Căsătoriile homosexuale nu sunt despre sex și credință

10.22.2016

Cele pe care le-am scris aici nu vor fi pe placul multora și tot ce pot face e să vă rog să aruncați cu pietre doar după ce citiți cu atenție și doar aceia care sunteți 100% siguri că nu puteți greși. În prima parte, vorbesc în calitate de creștin ortodox heterosexual. În partea a doua, vorbesc în calitate de sociolog. Poți alege ce parte vrei să citești. Eu cred că merită să citești articolul în întregime. E posibil ca ipotezele pe care le formulez aici să nu fie 100% adevărate. Însă am mare încredere că gradul lor de validitate e suficient de ridicat ca să merite să reflectăm atent la ele.

I.

Sunt, prin botez și educație în familie, creștin ortodox. Nu fac demonstrații publice de credință, intru în biserici destul de rar, iar când intru nu cad în genunchi și nu sărut toate icoanele, însă am un raport foarte profund cu Dumnezeu și mă străduiesc să fiu un bun creștin în viața de fiecare zi.

Sunt heterosexuală.

În această calitate, de creștin ortodox heterosexual, simt un blocaj, o strângere de inimă, un ghem în stomac, un fel de ”semnal de alarmă” interior atunci când interacționez cu cineva care spune, sau despre care se spune, că e homosexual. Homosexualitatea se află dincolo de limitele zonei de confort pe care mi le-au trasat experiențele sociale primare (copilărie) și primele etape ale educației; și, oricât am lucra la lărgirea acestui teritoriu (zona de confort) în care se mișcă mintea și acțiunile noastre, nucleul constituit în experiențele primare și prima educație rămâne acolo și ne trimite primele semnale. Dacă ești foarte onest/ă și lași deoparte orice political correctness, e foarte probabil că și tu vei recunoaște că simți aceste prime semnale ”de alarmă”: zona ta primară de confort îți spune că ceva nu e ”în regula” cu care te-au obișnuit primele experiențe semnificative de viață.

Responsabilitatea matură a unui adult începe, însă, după ce a simțit acest ”semnal de alarmă” primar: ce aleg eu să fac cu acest semnal? cum îl interpretez-decodific-înțeleg, dincolo de primul impuls? cum acționez după ce l-am simțit și interpretat-decodificat-înțeles cu mintea limpede și întreagă, nu doar cu acel nucleu primar constituit în experiențe parțiale de viață?

În această calitate, de creștin ortodox heterosexual matur și responsabil, am căutat în Biblie pilda Sodomei și Gomorei. Și nu găsesc acolo suficiente date care, corelate, să mă conducă la concluzia că pedeapsa divină ar fi venit, într-adevăr, pentru păcatul homosexualității, care ar fi mai mare decât toate celelalte. Nu-mi dau seama, din text, care a fost ”păcatul lor cumplit de greu” (posibil un cumul de păcate?), iar, în baza fragmentelor relevante pe care le-am identificat, aș spune că decizia finală a lui Dumnezeu a venit mai curând ca pedeapsă pentru neacceptarea Străinului, a Veneticului: Dumnezeu îi promisese lui Avraam că va cruța cetatea dacă va găsi acolo 10 ”drepți”, iar pedeapsa vine imediat după ce locuitorii cetății cad ”testul” acceptării noilor veniți; această observație plasează, cred, într-o cu totul altă lumină atitudinile noastre creștine vis-à-vis de cei care nu sunt ”de-ai noștri”, implicit față de homosexuali.

Iată fragmentele pe care eu le-am găsit în Facerea (Geneza), Cap. 13-19:

13. Iar oamenii Sodomei erau răi şi tare păcătoşi înaintea Domnului. (Cap. 13)

20. Zis-a deci Domnul: „Strigarea Sodomei şi a Gomorei e mare şi păcatul lor cumplit de greu.
21. Pogorî-Mă-voi deci să văd dacă faptele lor sunt cu adevărat aşa cum s-a suit până la Mine strigarea împotriva lor, iar de nu, să ştiu”.
22. De acolo doi din Oamenii aceia, plecând, S-au îndreptat spre Sodoma, în vreme ce Avraam stătea încă înaintea Domnului.
23. Şi apropiindu-se Avraam, a zis: „Pierde-vei, oare, pe cel drept ca şi pe cel păcătos, încât să se întâmple celui drept ce se întâmplă celui nelegiuit?
24. Poate în cetatea aceea să fie cincizeci de drepţi: pierde-i-vei, oare, şi nu vei cruţa tot locul acela pentru cei cincizeci de drepţi, de se vor afla în cetate?
25. Nu se poate ca Tu să faci una ca asta şi să pierzi pe cel drept ca şi pe cel fără de lege şi să se întâmple celui drept ce se întâmplă celui necredincios! Departe de Tine una ca asta! Judecătorul a tot pământul va face, oare, nedreptate?”
26. Zis-a Domnul: „De se vor găsi în cetatea Sodomei cincizeci de drepţi, voi cruţa pentru ei toată cetatea şi tot locul acela”.
(…)
32. Şi a mai zis Avraam: „Să nu se mânie Stăpânul meu de voi mai grăi încă o dată: Dar de se vor găsi acolo numai zece drepţi?” Iar Domnul i-a zis: „Pentru cei zece nu o voi pierde”. (Cap. 18)

4. Dar mai înainte de a Se culca Ei, sodomenii, locuitorii cetăţii Sodoma, tot poporul din toate marginile; de la tânăr până la bătrân, au înconjurat casa,
5. Şi au chemat afară pe Lot şi au zis către el: „Unde sunt Oamenii, Care au intrat să mâie la tine? Scoate-I ca să-I cunoaştem!”
6. Şi a ieşit Lot la ei dinaintea uşii şi, închizând uşa după dânsul,
7. A zis către ei: „Nu, fraţii mei, să nu faceţi nici un rău.
8. Am eu două fete, care n-au cunoscut încă bărbat; mai degrabă vi le scot pe acelea, să faceţi cu ele ce veţi vrea, numai Oamenilor acelora să nu le faceţi nimic, de vreme ce au intrat Ei sub acoperişul casei mele!”
9. Iar ei au zis către el: „Pleacă de aici! Eşti un venetic şi acum faci pe judecătorul? Mai rău decât Acelora iţi vom face!” Şi repezindu-se spre Lot, se apropiară să spargă uşa.
10. Atunci Oamenii aceia, care găzduiau în casa lui Lot, întinzându-Şi mâinile, au tras pe Lot în casă la Ei şi au încuiat uşa;
11. Iar pe oamenii, care erau la uşa casei, i-au lovit cu orbire de la mic până la mare, încât în zadar se chinuiau să găsească uşa.
(…)
24. Atunci Domnul a slobozit peste Sodoma şi Gomora ploaie de pucioasă şi foc din cer de la Domnul.
25. Şi a stricat cetăţile acestea, toate împrejurimile lor, pe toţi locuitorii cetăţilor şi toate plantele ţinutului aceluia. (Cap. 19)

În Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, păcatul homosexualității e explicit incriminat:

24. De aceea Dumnezeu i-a dat necurăţiei, după poftele inimilor lor, ca să-şi pângărească trupurile lor între ei,
25. Ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci, amin!
26. Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii;
27. Asemenea şi bărbaţii lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor.
28. Şi precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine.
29. Plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de purtări rele, bârfitori,
30. Grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeţi, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, nesupuşi părinţilor,
31. Neînţelepţi, călcători de cuvânt, fără dragoste, fără milă;

Însă ce anume îmi dă dreptul mie, ființă umană, să-l judec pe un semen al meu pentru un păcat al lui și să-l condamn = lipsesc de drepturi civile precum dreptul de a întemeia o familie cu un alt semen al lui, ori dreptul de a crește copii?

Așa cum înțeleg eu Evangheliile, Dumnezeu nu le-a dat oamenilor nici acces la adevărul absolut – nu pentru că au mușcat din fructul cunoașterii au fost Eva și Adam izgoniți din Rai? -, nici dreptul de a se judeca unii pe alții pentru păcatele lor. Dincolo de cunoscutul fragment din Evanghelia după Matei (”Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău şi iată bârna este în ochiul tău? Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.”), povestea lui Iisus e, pentru mine, plină de învățăminte sub acest aspect: când se erijează (a erija: ”A-și atribui fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, a se da drept…, a voi să treacă drept…” – DEX) în judecători ai păcatelor, oamenii fac greșeli masive. Procesul lui Iisus conține, pentru mine, această învățătură: de parabolă care ne atenționează cât de masiv putem greși atunci când ne judecăm unii pe alții. Judecata umană și pedepsirea păcatului sunt două noțiuni care nu merg, legitim, împreună; pentru păcate, singurul care are dreptul să judece și să pedepsească e Dumnezeu însuși.

Admițând că homosexualitatea e un păcat, însăși calitatea de creștin îmi interzice să judec și să pedepsesc păcatul ca păcat. În ce privește rânduielile divine, calitatea de creștin îmi îngăduie doar să ”predic” învățăturile creștine; atât și nimic mai mult. Însuși Fiul lui Dumnezeu apare printre oameni doar ca Învățător, nu și ca Judecător; iar toate minunile sale trimit, dincolo de aparența lor materială, către această postură, căci ce altceva este un Învățător decât cineva care îi ajută pe oameni să vadă atunci când nu văd, să audă atunci când nu aud, să meargă atunci când nu pot merge, să trăiască atunci când pare că nu mai pot trăi?

Orice mi-ar spune oricine, rămân ferm convinsă că smerenia și iubirea sunt valorile creștine fundamentale, iar judecarea celuilalt și condamnarea lui (privarea lui de drepturi civile) pentru păcatul lor e un act profund ne-creștin, opusul smereniei și opusul iubirii: dacă sunt creștin = smerit și plin de iubire pentru oameni, atunci accept că datoria mea creștinească e să-i iubesc inclusiv pe homosexuali și că numai Dumnezeu știe ce e cu adevărat păcat și numai El are dreptul să judece păcatele. Creștinii de astăzi nu pot fi mai mult decât a fost Hristos decât dacă ne întoarcem la Inchiziția medievală !

Ca ființă umană, eu pot judeca și pedepsi, prin instituțiile autorizate, doar acțiuni umane considerate de oameni un pericol la adresa unor rânduieli umane. Să trecem, așadar, la rânduielile umane, singurele pe care am dreptul, ca om, să le judec.

II.

Nu știu dacă homosexualitatea are într-adevăr predeterminări genetice; e un aspect care se află în afara ariei mele de competențe. Dacă genetica și neuroștiințele vor dovedi, în timp, că o astfel de predeterminare e indubitabilă, orice incriminare și orice restrângere a drepturilor homosexualilor se va dovedi a fi fost o enormă nedreptate: ca și cum ai condamna și ai restrânge drepturile cuiva care se naște cu o grupă de sânge rară, diferită de cele cunoscute.

Prin educație mai târzie și destui ani de cercetare, sunt sociolog. Unul foarte conștient de limitele sale și, totodată, foarte conștient de ”punctele tari” pe care le are ca profesionist. Experiența mi-a arătat că pot avea încredere în capacitatea mea de a observa lucruri pe care alții nu le observă, de a corela lucruri pe care alții nu le corelează și de a formula ipoteze pe care alții le formulează mult mai târziu (spuneți-i intuiție profesională, dacă vreți; un tip de intuiție întemeiat pe competențe și experiență, foarte diferit de simpla ”intuiție feminină”). Cred că și ce scriu aici face parte din categoria acestor observații și intuiții.

Am anticipat, de pildă, apariția ”baronilor locali”, fără să-i numesc astfel, cu ani înainte ca fenomenul totalitarismelor locale să fi fost observat de jurnaliști și cercetători (articolul respectiv, Avataruri ale democrației de tranziție, publicat în 1995 în Franța, nu a fost acceptat atunci pentru publicare în România); am descris unele mecanisme ale obținerii incorecte a doctoratelor cu mult înainte ca problema să ajungă pe agenda publică (articolul respectiv, Lumea academică și morala complicității demonstrative, a fost publicat în 1999 în România, însă a rămas fără ecouri semnificative); am semnalat multe aspecte legate de copii și educație, unele intrate pe agenda publică ulterior, iar altele și acum ignorate de societatea românească – v., pe acest site, Sociologie / Cărți și articole și Blog / Educatie si scoala.

E posibil ca literatura sociologică să fi formulat și testat deja ipotezele de mai jos; prioritățile mele profesionale merg în alte direcții și nu am studiat producțiile sociologice pe această temă. Dacă ai cunoștință de cercetări sistematice care au confirmat sau infirmat observațiile și intuițiile mele și ni le semnalezi într-un comentariu la acest articol, îți sunt recunoscătoare.

Privind lucrurile din perspectivă sociologică, fenomenul uniunilor homosexuale și, mai recent, al căsătoriilor homosexuale apare ca unul cu determinări mult mai complexe decât simpla atracție sexuală față de persoane de același gen, ori decât simpla non-credință în cele sfinte – folosesc ”simpla” cu înțelesul ”doar”; sunt foarte conștientă că și atracția și non-credința sunt departe de a fi simple. Ca să le înțelegem mai aproape de complexitatea lor, trebuie să le privim ca piese în puzzle-ul foarte complex al evoluțiilor societale.

Priviți foarte atent în jurul vostru. Câte persoane adulte singure cunoașteți? Bărbați și femei. Foarte tineri și nu chiar foarte tineri. Frumoși și mai puțin frumoși. Cu studii superioare sau cu un nivel mai scăzut al studiilor. Independenți sau dependenți financiar. Niciodată căsătoriți sau divorțați; ori, și mai dureros, singuri într-o căsnicie doar aparent funcțională.

Întrebați-i pe oamenii aceia: (1) dacă își doresc să fie singuri, ori ar prefera să trăiască într-un cuplu; (2) ce fel de cuplu își doresc.

Veți descoperi ceva ce, foarte probabil, știți deja sau intuiți: cei mai mulți își doresc să trăiască în cuplu/familie, iar singurătatea celor mai mulți e o alegere, acolo unde e o alegere, doar după principiul ”aleg răul cel mai mic” – unii oameni preferă singurătatea în fața alternativei unei relații cu o persoană aflată la foarte mare distanță sub aspectul valorilor, preocupărilor, gusturilor și dezgusturilor, stilului de viață… Ne-am obișnuit să le spunem / reproșăm: ”Ai pretenții prea mari”, ”Să nu ai așteptări”, ”Trebuie să faci compromisuri” (cu subtextul: oricât de mari, numai să nu fii singur/ă).

Problema e că țesătura societală e, astăzi, un puzzle extrem de complex, în care ”compromisurile” între bărbați și femei devin tot mai greu de făcut, mai ales atunci când se întreabă dacă să trăiască zi de zi împreună, să crească copii împreună, să-și lege libertatea de decizie de deciziile celuilalt, să depindă, mai mult sau mai puțin, de deciziile și acțiunile celuilalt. Masculinitatea și feminitatea su devenit ele însele mult mai complexe decât în urmă cu 1000, 100, 50 sau chiar 20 de ani, cu două direcții contrarii de evoluție, aparent paradoxale: pe măsură ce identitatea feminină și identitatea masculină dobândesc caracteristici comune (nivel educațional, loc de muncă, performanțe efective, nivel al veniturilor, preocupare pentru estetica vestimentară și corporală etc.), distanțele psihosociale dintre bărbați și femei cresc : competiția se extinde practic în toate domeniile vieții, de la educație și profesie la viața personală, și face să crească potențialul de agresivitate și violență (psihică, verbală, fizică); rolurile în cuplu / familie devin tot mai problematice; (dez)amăgirile reciproce și fricile reciproce, de cele mai multe ori nemărturisite, devin mai puternice.

Aceasta este realitatea pe care ar fi bine să o vedem în adevăratele ei dimensiuni – foarte mari și în creștere – și să o înțelegem mai profund: singurătatea care e asociată acestor două tendințe contrarii în evoluția masculinității și feminității (identitatea feminină și identitatea masculină dobândesc caracteristici comune + distanțele psihosociale între femei și bărbați cresc).

Iubirea și căsătoria au fost întotdeauna, ca și statutul social, ”scurtături”, soluții mai economice, prin care oamenii au căutat – conștient sau nonconștient – să-și satisfacă simultan un număr mai mare de nevoi fundamentale cu un consum mai mic de energie. Dacă veți urmări atent și onest acest tabel, veți descoperi singuri care sunt nevoile pe care vi le satisfaceți, sau ați dori să vi le satisfaceți, prin iubire și căsătorie, chiar dacă până acum nu ați fost conștienți de acest aspect al relației voastre; priviți fiecare axă (linie) din tabel ca pe o balanță care are pe unul din talere nevoia din stânga, iar pe celălalt nevoia din dreapta și care se află în (dez)echilibru dinamic – pentru mai multe detalii, citiți Mingea și balansoarul. Original, despre nevoi umane fundamentale :

În societățile actuale, consumul de energie necesar pentru a satisface la un nivel acceptabil, din perspectiva standardelor actuale, ansamblul nevoilor umane fundamentale a devenit mai mare decât oricând în trecut. Iar în această țesătură socială complexă, ”scurtăturile” pentru satisfacerea nevoilor cu un consum mai mic de energie vor fi alese – conștient sau nonconștient –  preferențial. Dacă iubirea și viața în cuplu (uniune liberă, căsătorie) între un bărbat și o femeie devin și ele prea mari consumatoare de energie, din cauza distanțelor psihosociale despre care vorbeam mai sus între bărbați și femei, oamenii vor alege – conștient sau nonconștient – alte ”scurtături” ca să-și satisfacă nevoile umane fundamentale cu un consum mai mic de energie.

Uniunile și căsătoriile homosexuale au devenit o astfel de ”scurtătură”, un răspuns la evoluțiile istorice ale identității feminine și identității masculine. Întrucât, pe de o parte, aceste identități dobândesc caracteristici comune, iar pe de altă parte distanțele psihosociale între femei și bărbați cresc, un număr crescând de oameni simt și vor simți – conștient sau nonconștient – că e mai funcțional să constituie un cuplu și să conviețuiască cu persoane de același gen, care au dobândit, prin evoluțiile socio-istorice, și caracteristici ale celuilalt gen (nu vorbesc aici despre schimbările voite de gen, ci despre caracteristicile de gen dezvoltate organic, prin educație și experiențele sociale obișnuite). Dacă ești bărbat, pare mai ușor să înțelegi și să te înțelegi cu un bărbat, în timp ce, dacă ești femeie, pare mai ușor să înțelegi și să te înțelegi cu o femeie – simțim acestea de multe ori chiar și dacă suntem heterosexuali, nu-i așa? Competiție, abuzuri și violențe există, desigur, și în cuplurile homosexuale, însă partenerii au la îndemână aceleași forme concrete pentru a se manifesta în timpul competiției și al eventualelor lupte, unele cu rădăcini genetice, altele învățate în procesele de socializare, ceea ce asigură un anume confort și echilibru funcționale în relație; în plus, dacă ești bărbat, pare mai aproape de natură să accepți superioritatea masculului dominant; iar dacă ești femeie poate fi, în unele cazuri, mai ușor să accepți superioritatea unei femele dominante.

Faptul că homosexualitatea ar putea avea predeterminări genetice nu înseamnă că e vorba despre o atracție predeterminată 100% genetic. Procesele de socializare creează în noi o ”a doua natură”, cum observa Emile Durkheim cu mai bine de un secol în urmă, și facem, nonconștient, alegeri care vin din această ”a doua natură”, atribuindu-le predeterminărilor genetice; doar cercetări științifice interdisciplinare ar putea deosebi cât din alegerile noastre e predeterminare genetică, cât e determinare socială nonconștientă și cât e alegere cu adevărat liberă, însă aceste cercetări nu sunt la îndemâna omului obișnuit, pentru că necesită timp, energie, resurse financiare și competențe speciale. Ca oameni obișnuiți, avem nevoie de o explicație (justificare) pentru alegerile noastre și preferăm explicațiile cele mai economice energetic și care, totodată, ne aduc beneficii în termeni de imagine de sine. Homosexuali sau heterosexuali, invocăm atracția și iubirea  ”naturale” înaintea oricărui alt motiv pentru care am putea alege partenerul, pentru că e o explicație foarte economică (nu trebuie să consumăm prea multă energie, timp, bani pentru ea) și pentru că atracția și iubirea ”naturale” sunt componente importante ale romantismului contemporan și ne plasează în rândurile persoanelor care trăiesc ”autentic” și, în măsura în care autenticitatea e considerată morală, moral.

În temeiul observațiilor de mai sus, eu anticipez că numărul uniunilor și căsătoriilor homosexuale va crește într-un ritm care va crea zdruncinări multe și adânci în structurile sociale de astăzi.

Când scriu acestea, nucleul primar creștin ortodox din mine strigă ”Nu e păcat?”. Foarte probabil e, dar nu e dreptul meu să judec aceasta, răspunde creștinul matur, care, după ce a cântărit bine, gândește și crede – acel ”crede” din aceeași familie cu ”credință” – că doar Dumnezeu are dreptul să judece păcatul ca păcat.

Întâmplător, ”butonând” telecomanda TV, dau de două emisiuni: pe un post, o discuție în contradictoriu, destul de tensionată, între cineva pro și cineva contra căsătoriilor homosexuale; pe un alt post, o tânără de 30 ani, studentă la Medicină, își scoate virginitatea la licitație, aparent la modul cel mai serios, împinsă de singurătate (absența unei relații cu un bărbat). Și mă întreb care e păcatul cel mai mare și ce e mai moral, mai în acord cu spiritul creștin: homosexualitatea, ori suferința singurătății care te împinge la o formă de prostituție (vânzare de sine) – sau la alte acțiuni, cu consecințe mai grave (agresiuni, violuri, sinucideri) ?

Eu nu știu să răspund. Tu știi?

Privește din nou în jurul tău: câți oameni singuri cunoști? Bărbați și femei. Foarte tineri și nu chiar foarte tineri. Frumoși și mai puțin frumoși. Cu studii superioare sau cu un nivel mai scăzut al studiilor. Independenți sau dependenți financiar. Niciodată căsătoriți sau divorțați; ori, și mai dureros, singuri într-o căsnicie doar aparent funcțională.

Întreabă-i pe oamenii aceia: dacă sunt foarte-foarte onești cu ei înșiși, de câte ori au simțit că singurătatea îi împinge la acțiuni foarte greu de controlat?

Sociologul din mine și omul echilibrat care mă străduiesc să fiu mă întreabă simplu: ce câștigăm și ce pierdem într-o societate în care mii, sute de mii, milioane de oameni își consumă energia acumulând și mascând, ori eliberând agresiv, frustrările generate de atâtea nevoi fundamentale reprimate? Ce altceva pot pune societățile actuale în locul cuplului homosexual, ca soluție eficace și eficientă, pentru ca oamenii de astăzi – cu caracteristici identitare diferite de aceia de acum 1000, 100, 50 sau chiar 20 de ani – să-și poată satisface și echilibra ansamblul nevoilor umane fundamentale?

Eu nu știu să răspund. Tu știi?

Ce știu eu sigur – și sper să accepți și tu – e că oamenii care reușesc să-și satisfacă echilibrat ansamblul nevoilor umane fundamentale sunt și mai productivi, și mai autentic generoși, și mai autentic fericiți. Dacă vrem ca numărul homosexualilor să nu crească accelerat, atunci e obligatoriu să creăm alternative viabile pentru ca oamenii de astăzi, cu identitățile de gen (masculin / feminin / androgin) de astăzi, care nu reușesc să-și satisfacă nevoile umane fundamentale într-un cuplu heterosexual și se simt singuri să învețe să găsească soluții viabile ca să-și satisfacă și să-și echilibreze aceste nevoi cu un consum de energie care să le permită și performanțe profesionale înalte, și viață personală-socială, dincolo de limitele și constrângerile vieții de cuplu/familie.

Personal, sunt foarte convinsă că un alt fel de educație pentru viața în cuplu/familie și un alt fel de dezvoltare personală pentru viața în cuplu/familie conduc, în timp, la astfel de soluții. Însă pentru acestea avem nevoie de Învățători altfel, cu altă perspectivă și cu alte competențe, și care să acționeze într-adevăr ca Învățători, nu ca Procurori, Avocați sau Judecători.

E un alt fel de a spune – și sper să accepți și tu – că doar un dialog smerit, echilibrat și răbdător, fără pretenția că vreunul dintre noi are acces la adevărul absolut, știe sigur ce e păcat în fața lui Dumnezeu și are dreptul să-l judece pe altul și să-i restrângă drepturile, ne va ajuta să avansăm în înțelegerea mai profundă a problemei și în căutarea unor soluții echilibrate.

Și un alt fel de a spune – și sper să accepți și tu – că tu, partenerul / partenera ta, prietenii și colegii voștri puteți contribui la acest dialog smerit, echilibrat și răbdător.

NB. ”There is no scientific evidence that parenting effectiveness is related to parental sexual orientation: lesbian and gay parents are as likely as heterosexual parents to provide supportive and healthy environments for their children” – American Psychological Association