Când spun „puneți mâna pe carte”, nu înseamnă că sunt „ruptă de realitate” ori „elitistă”

02.24.2024

De fiecare dată când cineva care a studiat mai mult într-un domeniu, sau în mai multe, spune tranșant ce gândește despre un subiect din acel domeniu, iar ce spune nu se potrivește cu ce spun cei care au învățat mult mai puțin, aude fie că e „rupt/ă de realitate”, fie că e „elitist/ă”, fie  „te crezi mai deștept/deșteaptă” și „vrei să ai tot timpul dreptate”. Plus tot felul de alte lucruri pe care omul respectiv nu le spune, nici nu le gândește.

Argumentele pe care cei mai puțin informați le aduc sunt, de regulă, „suntem egali”, „am și eu o opinie, iar opinia mea e egală cu a ta”, „eu am școala vieții” – care de multe ori sugerează „ tu nu știi nimic, eu știu mai bine decât tine”; altfel spus, „când e vorba de ce știi tu, revendic egalitate (opinia ta e egală cu opinia mea), când e vorba de ce știu eu, elimin egalitatea (eu știu mai bine, pentru că eu am școala vieții) ”.

Trei lucruri vreau să le spun celor care revendică egalitatea opiniilor și cred că „școala vieții” face opiniile lor egale cu, sau mai corecte decât, opiniile celor care au studiat mai mult.

Notă: e posibil să observați unele erori lingvistice în text; dintr-o cauză pe care nu o înțeleg, site-ul deformează textul pe care l-am scris. Sunt sigură că aceia care chiar vreți să înțelegeți corect ce vreau să spun veți înțelege și veți trece ușor peste respectivele pasaje.

1. Dacă am învățat multă carte, înseamnă că eu nu am „școala vieții”? Am trăit pe altă planetă? Într-o seră? Sub un clopot de sticlă? Ori crezi că „școala vieții” tale e unica „școală a vieții” posibilă? Sau cea mai bună?

 Te informez că și eu am trăit tot printre oameni.

Că – dincolo de orice discuție despre unicitatea umană – și eu am avut nevoi umane; iar multe au fost aceleași cu ale tale.

Și eu am avut de rezolvat probleme de viață; iar multe au fost foarte asemănătoare cu ale tale.

Multe dintre lucrurile pe care a trebuit să le fac și multe dintre obiectele pe care le-am folosit pentru a-mi satisface nevoile și a rezolva problemele au fost identice sau similare cu acelea pe care le-ai făcut și le-ai folosit.

Multe dintre regulile pe care le-am avut de respectat au fost aceleași cu regulile pe care a trebuit să le respecți tu.

Am trăit și suferințe, și bucurii, foarte asemănătoare cu ale tale.

Altfel spus, ȘI EU AM O „ȘCOALĂ A VIEȚII” care, sub multe aspecte e asemănătoare cu a ta, iar sub alte aspecte e diferită de a ta.

2. Pe ce te bazezi când crezi că opiniile noastre sunt egale?

Te-ai gândit vreodată că acela/aceea care a învățat „pe bune” și multă carte a dobândit ceva în plus pe lângă „școala vieții” SALE? Învățând carte, el/ea a învățat multe ȘI din „școlile vieții” multor altor oameni. Pentru că orice carte conține informații despre ce au învățat din „școlile vieții” LOR autorii sau oamenii despre care autorii scriu.

Un roman sau o carte de memorii e un rezultat al „școlii vieții” autorului. Cu cât ai citit mai multe, cu atât știi mai mult despre viața reală a mai multor oameni – nu doar a ta și a celor din imediata apropiere, ci și ale unor oameni pe care nu-i-ai cunoscut direct, care au învățat la „școli ale vieții” DIFERITE de „școala vieții” tale.

O carte de știință sau un articol științific din domeniile socio-umane oferă și mai mult: o sinteză a „școlilor vieții” unui număr mare de oameni, cu experiențe variate. Orice teorie din psihologie, sociologie, științe ale educației etc. e sinteza „școlilor vieții” mai multor oameni, cu experiențe variate.

Lucrurile nu stau altfel nici cu cărțile de fizică, chimie, biologie, matematică, astronomie ș.a.m.d. Tot „școli ale vieții” sunt și acolo, chiar dacă ideea aceasta e contraintuitivă. Circulă pe internet fotografia unei integrale matematice însoțite de acest comentariu: „Încă nu am descoperit unde și când mă ajută asta în viață”. Răspunsul meu e acesta: atunci când folosești telefonul; și mașina de spălat; și televizorul; și mașina personală, autobuzul, metroul, ori avionul; și autostrada; și multe altele. Fiecare dintre aceste obiecte conține multe integrale, nu una. Și multe alte teorii pe care le crezi „inutile”. Nu se văd cu ochiul liber. Însă, dacă ai fi învățat mai multă carte, ai fi știut că sunt acolo. Dacă teoria aceea pe care o crezi „inutilă” s-ar fi eliminat din școli, tu nu ai fi avut atâtea facilități, pentru că nu ar fi existat suficient de mulți oameni care să le știe și, pe baza lor, să creeze obiectele respective.

Practic, ești 24 de ore din 24, în fiecare zi, beneficiarul muncii multor oameni care au învățat multă carte, dar îți manifești „superior” disprețul față de știința lor ori de câte ori ai ocazia, de multe ori fără ca măcar să-ți dai seama.

Așa că, vezi tu, dacă învățai mai multă carte, puteai înțelege din „școala vieții” lucruri pe care acum nu le înțelegi corect.

Eu aș spune, în baza celor de mai sus, că oamenii sunt egali în fața legii, au drepturi egale la respect, demnitate etc., dar opiniile lor nu sunt egale . Aș spune că opiniile celor care au studiat mai mult într-un domeniu AU ȘANSE MAI MARI să fie corecte decât au opiniile celor care au studiat mai puțin.

De fapt, de cele mai multe ori nici nu e vorba despre două opinii care „se bat”: e vorba despre o OPINIE (a celui care nu a studiat prea mult sau deloc) care „se bate” cu o EXPERTIZĂ (a celui care a studiat mult mai mult). Pot fi, oare, egale? Te las pe tine să răspunzi.

Mai multe OPINII (ale celor care care nu au studiat prea mult sau deloc) care se unesc împotriva unei EXPERTIZE (a celui care a studiat mai mult) sunt, oare, mai corecte? Iar te las pe tine să răspunzi.

3. Ce faci atunci când și experții se contrazic în legătură cu un subiect?

 Observă că, mai sus, am spus „șanse mai mari să fie corecte”, nu am spus că ce susține un expert ar fi întotdeauna și neapărat 100% corect. Suntem ființe umane, iar cunoașterea umană și întotdeauna limitată. În plus, la momentul X, mintea oricărui om poate face conexiuni mai corecte sau mai puțin corecte între fapte. Cunoașterea umană cu șanse mai mari să fie corectă (știința, adică) avansează exact prin acest mecanism: contrazicerile între experți.

Ca non-experți, ne raliem de obicei rapid cu ce spune un expert sau altul. Iar după aceea îi contrazicem pe experții care afirmă altceva ca și cum am fi egalii lor.

Eu aș zice că cel mai corect și util ar fi ca, în calitate de non-experți, să-l întrebăm pe un expert: „ai luat în calcul și…?” și să ascultăm atent răspunsul. Asta e cu totul altceva decât să-l contrazicem cu „părerea mea e că…”, convinși că părerea noastră ar fi mai corectă decât a lui, ori cu „X(un alt expert)  spune că…”, ca și cum X ar fi Dumnezeu și nu s-ar putea înșela.

Se întâmplă de multe ori ca, atunci când un expert explică, să spunem: „nu am înțeles (nimic)” sau „nu m-ai convins”. Asta înseamnă, oare, că ce spune expertul e greșit? Ori că nu știe să explice „pe înțelesul nostru”? Ai încercat vreodată să-i explici ceva foarte specific și mai complicat din domeniul tău de expertiză, iar el/ea să nu înțeleagă, oricât te-ai străduit?

Putem înțelege o explicație doar dacă avem deja suficiente noțiuni legate de subiectul respectiv. Dacă nu le avem, expertul nu poate explica în câteva minute / ore încrengătura complicată a fenomenului sau procesului respectiv, pe care el a învățat-o în ani și zeci de mii de ori de studiu + practică.

Pentru mine, povestea aceasta se reduce la două cuvinte: SMERENIE INTELECTUALĂ = a înțelege corect și a accepta limitele PROPRIEI cunoașteri, PROPRIILOR opinii, fără ca aceasta să te facă să te simți „prost/proastă”, înjosit/ă, lipsit/ă de valoare. Dimpotrivă, smerenia intelectuală aduce un plus de relaxare, împăcare, calitate atât în ​​relația cu tine, cât și în relația cu ceilalți: nu „trebuie” să fii musai inteligent/ă, nu „trebuie” să ai o opinie despre orice, nu „trebuie” să dovedești ce și cât știi. Pur și simplu te accepti pe tine ca ființă umană, cu toate limitele ființelor umane. Și ai calitatea morală să recunoști că alte ființe umane știu mai mult și mai bine decât tine.

Smerenia intelectuală e opusul schizofreniei intelectuale. Pentru că exact despre asta vorbim: o adevărată schizofrenie dezvoltată în jurul lui „opinia mea e că… și sunt sigur/ă că am dreptate, iar tu nu ai”, „eu știu mai bine decât tine, chiar dacă n-am studiat cât ai studiat tu”.

Ce facem atunci când vrem sau trebuie să luăm o decizie pe baza cunoașterii științifice, iar experții se contrazic?

Dacă e posibil, testăm ideea respectivă în condițiile specifice ale vieții noastre, sub îndrumarea unui expert . Ca atunci când ne prescrie medicul un tratament și ne spune să-i comunicăm ce observăm după ce îl luăm. Dacă lucrurile funcționează bine, continuăm. Dacă apar semne ale unor efecte nedorite, stabilim împreună cu expertul cum e mai bine să procedăm în continuare. E principiul pe care eu îl aplic și în programele de coaching-dezvoltare pe care le ofer: practic, testăm și retestăm soluții, creăm variante noi și iar le testăm și retestăm, până când clientul ajunge la rezultatul pe care îl dorește – iar oamenii care respectă metoda de lucru pe care le-o recomand ajung, de regulă, la rezultate mai bune decât acelea pe care și le doriseră inițial.

Dacă nu e posibil să testăm, cum a fost cazul vaccinării anti-COVID, atunci singura soluție a alegerea personală cu asumarea tuturor riscurilor : dacă aleg să mă vaccinez, dându-le mai mult credit experților pro-vaccinare, îmi asum toate riscurile și nu acuz pe nimeni, nu mă simt victima nimănui, dacă apar efecte nedorite (la mine, nu a apărut niciun efect nedorit al vreunui vaccin până acum și, din câte știu, nici la oamenii pe care îi cunosc); dacă aleg să nu mă vaccinez, iarăși îmi asum toate riscurile și nu acuz pe nimeni, nu mă simt victima nimănui, dacă apar consecințe nedorite.

Pe scurt, în ce mă privește, lucrurile stau așa:

* studiul sistematic și perseverent, în fiecare zi – uneori mai mult, alteori foarte puțin, dar în fiecare zi – cu o metodă care presupune un du-te-vino continuu între teorie și practică, m-a ajutat enorm în viață; tot ce am trăit mai bun și mai frumos în viață, tot ce am acum mai bun și mai frumos se datorează faptului că mi-am spus și îmi spun mie însămi „pune mâna pe carte foarte serios”;

** când vorbesc despre lucruri care intră în aria mea de expertiză și pe care le-am studiat mult, și teoretic și practic, îmi susțin cu fermitate idei; explic cât pot, dar dacă interlocutorul nu înțelege, nu-mi risipesc timpul și energia, spun simplu: „nu am cum să-ți explic în câteva minute/ore ce eu am învățat în mulți ani; dacă vrei să înțelegi mai mult, studiază și tu mai mult”;

*** când nu sunt sigură de validitatea unei idei, spun „e posibil ca / ​​​​probabil că…”; mă exprim cu titlul de IPOTEZĂ (care trebuie verificată), nu cu titlul de „ăsta e adevărul”; nu mă „bat” în argumente cu nimeni pentru ipoteza aceea; dacă subiectul mă interesează, îmi aloc timp să studiez mai mult; dacă e un subiect marginal față de preocupările mele, las ipoteza „în aer” (uneori, se întâmplă să găsesc răspunsuri într-o carte sau un articol, fără să le caut);

**** când am prea puține, sau deloc, informații în legătură cu un subiect, fie nu mă exprim, fie spun deschis „nu am nicio opinie / nu știu / habar n-am” și ascult atent ce spune celălalt, fără să iau de bun ce spune și fără să-l contrazic;

***** când am de făcut o alegere, îmi asum cu măsură întreagă toate riscurile alegerii mele; dacă lucrurile nu merg cum am sperat, spun „asta e, a fost alegerea mea”; nu învinuiesc pe nimeni, nici măcar pe mine, și nu mă simt victima nimănui.

Voi luați, fiecare, ce și cât vreți din ce am scris eu aici.