Ce, pentru ce şi cum citim ?


02.06.2010

1. ‚N-ai ce face? Te plictiseşti? Ia o carte şi citeşte!’ – e un îndemn pe care l-am auzit de multe ori în jurul meu, îndeosebi de la părinţi către adolescenţi. Sau: ‚Nu te simţi singur(ă)?’ / ‘Nu. Citesc!’. Lectura ca mod de a-ţi omorî timpul sau ca ‚tratament’ împotriva plictiselii şi singurătăţii! Concurată masiv astăzi de computere şi telefoane mobile…


2. Există apoi lectura ‘culturală’, cu scop identitar, social şi politic (în sensul larg al termenului): a te autodefini ca intelectual şi a te face acceptat, ascultat, apreciat, admirat, preferat în faţa altora, votat…

Conversaţiile şi competiţiile cotidiene ne constrâng să citim ‚cultural’. Eşti acceptat în ‚lumea bună’ dintr-un domeniu (oricare ar fi el: literatură, muzică, pictură, ştiinţă etc.) numai dacă probezi că ai citit mult, că poţi vorbi cu lejeritate despre nume şi titluri, poţi (re)cita versuri şi vorbe de spirit, poţi relata anecdote despre o personalitate sau alta… aceasta înseamnă să fii informat, să ai CULTURĂ! Şi am văzut cu toţii cât de uşor poţi fi discreditat chiar în alegeri prezidenţiale dacă nu eşti capabil să recunoşti un citat…

Programele şcolare îşi propun să ne înveţe să citim ‚cultural’. Primim liste lungi de lecturi obligatorii şi lecturi recomandate şi ni se cere să ştim ce a scris poetul X, prozatorul Y, filosoful Z, psihologul N … – aşa e considerat ‚normal’, ‚la standarde înalte’! Toată lumea se plânge de supra-încărcare a timpului şi supralicitare a memoriei mecanice şi face parte din regula jocului ca la examene să se ‘închidă ochii’ când e vorba de lecturile obligatorii. Încercaţi însă să vă imaginaţi un profesor care sparge ‚tradiţia’, vine cu o bibliografie care cuprinde doar 1-3 titluri într-un semestru, dar ‚pretinde’ o lectură în profunzime şi e ‚exigent’ în evaluare (notare): câte bârfe şi discuţii ‚colegiale’ ar genera, câte suspiciuni şi reclamaţii ale elevilor / studenţilor şi părinţilor – poate chiar ale tale / dumneavoastră, cititorule! ‚Cultura’ profesorului, dovedită prin numărul de cărţi citite şi ‘comentate’ în faţa elevilor / studenţilor, funcţionează ca prim indicator de competenţă, iar asociată cu îngăduinţa în notare îi aduce negreşit aprecierea ca ‘profesor bun’.

În ce mă priveşte, nu cred că tinerii ori adulţii ar trebui să citească neapărat mult. Sigur că ar fi de dorit să citim cât mai mult. Dar nu cât citim e esenţial, ci cum citim. Două-trei cărţi, ori zece articole citite profund într-un semestru şcolar mi se par mai profitabile în termeni de dezvoltare personală şi reuşită practică a elevilor / studenţilor decât actuala trecere ‚cu acceleratul’ prin zeci de titluri. La fel, nu cred că e obligatoriu să citim anumite cărţi şi în niciun caz doar pentru că s-a convenit în timp că sunt valori naţionale sau mondiale. Sigur că există produse culturale cu potenţial mai mare de formare / dezvoltare a personalităţii sau a competenţelor într-un domeniu şi e profitabil ca programele educative să le valorifice preferenţial, dar problema fundamentală nu e atât ce citim, ci cum citim şi ce facem cu ce citim. Uneori, o lectură profundă (interogativă, focalizată, realizată cu acurateţe, critică) a unui text de calitate mai scăzută poate îmbogăţi intelectual, emoţional şi pragmatic mai mult decât o lectură superficială a unei opere de mare valoare. Practicile uzuale de educaţie pentru lectură şi, ulterior, practicile de lectură autonomă nu reuşesc decât să creeze şi să întreţină o familiaritate superficială şi emoţională cu termenii şi ideile, specifică analfabetismului funcţional, şi, mai rău chiar, să genereze atitudini cvasi-generalizate de desconsiderare şi respingere a orice poate fi catalogat ca intelectual, academic, ştiinţific, raţional etc. Mai în glumă, mai în serios, obişnuiesc să spun că în curând vom fi nevoiţi să înfiinţăm ONG-uri pentru apărarea drepturilor celor care utilizează stilul academic în comunicare, celor care cred în valorile ştiinţei fără a se declara în acelaşi timp şi ‘spirituali’ sau mistici, ori celor cu inteligenţă cognitivă ridicată – pentru că stilul ‘relaxat’, discursurile aşa-zis ‘spirituale’ şi orice alt tip de inteligenţă (emoţională, socială, artistică, practică etc.) sunt astăzi mai apreciate şi îngrijorător de agresive în România!

3. Urmează lectura în scopuri practice.

Multe programe non-formale ne învaţă, pe bani mulţi, cum să citim rapid, ‚în diagonală’. Trăim, incontestabil, într-o lume a vitezelor accelerate, unde succesul e dependent de viteza de reacţie: capacitatea de a citi rapid ne ajută să reţinem mai uşor nume, cifre, termeni, date tehnice cu ajutorul cărora putem rezolva mai eficient o sarcină concretă hic et nunc. Însă ceea ce ai învăţat prin lectura rapidă nu contribuie la dezvoltarea structurilor profunde ale personalităţii tale şi nu te ajută pe termen lung.

În opinia mea, orice lectură ar trebui să urmărească un scop practic – dar în sensul larg al termenului. Dacă o carte, un articol etc. nu contribuie în niciun fel la a-ţi construi idealuri, modele personale de conduită şi a te face mai performant în gestiunea problemelor de viaţă (includ aici şi munca, şcoala etc., dar şi cunoaşterea şi respectul de sine, armonia cu sine şi cu ceilalţi, iubirea ş.a.m.d.), nu merită efortul, oricât de valoroase în sine ar fi. Dimpotrivă, un produs cultural de mâna a doua care te ajută să-ţi dezvolţi un raport mai bun, frumos, performant sau măcar mai funcţional, mai echilibrat cu sine, cu ceilalţi, cu viaţa, cu natura e o investiţie rentabilă în dezvoltarea umană individuală şi socială.

4. Nu am văzut încă niciun program sistematic, nici şcolar, nici non-formal, care să-şi propună să ne înveţe să citim profund ! Şi cred că aceasta este cauza esenţială pentru care tinerii se îndepărtează de lecturile clasice: apariţia lumii virtuale a adus un competitor puternic pentru lectura folosită ca mod de (pe)trecere a timpului, iar semnele ‘culturale’ ale identităţii sociale sunt concurate astăzi de mărci identitare specifice economiei de piaţă sau modelor ‘spirituale’ diverse. A spune că e ‘rău’ sau ‘bine’ că lucrurile stau astfel nu ajută la nimic: e pur şi simplu natural, lumea se schimbă inevitabil şi e mai înţelept să căutăm căi de a profita de schimbări în loc să plângem după trecut…

În următoarele articole voi descrie, fără pretenţii de adevăr absolut sau de reţetă universal valabilă, un model de lectură pe care eu îl folosesc şi pe care, în variante şi la niveluri de elaborare diferite, l-au exersat studenţii în cadrul cursurilor mele – aceia care au frecventat şi care nu au considerat nepotrivit, chiar jignitor să înveţe să citească la facultate (probabil că unii sunt încă supăraţi pe mine pentru că le-am cerut ce nu era ‚normal’, ce nu le mai cerea nimeni…). Este doar un model de lectură posibil, pentru cei care doresc un nivel superior de performanţă sau măcar acurateţea intelectuală. Fiecare e liber să-l exerseze integral sau parţial, ori să-l ignore!

Lectura profundă: un model posibil (VI)

Lectura profundă : un model posibil (V)

Lectura profundă: un model posibil (III-IV)

Lectura profundă: un model posibil (I-II)

Ma intereseaza opinia ta, scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.