Lăsați-o mai moale cu „iubește-te pe tine”, „fii bun/ă cu tine” etc.

01.29.2023

Motto: „Coachingul (…) înseamnă a-i ajuta pe oameni să găsească soluții reale de viață pentru probleme reale de viață.” (Anthony M. Grant)

„Mă port bine cu mine, mă aleg pe mine în toate situațiile, aleg ceea ce îmi face bine în mod conștient.” Am preluat copy-paste această frază dintr-o postare de marketing făcută de o doamnă psiholog pe o rețea de socializare. O abordare pe cât de aparent justificată, pe atât de ignorantă și de periculoasă.

Autocompasiune, răbdare cu tine, înțelegere față de tine, sinele tău, drumul tău adevărat, sensul tău etc. etc. citesc în foarte multe postări similare, premiate social cu foarte multe Like-uri și, probabil, cu mulți bani.

Continuați să mergeți pe drumul acesta și veți descoperi într-o zi cât de adâncă e fundătura în care ați intrat și cât de greu, dacă nu chiar imposibil, va fi să mai ieșiți de acolo. Singurii care câștigă, pe toate planurile, sunt aceia dintre influenceri, psihologi, psihoterapeuți, coachi și furnizori de programe, articole, cărți de dezvoltare personală care vând „cuvinte goale / Ce din coadă au să sune”, simple iluzii – fie pentru că se lasă ei înșiși furați de ele (orice iluzie e mai atrăgătoare și mai „convingătoare” decât orice realitate), fie pentru că au un apetit suficient de mare pentru bani și succes ca să vândă cu cinism, fără niciun proces de conștiință, acele iluzii: „dacă asta se cumpără, asta vând”.

.

Sunteți – toți suntem! – ființe sociale prin însăși natura umană. „Sinele autentic” e  social. Autenticitatea umană e socială. Atâta vreme cât nu acceptați sau nu încorporați până la capăt acest adevăr despre voi însevă/înșivă, tot ce veți descoperi despre voi în conversații cu voi și cu alții, workshop-uri, cursuri, retreat-uri etc. care vă alimentează captivitatea în „eu, mie, îmi, pe mine, mă” și reduc universul social la oameni ale căror victime se presupune că ați fost sau sunteți (părinți, soți, soții, manageri, colegi, politicieni) și oameni pentru care simțiți atracție și iubire va fi o imagine posibil frumoasă, încurajatoare, care vă dă stare de bine, încredere, putere (empowering) pe termen scurt, dar hipersimplificată și falsă, iar pe termen mediu și lung vă va aduce multe și foarte mari deservicii. Pentru categoriile sociale cele mai favorizate (bani foarte mulți, rețele sociale largi și foarte puternice, „pedigri” = genealogie prestigioasă), consecințele negative pot fi mai puțin evidente și mai ușor de gestionat, pentru  că au mai multe resurse pe care le pot activa. Însă dacă nu ai bani foarte mulți, nici strămoși sau părinți „cu sânge albastru”, nici mulți oameni pe care să poți conta necondiționat în diferite situații de viață, focalizarea pe clișee egocentrice îți limitează masiv șanșele în viață și te condamnă fie la însingurare, mediocritate și frustrări acumulate, fie la relații conflictuale și reușite obținute prin „luptă” continuă și epuizantă cu alții.

Viața umană, cu tot ce ne dorim mai bun în ea (autenticitate, sănătate, iubire, performanță, productivitate, fericire, împlinire etc.), e un puzzle extrem de complex și foarte dinamic, care combină un număr foarte mare de piese Eu-Tu-El/Ea-Noi-Voi-Ei/Ele; e produsul echilibrelor și dezechilibrelor între, pe de o parte, Eu și Noi și, pe de altă parte, piesele Eu-Noi și piesele Tu-El/Ea-Voi-Ei/Ele, iar concentrarea pe „eu, mie, îmi, pe mine, mă” alimentează cu fast-food dezechilibrele (plăcut, creator de dependențe), conducând, în timp, la alienare profundă și nefericire.

Veți fi foarte surprinși, poate, însă cei mai deprimați, mai (evident sau latent) agresivi, mai neproductivi și mai neperformanți oameni pe care eu i-am cunoscut în anii mulți de viață adultă pe care i-am trăit se iubeau și se protejau pe ei înșiși prea mult, nu prea puțin; erau prea mult, nu prea puțin, înțelegători cu ei înșiși, cu modul lor „autentic” (autenticitate greșit înțeleasă) de a vedea, a gândi și a face lucrurile, cu dependențele lor de idei, de oameni, de lucruri, de confort/plăcere, ori de laude, succes și bani; această afirmație e valabilă și pentru mine, aceea care am fost în etapele în care am simțit cele mai puternice suferințe psihosociale și am obținut performanțele cele mai scăzute. Nu vorbesc aici despre suferințele și eventualele traume asociate cu situații excepționale (un accident, o boală gravă fizică sau psihică, un deces semnificativ, o cultură organizațională neperformantă sau/și plină de abuzuri, un regim politic totalitar, un război, o catastrofă naturală), nici despre suferințele și lipsa de productivitate/performanță asociate unor disfuncții ale organismului biologic (o anemie severă, de exemplu), vorbesc despre suferințele existențiale psihosociale care apar în condiții relativ normale de viață, acelea pentru depășirea cărora tot mai mulți oameni apelează la psihologi, psihoterapeuți, consilieri, coachi. Și bine fac că apelează, când simți o suferință e foarte bine să apelezi la ajutor, e foarte nesănătos să suferi și să-ți „rumegi” singur/ă suferința într-o așteptare iluzorie că „te descurci singur/ă” – nu uitați, suntem fundamental ființe sociale, nu putem funcționa sănătos și productiv decât ca ființe sociale! Doar că, atunci când apelează la ajutor, oamenii ar face și mai bine dacă și-ar alege aliații nu după criteriul „rezonez cu ce îmi spune”, „îmi place”, „mă face să mă simt mai bine” – egoul oricui se simte foarte bine când aude ce vrea să audă și îl place pe acela care îl încurajează să creadă ce vrea să creadă! -, ci în primul rând după criteriul „mă ajută să vin cu picioarele pe Pământ, să văd viața și să mă văd pe mine mai realist, mai profund, în complexitatea ei / mea, chiar dacă ce văd/aud nu-mi place deloc”.

E complet contraintuitiv, însă stima de sine scăzută, neîncrederea, deprimarea, sentimentele de neputință, de vinovăție sau de victimă (a altora, a destinului) pe care le clamează în poveștile pe care le spun despre ei înșiși cei mai mulți oameni nu sunt  altceva decât strategii (sau stratageme) – uneori nonconștiente, alteori semiconștiente, iar uneori foarte conștiente, intenționate – pe care egoul le folosește pentru a obține confort, autoconfirmare, suport și creștere. Discursurile de tipul „nu fac… pentru că nu am încredere în mine”, „eu trăiesc pentru el/ea/ei”, „nu am timp pentru mine, tot timpul fac ceva pentru alții”, „mă sacrific pentru…” sunt raționalizări, uneori cu argumente foarte sofisticate, care ascund nevoi complexe (nonconștiente, semiconștiente sau conștiente și ascunse) ale egoului. Și nu știu cum de atâția psihologi, psihoterapeuți, coachi nu pot observa  (ori evită să pună un reflector suficient de puternic pe) aceste strategii/stratageme ale egoului pe care eu le văd foarte clar. Să fie o strategie nonconștientă a profesioniștilor respectivi de apărare a propriului ego? Ca să recunoști la altul un astfel de mecanism e necesar să observi când și cum se manifestă în propriile gânduri, spuse, acțiuni, pentru că e general uman (dacă nu îl vedem ca atare, e pentru că unii oameni reușesc să îl gestioneze sănătos și productiv). Să fie din cauză că toți știm foarte bine că oamenilor care plătesc servicii de consiliere, psihoterapie, coaching nu le place să audă astfel de lucruri și ar putea renunța la serviciile respective? Ori e pur și simplu un efect al tendinței naturale a creierului de a economisi energie și a accepta prima sau cea mai simplă explicație, inhibând gândirea critică și reluarea cercetării, mai ales dacă acea explicație e formulată sau susținută de un altul semnificativ (un apropiat, o somitate/autoritate, o vedetă) sau de mai mulți?

Nevoia de învățare cea mai mare a celor mai nefericiți, neproductivi și neperformanți dintre oamenii cu care eu am lucrat, care le-a adus cele mai mari beneficii acelora care au acceptat să lucreze în această direcție – eu însămi mă număr printre ei -, era să învețe să-și calmeze egoul până la nivelul de ONESTITATE ȘI SMERENIE care îi permite să-și recunoască deschis stratagemele de confort, autoconfirmare, suport și creștere și să se decentreze, să deschidă zoom-ul, perspectiva până reușește să vadă cu adevărat și realitatea de dincolo de sine (dincolo de „realitatea mea”, „adevărul meu”), să-i vadă, să-i audă, să-i înțeleagă, să-i iubească, să-i aprecieze, să-i admire pe ceilalți, cu adevărat, foarte onest, nondefensiv, cu foarte mare deschidere cognitivă și emoțională. 

Structurile (tiparele, paternurile) noastre social-relaționale egotice, defensive sau/și expansioniste, pe care le-am încorporat ca resurse adaptative de-a lungul anilor, sunt acelea care ne generează și ne alimentează nefericirea, productivitatea scăzută și performanța scăzută, pe ele avem nevoie să le remodelăm. Căutați și frecventați suficient de mult timp NU bloguri, podcasturi, programe de dezvoltare personală, psihoterapie, coaching care, ghidându-vă obsesiv către „eu, mie, îmi, pe mine, mă”, „ești special/ă”, „ești genial/ă”, vă alimentează un ego deja nesănătos și neproductiv hipertrofiat, ci lecturi, materiale audio-video și programe care vă ajută să descoperiți cât de (ne)sănătoase, (ne)productive și (ne)constructive sunt structurile social-relaționale care se ascund în, și sunt dezvăluite de, ce gândiți, ce spuneți și ce faceți.

Alegeți opusul captivității în „eu, mie, îmi, pe mine, mă”: antrenați-vă cu intenție și suficient de mult timp – până chiar reușiți, fără eforturi semnificative – să-i vedeți, să-i auziți, să-i înțelegeți, să-i apreciați, să-i admirați, să-i iubiți pe alții cu ce au ei în comun cu voi și cu ce au ei diferit, de invidiat-admirat (invidia și admirația sunt două fețe ale aceleiași monede: dacă identifici una, sigur se află acolo și cealaltă), cu puterile și cu limitele lor umane, cu bucuriile și cu suferințele lor; vă garantez că atunci, doar atunci, chiar veți descoperi adevăratul vostru „eu, mie, îmi, pe mine, mă”, suferințele voastre se vor diminua semnificativ, iar sentimentul vostru de „mă simt bine, productiv/ă, performant/ă, mulțumit/ă de viața mea, împlinit/ă, fericit/ă” va fi profund, autentic și repetabil în contexte foarte variate.

Căutați să-i descoperiți – profund, onest, nondefensiv – pe alții, cu ce au ei în comun cu voi și cu ce au ei de admirat-invidiat, cu puterile și cu limitele lor umane, cu bucuriile și cu suferințele lor. Doar așa vă veți descoperi – profund, și onest, și nondefensiv – pe voi însevă/înșivă și doar așa vă veți dezvolta în direcții sănătoase, productive și sustenabile. Doar așa veți reduce și elimina sentimentul de însingurare și alienare, doar așa veți descoperi un sens pentru viețile voastre, doar așa veți ajunge la sentimentul de împlinire pe care îl căutați.