Diana oferă programe de coaching pentru carieră (career coaching), îndeosebi pentru femei între 35 și 50 de ani.

Diana offre programmi di career coaching, in particolare per le donne tra i 35 e i 50 anni. Vedi le informazioni in italiano di seguito. 

Clientele ei sunt persoane care:

  • simt că ar putea și își doresc mai mult pe plan profesional, dar se tem că e „prea târziu” pentru ele;
  • vor sa își schimbe traseul profesional, dar nu îndrăznesc sa facă primul pas, de teamă ca vor fi judecate, ridiculizate, nesusținute de către soți, părinți, prieteni;
  • vor să își depășească condiția socială, să trăiască altfel, printre altfel de oameni și să poată susține apartenența lor la noile grupuri (să fie mai puțin dependente de alții: părinți, soți, șefi…);
  • au încrederea că, prin învățare și exercițiu perseverent, pot „sta în față” împreună cu bărbații, iar nu cu un pas în urma lor;
  • sunt deschise să descopere care sunt modelele mentale care le împiedică să se dezvolte și acceptă să învețe modele mentale noi;
  • sunt deschise să antreneze noi metode de învățare, testate cu instrumentele științelor învățării, deci mult mai sigure decât cele bazate pe „eu cred că”, „părerea mea e că”, „eu așa am făcut până acum”, „așa fac toți prietenii/colegii mei”;
  • sunt deschise să gestioneze altfel decât până acum timpul și energia;
  • sunt deschise să antreneze gestionarea cu răbdare a emoțiilor „negative”, care vor veni atunci când li se va părea greu.

De ce să ai încredere în Diana?

A fost ea însăși una dintre femeile pentru care oferă acum servicii de coaching-dezvoltare.

A testat „pe propria piele” dorințele nesatisfăcute, frustrările și temerile descrise mai sus. A devenit mamă la 27 de ani și a gândit că dezvoltarea ei profesională trebuia să aștepte pană când fiica ei va deveni autonomă. A gestionat situația cu emoții contrastante de mândrie și bucurie că fiica ei creștea frumos, dar și de tristețe că „anii trec și… ce fac cu dezvoltarea mea profesională?”. Rezidentă în Italia, unde ajunsese singură și fără niciun suport la nici 23 de ani, vedea cum colegele ei italience erau susținute de părinți și socri în direcția dezvoltării profesionale și erau libere să cultive relații sociale fără multe constrângeri. Așa cum multor doamne li se întâmplă, simțea că poate mai mult, dar nu știa cum și încotro: „oare nu e cam târziu la vârsta asta?”, se întreba.

A apelat la primul program de coaching-dezvoltare cu Elisabeta Stănciulescu în 2019. A ales să facă această investiție ca dar de ziua ei, gândind „Ăsta va fi inelul meu cu diamant” – care femeie nu-și dorește un inel cu diamant? După câteva luni, a descoperit că nu era deloc târziu să învețe și să construiască o identitate profesională care să-i aducă mai multe satisfacții. A fost atât de mulțumită de schimbările din viața sa profesională, personală și socială, obținute cu ajutorul acelui program de coaching-dezvoltare, încât și-a dorit să devină și ea un coach foarte competent. A continuat să lucreze cu Elisabeta în acest sens, acumulând multă teorie, ore de practică, reflecție și mentorat. La recomandarea Elisabetei, a urmat și absolvit și programul de formare în coaching oferit de BOLOGNA BUSINESS SCHOOL, specializarea EXECUTIVE COACHING.

Prețuri

Prețul pe care îl plătesc de obicei clienții Dianei este de 100 euro pentru sesiunile de 60 minute.

Pentru clientele care trec printr-o etapă cu provocări financiare, Diana oferă posibilitatea plății în rate și chiar unele reduceri.

Pentru clientele care dovedesc hotărâre în urmărirea unor scopuri sănătoase, corecte legal și etic, productive și constructive, ea oferă o sesiune bonus la finalul programului.

Poți contracta o singură sesiune sau două-cinci, pentru un scop punctual.

Dacă rezultatele pe care le dorești sunt mai complexe, programul care dă rezultatele cele mai bune cuprinde 14 sesiuni.

Contacteaz-o pe Diana: diana.alexandru.coach@gmail.com 

*****

I clienti di Diana sono persone che:

  • sentono di poter e voler fare di più professionalmente, ma temono che sia “troppo tardi” per loro;
  • vogliono cambiare il loro percorso professionale, ma non osano fare il primo passo per paura di essere giudicate, ridicolizzate, non sostenute da mariti, genitori, amici;
  • vogliono superare la loro condizione sociale, vivere in modo diverso, tra persone diverse ed essere in grado di sostenere la loro appartenenza a nuovi gruppi (essere meno dipendenti da altri: genitori, mariti, capi…);
  • sono fiduciose che, attraverso l’apprendimento e la pratica persistenti, possano “stare avanti” rispetto agli uomini, e non un passo indietro rispetto a loro;
  • sono aperte a scoprire quali sono i modelli mentali che le frenano e sono disposte ad apprendere nuovi modelli mentali;
  • sono aperte a formare nuovi metodi di apprendimento, testati con gli strumenti delle scienze dell’apprendimento e quindi molto più sicuri di quelli basati su “io penso che”, “la mia opinione è che”, “così ho fatto finora”, “così fanno tutti i miei amici/colleghi”;
  • sono aperte a gestire il tempo e l’energia in modo diverso rispetto al passato;
  • sono aperte ad allenarsi a gestire con pazienza le emozioni “negative”, che arriveranno quando sarà difficile.

Perché fidarsi di Diana?

Diana è stata lei stessa una delle donne per le quali oggi offre servizi di coaching-sviluppo.

Ha vissuto “in prima persona” i desideri insoddisfatti, le frustrazioni e le paure descritte sopra. È diventata mamma a 27 anni e ha pensato che il suo sviluppo professionale dovesse aspettare che sua figlia diventasse indipendente. Ha gestito la situazione con emozioni contrastanti di orgoglio e gioia per la bella crescita della figlia, ma anche di tristezza per il fatto che “gli anni passano e… cosa faccio con il mio sviluppo professionale?”. Residente in Italia, dove era arrivata da sola e senza alcun sostegno all’età di 23 anni, ha visto come le sue colleghe italiane fossero sostenute dai genitori e dai suoceri nel loro sviluppo professionale e fossero libere di coltivare le relazioni sociali senza molti vincoli. Come molte signore, sentiva di poter fare di più, ma non sapeva come e dove andare: “non è un po’ tardi a questa età?

Si è rivolta al suo primo programma di coaching-sviluppo con Elisabeta Stănciulescu nel 2019. Ha scelto di fare questo investimento come regalo di compleanno, pensando “Questo sarà il mio anello di diamante” – quale donna non vuole un anello di diamante? Dopo qualche mese, ha scoperto che non era affatto troppo tardi per imparare e costruire un’identità professionale che le avrebbe dato maggiore soddisfazione. Era così soddisfatta dei cambiamenti nella sua vita professionale, personale e sociale ottenuti con l’aiuto di quel programma di sviluppo del coaching che volle diventare lei stessa una coach molto competente. Ha continuato a lavorare con Elisabeta in questa impresa, accumulando molta teoria, ore di pratica, riflessione e mentoring. Su raccomandazione di Elisabeta, ha anche frequentato e completato il programma di formazione in coaching offerto dalla BOLOGNA BUSINESS SCHOOL, specializzato in EXECUTIVE COACHING.

I prezzi

Il prezzo che i clienti di Diana pagano di solito è di 100 euro per sessioni di 60 minuti.

Per i clienti che attraversano una fase di difficoltà economica, Diana offre la possibilità di pagamenti rateali e anche di sconti.

Per i clienti che si dimostrano determinati nel perseguire obiettivi sani, legalmente ed eticamente corretti, produttivi e costruttivi, Diana offre una sessione bonus alla fine del programma.

È possibile prenotare una seduta o da due a cinque sedute per un obiettivo specifico.

Se i risultati desiderati sono più complessi, il programma che offre i migliori risultati comprende 14 sessioni.

Per contattare Diana: diana.alexandru.coach@gmail.com

*****

Citește mai multe pe acest site și solicită o sesiune cu Elisabeta:

Abonare la newsletter


Abonează-te aici

Programează o sesiune


Contact