Analfabetismul funcțional se asociază cu neascultarea funcțională

03.09.2022

Motto: „Cel care nu știe să tacă, nu poate vorbi.”
„Ascultă, vei fi înțelept. Începutul înțelepciunii este tăcerea.”
(atribuite matematicianului și filosofului Pitagora)

În școala lui Pitagora – da, acela care a descoperit cunoscuta teoremă din geometrie de care ne folosim și astăzi, după 2500 de ani – discipolii începeau învățătura cu cel puțin doi ani de tăcere-ascultare; aceasta, tăcerea-ascultare, era considerată lucrul cel mai greu de învățat și temelia absolut necesară pentru a vorbi, a pune întrebări și a-ți spune opinia. Pitagora gândea că, dacă nu înveți mai înainte să taci-asculți, nu vei ști să pui întrebări și să emiți opinii mai bune decât tăcerea. 

Modelul pitagoreic nu a avut „succes”, în sensul în care înțelegem astăzi succesul: nu a fost aplaudat, căutat, „cumpărat” de mulți. Era prea „elitist”, probabil. Însă imaginează-ți cum ar arăta lumea în care trăim și viețile noastre dacă mai mulți oameni ar fi învățat, sau ar învăța acum, la orice vârstă, să tacă-asculte atât cât e necesar și suficient ca să poată emite opinii mai bune decât tăcerea.

Tăcerea-ascultare pitagoreică sau funcțională

Tăcerea-ascultare pitagoreică nu era totuna cu simpla abținere de a vorbi. Nu era suficient să nu spui nimic în timp ce altul vorbea; nu era suficient să nu îl întrerupi; dacă, în timp ce el vorbea, mintea ta nu se deschidea să înțeleagă cu adevărat ce voia el să spună și să adune cât mai multe piese de puzzle din ce spunea el, ci construia o conversație interioară doar pe alocuri tangentă, ori chiar paralelă cu ce spunea el, tăcerea nu folosea la nimic.

Tăcerea-ascultare funcțională sau pitagoreică, în sensul pe care îl dau eu aici acestei noțiuni, implică o conversație interioară care mai întâi rămâne în vorbirea celuilalt, cu o intenție explicită de a înțelege corect ce vrea să spună cel care vorbește și care își oferă atenție și timp ca să adune, din ce spune celălalt, cât mai multe piese de puzzle pentru a înțelege corect, să prelucreze pe îndelete informația și să formuleze, în timp, opinii proprii mai bune decât tăcerea.

Ai observat cât de mulți sunt aceia care, în timp ce tu vorbești, construiesc o conversație interioară doar pe alocuri tangentă, ori chiar paralelă cu ce spui tu? Uneori, vezi că nici nu aud ce spui, mintea lor e cu totul în altă parte. Alteori, ai impresia că te aud, dar îți dai seama, după fețele lor, că nu înțeleg ce spui. Iar alteori ai impresia că te aud și înțeleg, iar când deschid ei gura să răspundă, sau fac ceva ca răspuns, sau povestesc conversația constați că ce au „auzit” e cu totul altceva decât ai spus; cunoscutul joc „telefonul fără fir” e o ilustrare excelentă a acestui mod de „ascultare”. Ai observat de câte ori ai făcut tu însăți/însuți acestea în timp ce vorbea un altul? Asta numesc eu neascultare funcțională, un concept nou pe care nu-l găsesc acum nicăieri în altă parte, dar care ar merita să devină la fel de cunoscut ca și „analfabetism funcțional”; l-aș traduce în limba engleză prin functional unlistening (niciun rezultat cu căutare Google; functional listening apare cu referire la particularitățile de auz, nu la o competență învățată sau care poate fi învățată, așa cum îl propun eu aici).

Ce înseamnă neascultare funcțională?

Prin „neascultare funcțională” înțeleg situația în care o persoană pare că aude ce se spune, poate să reproducă o parte dintre cuvintele care s-au spus, uneori chiar foarte multe, dar nu înțelege corect sensurile (accepțiunile) pe care vorbitorul le-a dat acelor cuvinte și nici mesajul pe care vorbitorul a dorit să îl transmită prin combinarea într-un anumit fel a acelor cuvinte.

Neascultătorul funcțional nu își pune întrebări esențiale pentru înțelegerea corectă a mesajului pe care îl transmite cel care vorbește, precum: care sunt cuvintele-cheie pentru X în ce spune el? ce înțelege X prin cuvântul/expresia … ? oare înțelege … , cum gândesc eu acum? ori înțelege altceva și am nevoie să aflu/descopăr acel înțeles? de ce folosește X și cuvântul …, are acest cuvânt un rol important în mesajul pe care vrea să-l transmită? dacă dau la o parte acest cuvânt sau îl schimb cu altul, mesajul rămâne același, ori se schimbă? de ce pune X cuvintele în ordinea în care le pune? dacă schimb ordinea cuvintelor, mesajul rămâne același, ori se schimbă?

Neascultarea funcțională e un fenomen psihosocial care precede și alimentează analfabetismul funcțional. Primele și cele mai numeroase experiențe ale oricărui copil și ale oricărei ființe umane sunt schimburi verbale + paraverbale + nonverbale, nu lecturi.  Analfabeții funcțional sunt oameni care, înainte de a fi devenit analfabeți funcțional, au fost neascultători funcțional, fără atitudinile și competențele necesare să asculte-înțeleagă mesajele verbale + paraverbale + nonverbale ale profesorilor, iar absența acestor atitudini și competențe i-a condus la eșec în învățarea cititului funcțional – copiii așa-zis „ascultători”, „cuminți” nu sunt neapărat buni ascultători funcțional, dimpotrivă, ascultarea și cumințenia aparente pot ascunde construcții mentale foarte departe de ce spune adultul.

Neascultarea funcțională precede și alimentează eșecul școlar și abandonul școlar, așa cum ascultarea funcțională precede și alimentează succesul școlar, îndeosebi acel succes școlar urmat de șanse mai mari în viață.

Acestea sunt ipoteze pe care nu le-a testat ca atare nicio cercetare până acum, poate pentru că nimeni nu a observat asocierea între neascultarea funcțională (în sensul precizat mai sus), pe de o parte, și analfabetismul funcțional, eșecul școlar și abandonul școlar, pe de altă parte, dar pentru a căror confirmare aș putea pune mâna în foc.

Consecința lor ar putea revoluționa educația: ASCULTAREA FUNCȚIONALĂ ar trebui să fie prima competență antrenată în școli, de la învățământul primar până la universitate inclusiv, și prima prioritate în educație, înaintea alfabetizării funcționale; copiii / oamenii care au încorporat ascultarea funcțională pot învăța mai ușor și mai repede cititul funcțional.

Ținând cont că materialele audio-video au devenit deja primele surse de informație-învățare pentru tineri, în detrimentul lecturii, iar aceasta este o direcție clară de evoluție a lucrurilor, schimbarea paradigmei în educație, cu trecerea primului accent de la alfabetizarea funcțională către ASCULTAREA FUNCȚIONALĂ, e, în opinia mea, singura soluție viabilă. În loc să insistăm atât ca  tinerii să citească, ceea ce oricum prea puțini vor face, ar fi mai benefic să-i antrenăm mai întâi să asculte funcțional; aceasta nu exclude, desigur, lectura, dimpotrivă, ar facilita-o.

A pune, așa cum se procedează astăzi în școli și universități, cititul și întrebarea „care e părerea ta?” înaintea tăcerii-ascultare – în sensul explicitat mai sus, iar nu în sensul din expresia „copil ascultător / cuminte” – ne conduce, ne-a condus deja, la situația în care toți ne dăm cu părerea despre orice (am pierdut ideea „opinie mai bună decât tăcerea”) și în care avem un număr foarte mare de analfabeți funcțional ascunși în spatele unui număr relativ mare de cărți „citite” și chiar al unei aparente erudiții: atunci când un om care spune că a citit și citește mult nu știe să practice și tăcerea-ascultare – care, pentru un adult educat, nu înseamnă neapărat să taci mult timp, ci să taci atât cât e necesar și suficient ca să înțelegi corect ce vrea să spună celălalt – , nu e oare un indiciu nu doar de neascultare funcțională, ci și de foarte probabil analfabetism funcțional?

Eu nu am nici energia necesară, nici resursele materiale ca să construiesc și să realizez cercetări sistematice pentru testarea-retestarea acestor ipoteze, dar poate că cineva care are și energie, și resurse suficiente le vede, le acordă credit și le testează. Eu aș paria că, supuse serios testării-retestării, s-ar confirma, iar consecințele asupra calității educației ar putea fi spectaculoase.

Pentru coachi: cum ar fi dacă prin programele de coaching am contribui – cu intenție și cu acordul beneficiarilor/clienților – la antrenarea competențelor lor de tăcere-ascultare? Da, ar însemna să introducem în proces o agendă a coachului, dar cine și pe ce temei a decretat că O ASTFEL de agendă ar fi lipsită de legitimitate?

analfabetismul functional se asociaza cu neascultarea functionala

Functional illiteracy correlates with functional unlistening.
Functional listening must be the first competence to be learned in schools.