Nu e deloc adevărat că „învățăm din greșeli”
01.23.2022
Astăzi vă dau un sfat – da, un sfat! Aceia care au un ego cu asupra-de-măsură, care îi împiedică să accepte sfaturi, să nu citească.
„Câte greșeli am făcut eu…” îmi spune, cu regretul cel mai autentic pe care l-am auzit vreodată în vocea cuiva. Se simte foarte singur. Tot mai singur. După ce o viață de om a căutat, și a reușit, să fie în centrul atenției a sute de oameni, cultivând cu grijă orice relație care putea aducea un beneficiu pentru nevoia lui de a se simți special, recunoscut ca valoare (mai merituos decât alții), admirat, omagiat, recompensat cu atenție și titluri și neglijând, îndepărtându-se superior, iar uneori agresiv, de orice relație care nu aducea un beneficiu pentru această nevoie, se simte foarte singur. Abia acum observă că oamenii pe care poate conta când îi e greu sunt exact aceia ale căror nevoi le-a neglijat, pe care i-a privit ca neprieteni doar pentru că „nu rezonau” cu el sau „nu rezona” el cu ei, pentru că nu-i spuneau ce voia el să audă, ori îi spuneau ce nu voia să audă. Ar reînnoda legăturile, însă oamenii de care a uitat, ori de care a abuzat când i-a fost bine au învățat să pună limite sănătoase în relația cu el și oferă acum cu măsură și atenție la riscul de a se lăsa folosiți.
A devenit o modă să spui „Dă-ți voie să greșești, doar așa înveți”. Da, a greși e uman și doar dacă ne dăm voie să greșim ne oferim șansa să învățăm să facem lucruri mai multe și mai bune, să trăim plenar și cu sens. Însă nu e deloc adevărat că „învățăm din greșeli”. Nu din greșeli învățăm, ci din recunoașterea cât mai devreme a greșelilor, din analiza lor foarte atentă, cu metodă și din angajarea fermă într-un proces intenționat de învățare prin care să înlocuim comportamentul greșit cu unul mai bun. Iar, dintre toate greșelile, greșelile în relații merită atenția cea mai mare. Pentru că pentru ele plătim pe termen lung și plătim mai ales atunci când ne e mai greu, când „contul” din „banca” noastră de resurse de toate felurile devine atât de sărac încât nu mai avem de unde plăti.
Sfatul meu de astăzi este acesta: mare-mare atenție la greșelile în relații! Observați-le la timp, recunoașteți-le la timp, analizați-le cu metodă și angajați-vă la timp într-un proces ferm de învățare a tot ce aveți nevoie ca să păstrați active și sănătoase acele relații pe care chiar puteți conta și la greu, și pe termen lung, chiar dacă, pe moment, vi se pare că „nu rezonați” cu acei oameni; paradoxal, exact oamenii aceia cu care „nu rezonați” pentru că vă spun ce nu vreți să auziți se dovedesc partenerii cei mai de încredere pe termen lung.
Și, da, un coach bun vă poate ajuta să faceți asta, cu condiția să nu apelați la el când e prea târziu – pentru că în relații chiar există un „prea târziu”.
Ma intereseaza opinia ta, scrie un comentariu
You must be logged in to post a comment.