Destule femei ar alege copiii și cratița…

04.03.2014

… dacă aceste activități ar fi:

1. asociate cu un statut social respectat cu adevărat ; altfel spus, recunoscute ca echivalente ale unei cariere de succes ;
2. încurajate printr-un sistem eficace de securitate și autonomie financiară pe termen lung ;
3. înțelese și utilizate de cei în cauză ca oportunități pentru manifestarea creativității și dezvoltarea personală.

Preluat în Catchy.

Nu e o simplă ipoteză teoretică. Aș putea povesti despre multe femei în carne și oase, educate și independente în gândire, care ar face această alegere imediat. De exemplu, despre Lavinia (30+, doctor în muzică, în căutarea unui alt loc de muncă, în care să facă ”lucruri mai importante”) care, după câteva sesiuni în care a descoperit cum să-și organizeze mai eficient și mai plăcut munca actuală și cum să transforme relația cu fetița ei într-un adevărat program de dezvoltare personală, mi-a mărturisit : ”Sunt fericită că am o prioritate clară și știu cum să o gestionez. Nu mă mai simt frustrată că stau cu ea în detrimentul meu… Asta mi-am dorit. Să pot crește alături de copilul meu… Mă gândesc că munca mea de acum are multe avantaje, îmi lasă timp pentru copil și pentru mine”.  Sau despre Sonia (20+, fiică de intelectuali, aflată în căutarea unei cariere), care începe să plângă și îmi spune ”M-ați ghicit din prima” atunci când eu întreb: ”Dacă vorbim foarte sincer, tu vrei într-adevăr o carieră sau ai prefera ca iubitul tău să te ceară de soție și să-ți ofere securitate financiară, iar tu să gătești pentru familia ta?” (gătitul e pe primul loc între lucrurile pe care le face cu plăcere). Sau despre Simona (40+, licență în științe economice, căsătorită cu un antreprenor), care a renunțat bucuroasă la locul său de muncă după nașterea celui de-al doilea copil și, pusă în situația de a gestiona un adulter al soțului, caută soluții pentru securitatea sa financiară pe termen lung luând în calcul posibilitatea reangajării doar ca alternativă ultimă-ultimă-ultimă: ”Eu muncesc – îmi spune, cu ton foarte sigur. Munca mea e foarte importantă. Eu mă ocup de educația copiilor noștri”; singura ei problemă este cum să obțină recunoașterea acestei munci la valoarea ei reală, inclusiv, în cazul unui divorț, în termeni financiari.

Cum lucrăm

Ne-am obișnuit să legăm în mod necesar educația superioară, îndeosebi masteratele și doctoratele, de carieră. Ne-am obișnuit să gândim că, dacă are o astfel de diplomă, orice femeie trebuie să își dorească un statut ocupațional în afara familiei, iar apoi să se dezvolte profesional și să avanseze. Generalizăm ca ”de la sine înțeles”, ”normal” și ”bun” acest tip de alegere feminină, fără să luăm în considerare alte alegeri posibile, care ar putea fi la fel de bune ; considerăm superior acest model și privim cu un oarecare dispreț femeia ”la cratiță și copii”. Apoi, le judecăm drept ”prea ambițioase” și ”carieriste” și le declarăm vinovate, cu sau fără circumstanțe atenuante, pe femeile angajate care acordă atenție mare carierei, în detrimentul copiilor și relației de cuplu…

V-ați întrebat vreodată cum ar arăta lumea ”civilizată” dacă societatea ar funcționa astfel încât femeile să poată alege cu adevărat liber între carieră și ”cratiță și copii”?

Poate mai mulți copii născuți acolo unde îmbătrânirea populației creează îngrijorări mari pentru anii care urmează? O carte recentă, Baby Bust – New Choices for Men and Women in Work and Family, ne spune că, în totalul absolvenților unei universități americane, procentul acelora al căror proiect de viață implică și copii s-a redus masiv din 1992 până în 2012: de la 78% la 42%. Explicațiile cercetătorilor merg îndeosebi către creșterea constrângerilor sociale asupra bărbaților și femeilor care au de echilibrat cariera cu creșterea copiilor (v. interviul realizat cu autorul, Stewart D. Friedman, de Harvard Business Review).

Poate mai mulți copii crescuți și educați sănătos ?

Poate mai multe cupluri armonioase și mai puține divorțuri conflictuale ?

Poate performanțe mai înalte pentru femeile – și bărbații! – care aleg cu adevărat cariera?

Poate o sănătate mai bună pentru adulți?

Poate o rată mai mică a criminalității?

Poate mai multă fericire?

Poate… vă las să continuați…

”Păi cine le împiedică acum să aleagă liber ?”, pot replica malițioșii.

De foarte multe ori, partenerii – de care femeile sunt dependente statutar, economic și emoțional. Nu de puține ori părinții – care, după ce le-au socializat într-un sistem conflictual de valori (trebuie să fii gospodină de nota 10, dar să și înveți de nota 10 și să devii profesionist excepțional; să reușești, adică, performanțe de Super(wo)man), exercită presiuni retorice sau emoționale într-o direcție sau alta: dacă nu te ocupi suficient de familie, trebuie să te ocupi, pentru că așa e normal pentru o soție bună și, mai ales, pentru o mamă bună; dacă nu câștigi suficient, trebuie să câștigi, ca să nu fii dependentă de soț și, la nevoie, să-i poți ajuta și pe ei.

Însă nu ”Cine ?” îmi pare întrebarea crucială, ci ”Ce ?”. Ce le împiedică pe femei să aleagă cu adevărat liber ? Pe de o parte, nevoile lor umane fundamentale, acelea care decurg din însăși natura noastră uman-socială și pentru care avem cu toții dreptul legitim să căutăm satisfacție: nevoile de consum și plăcere materială; nevoia de securitate; nevoia de a fi apreciat(ă), respectat(ă), de a ți se recunoaște contribuția specifică la justa ei valoare; nevoia de a te dezvolta; nevoia de variație etc. (citiți mai multe în articolul Mingea și balansoarul. Original, despre nevoi fundamentale). Pe de altă parte, stereotipurile sociale care prescriu o alegere sau alta ca ”de la sine înțeleasă”, singura ”normală” și ”bună”. Și, înainte de toate, organizarea socială care nu valorizează decât demagogic muncile domestice, plus mecanismele economiei-pentru-profit care cer prezența femeilor pe piața muncii: în unele activități, productivitatea femeilor este, statistic vorbind, semnificativ mai bună decât a bărbaților; și oricât am deplânge rata înaltă a șomajului, ea aduce un plus de profit (cu cât crește concurența pentru obținerea și păstrarea locurilor de muncă, cu atât angajații sunt mai motivați să crească productivitatea, în timp ce salariile plătite de angajatori scad; iar forța de muncă feminină contribuie la creșterea concurenței).

Sunt sceptică în legătură cu șansele ca un scenariu în care creșterea copiilor și menajul ar fi (1) asociate cu un statut social respectat cu adevărat (altfel spus, recunoscute ca echivalente ale unei cariere de succes), (2) încurajate printr-un sistem eficace de securitate și autonomie financiară pe termen lung și (3) înțelese / utilizate de femei și bărbați ca oportunități de manifestare a creativității și dezvoltare personală să devină în curând realitate la nivelul societății românești.

Sunt însă convinsă că orice femeie și orice bărbat poate transforma acest scenariu în realitate la nivel individual și familial. Cu condiția să-și descopere și să-și valorifice practic resursele personale de creativitate, putere și încredere în sine. Să învețe să-și gestioneze înțelept relația cu partenerul: un contract matrimonial este întotdeauna util ; nu e foarte romantic, însă romantismul e doar o parte din viața de cuplu și rezistă doar combinat cu o doză suficientă de pragmatism; știm cu toții că ”Paza bună trece primejdia rea”. Și să învețe, de asemenea, cum să transforme experiențele de fiecare zi cu copiii – și, în general, cu membrii familiei – în oportunități pentru dezvoltarea personală.

Succes, doamnelor și domnilor!

Iar dacă aveți nevoie de sprijin:

Contact