Ce spune „mi-e dor” despre noi, românii?
06.18.2022
Mi-e dor de… un om, un loc, un timp, o situație. Obișnuim să spunem că dorul e o emoție specifică românilor. Nu știu dacă e sau nu așa și nu știu să fi cercetat cineva serios asta. Ce e sigur e că (și) noi simțim adesea că ne e dor.
Te-ai întrebat vreodată când anume spui „mi-e dor”? În ce stare te afli atunci și în ce contexte, situații?
Te-ai întrebat vreodată ce simți, mai precis, când spui „mi-e dor”?
Îți ofer aici puțină hrană pentru gândire critică și inteligență emoțională. Cum o metabolizezi, e treaba ta.
Atât cât am observat eu, la mine și la alți oameni, dorul e, de fapt, o dorință; apropierea lingvistică nu e întâmplătoare.
Ne dorim să vedem, auzim, atingem, mirosim, gustăm, trăim ceva ce am văzut, auzit, atins, mirosit, gustat cândva și, dintr-un motiv sau altul, nu am mai făcut-o. Dorul ne poartă în trecut; de regulă, un trecut nu foarte apropiat. Metaforic, poeții folosesc cuvântul și cu referire la viitor, însă în viața omului obișnuit dorul e o legătură cu oameni, locuri, situații întâlnite în trecut.
Dorul apare spontan și de puține ori ne dăm seama cum și de ce a apărut. Suntem tentați să-l punem, romantic, pe seama iubirii: iubim sau am iubit persoana X și de aceea ne e dor de ea; ne iubim țara, orașul, locul unde am copilărit și de aceea ne e dor. Atât cât am putut eu observa, ipoteza unei nevoi crescute de confort psihologic și siguranță și, simultan, a unei nevoi crescute de a simți că ești viu, că trăiești cu adevărat ar avea cel puțin la fel de multe șanse – dacă nu chiar mai multe – să se dovedească adevărată (dacă ar fi supuse amândouă unei testări comparative). Ne e dor de starea aceea de relativ confort psihologic și relativă siguranță combinată cu sentimentul că trăim cu adevărat pe care ni le ofereau prezența persoanei X sau viața în spațiul Y – sau credem, ne autosugestionăm că ni le ofereau, pentru că trecutul respectiv de care ne e dor e suficient de îndepărtat ca să trecem în uitare tot ce ne provoca disconfort sau suferință atunci.
Dorul ne spune că în prezent simțim un disconfort psihologic, o suferință legat/ă fie de un sentiment de insecuritate, un stres, fie de senzația că trece viața pe lângă noi fără ca noi să o trăim cu adevărat, sau, altfel spus, de nevoi umane profunde nesatisfăcute, iar mintea noastră scoate, din arhiva memoriei, piese de puzzle despre care credem, adesea ne iluzionăm, că ne-ar putea ajuta să diminuăm acel disconfort, acea suferință.
Iar dacă e adevărat că dorul ne e specific ca popor, atunci avem în codul genetic și în „codul social” (cultura pe care o încorporăm de-a lungul proceselor de socializare-educație) al etniei o suferință și o incompetență legate de (ne)satisfacerea celor mai profunde nevoi umane.
Consecințele ar fi foarte multe și foarte importante…
Ma intereseaza opinia ta, scrie un comentariu
You must be logged in to post a comment.