Cel mai profund înțeles al lui ”Mulțumesc”

07.19.2018

Cel mai profund înțeles al lui ”Mulțumesc”, pe care îl putem învăța observându-i atent pe copii (copiii noștri și ai altora, plus copiii din noi înșine) este acesta: atunci când eu ofer, tu primești; conectarea într-un ”împreună” se realizează doar dacă ambele acte se împletesc, doar dacă amândoi contribuim, unul prin a oferi, altul prin a primi; și e perfect justificat să ne spunem reciproc ”Mulțumesc”.

Eu îți mulțumesc că mă primești în viața ta citind acest articol (poate și altele) și că, citind, participi la acest ”împreună” pe care ți-l propun.

Spunem, unii dintre noi de zeci de ori pe zi, ”Mulțumesc”. Uneori, doar pentru că așa ne-am obișnuit, simple vorbe care ne ies din gură ”pe pilot automat”; alteori, pentru că știm că ”așa se cade”, ”așa e frumos”, un ritual social ce contribuie la o calitate mai bună a relațiilor interumane; alteori, pentru că suntem recunoscători cuiva pentru un lucru sau o acțiune ce (simțim, credem că) aduce un plus de bine în viața noastră – situație în care, de regulă, simțim nevoia să punctăm autenticitatea și intensitatea recunoștinței prin adverbe (”mulțumesc frumos”, ”mulțumesc mult”). Am descoperit însă cel mai profund înțeles al lui ”Mulțumesc” într-o conversație cu un client.

Vlăduț e un copil de câțiva ani, merge la grădiniță. Iar clientul meu e un tată care caută și timpul, și strategiile cele mai potrivite ca să echilibreze rolul de tată iubitor și responsabil cu celelalte roluri ale sale (profesionale, familiale…). Îmi povestește, ca pe o glumă bună, că Vlăduț spune ”Mulțumesc” și când primește ceva, și când oferă el ceva cuiva sau face el ceva pentru cineva. În mod obișnuit, îi ”corectăm” pe copiii care folosesc ”greșit”, după înțelegerea noastră, un cuvânt sau altul, un gest sau altul, o acțiune sau alta. Clientul meu e tentat să-i spună lui Vlăduț că, atunci când el oferă ceva, celălalt se cuvine să mulțumească, iar el se cuvine să răspundă ”Cu plăcere”.

Ascultând povestea, un ”bec” se aprinde în mintea mea: și eu spun, adesea, spontan, ”Mulțumesc” atunci când fac lucruri pentru alții, ori răspund cu ”Și eu îți mulțumesc” în loc de ”Cu plăcere”; după ce mă aud, cineva din mine (adultul ”educat”) mă ceartă: ”Ce aiurea ai răspuns!”. Povestea despre Vlăduț mă face să privesc mai atent la Vlăduț-ul din mine: dacă răspund(em) spontan într-un fel pe care nu cutumele sociale l-au creat, înseamnă că acel răspuns e comandat din interior de una sau mai multe nevoi umane profunde. Care sunt nevoile acelea care îi comandă lui Vlăduț (fiul clientului meu, ori Vlăduț din mine și din fiecare dintre noi) să spună ”Mulțumesc” când oferă? În înțelegerea mea, sunt nevoile general umane de conectare cu altul, de contribuție eficace la mai binele altuia (de la un zâmbet pe fața celuilalt, la un plus de încredere și orientare, o poziționare mai demnă, ori un plus de bunăstare materială). Oricât de individualist, egocentric și egoist ai fi, ești programat genetic să funcționezi sănătos doar dacă ești conectat cu alții, umanitatea ta e socială. Copiii acționează spontan mai aproape de natura umană, iar nevoia aceasta de conectare cu altul și de contribuție la un ”împreună” se manifestă spontan, de multe ori, în primii ani de viață, în dezacord cu normele adulte. Este cazul lui ”Mulțumesc”, rezervat – reducționist – de normele adulte pentru o contribuție a altuia la viața ta, dar utilizat de Vlăduț (copii) pentru a marca bucuria și recunoștința pentru ”împreună”, pentru o conectare cu altul.

Atunci când eu ofer, tu primești; conectarea într-un ”împreună” se realizează doar dacă ambele acte se împletesc, doar dacă amândoi contribuim, unul prin a oferi, altul prin a primi. Dacă eu ofer, iar tu nu vrei sau nu știi să primești (primești ca și cum ce îți ofer și faptul însuși că îți ofer n-ar însemna mare lucru pentru tine), eu trăiesc sentimentul de respingere din cauză că această nevoie umană profundă, naturală, de ”împreună”, nu e satisfăcută; tu îți poți satisface alte nevoi profunde, precum nevoia de poziționare și putere (”sunt puternic/ă, nu am nevoie de ajutor”; ”sunt la fel de… sau mai… decât ea, cine se crede ea să-mi dea…?”; ”dacă-mi primesc / îmi arăt recunoștința, înseamnă că recunosc că…”), ori nevoia de autoprotecție (”dacă primesc, mă deschid către ea mai mult și mi-e frică să nu…”; ”îmi creez obligații, trebuie să-i ofer și eu ceva cândva”), dar și tu ratezi o șansă de a-ți satisface nevoia, cel puțin la fel de profundă, de conectare (și multe alte nevoi asociate). Dimpotrivă, dacă tu ai nevoie de ceva, iar eu îți ofer și tu primești, amândoi ne satisfacem această nevoie (și multe alte nevoi asociate) și e perfect justificat să ne spunem reciproc ”Mulțumesc”.

Morala ultimă a acestei povești: atunci când copiii spun sau fac lucruri care nu se potrivesc cu ceea ce știi tu, ca adult, că e ”normal” și ”de la sine înțeles”, caută înțelesuri mai adânci ale acelor lucruri, cu siguranță vei descoperi ceva care merită atenție și vei învăța să gândești mai nuanțat.

Cele de mai sus nu trebuie interpretate în sensul ”Lăsați copiii să facă ce vor/ce le place/ce îi face fericiți (pe moment)”. Copiii au nevoie de ghidare sistematică în dezvoltarea competențelor lor sociale. Însă, înainte de a-i ghida, observă-i atent și vezi ce poți tu descoperi și învăța reflectând la faptele și spusele lor; abia apoi ghidează-i, integrând, în dialogurile cu ei, tot ce poți integra SCOP (sănătos, constructiv, onest-autentic și productiv) din înțelesurile noi pe care le vei fi descoperit.

NB. O altă morală, din aceeași sesiune: iată ce înseamnă învățarea transformatoare!

Îi pun o întrebare; gândește o vreme, apoi începe să râdă: ”E greu…”; apoi îmi explică, râzând: ”M-am obișnuit ca, atunci când puneți o întrebare, să nu spun primul răspuns care-mi vine în minte și să caut altul, din alt punct de vedere, mai nuanțat”. Omul din fața mea e pe cale să-și schimbe pattern-ul profund de gândire și de reacție în fața unei întrebări/probleme/provocări. Lucrăm, în continuare, la extensia acestui mod de gândire de la conversațiile noastre (care sunt, de fapt, situații de explorare și antrenament) la toate celelalte situații din viața lui profesională, de familie ș.a.m.d.