Este inteligența emoțională simplă pseudoștiință?

02.08.2019

Cineva promovează această conferință a psihologului prof.univ.dr. Dragoș Iliescu ca temei pentru afirmația că inteligența emoțională ar fi unul dintre conceptele care ”nu rezistă la o analiză științifică riguroasă, putând fi încadrate mai degrabă la categoria pseudoștiință.”

”Everything s got a moral, if only you can find it” (Lewis Carroll).

Eu văd în această conferință a profesorului Dragoș Iliescu o pledoarie împotriva ”pop science”, EXAGERĂRILOR ȘI DEFORMĂRILOR la care sunt supuse ideile științifice atunci când sunt preluate și popularizate de oameni insuficient familiarizați cu știința autentică. Pleacă de la un mesaj de tipul ”Alooo, nu exagerați cu inteligența emoțională în detrimentul inteligenței cognitive!” și încheie cu un ferm (reproduc exact cuvintele lui) ”Inteligența emoțională poate fi formată, poate fi dezvoltată și este una dintre sursele și cauzele principale ale fericirii noastre în general în viață”. Iar pe traseu există o secvență în care enunță mai multe beneficii pe care le-ar obține profesorii, și implicit elevii, dacă ar lucra la dezvoltarea inteligenței lor emoționale. Din păcate, în prima parte a conferinței a introdus prea multe detalii tehnice legate de limitele modelului teoretic și instrumentelor de măsurare, valoroase în comunicarea între experți, care pot veni și cu contraargumente, dar riscante în comunicarea cu publicul larg, care nu are suficiente instrumente pentru a le primi critic și le poate interpreta ca ”desființare”  a oricărei idei legate de inteligența emoțională. Or, a critica modelul teoretic și instrumentele de măsurare actuale NU înseamnă a afirma – și cu atât mai puțin a dovedi – că nu avem nevoie de inteligența emoțională. 

Un singur ”punct pe i” simt nevoia să adaug: profesorul Iliescu se întreabă, repetat, de ce să mai venim cu un concept nou, inteligență emoțională, dacă avem deja teorii vechi care acoperă utilitatea științifică a noului concept; sociologul care sunt răspunde așa:

(1) strict în interiorul științei, nu știi niciodată dacă o idee nouă e valoroasă sau nu decât după ce o supui unor testări și retestări repetate; conceptul ”inteligență emoțională” acoperă, poate, lucruri deja studiate de științele psihologice, iar privit prin prisma MODELULUI DOMINANT astăzi cu privire la inteligență, e puțin sustenabil – dar cine ar putea afirma că un ”model dominant” în știința de azi reprezintă adevărul absolut, neinterogabil? cine poate estima că, în știința deceniilor viitoare sau secolului viitor, nu vom avea alte modele dominante, în care inteligența emoțională ar putea să ”încapă” perfect?

(2) însă cel mai important argument e legat de impactul social al ideii respective: dacă noul concept determină un public mai larg să lucreze la dezvoltarea capacităților, abilităților, competențelor respective mai mult decât vechile teorii, atunci el își justifică existența; oamenii atribuie o valoare mare inteligenței (după cum însuși profesorul Iliescu observă) și orice poartă o etichetă care conține această noțiune are mai multe șanse să atragă interesul și eforturile pentru studiu și antrenament.

Așadar: e treaba producătorilor de știință ce instrumente folosesc pentru a măsura una sau alta și tot treaba lor e să aibă controverse în legătură cu munca lor, pentru că doar așa au șanse să se apropie de adevăr; pentru noi, consumatorii de știință, e benefic să ne luăm informația direct de la producătorii de știință (iar nu de la tot felul de intermediari insuficient familiarizați cu știința) și să ne asigurăm că o înțelegem/interpretăm corect, iar apoi să facem ce putem mai bun ca să dezvoltăm în noi înșine capacitățile, abilitățile, competențele respective, indiferent de numele pe care îl poartă; dacă poartă un nume care ne stimulează eforturile, cu atât mai bine!

NB. Am fost unul dintre primii care, în România, am semnalat exagerările ”pop science” și limitele testelor care măsoară inteligența emoțională: https://elisabetastanciulescu.ro/…/inteligenta-emotionala-…/