Pentru cine sunt programele de dezvoltare personală, profesională, familială și societală?

06.12.2019

Beneficiară, 2019: „Toți cei care m-au întâlnit anul acesta și au știut povestea zbuciumului meu cu acest program m-au întrebat: tocmai tu? ce-ți mai trebuie? ești minunată, excepțională, extraordinară, de ce te chinui? de ce te pui singură în situația asta? Sigur. Dar și obosită, confuză, copleșită, dezorientată, lipsită de energie, de orizont și de claritate. Încotro și DE CE pe următorii 20-30 de ani ai vieții mele? CUM în următorii 20-30 de ani ai vieții mele? Cine mai sunt eu, acum, la 40 de ani? Ce am devenit? În ce m-am transformat? Ce m-a adus până aici mă duce și mai departe? Mai sus? Mai mult? Mai bine? Mai cu impact? Mai transformațional? – pentru mine, copiii mei și familia mea, pentru cei din jur, pentru societate. ”

„Vreau…, e important pentru mine, am încercat, dar nu am reușit și nu mai știu ce să fac”.

„Vreau … și vreau să nu-mi mai fie frică să… / de…”.

”Îmi doresc… și vreau să mă asigur că fac tot ce ține de mine ca să reușesc”.

„Vreau un nou episod în viața mea, am nevoie de o schimbare, dar nu prea știu în ce direcție să o apuc”.

Așa își încep povestea adulții care vin de bunăvoie și nesiliți de nimeni, fără să fie obligați de cineva ori de reguli sociale, la noi, profesioniștii cunoscuți sub numele de profesor, antrenor/coach, mentor, consilier, trainer; și care conștientizează atât de bine plusul de valoare pe care noi îl aducem în viețile lor încât plătesc din buzunarul propriu resursele pe care noi le oferim. Pentru că avem nevoie de un termen care să faciliteze comunicarea, vom conveni să îi numim în continuare pe acești oameni beneficiari sau clienți.

Da, există adulți care investesc timp, energie și bani în programe pentru dezvoltarea lor personală, profesională, familială și societală chiar și după ce au obținut una sau mai multe diplome școlare (bacalaureat, licență, masterat, doctorat). Din păcate, nu atât de mulți în România (0,9% în 2018) pe cât am avea nevoie ca să trăim mai fericiți ca indivizi și ca societate; de fapt, suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană, la distanță foarte mare de medie (11,1%) și de prima clasată (29,2%); ”Norod al neștiinței și al nevrerei să învețe”, așa ne caracteriza cu secole în urmă Stolnicul Constantin Cantacuzino (1640?-1716), iar datele Eurostat 2018 nu arată că ne-am fi schimbat prea mult. Nu avem timp, poți spune, consumăm tot timpul muncind ca să câștigăm mai mulți bani. Și nu avem bani, cheltuim toți banii pe coșul zilnic. Pretexte păguboase. Oamenii care investesc timp, energie și bani în programe pentru dezvoltarea lor personală, profesională, familială, societală nu sunt aceia care au mult timp la dispoziție, ori foarte mulți bani; majoritatea au agendele foarte încărcate cu responsabilități profesionale mari și responsabilități familiale mari, iar banii, atâția câți au, și-i calculează foarte atent și îi cheltuiesc foarte chibzuit. Nu timpul disponibil și banii îi deosebesc de alți oameni, ci faptul că au dorințe și aspirații puternice, au o idee mai mult sau mai puțin clară despre cum ar dori, sau cum nu mai vor, să arate viețile lor și simt că e foarte important pentru ei să reușească să trăiască așa cum își doresc. În plus, își dau seama că drumul cel mai sigur către dorințele și aspirațiile lor nu e acela pe care se câștigă repede mulți bani, ci acela pe care se câștigă capital uman și capital social, competențe și capacitate de performanță înaltă, înțelepciune, echilibru interior, integritate, aliați de încredere.

Cei mai mulți dintre noi se lasă purtați pe drumurile vieții de impulsuri de moment și emoții pasagere proprii, „noroc” și „nenoroc”, „soartă”, „destin”, „zodie”, „voință politică”, acțiuni ale altora. Pot vorbi mult despre suferințele lor și despre ce și-ar dori să facă alții – oameni, instituții, organizații, Dumnezeu – pentru ca ei să nu mai sufere și să fie fericiți, își asumă adesea un rol de conducător pentru mașina vieții altora – soț, soție, copii, prieteni –, dar nu pot gândi la modul „Eu vreau să devin așa / Eu vreau să mă transform în direcția aceea” și resping acest mod de a gândi, descalificându-l fie ca „neînțelegător”, fie ca „prea calculat”, fie ca „egoist”, fie ca „nerealist”. Unii lasă cunoscuta recomandare pe care o auzim la fiecare zbor cu avionul, întâi pune-ți tu masca de oxigen și abia după aceea ocupă-te de alții care depind de tine (copii, persoane cu dizabilități), pentru că te poți ocupa de alții doar dacă tu ești bine, viu/vie, sănătos/sănătoasă și echilibrat/ă emoțional, să le intre pe o ureche și să le iasă repede pe cealaltă, cum spune înțelepciunea populară. Alții n-au auzit despre mintea flexibilă, care se poate schimba profund (growth mindset), sau, dacă au auzit, folosesc termenul fără să-i înțeleagă cu adevărat conținutul și fără să caute soluții practice pentru ca mintea lor și obișnuințele lor să se schimbe într-o direcție clară, pe care ei înșiși o aleg conștient; în obișnuințele lor de a gândi, afirmațiile de genul ”Așa e zodia mea”, ”Așa sunt eu și nu pot să mă schimb”,”Lupul își schimbă părul, dar năravul ba”, ”Cine mă iubește mă iubește așa cum sunt” par adevăruri ultime, absolute, bătute în cuie. Și unii, și ceilalți acumulează frustrări peste frustrări privind reușitele altora, realizările altora, fericirea altora, iar cu timpul suferințele lor devin tot mai multe și mai intense. Iar din adâncul suferinței proprii, privesc cu o mască a superiorității sau a victimei neputincioase către aceia care apelează la suport profesional ca să iasă din, sau ca să evite, acel adânc: ei se descurcă singuri, nu cer ajutor de la nimeni, ei știu deja tot ce le-ar putea spune un profesionist, ei nu au atâția bani etc. Pretexte păguboase.

Dezvoltarea personală, profesională, familială și societală e pentru toți oamenii, însă realitatea e că doar aceia care au, sau își dezvoltă pe parcursul procesului, aspirații ce depășesc dorințele obișnuite își dau șansa să beneficieze pe deplin de avantajele ei.

Oamenii ale căror proiecte de viață se opresc la plăcerea de a mânca și a bea, distracții și vacanțe, o casă frumoasă sau mai multe, o mașină bună sau mai multe, o relație de cuplu armonioasă, copii ascultători, cuminți și premianți (sau copii deveniți adulți care trăiesc bine și nu muncesc prea mult), prieteni cu care să vorbească, să se distreze și la care să apeleze când au nevoie de ajutor, un loc de muncă suficient de „bun” sau o mică afacere care „merge” suficient de bine ca să le asigure venituri suficiente ca să obțină și să întrețină cele anterior amintite, apelează la suport profesionist doar atunci când se află într-un impas foarte greu de depășit: fie nu reușesc să obțină, fie simt că pot să piardă, fie au pierdut deja una sau mai multe din toate cele enumerate mai sus; exact așa cum apelează la electrician atunci când nu au curent electric, ori văd un risc foarte mare de scurt-circuit. De regulă, serviciile la care apelează acești oameni sunt coaching-ul sau consilierea (în carieră, de cuplu, parentală); de multe ori, ca substitut pentru psihoterapie și psihiatrie, pentru că mulți apelează la ele doar când au ajuns la limita depresiei sau chiar într-o fază avansată a depresiei.

Și un program început în acest fel poate fi un excelent început al unei dezvoltări personale, profesionale, familiale și societale frumoase, atunci când oamenii respectivi își dau seama că, aparent paradoxal, cea mai sigură metodă ca să reușești să obții ce îți dorești e să te focalizezi nu pe obiectul dorinței tale, ci pe creșterea și, dacă e nevoie, transformarea ta până devii acea persoană care chiar poate reuși ce ți-ai propus tu; cum subliniază Tony Robbins, It’s not about the goal; it’s about growing to become the person that can accomplish that goal. În unele cazuri, aceasta este și cea mai sigură metodă de a depăși o depresie. Din nefericire, unii se opresc imediat după ce au obținut ce și-au dorit; exact așa cum procedează cineva care s-a salvat de la înec, dar, în loc să spună ”De acum, învăț să înot tot mai bine ca să reduc riscurile și să-mi dau șanse să mă bucur mai mult de experiența apei”, spune ”Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am scăpat, de acum nu mai intru în apă”. Problema e că viața e o apă în care te afli deja și din care e de dorit să nu ieși mai devreme decât decide Natura sau Dumnezeu, iar în anii 2000+ apa aceasta își schimbă continuu cursul, în direcții practic imposibil de anticipat, iar singura soluție cu adevărat viabilă e să te antrenezi și tu continuu ca să devii un înotător tot mai capabil să facă față schimbărilor.

Beneficiile cele mai spectaculoase și pe termen mai lung ale unui program de dezvoltare personală, profesională, familială și societală le obțin oamenii care, chiar dacă nu au una sau alta din cele enumerate mai sus, își dau seama că, oricum, și dacă le-ar avea pe toate, nu ar fi suficient ca ei să se simtă satisfăcuți, fericiți, împliniți; și oamenii care, deși le au aproape pe toate, nu se simt pe deplin satisfăcuți, fericiți, împliniți cu ele; și unii, și ceilalți caută altceva care să le ofere acest sentiment de satisfacție, fericire și împlinire. Unii știu deja care e, pentru ei, acel altceva: o performanță notabilă într-o activitate (profesională, sport, artă…), o contribuție socială, o înțelegere mai profundă a unor lucruri. Alții nu știu și vor să-l descopere. Și unii, și ceilalți înțeleg pe parcursul programului nu doar că It’s not about the goal; it’s about growing to become the person that can accomplish that goal, ci și că scopul însuși e ”în mișcare”, work in progress, și că, odată ce ai devenit acea persoană capabilă să reușească acel ceva pe care ți l-ai propus, ea va vedea și va putea ce nu vedea și nu putea persoana care erai înainte și va formula scopuri noi, care vor avea nevoie de o altă persoană capabilă să le atingă. Rezultatele pe care ei le obțin cu timpul sunt întotdeauna surprinzătoare, de multe ori spectaculoare, ies din tipare și merg în direcții pe care nici ei, nici profesionistul nu le anticipează la începutul procesului. Procesul lor de dezvoltare și viețile lor  capătă caracteristicile unei aventuri, în sensul bun al termenului, ca atunci când pleci într-o călătorie, iar pe traseu descoperi lucruri surprinzătoare, uneori adevărate minuni, și surpriza îți provoacă excitare, curiozitate, entuziasm, dorință să mergi mai departe ca să descoperi alte lucruri și alte minuni…

Momentul de cotitură, care face diferența, este momentul în care beneficiarii aduc dezvoltarea personală, profesională, familială și societală din marginea intereselor lor în centrul priorităților lor. Vin în program mai mult dintr-un impuls, o dorință neclară, pentru că simt că pot mai mult și vor să-și ofere o șansă în plus ca să poată mai mult; gândesc, atunci, participarea la program ca pe o paranteză la viața lor de fiecare zi, un mic concediu din grijile profesionale și familiale, un alt fel de vacanță sau de ieșire cu prietenii, câteva ore pe lună pe care și le oferă, un timp determinat, pentru ei. Pe parcurs, descoperă că redescoperirea de sine și învățarea transformatoare pe care le provoacă și alimentează un program de dezvoltare de calitate constituie, de fapt, materiile prime de bază din care se clădește viața lor de fiecare zi, iar ceea ce credeau că e doar „pentru ei” aduce, cu timpul, un plus semnificativ de calitate în viețile tuturor celor din jurul lor. Pe măsură ce înțeleg acestea, abandonează abordarea închisă și limitată de tipul „Îmi doresc cutare”, „Vreau cutare”, „Obiectivul meu e…” și îmbrățișează o abordare deschisă: Hai să văd ce pot eu deveni mai …!, Hai să-mi dau voie să devin ce pot eu deveni mai …!, Hai să-mi dau șansa să văd ce pot eu face mai … cu ce a pus în mine Dumnezeu / Natura! Fac din dezvoltarea lor profundă prima lor prioritate. Pentru că își dau seama că merită – ei merită! și rezultatele la care ajung merită! – să investească în dezvoltarea lor continuă și timp, și energie, și bani. Și nu doar ei își dau seama: apropiații lor încep să-i privească mai atent, iar aceia ale căror aspirații depășesc obișnuitul descris mai sus spun „Vreau și eu!”.

Acordă-ți câteva minute ca să cauți răspunsuri la această întrebare:
tu în care dintre categoriile descrise mai sus te vezi?

Dacă te vezi – sau îți dorești să intri – în cea de-a doua, vino la acest program de dezvoltare profundă.

Beneficiară, 2019: ”O fi cel mai bun? Nu știu. E greu? DA. DA. DA. Dă rezultate? OOOOOO, DAAA. Mi-a plăcut? NU mereu. Ba era să plec – de 2 ori. Am renunțat? NU. N-am renunțat, am crezut și am avut încredere în mentor, în intuiția și mintea cu care am ales atent și grijuliu, pentru că era despre mine și viața mea această alegere”.

Eu nu-ți promit nimic din categoria ”cel mai bun”; ierarhiile de tipul acesta sunt simple manipulări de marketing. Nu-ți promit nici că îți va plăcea mereu; oricine a depășit nivelul mediocrității într-un domeniu, oricare ar fi domeniul, știe că procesul de învățare-dezvoltare uneori doare, uneori e foarte greu, iar uneori ajunge în punctul ”nu mai pot, nu mai vreau, renunț”. Îți promit însă că, dacă lași garda jos, ai răbdare și te antrenezi așa cum îți recomand, rezultatele vor depăși proiectele cu care intri în program: ”Dă rezultate? OOOOOO, DAAA”!