Când profesionistul în dezvoltare personală și profesională e văzut ca model

04.04.2013

Sau despre forța ieșirii din neutralitate și autenticității profesionistului în dezvoltare personală.

Orice profesionist în autocunoaștere și dezvoltare personală (coach, consilier, psiholog) învață de la primele cursuri că e nevoie să rămână neutru pe parcursul conversațiilor cu acela pe care îl acompaniază: nu vorbește despre sine, pentru că nu despre el e vorba acolo; nu-și dezvăluie valorile și opiniile, ca să nu ”contamineze” alegerile celuilalt etc.

Eu am ales să rup această ”regulă”. Am mai scris în alte rânduri de ce:

• Despre neutralitate şi non-directivitate în coaching şi consiliere: coach/consilier reflexiv şi flexibil versus coach/consilier aparent neutru (I)
• Cele mai multe intervenţii ale coachului / consilierului direcţionează
• Tăcerea şi prezenţa charismatică pot direcţiona mai mult decât întrebările
• Uneori, implicarea subiectivă e preferabilă posturii obiective (neutre), ori e inevitabilă
• Direcţionarea face parte din natura coachingului şi consilierii
• O practică profesională reflexivă şi flexibilă e singura cu adevărat etică
•  Când coachingul nu funcţionează fără consiliere şi mentorat
• Coaching, consiliere, mentorat, terapie

Nu reiau aici argumentele. Vin cu un suport practic suplimentar.

Tocmai am primit feedback-ul de mai jos, după o sesiune.

Persoana care scrie are 36 ani. E educată, frumoasă și vrea să-și găsească vocația, adică acel tip de carieră care să-i ofere mulțumirea, încrederea și siguranța pe care – spune ea – le vede la mine.

”Sedinta de astazi si-a atins scopul si anume de a produce in mine declicul. Incercam sa constientizez ce anume s-a intamplat.
A fost un cumul de idei si stari emotionale (…). Faptul ca ati inceput sedinta de astazi cu franturi din viata dvs. a declansat in mine deschiderea (receptivitatea) catre ascultare, dar nu ascultare cu mintea cum am facut-o pana azi ci o ascultare cu inima. Astazi am constientizat ce ati incercat sa-mi transmiteti in sedintele anterioare si cea de azi. Autodefinirea, stabilirea valorilor si respectarea lor manifestata ca respect de sine. (…)

Multe aspecte le stiam din observatiile personale sau din ce mai citisem anterior, insa nimic nu m-a atins cum ati facut-o dvs astazi (…).
Ce a produs efectiv declicul a fost momentul in care ati pus accent pe valoarea dvs. fundamentala care va stimuleaza sa-mi oferiti sprijin. Am vazut frumusetea respectului de sine si ce sacrificii sunt necesare pentru pastrarea si valorificarea lui.

Va multumesc mult ca mi-ati oferit o particica din viata dvs. (si din trairi) care m-a ajutat sa inteleg ce inseamna constientizare , efort , respect de sine. Sunteti exemplul viu de care aveam nevoie.”

Și adulții au nevoie de modele, nu-i așa?

Și nu e deloc rău ca un profesionist în dezvoltarea potențialului uman să servească și ca model pentru adultul pe care îl acompaniază, nu-i așa?