Să presupunem că Dumnezeu există: pentru ce simți tu că te-a adus să trăiești aici și acum?



04.12.2014

Nu te supăra pe mine pentru titlu: eu scriu în egală măsură și pentru aceia care cred în Dumnezeu, și pentru aceia care nu cred sau se îndoiesc, și pentru aceia care au alte credințe… Dacă te consideri o persoană cu mintea deschisă, credincioasă sau nu, vei accepta, foarte în serios sau cel puțin ca…

Paradoxul visurilor în carieră



10.04.2013

Visurile tale în carieră sunt orientate către trecut sau către viitor? E un non-sens, vei spune. E logic, e de la sine înțeles că visurile se referă la viitor, nu? Așa e, e de la sine înțeles (cu logica e mai complicat, pentru că cele mai multe acte care ne par ”logice” conțin, de fapt,…

Programează-i pentru performanță pe copilul tău și pe copilul din tine



04.06.2013

Am mai spus-o : copiii ne oferă nouă, adulților, cele mai profunde și eficace programe de dezvoltare personală. Cu condiția să intrăm în lumea lor, să-i observăm atent, să tragem învățăminte, să le aplicăm / testăm practic, iar apoi să le adaptăm. “- Mami, am avut un vis. – Ce ai visat? – Am visat ca…

Vrei să verifici dacă ai nevoie de coaching?



06.05.2012

„I-am trimis pe mulţi la coaching, dar nu m-am gândit niciodată că şi eu aş avea nevoie. Eram convins că e pentru angajaţii care nu ţin pasul sau ne fac probleme”. Cel care mi-a spus acestea ocupă, de mulţi ani, o poziţie de CEO şi face parte dintre persoanele cărora le place să fie informate….