și reacționăm în funcție de acordul sau dezacordul pe care îl simțim – și, mai rar, gândim.

Ești de acord că, în cele mai multe cazuri, ne focalizăm pe Nu sunt de acord…? La primul cuvânt care trezește în noi un ”Nu sunt de acord”, sărim imediat împotriva spuselor celuilalt: ”Nu e adevărat”, ”N-ai dreptate”, ”Nu e așa”, ”Ești… (o etichetă negativă sau de reproș)”. Trecem foarte repede peste ce ne-ar putea apropia și scoatem în evidență doar, sau în primul rând, ce ne deosebește și ne separă.

Ești de acord că, în cele mai multe cazuri, îl transformăm, fără să ne dăm seama, pe ”că…” în ”cu X”? Rareori spunem ”Sunt de acord că…”; de regulă, spunem ”Sunt de acord cu X”. Această a doua variantă (”cu X”) trimite la persoană, în vreme ce prima (”că”) trimite la conținutul de idei. Natura noastră socială, care constitie una dintre resursele esențiale ale vieții noastre, ne joacă uneori feste. Așa se întâmplă în acest caz: nevoia de raport social e mai puternică decât nevoia de raportare la fapte și idei; atracția intersubiectivă e mai puternică decât atracția către obiectivitate și adevăr. ”Sunt de acord cu X” transformă schimbul de idei în asociere socială: te proiectezi într-un ”noi” securizant, care îți dă mai multă încredere, putere. ”Nu sunt de acord cu Z” transformă dialogul în disociere și atac, interpersonale și între grupuri: suntem ”eu” contra ”tu/el/ea” sau ”noi” contra ”voi”. În ambele cazuri, ideea, adevărul, obiectivitatea trec în planul doi sau pot deveni total lipsite de semnificație.

Ești de acord că, de regulă, această focalizare pe Nu sunt de acord cu… se află la originea certurilor, conflictelor, violenței în comunicare? Și că, dacă am schimba această focalizare, calitatea comunicării noastre ar fi mult mai bună?

Dacă ai fost de acord cu cele scrise până aici, atunci tocmai ai descoperit punctul de plecare al comunicării constructive: avem nevoie să facem un efort conștient de focalizare inițială pe ”Sunt de acord că…” și pe ”Ești de acord că…?”.

Sunt / Ești de acord că…este și punctul de plecare al învățării și dezvoltării personale, îndeosebi al acelor procese care presupun schimbare a unor convingeri, credințe, tipare de gândire și acțiune.

Socrate a înțeles foarte bine acestea, iar dacă citiți dialogurile relatate de Platon veți descoperi acolo multe variante, unele directe, altele discrete, subtile, în care putem aborda o conversație și un proces de învățare / dezvoltare în stil Sunt / ești de acord că…; eu am folosit în acest articol doar o variantă explicită, din rațiuni lesne de înțeles.

În consiliere, coaching și educație, stilul Sunt / ești de acord că… este unul dintre instrumentele cele mai eficace pentru a evita sau depăși rezistența interlocutorului la schimbarea opiniilor, convingerilor și tiparelor sale de acțiune.

Vă propun o standardizare simplă a acestui instrument, care poate fi folosită oricând în conversație, învățare și dezvoltare personală:

1.       Când asculți sau citești, focalizează-te, într-o primă etapă, pe întrebarea: Cu ce pot fi eu de acord din tot ce spune celălalt?

Caută, fă efortul conștient să găseștilucrurile cu care poți fi de acord; sau cu care ai putea fi de acord, cu unele amendamente.

2.       Apoi, întreabă-te: Ținând cont de lucrurile cu care chiar pot fi de acord, ce dezvoltări sau ce schimbări pot eu aduce în opiniile mele, în convingerile mele de până acum?

Oricât ar fi de puternice convingerile respective, dacă le pui în fața unor lucruri cu care ești de acord, vor începe să se remodeleze.

3.       Care e prima și cea mai simplă schimbare pe care o pot accepta eu în opiniile / convingerile mele?– întreabă-te în continuare.

Reformulează explicit ideea schimbată sau măcar nuanțată: un cuvânt înlocuit cu altul, mai potrivit, poate constitui începutul unei transformări de anvergură.

Spune cu voce tare ideea în noua variantă și scrie-o; în acest fel, o vei obiectiva și te vei putea raporta la ea mai puțin emoțional.

Conștientizează, totuși, emoțiile pe care le simți atunci când te auzi și când (re)citești și caută să înțelegi ce anume te ”sabotează” și te cheamă înapoi în zona de confort. Dacă e nevoie, apelează la cineva care să te ajute să înțelegi și să te încurajeze.

4.       Repetă conștient, ”programat”, aceste acțiuni,de câte ori este nevoie, până simți că au devenit parte integrantă a atitudinilor tale profunde, a ”stilului” tău.

Cele scrise aici nu exclud nici gândirea critică, nici situațiile în care e mai bine să spui ”Nu” cu fermitate. Însă gândirea critică și ”Nu”-ul constituie, în orice proces de comunicare constructivă și în orice proces reușit de învățare / dezvoltare personală, etape ulterioare; înainte de a ajunge la ele, ai nevoie să te deschizi, să fii permeabil la nou, iar atitudinea Sunt de acord că… /Ești de acord că…? te ajută să avansezi în deschidere și permeabilitate, să fii flexibil(ă) intelectual, protejându-te totodată de preluarea mecanică, necritică, a spuselor celuilalt, oricine ar fi el.

NB. La mai bine de un an de la publicarea acestui articol, descopăr, într-o carte, aceste recomandări care susțin perspectiva de mai sus:

”How to compose a successful critical commentary:

1.   You should attempt to re-express your target’s position so clearly, vividly, and fairly that your target says, “Thanks, I wish I’d thought of putting it that way.
2.   You should list any points of agreement (especially if they are not matters of general or widespread agreement).
3. You should mention anything you have learned from your target.
4.   Only then are you permitted to say so much as a word of rebuttal or criticism.”

( Daniel C. Dennett)

Despre gândirea critică am scris în Lectura profundă: un model posibil (VI) – și, tangențial, în mai multe alte articole.

*