De la blocaj la derivă… atenție la blocarea în derivă!

11.15.2013

Am fost mult timp o societate blocată într-un amestec de tradiționalism și totalitarism. Ne-am deblocat, ca să trecem în deriva generalizată: avem partide care se declară de dreapta sau de stânga, dar acționează după cum bat vânturile pentru interesele celor care le conduc; guverne care încep o reformă pe care guvernul următor o stopează ca să înceapă alta, adesea în direcție opusă; lideri de opinie care promovează un set de valori pe care, în numele relativismului generalizat, nu le respectă în propriile acțiuni cotidiene… Iar apoi ne-am blocat în derivă: întreprindem tot felul de acțiuni, ne consumăm timpul și energia până la burnout, însă ne zbatem în neștire într-o furtună în cerc închis, fără a vedea vreo ieșire, alta decât, eventual, plecarea (de la locul de muncă, din țară…). Avem mai multă libertate de a alege, însă tocmai de aceea ne e mai greu să alegem și baleiem continuu evantaiul crescând al oportunităților, trecând de la una la alta, incapabili să ne decidem, să stabilim priorități strategice și să le urmărim perseverent pe termen mediu și lung…

Fenomenul e evident și trăit de multe ori dramatic la nivelul omului obișnuit aflat undeva între 25-55 ani care, dacă reușește să aibă o ocupație, oricare ar fi ea (antreprenor, manager, angajat…), conștientizează că se află ”într-un blocaj” și încearcă tot felul de manevre salvatoare laterale, exact așa cum face șoferul bucureștean ”descurcăreț” pe o stradă supraaglomerată: orice ”portiță” pare o oportunitate și, dacă o poți deschide cu relativă ușurință, alegi calea aceea, mergi o vreme entuziast, apoi iar apare sentimentul penibil ”Sunt într-un blocaj” și iar găsești o altă portiță… Deosebirea între șoferul care face aceste manevre în trafic și omul care le face în muncă și în viața personală este aceea că șoferul păstrează continuu în minte destinația, locul unde trebuie să ajungă, în timp ce, în carieră și viața personală, cel în cauză își generează o altă formă de blocaj, mult mai complicată: blocarea în derivă.

Acest mesaj de la o clientă – să o numim Irina – exprimă foarte bine trecerea de la blocaj la derivă, iar apoi la blocarea în derivă:

”Inainte de a veni, ma simteam pierduta la inceput, apoi am inceput sa caut si am trecut la o stare de neliniste, dezorientare, confuzie; voiam sa fac ceva, dar nu stiam ce si eram intr-o cautare continua de lucruri noi, dar simteam ca nu am nici o directie. Desi faceam multe lucruri, aveam senzatia ca nu fac nimic, ca fug de mine mai degraba decat spre mine. Prin septembrie, inainte de a veni la dvs, imi amintesc ca am avut o saptamana despre care spun ca ma simteam de parca nu aveam puls; eram incremenita si fara nici o idee despre ce sa fac.”

Am văzut forme variate pe care le poate îmbrăca blocarea în derivă: goana după diplome, cu ochelari de cal, fără să mai vezi altceva decât ”valoarea” colecției tale, eventual comparată cu a altora; schimbarea frecventă a joburilor sau angajarea în proiecte multiple, cu alți ochelari de cal, fără să privești dincolo de ”îmi place / nu-mi place”, ”vreau bani mai mulți”, ”vreau…”, ”vreau…” ; goana după distracții și plăceri diverse; iar, mai recent, goana după traininguri și certificări, ori pur și simplu după programe de dezvoltare personală de tot felul, fără să vezi efectele reale, profunde pe care le au asupra vieții tale.

Nu e nimic rău în a dori să-ți descoperi și dezvolți resursele interioare, oricare ar fi ele, dimpotrivă. Nu e nimic rău să-ți folosești timpul liber și banii astfel, dimpotrivă. Am mai spus-o și o repet: învățarea și dezvoltarea personală sunt soluțiile cele mai sigure și mai sustenabile pentru orice problemă, indiferent că vorbim despre afaceri, carieră, iubire și familie, comunitate… Din experiența mea, învățarea și dezvoltarea personală sunt soluțiile cele mai sigure și mai sustenabile chiar pentru multe probleme de sănătate, inclusiv pentru unele episoade depresive. Cu condiția să nu devină blocare în derivă.

De unde știi când ești într-un astfel de blocaj?

Ghidează-te după trăirile descrise de Irina în mesajul de mai sus.

Sau inspiră-te din exemplul Soniei. Are puțin peste 30. Lucrează ca middle manager într-o multinațională. Câștigă bine. Postul a atras-o la început pentru că era ”în domeniul ei de pregătire” și oferea șanse mari de câștig. Curând, a început să simtă că își dorește altceva: ”Eu nu sunt așa”, îmi spune la prima întâlnire. Simțea nevoia, ca marea majoritate a absolvenților de universitate, de mai multă creativitate. Și a început căutările. A ajuns pe site-ul meu cu doi ani în urmă. S-a gândit de atunci să vină. A oprit-o gândul, foarte frecvent – și periculos – printre antreprenori și managerii de toate nivelurile, ”Pot / Trebuie să mă descurc singură. Dacă eu nu mă pot ajuta, nimeni nu mă poate ajuta”. Și frica, pe care mi-o mărturisește: ”Mi-e frică de ce pot afla despre mine”. A oprit-o, cu siguranță, deși nu o spune explicit, și costul aparent mare: psihologic, e mai ușor să scoți banii din buzunar puțin câte puțin; nu constatăm adesea că ”ni se scurg printre degete” pe lucruri aparent mai ieftine? Așa că a ales să iasă din blocaj urmând diferite programe de dezvoltare personală: un curs de fotografie, unul de improvizație, altul de actorie și scenaristică, altul de spaniolă… ”Sunt cursantul etern”, se autodefinește, rezumând genial situația altor câteva zeci de oameni cu care am lucrat. ”Le-am abandonat, pentru că am zis că nu pot să fac o profesie, nu mai pot pierde timpul”.  Termenii pe care îi folosește acum, după atâtea programe, vorbesc de la sine: ”Sunt într-un blocaj”, ”în derivă”, ”în criză” profesională și personală. Tot de la sine vorbesc și ochii ei: continuu în lacrimi, pe tot parcursul primei întâlniri.

Și exemplul lui George îți poate fi de folos. Tot 30+. Tot multinațională. Manager de vânzări. ”Descurcărețul prin excelență”, se autodescrie. ”Toate mi-au mers, am reușit întotdeauna, dar prin stratageme, manevre”. ”Vreau să-mi găsesc… misiunea în viață”. I-a ascultat pe toți furnizorii foarte populari de conferințe și seminarii. S-a simțit atras de tipul acesta de muncă. A tatonat coachingul în diferite variante. A făcut cursuri de NLP. Însă nu a găsit acel ceva care să-l determine să spună ”Evrika! / Am găsit!”. M-a abordat după doar o zi de lecturi din articolele de pe site-ul meu. Aș fi putut interpreta aceasta, așa cum a făcut-o el, ca pe un indiciu al hotărârii, pentru că, de regulă, oamenii mă caută după 3-6 luni de la prima ”întâlnire” (pe internet sau din recomandările celor cu care am lucrat). Conversația telefonică mi-a dezvăluit însă din capul locului o atitudine ambivalentă, confirmată ulterior: am programat prima sesiune; a anulat-o; a solicitat-o din nou… Aproximativ aceleași raționalizări ca și în cazul Soniei: ”prețul e mare… adică… mă simt nesigur, dacă aflu despre mine ceva ce nu vreau să aflu?”; cu alte cuvinte, e gata să plătească prețul, cu condiția să aibă certitudinea confirmării sinelui și creșterii spectaculoase în direcțiile confortabile (”talentului” propriu); or, eu le spun deschis tuturor că avem nevoie să învățăm să ne asumăm riscuri în viață, iar primul risc asumat într-un program de dezvoltare personală este acela al (re)descoperirii (non-confirmării) și schimbării de sine.  ”Sunt tobă de teorii”, îmi mai spune. ”Dar nu știu ce să fac cu ele”. Aveam să observ repede că era, de fapt, ca toți abonații la programe de dezvoltare personală pe care i-am întâlnit, tobă de clișee: frânturi de teorie, desprinse din contextele lor originare și deformate masiv ca înțeles; aceasta este, de fapt, ”teoria” despre care oamenii obișnuiesc să spună fie că e ”fascinantă” (X ”vorbește foarte frumos”, ”e un vorbitor excelent”), fie că e ”inutilă”, fără nicio legătură cu viața. Nu confundați teoria autentică, știința autentică cu tot ce auziți pe la cursuri, traininguri, conferințe, seminarii… adesea, distanța este imensă!

Problema Irinei, a Soniei, a lui George și a tuturor celorlalți în situație similară nu este aceea că sunt ”cursantul etern”; cursurile, conferințele, trainingurile ținute de oameni competenți, ori programele de coaching sau dezvoltare personală unu-la-unu de bună calitate sunt resurse foarte utile. Problema lor este blocarea în derivă: cu cât devin mai ”tobă de teorii” (clișee, stereotipuri), cu atât cresc dezorientarea, deriva și, ca reacție de apărare, blocarea în zona de confort.Vor să se deblocheze, acționează, însă generează nu o apă care curge, ca să folosesc o metaforă a Irinei, ci o furtună într-un pahar. Nu conștientizează foarte clar nici ce anume îi împinge, din interiorul lor, să caute ”mai mult” sau ”altceva” decât au și, în consecință, nici unde anume vor să ajungă. Se lasă pur și simplu agitați în propriul pahar de vânturile sociale, care au creat în ultimii 10 ani un curent puternic de programe de dezvoltare personală, îndeosebi de programe cu o componentă artistică sau spirituală (mistică). Au ales, în adolescență, școala și cariera lăsându-se influențați de prieteni, colegi, părinți, modă, impulsuri; de aceea ajung la blocaje pe traseu: studii care nu le plac, joburi în care nu se regăsesc… Ca adulți, aleg în același fel: influențați de prieteni, colegi, părinți, modă, impulsuri; de aceea ajung la blocarea în derivă. A fi adult nu înseamnă în mod necesar că faci alegeri mature: am văzut destule în viața aceasta ca să afirm fără nicio îndoială că cei mai mulți oameni nu știu să învețe din propriile experiențe, din propriile greșeli. Unii, performerii școlari, învață cum să învețe din cărți; dar se simt alienați, handicapați în fața nevoilor vieții de fiecare zi. Alții, ”descurcăreții”, se autoiluzionează că au învățat din experiență; dar se blochează în clișee facile de gândire și acțiune, ale căror efecte perverse ajung, într-o zi, să nu-i lase să fie fericiți cu ceea ce au dobândit astfel.  (Tocmai aceste observații m-au determinat să focalizez programele pe care le ofer exact pe această competență: cum să înveți mai profund din experiență, cum să faci din experiențele proprii și ale altora un capital veritabil pentru viața ta. )

Care este recomandarea mea în privința programelor de dezvoltare personală? Urmează oricâte îți permit oportunitățile, energia, timpul și banii. Însă conștientizează cât mai clar:

1. Ce nevoi fundamentale, profunde, și ce priorități te împing către ele? Învață să-ți cunoști nevoile fundamentale (nu le confunda cu banii, iubirea, statutul social, moda sau… ”să socializez”) și prioritățile.
2. Unde, în viața cotidiană, profesională sau non-profesională, poți folosi efectiv ceea ce înveți? Cum? Cu ce consecințe asupra nevoilor tale fundamentale și priorităților tale?
3. Unde , la ce nivel de performanță te programezi să ajungi? Nu te opri decât atunci când ai ajuns la respectivul nivel – și, eventual, continuă la nivelul următor.

Doar așa programele respective vor contribui cu adevărat la dezvoltarea ta și te vor ajuta să ieși cu adevărat din blocajele sau deriva pe care le resimți într-un domeniu sau altul al vieții tale. Fii apă care curge într-o direcție clară și într-o matcă bine delimitată, măcar pentru 5-10 ani; apoi poți schimba direcția – în secolul XXI e bine să fii oricând deschis(ă) să o schimbi – , dar păstrează o matcă, maluri (valori și priorități) bine definite…

Așa cum a început să procedeze Irina, care își continuă mesajul astfel:

”De cand am inceput procesul trec printr-o multitudine de emotii, ma simt uneori vulnerabila, de multe ori entuziasmata, mult mai concentrata, uneori ma cuprinde panica, mi se pare ca nu o sa am timp pentru tot ce-mi propun sau ca nu pot; vorbeam cu o prietena care-mi spunea ce repede trece timpul, a trecut deja o luna de la (…) la care eu i-am spus „doar o luna a trecut? s-au intamplat o gramada de lucruri, trebuie sa fi trecut mai mult”. Am senzatia ca s-a dilatat cumva timpul, ca nu mai zboara.

Simt de multe ori clarificare in diferite situatii si acum mi se pare ca e asa evident ce am de facut in situatiile respective. Apoi cateodata simt regret ca am pierdut timpul pana acum.”

*******

Pe aceeași temă:

Totul e relativ, dar relativul nu e totul

Cum să te transformi din ”Apă-care-stă” în ”Leu”

Coaching-style 24 : Tranzițiile în carieră și zona de confort

Barry Schwartz, The Paradox of Choice – video