Mondenizarea și tabloidizarea copilăriei – un fenomen social periculos. De neoprit?

05.15.2014

Preluat în Catchy; titlul de acolo a fost ales de redacție, nu mă reprezintă, nu e stilul meu; l-am acceptat pentru că pare mai jurnalistic decât orice titlu pe care l-aș fi dat eu.

Acest paragraf nu exista în prima formă a articolului. Îl adaug pentru că aduce o informație relevantă: la două zile de la apariția lui în Catchy, o publicație cu audiență destul de mare, constat că 218 (!) oameni au fost interesați să-l deschidă; pentru comparație, un alt articol al meu, legat de infidelitate, are mai mult de 19.000 de accesări și 3.300 Like în aceeași publicație. Și pe site-ul meu acest articol are, comparativ cu alte articole, mai puține accesări și Like-uri. Mărturisesc că am scris cele de mai jos și pentru a testa atitudinile generale. Iar când văd câți oameni au citit și compar acest număr cu popularitatea masivă a subiectelor legate de sex, frumusețe corporală, infidelitate, putere, horoscoape, scandaluri diverse, recunosc că televiziunile interesate în primul rând de rating și bani au dreptate când spun că dau pe post ce îi interesează pe oameni… În acest moment, mă tem că fenomenul social despre care vorbesc eu aici e de neoprit tocmai din cauză că nici pe tine nu te interesează.

Ești conștient(ă) că e un fenomen social care ia amploare și care va altera calitatea dezvoltării copiilor noștri, mai mult decât e alterată deja?

Te-ai aștepta poate să spun, ca mai toți intelectualii români care se respectă, ”Eu nu mă uit la televizor”. Recunosc că mă uit. Aproape în fiecare zi, după amiaza sau seara, când nu mai am putere pentru lucrurile importante. De multe ori, rămân minute bune la o emisiune care îmi provoacă inițial o reacție de respingere puternică. Mă ajută să rămân mai bine ancorată în lumea, foarte eterogenă, în care trăim. Să descopăr lucruri pe care le gândesc și le fac oameni diferiți de aceia împreună cu care trăiesc și muncesc eu, grație alegerilor mele și ale lor. Mă ajută să fac un exercițiu de ascultare empatică și activă, de înțelegere a celuilalt diferit și, totodată, de gândire critică…  foarte util pentru o calitate mai bună a vieții fiecăruia dintre noi; și foarte util pentru munca mea cu oamenii, în care ascultarea, empatia și înțelegerea celuilalt fără să-l judec sunt cruciale.

Zilele acestea, la o astfel de emisiune – aceeași la care, cu ceva timp în urmă, o doamnă oferea detalii despre viața ei sexuală într-un mod atât de transparent încât, în opinia mea, putea fi interpretat ca reclamă la un serviciu de acest tip –, se ”dezbătea” fuga de acasă a unei adolescente. Tatăl este în direct, prin telefon. Adolescenta intră și ea în direct, prin telefon, iar moderatorii o intervievează. Nu știu, sau ignoră, că sunt obligați prin lege să ceară acordul părinților pentru aceasta.  Nici tatăl nu pare să știe că are acest drept. Îi cere fiicei fugare să închidă telefonul, în loc să-i ceară moderatorului să oprească interviul. Îmi imaginez că, dacă adolescenta ar fi fost mai rebelă, interviul ar fi continuat, în pofida solicitării explicite a tatălui. Emisiunea a continuat cu o – aparentă doar – focalizare pe adulți: părinți în căutare de soluții pentru dorințele=condițiile de întoarcere acasă (!) pe care le pune fiica fugară.

Dacă ar fi un caz singular, aș spune că e un accident. Dar nu e. E, dimpotrivă, o practică tot mai frecventă a posturilor noastre de televiziune; foarte probabil și a presei scrise, însă nu am suficient timp să fac o cercetare sistematică – acest articol se vrea doar un semnal de alarmă în fața unui fenomen social periculos. Vedem adesea minori în emisiuni mondene sau de tip tabloid. Auzim adesea ”dezbateri” cu privire la minori în astfel de emisiuni, care sunt prin definiție, și ar trebui să rămână, emisiuni pentru adulți. Pentru că emisiunea e declarat mondenă sau de divertisment, invitații sunt, pe bună dreptate, aleși din lumea mondenă și showbiz. Prezența lor acolo e perfect îndreptățită; rolul pe care și-l asumă acolo nu mai e îndreptățit: am creat vedete după standarde românești, acum creăm și experți în științele copilăriei și educație tot după standarde românești???

Dacă am acceptat, în opinia mea mult prea ușor, că televiziunea, și mai ales emisiunile respective, nu are / nu au rol educativ – ”argumentul” care e invocat de fiecare dată când sunt apărate interesele comerciale, subiectele de senzație, lunecările de limbaj, trupurile mai mult dezbrăcate decât îmbrăcate etc.  –, nu înseamnă că trebuie să acceptăm acum și să separăm copilăria de educație și dezvoltare sănătoasă, ori educația și dezvoltarea copiilor de o abordare profesionistă. Oriunde vorbim despre un copil trebuie să vorbim despre educație, dezvoltare sănătoasă și protecție atentă a tuturor drepturilor lui. Și oriunde vorbim despre educație, dezvoltare sănătoasă și drepturi ale copilului trebuie să abordăm lucrurile din perspectiva științelor copilăriei și ale dezvoltării, respectiv să apelăm la specialiști, la profesioniștii autentici, de nivelul cel mai înalt pe care îl pot atinge profesioniștii din România. Vedetele, oricare ar fi standardele după care sunt numite ”vedete”, nu pot deveni cei mai buni experți ai noștri în orice (chiar dacă au absolvit o facultate, fie ea și de psihologie sau științe ale educației, ori au și o firmă de servicii care se adresează copiilor).

Oameni buni din media, ați constatat că, atunci când vorbiți despre copii sau doar despre copiii vedetelor, crește ratingul? Vreți să vă implicați în rezolvarea unor situații critice, de tipul consecințelor divorțului părinților, fugii de acasă, căsătoriei premature, gândurilor de sinucidere etc.? E foarte bine, e chiar de dorit să vă implicați, dar faceți-o cu discernământ. Gândiți, creați și realizați emisiuni special gândite, create și realizate în aceste scopuri! Și angajați consilierii cei mai buni în domeniile dezvoltării, educației și drepturilor copilului pe care îi puteți angaja. Nu faceți din copii – nici măcar din copiii vedetelor și nici măcar cu acordul părinților – subiecte de senzație și nu îi duceți, nici direct (fizic), nici indirect (prin nume sau problemele lor specifice), în aceleași emisiuni în care duceți și subiectele cele mai ”adulte”, ”de scandal”.

Repet: acest articol se vrea doar un semnal de alarmă și, sper, o platformă de plecare pentru o dezbatere serioasă și măsuri practice responsabile. Ca sociolog care a studiat mult copiii și copilăria*, observ cu îngrijorare cu câtă naivitate – sau ignoranță? imaturitate, lipsă de discernământ? cinism comercial? – e folosită copilăria ca instrument de rating în emisiunile mondene și de tip tabloid. Și cât de pasive rămân instituțiile statului și ONG pentru apărarea drepturilor copilului în fața acestei instrumentalizări.

Haideți să oprim mondenizarea și tabloidizarea copilăriei!

*Notă: Am lucrat aproape 20 de ani ca profesor universitar și cercetător în sociologia educației; am înființat și coordonat un masterat internațional de drepturi ale copilului și am predat primul curs de sociologie a copilăriei din România.

”Plan de plecat de acasă” și ”o să-mi trăiesc viața” – la 7 ani!

Ce înveţi când te păcăleşte un copil de 5 ani…

Programează-i pentru performanță pe copilul tău și pe copilul din tine

Fraaate, e cel mai tare cadou !

”La școală nu învăț să am idei” !!!

Din nou despre copii și părinți: rostul copiilor pe lumea asta nu e să-și judece părinții , așa cum rostul părinților nu e să le ceară copiilor să trăiască așa cum cred ei că e bine