Dacă apreciezi produsele muncii cuiva, îi și respecți munca, ori vrei doar să profiți de ea și de omul care muncește?

05.12.2013

Întrebarea aceasta e general valabilă: cine nu s-a simțit, cel puțin o dată în viața lui, folosit, exploatat, tratat incorect de alții atunci când e vorba de munca sa? Oprește-te puțin din citit și amintește-ți o astfel de situație: tu cum te-ai simțit?

Dacă ai reușit să-ți amintești, vei reuși și să înțelegi cum mă simt eu adesea și cum se simt toți aceia care vin pe piață cu produse ale muncii intelectuale (idei, articole, cărți, recomandări, soluții pentru probleme de viață etc.) – foarte probabil cel mai incorect folosite produse ale muncii în România.

Primesc numeroase solicitări de burse și numeroase invitații la colaborare: să public în diferite reviste, să susțin conferințe ”inspiraționale”, să moderez workshop-uri, să conduc cercetări, să fac parte din conducerile unor asociații etc.

Toate mesajele încep, invariabil, prin aprecieri entuziaste la adresa unor produse ale muncii mele: fie schimbări realizate în viața lor de oameni care au lucrat cu mine; fie conferințe, seminarii și ateliere anterioare; fie articole publicate pe blogul meu ori pe alte site-uri (scientia.ro, Cariere, Catchy etc.); fie cărți și articole științifice…

Faptul că ideile și prestațiile mele îi inspiră și îi ajută pe alți oameni să avanseze către ceea ce vor să realizeze în viețile lor mă bucură enorm, dă un plus de sens muncii și vieții mele. Și le mulțumesc din toată inima acelora care o spun, o recunosc deschis – pentru că sunt destui oameni care se inspiră din munca ta fără să o recunoască…

Pe de altă parte, mă supără uneori și mă amuză alteori că multe mesaje sau negocieri ulterioare par să plece de la premisa că ar trebui să mă simt atât de flatată de elogiile primite încât să fiu fericită să muncesc doar pentru ele.

Am spus-o de multe ori: aș fi, într-adevăr, fericită să pot lucra fără să cer nimic material în schimb.

Însă trăiesc și eu, ca toată lumea, în economia de piață, care funcționează după ”legile” ei. Și m-am convins că, dacă nu le respect, nu funcționează nici programul pe care îl contractez cu un colaborator – oricare ar fi el – și nici viața mea.

Energia mea e limitată, iar nevoile și proiectele mele sociale pot fi susținute doar cu banii pe care îi câștig de la oamenii care apelează la serviciile mele. Dacă ofer totul gratuit sau la prețuri mult sub nivelul valorii de piață a muncii mele, ajung în situația bijutierului care dăruiește toate produsele muncii sale sau le vinde foarte ieftin: oamenii ajung să nu mai facă diferența între aurul curat și gablonzuri, iar bijutierul dă faliment și moare de foame.

Acestea sunt bijuteriile pe care le produc eu – și alții ca mine : idei, conexiuni între idei, metode, modele de lucru. Scriu, ofer programe de dezvoltare a potențialului uman, susțin conferințe, seminarii, ateliere etc., moderez grupuri cu scop (consilii de administrație, sesiuni de echipă, conferințe etc.)… Prin vânzarea acestor bijuterii reușesc să întrețin starea necesară de sănătate și echilibru, să dezvolt competențele adecvate și să atrag nivelul de încredere care îmi permit să produc în continuare și să ajut mai mulți oameni.

De multe ori, oameni ale căror venituri totale depășesc media pe economie îmi solicită burse sau vin cu oferte de preț care echivalează cu prețurile pe care le plătesc, probabil, într-o lună pentru țigări, ieșiri ”la o bere” sau ”la o cafea”, farduri, coafor și manichiură etc. Pentru ei, descoperirea și dezvoltarea potențialului lor de performanță, ori rezolvarea unei probleme serioase în relațiile de familie sau de muncă au aceeași valoare cu – sau chiar o valoare mai mică decât – satisfacerea unor plăceri și vicii, ori întreținerea frumuseții fizice.

Recent, un potențial colaborator – care îmi scrisese un mesaj plin de elogii și juca rolul unui om cu bani mulți – încerca să mă convingă că e normal ca ”adaosul comercial” să fie mai mare decât 50% din prețul total de vânzare al produsului. Altfel spus, valoarea muncii vânzătorului este, în mintea lui, mai mare decât valoarea întregii munci de concepere (creație), proiectare, producere și livrare a unei mărfi.

Uneori mă întreb dacă oamenii care mă abordează astfel sunt ei naivi sau mă cred pe mine naivă.

Sunt o visătoare, este adevărat. Cred cu toată convingerea că oamenii pot dezvolta ce au mai bun în ei, pot deveni mai buni și, împreună, putem face lumea în care trăim mai bună. Și acționez perseverent în acest sens, chiar dacă de multe ori mă lovesc de obstacole care par, pentru mulți, insurmontabile.

Însă nu sunt deloc naivă. Dimpotrivă. Sunt sociolog, și nu unul de duzină. Înțeleg foarte bine și mai profund decât mulți alții cum funcționează lumea în care trăim. Și sunt convinsă că, dacă vrei să avansezi către un vis, un ideal, ai nevoie să fii foarte realist, să rămâi cu picioarele pe pământ, să stăpânești bine regulile jocului.

Înțeleg că veniturile fiecăruia sunt – ca și ale mele și ca ale tuturor oamenilor – limitate. Înțeleg și că e posibil ca unora să li se pară unfair să plătească mult mai mult decât câștigă ei pe oră. Și mie mi se pare adesea nedrept ca unii jurnaliști, sau unele ”manechine”, sau unii artiști să fie plătiți cu cât aud că sunt plătiți. Și mi se pare și mai nedrept când constat că prețul nu are întotdeauna legătură directă cu calitatea muncii.

Însă știu sigur că produsele pe care le ofer au greutate mai mare în viața unui om, satisfac nevoi mai profunde și cu durată mai lungă decât oricare dintre bunurile materiale pe care le cumpărăm de obicei cu bani mulți. Și știu sigur că ceea ce ofer merită să fie plătit la nivelul cel mai înalt al prețurilor practicate în ”industriile” de profil de pe piața românească. Lucrez sub acest preț atunci când aleg eu – și în niciun caz atunci când observ că acela care mă contactează încearcă să profite de buna mea credință.

Dacă apreciezi cu adevărat un produs sau un serviciu, e corect să înveți să și respecți munca aceluia care îl realizează.

Iar – atâta vreme cât trăim într-o economie de piață – respectul se măsoară și prin prețul comparativ pe care ești gata să îl plătești ca să beneficiezi de produsul sau serviciul respectiv.

Scump este doar produsul care nu-și merită banii.

De câte ori plătești « Scump la tărâţe şi ieftin la făină »?

Cât ai cheltuit în ultimul an – poate fără să-ți dai seama – pentru :

• mâncare nesănătoasă, băuturi nesănătoase, ţigări, haine nu neapărat necesare, gadgeturi nu neapărat necesare, produse cosmetice nu neapărat necesare, poşete, produse de slăbit, fitness, distracţii, ieşiri de weekend şi vacanţe etc.?

• Acoperă aceste cheltuieli nevoile tale fundamentale, exprimă ele valorile tale fundamentale? Te fac ele cu adevărat fericit(ă)?

Cumpărând un program de dezvoltare a potențialului tău, faci o investiţie care îți aduce beneficii pe termen lung:

• în primul rând, în calitatea relaţiei cu tine însuți / însăți şi cu oamenii care contează pentru tine;
• apoi, în termeni financiari: venituri mai mari sau economii în viitor : un job mai bun, o sănătate mai bună, relaţii mai bune etc.

Cât ai da ca să … ?

• Descoperi, dezvolți și pui în valoare ce ai mai bun în tine.
• Aduci un plus de îndrăzneală, încredere și înțelepciune în munca ta și în viața ta de dincolo de muncă.
• Reușești un plus de verticalitate, integritate, performanță, autenticitate și armonie, sens și sănătate.
• Te simți într-adevăr apreciat(ă), respectat(ă) și împlinit(ă) în munca ta și în viața ta de dincolo de muncă.

Dacă apreciezi cu adevărat un produs sau un serviciu, e corect să înveți să și respecți munca aceluia care îl realizează. Și să acționezi în consecință.

Altfel, ceea ce faci se numește (încercare de) abuz economic asupra celuilalt, manipulare emoțională, strategie de ”băiat deștept”…