Lectura profundă : un model posibil (V)

02.25.2010

• V. Acurateţea: lectura activă, empatică şi reflexivă

”Few people ask from books what books can give us. Most commonly we come to books with blurred and divided minds, asking of fiction that it shall be true, of poetry that it shall be false, of biography that it shall be flattering, of history that it shall enforce our own prejudices. If we could banish all such preconceptions when we read, that would be an admirable beginning. Do not dictate to your author; try to become him. Be his fellow-worker and accomplice. ” (Virginia Woolf)

”Our “reasoning” is a means to a predetermined end—winning our “case”—and is shot through with biases. They include “confirmation bias,” in which we give greater heed to evidence and arguments that bolster our beliefs, and “disconfirmation bias,” in which we expend disproportionate energy trying to debunk or refute views and arguments that we find uncongenial. (…) That’s not to suggest that we aren’t also motivated to perceive the world accurately—we are. Or that we never change our minds—we do. It’s just that we have other important goals besides accuracy—including identity affirmation and protecting one’s sense of self—and often those make us highly resistant to changing our beliefs when the facts say we should.” (The Science of Why We Don’t Believe Science)

Orice lectură este, indiscutabil, un act subiectiv. Structurile de percepţie, limbaj, gândire şi imaginaţie, valorile, atitudinile, convingerile, credinţele, emoţiile, interesele celui care citeşte fac din orice întâlnire cu un text un proces de interpretare. Nu există şi nu poate exista lectură 100% obiectivă – cel puţin nu în lumea umană cunoscută până acum.

Pornind de aici, mulţi îmbrăţişează un relativism extrem, pretinzând că orice interpretare ar fi la fel de valabilă ca oricare alta: e suficient să spui ‘Asta e interpretarea mea’ şi ‘te-ai scos’!
Nu e greu să ne imaginăm cum ar arăta viaţa noastră cotidiană dacă lucrurile ar sta într-adevăr în acest fel: dacă, de exemplu, acolo unde vedem scris ‘În această unitate nu sunt permise cadourile şi atenţiile’, unii am interpreta ad litteram, în timp ce alţii şi-ar spune ‘orice regulă e făcută ca să fie încălcată’, iar fiecare ar acţiona potrivit propriei interpretări!

Sigur că e o gluma amară, dar putem învăţa ceva din ea : nu toate lecturile / interpretările sunt egale, nici din punctul de vedere al utilităţii lor practice într-un context sau altul, nici din punctul de vedere al apropierii lor de mesajul pe care a dorit autorul să îl transmită. Vorbim aici doar despre acest al doilea aspect, pe care eu îl numesc acurateţe în lectură.

Acurateţea presupune, în opinia mea, două condiţii / etape:

• să pătrunzi cu respect în lumea autorului, în modul lui de a gândi, de a simţi, de a se exprima;
• să conştientizezi posibilele surse de distorsiune în lectură, venite din propriile tale experienţe intelectuale şi de viaţă, limite de limbaj, opinii, stereotipuri, prejudecăţi, interese, emoţii, sentimente…

Prin analogie cu procesul ascultării, aş spune că acurateţea se realizează înainte de toate printr-o abordare activă şi empatică. De altfel, o bună educaţie pentru lectură constituie o bună educaţie implicită pentru performanţele în ascultare şi reciproc: cine ştie într-adevăr să citească ştie şi să asculte, iar cine învaţă să asculte îşi dezvoltă simultan şi capacităţile de lectură!

V.1. O lectură activă presupune, ca şi ascultarea activă, focalizarea pe faptele, cunoştinţele şi opiniile comunicate de autor.

Ne concentrăm pe nivelul cognitiv al textului.
Şi facem eforturi conştiente şi consecvente să pătrundem în lumea autorului, în modul lui de gândire, în stilul lui lingvistic, aşa cum apar ele în text.
Iar pentru aceasta, avem nevoie să punem între paranteze – temporar şi atât cât e posibil – propriile noastre idei, trăiri, limbaje, tot ce ştiam sau credeam noi până atunci.
Este, în opinia mea, primul pas necesar către o lectură cu un grad mai mare de obiectivitate.

Etapa aceasta a lecturii nu are nimic de-a face cu ‘tocitul’ în sensul memorării şi reproducerii mecanice. Dimpotrivă, presupune problematizare continuă, interogaţie:

• Identificarea adevărurilor autorului: ce răspunsuri formulează sau sugerează el pentru fiecare întrebare pe care am ales eu să o urmăresc?
• Identificarea conceptelor fundamentale: care sunt ideile / conceptele centrale în raţionamentul autorului?
• Clarificarea înţelesului: ce înţelege autorul prin…(termenul, expresia, ideea X)?
• Aprofundarea înţelesului: ce accepţiuni au termenii respectivi în dicţionare explicative de încredere sau în alte texte pe care le-am citit? care sunt accepţiunile care se potrivesc cel mai bine cu (con)textul? pot să dau mai multe detalii din text? pot să dau exemple din text? Atenţie, în acelaşi text, dar în contexte diferite, autorul poate atribui aceluiaşi cuvânt înţelesuri, conotaţii diferite!
• Identificarea argumentelor autorului: pe ce se bazează el când susţine că…? ce argumente şi ce probe empirice / dovezi aduce în sprijinul răspunsurilor sale?

V.2. O lectură empatică presupune focalizarea pe valori, atitudini, credinţe, emoţii, sentimente:

• Ce atitudini, ce trăiri dezvăluie, explicit sau implicit, autorul în legătură cu faptul, ideea, persoana, personajul X? Apreciază, dezaprobă, e neutru?
• Dacă aş fi în locul său, dacă m-aş afla exact în aceeaşi poziţie, situaţie şi aş avea exact aceleaşi caracteristici (gen, vârstă, naţionalitate, etnie, convingeri religioase sau politice etc.), ce aş simţi, ce atitudini aş avea?

V.3. O lectură realizată cu acurateţe este o lectură reflexivă.

Care sunt tehnicle de învățare cele mai eficace?

Reflexivitatea se referă aici la capacitatea cititorului de a-şi conştientiza propriile experienţe de viaţă, limbaje, opinii, atitudini, emoţii etc. şi de a reflecta la modul în care pot ele influenţa lectura. Dacă sunt femeie sau bărbat, mai tânăr sau mai vârstnic, crescut în rural sau în urban, cu studii umaniste sau tehnice, ortodox sau de altă credinţă, simpatizant al unui partid sau al altuia etc., toate acestea îmi vor influenţa sigur ‚rezonanţa’ cu textul, oricare ar fi el, şi îmi vor canaliza (limita) alegerea ‚adevărului’. De aceea, e util să conştientizez cât mai multe dintre aceste surse de distorsiune posibilă a înţelesului.
Acesta este al doilea pas către un grad mai mare de acurateţe şi de obiectivitate a interpretărilor.

Compar atent experienţele, ideile, trăirile, limbajele mele cu acelea ale autorului, observând şi notând:

• Care sunt răspunsurile pe care le-aş da eu la întrebările pe care le urmăresc?
• Cum le argumentez, pe ce informaţii, experienţe, convingeri, credinţe, sentimente etc. mă bazez?
• Ce e identic în răspunsurile mele şi acelea ale autorului? Ce e asemănător?
• Ce e diferit? Prin ce anume e diferit?
• Ce simt în legătură cu deosebirea X între ce / cum gândesc eu şi ce / cum scrie autorul?
• Acolo unde autorul utilizează cuvântul sau expresia …, ce termeni aş utiliza eu?
• Ce înţelesuri au termenii mei în comparaţie cu ai lui?
• Sunt sigur(ă) că vorbim aceeaşi limbă?
• Verificarea înţelesului: Ţinând cont de toate acestea, cât de sigur(ă) sunt că am înţeles corect ce a dorit autorul să spună? Nu am deformat nimic? Nu pun în mintea sau în ‚gura’ lui idei, concepte, înţelesuri care nu îi aparţin?

Pe parcurs, în toate cele trei etape, ai grijă să urmăreşti numai întrebările pe care ai decis de la început să-ţi focalizezi lectura! Am explicat în articolele precedente pentru ce.

• Când încerci să aplici în practică recomandările din acest articol?
• Când îmi dai un feedback cu sugestii concrete de ameliorare a modelului propus aici?

(În articolul viitor: Lectura critică şi creativitatea în lectură)

Continuați cu :

Lectura profundă: un model posibil (III-IV)

Lectura profundă: un model posibil (I-II)

Ce, pentru ce şi cum citim ?