Doar experiența ne învață cu adevărat – nu școala, nu profesorii, nu formatorii, trainerii, consilierii ș.a.m.d.

03.23.2013

O dovedesc, cum nu se poate mai expresiv, observațiile făcute pe copiii școlari.

Iată două astfel de observații.

– Mami, îmi dai telefonul tău să mă joc?

– Păi mai devreme ai spus că vrei să stai cu mine – observ eu.

Se gândește.

– Vreau să stau și cu tine, dar vreau să mă joc și cu telefonul.

– Uite, dacă eu ar trebui să aleg între a sta cu tine și a mă juca pe telefon, te-aș alege pe tine, pentru că te iubesc mai mult decât iubesc să mă joc pe telefon. Tu ce alegi?

Iar se gândește, ceva mai îndelung.

– Sunt confuz.

Ne privim unii pe alții surprinși. Noi, adulții. N-a împlinit încă 7 ani … și spune, gânditor, că e confuz! Abia ne stăpânim râsul.

– Cum ești??!

– Sunt confuz.

– Ce înseamnă că ești confuz?

– Când sunt confuz, nu știu ce să fac, nu știu ce să aleg.

– De unde ai auzit asta?

– De la doamna Simona de la ”after”; afterschool, vrea să spună.

O experiență de familie i-a permis să trăiască și să conștientizeze o emoție despre care a aflat într-un program educativ. Experiența respectivă i-a permis să actualizeze, să exerseze și să fixeze cuvântul prin care se exprimă emoția respectivă, pe care l-a aflat de asemenea în respectivul program educativ.

Acum imaginați-vă ce se întâmplă cu achizițiile respective din programul educativ, dacă după ”Mami, îmi dai telefonul tău să mă joc?” copilul primește imediat telefonul; ori e refuzat scurt, cu o conversație moralizatoare; ori e pur și simplu ignorat. Procesul de învățare NU are loc: copilul a aflat despre o emoție și un cuvânt, poate le-a și înțeles atunci când i-au fost explicate, însă dacă nu are prilejul să le exerseze și să le fixeze în experiențe reale de viață, procesul de învățare NU este dus la capăt. Și emoția și cuvântul respectiv se vor șterge curând din memorie, iar el nu va fi capabil să le folosească în viața lui de fiecare zi.

În programele educative, aflăm despre unele lucruri, le înțelegem, facem și câteva exerciții, dar învățăm propriu-zis – adică transformăm lucrurile respective în resurse pentru viața noastră – doar exersându-le în afara programului respectiv, mai ales în familie și în relațiile cu egalii (joc, muncă, distracție).

În aceeași zi, seara.

Ca multor copii, și lui îi e frică de întuneric. Iar când îl duc în pat, obișnuiesc să îi spun că eu construiesc un scut din iubirea tuturor celor din familie, care sigur îl apără dacă vin cumva ”bătăușii și monștrii” de care îi e frică; ca să ”construiesc scutul”, îl mângâi și îl provoc să și-l imagineze, iar el adoarme liniștit.

– Tu ești ca Dumnezeu – îmi spune. Dumnezeu îi iubește, îi apără și îi mângâie pe copii, iar tu mă iubești, mă aperi și mă mângâi.

Nu mă acuzați de cine știe ce tentații paranoice; nu le am. E o conversație reală și încerc pur și simplu să ilustrez modul în care învățăm, adică transformăm o informație sau alta în resursă pentru viața noastră.

Iarăși, o idee despre care a aflat la școală capătă sens pentru el, este întărită și învățată cu adevărat într-o experiență din afara școlii.

Imaginați-vă cum poate folosi aceeași idee un copil agresat: ce anume va învăța, de fapt, un astfel de copil care are de corelat informația despre Dumnezeu cu o realitate în care el se simte nu iubit, apărat și mângâiat, ci respins, pedepsit, agresat? Gândirea copiilor de 7 ani este concretă, ce formă concretă poate lua pentru el Dumnezeul despre care a aflat la școală? Cum va folosi el imaginea acelui Dumnezeu ca resursă în viața sa de fiecare zi?

*

A învăța nu înseamnă a afla o informație. Nici doar a o înțelege. Nici doar a o aplica o singură dată sau de câteva ori în cadrul unui program educativ.

A învăța înseamnă a transforma o informație în resursă activă pentru viața noastră de fiecare zi.

Și facem aceasta doar în măsura și în sensurile pe care le permit experiențele noastre de viață din afara programelor educative.

De aici încolo începe discuția complicată despre inegalitatea șanselor.

Dar înainte de ea:

1. Tu cum îl ajuți pe copilul tău, sau pe nepotul tău, să transforme ce învață la școală în resursă activă pentru viața lui?
2. Cum te ajuți pe tine să transformi în resurse active pentru viața ta tot ce afli la facultate, la cursurile de formare, în programe de consiliere și coaching, ori din ce citești?

Lucrează asupra experiențelor de viață – ale tale, ale copiilor tăi, ale elevilor tăi, ale colaboratorilor și subalternilor tăi -, doar ele vă ajută să învățați și să vă dezvoltați într-adevăr!

 *