Optimism și dezvoltare în acord cu natura ta



05.13.2015

A te dezvolta în acord cu natura ta e un clișeu frecvent, vehiculat atât de oameni obișnuiți, cât și de mulți ”experți” în coaching, mentorat, dezvoltare personală și educație. Ideea nu e deloc nouă, are rădăcini adânci în filosofie și științele educației. De ce, atunci, folosesc termenul ”clișeu”, cu conotație negativă? Pentru că foarte mulți…

”Salturi uriașe în carieră – muncind mai puțin” ?



02.26.2015

Am copiat acest slogan dintr-o campanie de marketing a unui coach. Scriu despre el din cauză că e exact opusul mesajului pe care îl aduc eu pe piața serviciilor de dezvoltare personală și în carieră. Și mi-a adus în memorie o sesiune recentă cu o clientă. Era o sesiune de monitorizare, iar clienta cu care…

Tertipurile Ego-ului sau despre vanitate și smerenie



02.13.2015

”Am învățat să-mi controlez vanitatea” – îmi spune, în a doua sesiune după ce a aflat că postul de manager general pe care și-l dorise a fost oferit unui coleg și acceptat de acesta, deși toată lumea, inclusiv el, îi spunea că ea este cea mai competentă pentru a face față rolurilor instituționale respective, foarte…

„Jocul Doamnei Stănciulescu”: puterea esenței și a perseverenței



02.01.2015

Îmi pusesem la un moment dat pe uși (la sugestia doamnei Stănciulescu) imagini cu cai alergând – ca simbol al libertății. M-a întrebat fiica mea ce se întâmplă de am devenit pasionată de cai, așa, dintr-odată. Și i-am povestit că am stat de vorbă cu doamna Stănciulescu și mi-a sugerat să îi pun la vedere,…

Cum poți folosi resursele de la actualul loc de muncă pentru a te apropia de visul tău?



01.25.2015

Notă: Acest articol a fost scris de una dintre clientele mele, care a ales ca pseudonim Gabriela T. El conține o ”poveste” superbă, pe care ea însăși a creat-o, între două sesiuni, ca instrument pentru re-cadrare (reframing = a privi situația dintr-o altă perspectivă, într-o altă lumină ) și  auto-motivare. Creativitatea beneficiarului este, neîndoielnic, una…

Cum gândește un performer de 15 ani: violonista Mălina Ciobanu



09.02.2014

* Ascultați, să vedeți de ce e în stare: la 15 ani, cântă deja dumnezeiește. Iar apoi aflați, de la ea însăși, care sunt ”secretele” performanțelor ei; sublinierile îmi apațin. Care au fost cele mai importante trei succese ale tale de până acum = performanțe care ți-au adus recunoașterea socială cea mai mare? Pentru un…

Natura are rolul ei, iar tu ai rolul tău



06.16.2014

Lucrurile cele mai simple sunt cele mai importante în viață, dar tocmai pentru că sunt atât de simple le uităm – sau le ignorăm – foarte ușor. Nu uita că niciun pom nu înflorește și nu dă roade imediat după ce l-ai plantat: ai nevoie să-l îngrijești cu răbdare până înflorește, florile devin fructe, iar…