Beijing – surprizele și frustrările unui turist-explorator. 2: Prinț și cerșetor

07.11.2018

Beijing – surprizele și frustrările unui turist-explorator. 2: Prinț și cerșetor. Despre oameni și contraste socioeconomice
Oriunde în lume, obișnuiesc să rătăcesc pe străzi, la pas, cu rucsacul în spate, în căutarea tipicului și neașteptatului – reflex de cercetător calitativ, probabil.

În cartierul în care, în cele din urmă, am reușit să ne cazăm, mă surprind numărul și densitatea hotelurilor de 4* și 5*; unul are chiar 7*, după spusele ghidului care avea să ne conducă la Marele Zid Chinezesc (despre vizita acolo, voi povesti în alt articol). Plus multe magazine, unul lângă altul, cu produse ale unor firme cunoscute. Indicii clare că Beijing e gândit ca pol de atracție pentru o populație care își permite să plătească: investitori și turiști cu bani; și chinezi cu bani, probabil.

Alături, o clădire plină de gratii, de sus până jos: bloc de locuit? clădire oficială? Nu văd nicio inscripție, aș spune că prima variantă e mai plauzibilă și că oamenii care locuiesc acolo nu-și simt locuințele foarte sigure. Un detaliu interesant, aflat de la același ghid: chinezii sunt proprietari ai propriilor locuințe… doar pe parcursul vieții lor; nu le pot transmite copiilor; ”pentru că toți suntem egali”, explică ghidul.

Însă în apropiere stau, depozitate în stradă, în semiîntuneric, zeci de bicicletele, iar asta pare să contrazică ipoteza sentimentului de nesiguranță …

Aceeași stradă: chinezi obișnuiți formează o coadă ordonată în așteptarea autobuzului – semn de civilizație, judec spontan.

La doi pași de simbolurile bunăstării și ordinii, o formă de … cerșetorie (?) ori stil de viață (?) pe care n-am mai văzut-o. După toate aparențele, îngăduită de autorități: în alte situații, de pildă un om lungit pe trotuar, poliția a apărut rapid, nici nu știu de unde; aici, am stat minute în șir încercând să surprind un detaliu care să mă ajute să înțeleg și nimeni nu a dat semne că ceva neobișnuit sau neacceptat s-ar petrece; iar actorul principal și-a văzut de treaba lui, imperturbabil, ignorând complet prezența mea.

Frustrare maximă:  așa mi-aș dori să înțeleg ce scrie acolo! Și n-am pe cine să întreb – de fapt, nici nu îndrăznesc să întreb;  e prima zi în China, am plecat de-acasă cu presupoziția (cât de întemeiată?) că totul e puternic controlat și nu vreau să am probleme întrebând orice trecător; oricum, puțini pot comunica în altă limbă decât chineza.

Pare că scrie un poem, ori un fragment din înțelepciunea chineză, iar oamenii care lasă ceva bănuți acolo răsplătesc știința de carte; însă la fel de bine ar putea scrie un fragment dintr-un text politic (risipite peste tot, inclusiv pe stegulețe de tipul celor folosite de budiști pentru a trimite rugăciunile către cer), iar aceasta să explice acceptarea din partea autorităților.

Nota bene: omul nu e caz singular; am văzut mai multe persoane făcând același lucru, pe aceeași stradă.

”Amintiți-vă de unde am plecat și priviți în jur unde am ajuns!”, pare să spună această sculptură stradală:

E seară, ziua nu a fost toridă (am avut noroc de nori, fără ploaie), însă aerul a devenit greu respirabil. Facem ce fac unii oameni ai locului, ne punem măști. Masca pe față e, în Beijing și parcă și mai tare în Tibet, nu doar un obiect a cărei utilitate e legată de poluarea urbană, ci un obiect de vestimentație care pare să facă parte din cultura locului: femeile o poartă ca să-și protejeze obrajii de soare, vânt, frig și o confecționează din diferite materiale textile, colorate, inclusiv dantelă. Noi ne mulțumim cu măștile chirurgicale aduse de acasă (prevăzători, de!) :

Și ne jucăm de-a doctorii 🙂 în fața unei vitrine care ne apare, întâmplător, în cale:

A doua zi, mergem în zona artizanilor locali : Hutong. Cu metroul, care mi s-a părut curat și civilizat. Avantajul seniorității 🙂 într-o societate în care valorile tradiționale încă mai câștigă lupta cu morala (post)modernă: o tânără se ridică – după câteva priviri ezitante și zâmbete schimbate cu prietena de alături – și îmi cedează locul; sunt studente și vorbesc puțină engleză.

În Hutong, altă arhitectură, alte dimensiuni ale caselor și străzilor, alt stil de viață:

Pe strada principală, mic magazin lângă mic magazin: mătase, bijuterii din porțelan, jocuri lego, încălțăminte… – iar umorul, voluntar sau involuntar, nu lipsește:

Unii caută să dea mai multă autenticitate, lucrând chiar în fața potențialilor cumpărători :

Cineva încearcă să mă convingă să cumpăr bijuterii din porțelan provenit din nu știu ce vas foarte vechi. Cumpăr o eșarfă din mătase, care poate fi îmbrăcată ca blazer… în zeci de feluri: m-a atras creativitatea. Și mă mulțumesc cu atât, pentru că prețurile – cu discount – nu-mi par deloc mici.

Surpriza zilei: devin ”vedetă” 🙂 – măcar în China, dacă în România n-am avut parte 🙂 O tânără vine către mine și mă roagă să facem o fotografie. Sunt patru frați, în vizită în Beijing, ea tocmai a terminat facultatea (eu aș fi spus că are 14 ani). Îi rog, la rându-mi, să accepte o fotografie împreună și, după cum se îngrijește ca frații să arate bine în poză și după cum o ascultă, deduc că e sora mai mare, cu autoritate indiscutabilă:

Tocmai a cumpărat un set de cărți poștale și vrea să-mi dăruiască una, îmi spune; o rog să aleagă ea și să scrie ceva pentru amintire:

She made my day, cum spune englezul.

Iar ca totul să fie perfect, la colțul străzii mă așteaptă un spectacol:

A fost atât de încântat de interesul nostru – și, poate, și de banii cu care i-am mulțumit pentru muzică -, încât și-a pus sufletul în priviri și sunete (postez înregistrarea video pe Facebook).

Pe curând, cu o poveste despre Marele Zid Chinezesc, Orașul Interzis și piața Tiananmen! Deocamdată, după-amiază și seară bune!