Da, îmi iubesc necondiționat bătrânețea

07.13.2022

65.
De aici, începe bătrânețea.
O spun cu luciditate și optimism lucid, nu cu pesimism; pentru că optimismul lipsit de luciditate nu e decât autoînșelare și nu ajută pe nimeni să trăiască onest-autentic, sănătos, creativ-constructiv, productiv, frumos.

Sigur că trăirile (subiective) variază. Așa cum variază conotațiile pe care diferite grupuri sau diferite persoane le asociază unei noțiuni. Mulți asociază termenilor „bătrânețe / bătrân” o conotație negativă. Eu îi folosesc în sensul denotativ (fără conotații particularizante) definit în dicționare: „Care trăiește de mulți ani, care este înaintat în vârstă ” (DEX).

Are multe inconveniente bătrânețea: frumusețea fizică are cu totul alte repere și, chiar dacă tu le accepți ca atare, vezi în ochii celor mai mulți că ei te măsoară cu aceleași șabloane ale frumuseții pe care le aplică pentru vârstele tinere (e natural: ați observat că, de regulă, copiii foarte mici spun că bătrânii sunt urâți?); durerile fizice devin mai multe, mai variate, mai intense și conduc la stres acumulat în corp, chiar dacă lucrezi cu metodă, în fiecare zi, la echilibrul tău psihic; mobilitatea se reduce cu fiecare an și fiecare lună, chiar dacă lucrezi – atât cât e sănătos – să o menții; memoria de lucru devine fluctuantă, când la fel de bună ca în tinerețe, când cu multe uitări rapide și lapsusuri; sociabilitatea devine fluctuantă, când cu dorință mare de interacțiune și comunicare, când „fără chef” pentru asta; modul în care te privesc și se raportează la tine oamenii care nu te cunosc se modifică masiv, și nu într-un sens care să te bucure (ești „bătrân/ă”, deci neinteresant/ă, neimportant/ă, fără putere, o posibilă sursă de disconfort); sentimentul general de securitate („am propria viață în control”) se diminuează progresiv și ai nevoie să lucrezi tot mai mult cu tine în direcția acceptării incertitudinii și riscurilor; etc. etc. etc.

Are și multe avantaje bătrânețea: te simți mult-mult mai liber/ă să te manifești onest-autentic; în primul rând, pentru că ai reușit, în timp, să-ți construiești o autenticitate – da, da, da: autenticitatea e o construcție, nu un dat cu care te naști! – , să o testezi, să o retestezi și să o înțelegi cu adevărat; apoi, pentru că te simți mult-mult mai liber/ă de constrângerile sociale legate de imagine („ce crede/spune despre mine X / lumea?”); apoi, pentru că te simți mai liber/ă de presiunea acelor standarde de performanță care sunt construite pe valori pe care tu nu le împărtășești; apoi, pentru că ai mai mult timp fizic la dispoziție ca să faci exact lucrurile pe care alegi tu să le faci; dacă ai și acumulat în timp multă cunoaștere, și din cărți și studii de foarte bună calitate, iar nu doar „din experiență”, și ai încorporat în timp o obișnuință-nevoie de a studia în fiecare zi, ai acum, la bătrânețe, tot ce-ți trebuie ca să prelucrezi informația mai pe îndelete și mai fără presiune – eu cred că exact de aici vine înțelepciunea.

Una peste alta, la 65 = începutul bătrâneții mă simt ca o balanță în dezechilibrare-reechilibrare continuă, așa cum suntem, de fapt, la orice vârstă. Doar că acum simt că am semnificativ mai multe resurse și instrumente ca să mă reechilibrez mai repede și cu costuri mai mici, iar asta mă face să spun că, dincolo de toate inconvenientele sale, bătrânețea e o vârstă pe care nu aș schimba-o cu nicio alta.

Da, îmi iubesc necondiționat bătrânețea.

De ziua mea, vă ofer aceste gânduri, cu speranța că unii dintre voi veți găsi aici și ceva de folos.