De ce unele întâlniri ne influențează, indiferent de ”chimia” dintre noi

10.30.2015

A venit mai întâi Ea, așa cum se întâmplă de obicei. După vreo două luni, a venit și El. De curiozitate, mi-a mărturisit. Manager de top, purtând un costum de foarte bună calitate, mă privea cu aerul evaluatorului la un interviu de angajare: ”Demonstrează-mi ce poți, dacă mă convingi, te angajez”. Am avut atunci un dialog tensionat, finalizat cu ”Eu nu încerc să te conving de nimic, dacă ai nevoie de mine și vrei să lucrăm controlând fiecare ego-ul propriu, rămâi, dacă nu, nu”. E ceea ce le spun tuturor oamenilor care mă caută. Evident, mă interesează să am clienți, din asta trăiesc, însă tocmai de aceea mă interesează și mai mult reușita programului și nu cred în reușita unui program de dezvoltare contractat pentru că profesionistul te convinge de una sau de alta, ori pentru că îți place de el/ea la prima întâlnire.

Au lucrat împreună la relația de cuplu, apoi a lucrat doar el la… nu vei ghici niciodată: la încrederea în sine; poziția de manager de top te pune în foarte multe situații care îți erodează încrederea în tine, iar unii sunt suficient de onești cu ei înșiși și își fac ”curaj” să solicite sprijin. Apoi au adus-o și pe fiica lor, adolescentă în căutarea drumurilor în viață.

Nu au lipsit tensiunile pe parcurs: uneori, întrebările pe care le puneam sau ”temele” pe care le propuneam păreau ”prea grele”; uneori, ce spuneam eu le părea ”din cărți”, ”prea greu” de aplicat în viața reală; uneori, ce descopereau despre ei înșiși nu le plăcea deloc și se supărau și pe ei, și pe mine; uneori, îmi spuneau ”Știu asta”, cu aerul că pierdem timpul, neștiind că, de fapt, riguros vorbind, ceea ce nu faci nu știi.

La un moment dat, El mi-a spus: ”Nu trece o zi fără să aud Așa cum spune și Elisabeta / doamna Stanciulescu… Ai devenit o prezență continuă în viața noastră”. Nu era primul care îmi spunea aceasta, nu a fost nici ultimul.

Recent, Ea îmi scrie: ”Sorana mi-a spus astăzi: Acum vorbește doamna Stănciulescu din tine. (…) N-am fi ajuns aici fără ajutorul tău și îți mulțumim din suflet”. Copiii pun adesea în fața părinților lor o oglindă foarte bună: mi-am amintit că, acum ceva vreme, nepoata mea mi-a povestit că fiica ei i-a spus ceva aproape identic; tocmai repetarea unor situații mă determină să scriu despre ele.

Nu minimizez deloc rolul meu în dezvoltarea oamenilor cu care lucrez sau cu care mă intersectez, uneori pentru foarte puțin timp; sunt foarte conștientă de el, iar falsa modestie, care ”dă bine”, nu mă caracterizează. Probabilitatea ca absența mea din viețile lor să fi condus la alte rezultate e mare – probabil 🙂 , pentru că nu poate fi calculată. Și mă bucur profund de fiecare dată când unii dintre ei conștientizează și recunosc atât de deschis impactul pozitiv al prezenței mele în viețile lor, așa cum mă întristez când unii îl ignoră sau nu îl apreciază la valoarea lui: nevoia de recunoaștere – și recunoștință – e una dintre nevoile umane fundamentale și generale, oricare dintre noi o simte.

Însă dacă tu și cei din jurul tău ați ajuns acolo unde ați ajuns e pentru că aveați deja în voi semințele potrivite pentru acel rezultat, iar din întâlnirea cu mine ați luat acele lucruri care v-au ajutat să le cultivați în direcția respectivă; sau aveați un trunchi potrivit pe care să se prindă un altoi sau altul din cele propuse de mine. Probabilitatea ca absența semințelor respective în voi, ori a alegerilor pe care voi le-ați făcut, ori a perseverenței voastre în acțiuni, să fi condus la alt rezultat e și mai mare.

Rezultatele la care ajungi în viață, luată ca întreg (familie, carieră, viață personală…; cine le separă, habar nu are cum funcționăm în realitate), sunt un excelent – de fapt, cel mai bun – punct de plecare în procesele de autocunoaștere: ai avut în tine semințele potrivite, pe care diferitele întâlniri, uneori de foarte scurtă durată, te-au ajutat să le descoperi și să le cultivi; ai făcut alegerile potrivite; și ai perseverat în acțiunile efective care au condus la acel rezultat.

Nu uita: ne naștem cu toții nu cu un ”talent”, cum ne învață un clișeu foarte la modă astăzi în educație, dezvoltarea personală și coaching, ci cu un sac de semințe în dotare; din unele cresc plante care dau roade, din altele cresc buruieni, altele rămân nefolosite, iar unele se usucă…Descoperă-le, observând și analizând rezultatele acțiunilor tale.

Și caută întâlniri care să te ajute să le cultivi pe acelea care dau roade bune, sănătoase și pentru tine și pentru alții. Dincolo de dorințele și aspirațiile pe care zona ta de confort le consideră, la un moment dat, ”normale”, ”potrivite”, ”superioare” etc.

Altfel spus, deschide-ți mintea pentru aspirații dincolo de ce îți place astăzi și te face să te simți bine astăzi. ”Așa îmi place mie”, ”Așa mă simt eu bine”, ”Eu așa sunt” te situează în fixed mindset și îți limitează dezvoltarea și șansele în viață. Caută întâlniri care să te ajute să treci la growth mindset – și, dacă ai copii, ajută-i să crească în growth mindset.

Ce spun, scriu și fac eu e produsul muncii mele și responsabilitatea mea; ce faci tu cu ce spun, scriu sau fac eu e produsul acțiunilor tale, responsabilitatea ta.

 Citește și:

Descoperă-ți talentul și urmează-l … așa să fie, oare?

„Chimia” în relaţiile profesionale conduce la mediocritate