Orientare în carieră: de ce sunt unele facultăți ”inutile”

06.09.2013

Citesc într-un articol un ”top al facultăților INUTILE, cu cerere ZERO pe piața muncii”.

”Topul facultăţilor care trimit DIRECT ÎN ŞOMAJ un număr foarte mare de absolvenţi este condus de specializările umaniste, Litere, Filosofie, Sociologie, Ştiinţe politice, urmate de Jurnalism, Administraţie publică şi chiar Ştiinţe economice, potrivit unui sondaj realizat de REALITATEA.NET în rândul specialiştilor HR.”

Haideți să facem un experiment imaginar: să spunem că în anii care urmează toți aceia care doresc diplome superioare s-ar orienta către facultățile indicate la finalul articolului drept cele mai rentabile / căutate. Care ar fi consecințele? Printre multe altele, una ar fi aceasta: peste câțiva ani, un jurnalist ne-ar spune că acelea sunt facultățile ”inutile” etc. etc., pentru că numărul posesorilor de diplome ar depăși cu mult nevoile pieței muncii.

Sigur că neangajarea / șomajul este un indicator relevant pentru calitatea programelor educative, însă dincolo de cifre rămâne să identificăm corect cauzele / sursele sale. A întemeia reforme pe raționamente de tipul aceluia din articol, înseamnă a agrava ”boala”, nu a o vindeca. În opinia mea, articolul însuși este o dovadă că avem foarte mare nevoie de științe socio-umane în facultăți, nu pentru învățarea unor informații, ci pentru învățarea unui mod de gândire mai profund, mai deschis/flexibil, mai corect. Dacă nu o facem, vom citi multe articole de acest fel, scrise de absolvenți de Jurnalism și Științe ale Comunicării…  care găsesc, totuși, locuri de muncă!!!

Una dintre cauzele principale pentru care o facultate sau alta ”produce șomeri” în acest moment este exact MODUL DE GÂNDIRE (mentalitatea) care stă la baza acestui articol: se consideră că licența înseamnă specializare și că, odată specializat într-o direcție, e musai să te angajezi pe un post cu titulatura respectivă. Altfel spus, relația între licență și muncă este gândită mecanic, reducționist, la nivelul secolului trecut.

Or, tocmai acest mod de gândire a fost abandonat prin sistemul Bologna: licența înseamnă în primul rând acumularea de COMPETENȚE TRANSVERSALE, acelea care îți permit o mare libertate de mișcare pe piața muncii și în sistemul de formare continuă / lifelong learning.

Atunci când și cadrele didactice și studenții vor înțelege acestea și se vor focaliza pe învățarea solidă a respectivelor competențe, rata de angajare a absolvenților va crește simțitor,  indiferent de ”specializarea” scrisă pe diplomă – dacă cineva își imaginează că după 3-5 ani de facultate, oricare ar fi aceea, devii specialist, nu știe ce înseamnă cu adevărat să fii specialist…

Iată, în acest articol, o alternativă la actualul mod de organizare a programelor universitare, care ar conduce cu siguranță la o creștere a ratei de angajare: Angajabilitate şi reforma educaţiei: educaţia după 18 ani ar trebui organizată ca un job