Ce faci când șeful nu te lasă să promovezi ?

04.19.2016

Ce faci cand seful nu te lasa sa promovezi

Ce faci cand seful nu te lasa sa promovezi

Tu ce faci cand seful nu te lasa sa promovezi? Când nu vede leaderul din tine, ascuns de multe ori sub diverse obișnuințe ale tale (îți comunici opiniile prea asertiv sau prea timid, ți-e teamă că nu ești suficient de bun/ă și eviți să soliciți sarcini care te-ar pune în valoare sau, dimpotrivă, te supraevaluezi și te angajezi în acțiuni pe care nu le poți duce la capăt suficient de bine etc.)? Ori când se teme că, dacă te lasă să crești prea mult, i-ai putea lua locul?

Claudia lucrează într-o multinațională. Muncește de când era studentă. M-a descoperit pe internet și m-a contactat pentru că, mi-a spus ea, a apreciat ideile din articole. Înainte, făcuse și ”puțin coaching”.

”Sunt într-un moment mai dificil”, mi-a mărturisit la prima conversație.

”Mă simt blocată, tristă și resemnată”, a continuat, cu voce lipsită total de energie. Înțeleg că, de vreme ce m-ai căutat, te simți blocată și tristă, însă nu întru totul resemnată, comentez eu.

”Simt că nu sunt pe drumul meu, am deviat”.

”O schimbare. Cred că, inconștient, asta caut”.

”Cred că aș vrea să-mi schimb jobul”.

”Să-mi dau seama ce vreau și să am încredere că pot să fac lucrul acela”.

”Să fiu mai împlinită”. ce faci cand seful nu te lasa sa promovezi

Destul de curând, aveam să descoperim împreună că, deși ego-ul nu o lăsa să recunoască deschis, schimbarea pe care și-o dorea era o promovare în departamentul în care lucra și, pentru că relația ei cu șeful direct era destul de tensionată, ajunsese ”într-un moment mai dificil”, ”tristă și resemnată”.

Într-un proces tipic de coaching, Claudia ar fi fost ajutată să cântărească dacă, într-adevăr, promovarea respectivă era ceea ce își dorea cu adevărat. Iar ea ar fi răspuns probabil – așa cum mi-a răspuns și mie – : ”Cred că niciodată nu am știut cu adevărat ce vreau. Încep ceva, apoi merg lateral (…) Sunt un generalist, niciodată nu am fost un specialist”. Iar de la o conversație la alta ar fi venit probabil – așa cum a venit și la mine – cu încă un pas lateral, și încă unul, în cu totul altă direcție… ca și cum i-ar fi fost frică să se fixeze pe ceva anume, ca să nu piardă o mulțime de alte oportunități. Îți sună cunoscut? Recunoști aici pe cineva dintre cunoștințele tale? Poate chiar pe tine?

Abordarea mea e diferită de coachingul tipic, în care definirea mai mult sau mai puțin SMART a unui obiectiv e foarte importantă. Am întrebat-o pe Claudia dacă acceptă să schimbăm perspectiva: în loc să căutăm răspuns direct la întrebarea ”Ce drum socio-profesional îmi doresc și pot urma?”, să ne focalizăm pe întrebarea

Ce îmi doresc și pot eu să devin ca persoană?

Iar pe măsură ce descoperim una sau alta, să antreneze acele capabilități pe care vrea și poate să le dezvolte, oricare ar fi ele, chiar dacă aparent fără nicio legătură cu o profesie anume.

Am început împreună o cercetare cu metodă asupra resurselor ei, am identificat împreună ”gunoaie” care le sufocau și le împiedicau să iasă la lumină, să crească și să dea roade, am gândit împreună strategii de acțiune concretă pentru a cultiva semințe existente, dar ignorate ori uitate… Momentul de cotitură a fost atunci când mi-a scris acestea:

”Am avut un fel de declic… e foarte subtil, am conștientizat că tot timpul am fost setată pentru eșec înainte… chiar dacă eram foarte persistentă în ce făceam, eu «știam» tot timpul că nu e posibil să reușesc.”

Setarea aceasta pe eșec, profundă și neconștientizată, ascunsă în spatele optimismului și încrederii de suprafață, e una dintre setările mentale pe care le observ la foarte mulți dintre românii pe care îi cunosc.

A acceptat explicații ”teoretice” și a studiat ea însăși mai profund despre mindfulnes, zona de confort și defensivă, rezistență la învățare, fixed/growth mindset, nevoi umane fundamentale, capital social etc. A testat în propria experiență. A observat și s-a autoobservat. Am capitalizat împreună experiența. A antrenat noi obișnuințe de a gândi, de a interacționa, de a face.

A reușit să-și dezvolte capitalul uman, învățând să gândească, să comunice cu ea însăși și să acționeze diferit. Și lărgindu-și cunoștințele către domenii la care se gândise prea puțin până atunci – antropologie, de exemplu, domeniu de studiu absolut necesar acelora care lucrează în alte contexte socio-culturale decât acelea în care au crescut și au fost educați.

A reușit să-și dezvolte capitalul social, învățând să se deschidă, să interacționeze și să comunice cu alții altfel decât o făcea înainte.

A reușit să-și dezvolte capitalul simbolic, învățând să-i ajute pe ceilalți să vadă și să recunoască resursele pe care le are.

Când am început programul, se simțea ”blocată, tristă și resemnată” pentru că șeful ei părea să o împiedice să avanseze în departamentul în care lucra. Acum, tocmai a fost aleasă să coordoneze extinderea companiei într-un continent întreg. Noua ei poziție în companie e mai bună, mai ofertantă, decât a fostului ei șef. Și, categoric, incomparabil mai bună, mai ofertantă, decât orice post la care ar fi putut visa cu doar câteva luni în urmă.

”Mi-au spus de ce eu: pentru că am un strong growth mindset”, îmi povestește. O întreb dacă managerii din compania în care lucrează chiar utilizează conceptul growth mindset, ori e o traducere a ei, în limbajul învățat în cadrul programului nostru. Da, îl utilizează! Marile companii se deschid tot mai mult la rezultatele de cercetare științifică și, foarte important, încep să-i aprecieze tot mai mult pe aceia care se deschid și ei. Iată de ce îmi încurajez eu clienții să se deschidă către știința autentică.

Și iată de ce nu încurajez pe nimeni să se focalizeze prea puternic și prea devreme pe un obiectiv concret concret legat de cariera sa : dacă lucrezi foarte serios, după un program de dezvoltare devii altă persoană, iar în fața acestei persoane noi se deschid alte oportunități, iar aspirațiile și visurile dinainte devin nerelevante.

Prietenii și ne-prietenii care oferă sau beneficiază de servicii de coaching nu au de ce să se simtă atacați: nu resping coachingul, îi recunosc utilitatea și mă inspir din el ori de câte ori descopăr resurse care le pot fi utile oamenilor cu care lucrez. Ce vreau să spun e doar atât: găsesc repetat, în experiența mea cu clienții, argumente foarte serioase ca să pledez pentru dezvoltarea complexă, în profunzime, simultan personală și profesională, înainte de a te focaliza pe un obiectiv specific.

Cariera ta nu e ruptă de persoana ta;
dimpotrivă, e foarte puternic dependentă de ea.

Iată de ce vorbesc eu despre dezvoltare personală pentru dezvoltare profesională.

Poate că ai atins deja un nivel respectabil de performanță ca profesionist, manager sau antreprenor, fără să te preocupe explicit dezvoltarea ta personală profundă; ea s-a produs oarecum de la sine. Oare la ce nivel ai fi acum dacă ai fi valorificat mai bine, conștient, resursele personale, interne și externe, capitalul tău uman și capitalul tău relațional?

Poate că reușești să menții un oarecare echilibru între viața ta profesională și viața ta personală. Oare care ar fi performanțele tale, calitatea relațiilor tale și calitatea generală a vieții tale dacă ai reuși să le echilibrezi mai bine, la niveluri mai profunde?

ce faci cand seful nu te lasa sa promovezi