Învățarea din experiență și caii troieni din tine

02.06.2020

Motto : ”Mie însumi îmi sunt un cal troian.
(…)
Viața mea nu mai poate trăi
din pricina vieții mele.
(Nichita Stănescu)

Și tu înveți în fiecare zi din experiență?

Poate că e așa.

Dar poate că nu e chiar așa. Poate că, după ce citești cele ce urmează, vei pune niște întrebări utile în legătură cu ce și cât înveți tu cu adevărat din experiență.

Învățare din experiență și învățare prin experiență.
Reflecția asupra experienței

 Motto : „Nu învățăm din experiență. Învățăm din reflecția asupra experienței. ” (John Dewey)

„Orice educație adevărată vine prin experiență”, scria un psiholog și pedagog celebru, John Dewey. Ai observat? Prin experiență, nu din experiență. Simți diferența? „Nu învățăm din experiență”, spune el mai departe, „Învățăm din reflecția asupra experienței”. Prima etapă în procesul de învățare prin experiență e, desigur, acțiune propriu-zisă: dacă nu faci nimic, nu înveți nimic. Reflecția e etapa care urmează în mod natural, atunci când e vorba despre o acțiune umană; așa suntem „programați” să funcționăm; nu știu dacă asta e ceva ce nu deosebește de alte specii animale, nu exclud ca unele dintre ele să proceseze într-un mod similar informației după ce au acționat, altfel nu-mi pot explica cum anume învață soluții atunci când schimbă mediul lor. de viață le lasă fără hrană sau le pun în fața unor pericole noi.

Dar ce înseamnă reflecția asupra experienței în lumea umană? Practic vorbind, e o conversație despre ce sa întâmplat, pe care o ai tu cu tine sau/și tu cu alții . Conversația aceea în care revezi mental ce sa întâmplat, reauzi ce sa spus și cum sa spus, retrăiești subiectiv momentele respective, cu toată încărcătura lor emoțională. Conversațiile de acest fel se produc în mod natural, după fiecare experiență care are un impact emoțional asupra ta; în timpul ei spui „am primit o lecție”, „mi-am învățat lecția”, „trebuie să…” sau „trebuie să nu mai…”. Însă cât de onestă, de sănătoasă, de productivă și de constructivă și conversație aceea? De cele mai multe ori, ceea ce te determină să revezi mental ceva ce sa petrecut deja și să povestești eo trăire, o stare corporal-emoțională, „pozitivă” sau „negativă” , mai ales „negativă”, și o dorință. Explicit sau implicit, linia de start e întotdeauna un „Îmi place” sau „Nu-mi place”, „Sunt supărat/ă” sau „Sunt fericit/ă”, ori o altă propoziție care definește o stare corporal-emoțională relativ intensă, urmată de un „Vreau …”; apoi, nonconștient, alegi doar detalii care susțin acea stare corporal-emoțională ; nonconștient, încerci să te convingi și să convingi persoana cu care stai de vorbă că ai motiv suficient și suficient de a întemeiate ca să-ți placă sau să nu-ți placă, să fii supărat/ă sau să fii fericit/ă, să dorești ce ești dorești; îți angajezi memoria și gândirea în serviciul stării tale corporal-emoționale și construiești raționalizări (justificări) pentru ea ; dacă e cazul, treci intenționat peste detalii care te-ar pune într-o lumină foarte defavorabilă sau le „retușezi”, ca să-ți aperi imaginea, de sine și publică, ori, la popul opus, te focalizezi doar pe ce ai greșit. tu și alimentezi sentimentele de vinovăție, neputință, inferioritate. De multe ori, înveți în acest fel și lucruri foarte utile. De cele mai multe ori, însă, înveți mult mai puțin decât ai putea învăța pornind de la experiențele tale, iar adesea tragi concluzii și învățăminte exact ca într-o cunoscută anecdotă: un om care îi place să bea șpriț (vin amestecat cu apă) se îmbrățișează; se trezește din beție, când spune „Gata, mi-am învățat lecția, de acum încolo nu mai pun niciodată în vin”.

Socrate și Phidias / Michelangelo:
înțelepciunea din tine și „caii troieni” din tine

Motto : „Primum non nocere. / Prima grijă e să nu(-ți) faci rău.” ( dicton latin)

„(…) să nu păzim să crească în direcții care sunt dezavantajoase
pentru noi, cum ar trebui să nu păzim de ciumă.” (William James)

Când învățăm ceva, orice, prima noastră grijă ar trebui să fie aceasta: ”să nu păzim să crească în direct care sunt dezavantajoase pentru noi, cum ar trebui să nu păzim de ciumă”; așa ne sfătuia William James, consider „părintele” psihologiei americane. Or, exact asta faci de foarte multe ori atunci când spui că tu înveți „din experiență”: crești în direcții care sunt dezavantajoase pentru tine și pentru cei din jur. Ai cunoscut vreodată oameni care au învățat „din experiență” să mănânce nesănătos, să fumeze, să bea alcool, să facă prea puțină mișcare fizică, să petreacă timp nesănătos, neproductiv și alienant cu televizorul, computerul, telefonul, tableta, sigur că jignească, să lovească etc.? Ori lucruri precum „Să nu mai spun ce gândesc”, „Să nu mai am încredere în X / în nimeni”, „Să nu mai ajut pe nimeni”, „Toți oamenii sunt egoiști și răi”, „Nu sunt bun/ă de nimic” etc. ? Obișnuințele nesănătoase, dependențele, „defectele”, „păcatele”, neîncrederea, închiderea în sine și multe altele de asemenea fel se nasc și se întrețin prin învățarea „din experiență”, iar nu altfel. Poate chiar tu ai învățat astfel de lucruri? Gândește-te la toate obișnuințele tale nesănătoase sau/și neproductive. De câte ori ai verificat ce anume ai învățat „din experiență”, cât din ce ai învățat în acest fel de clar merită să fie învățat și cât a fost mai curând ceva de tipul „ca să nu mă mai îmbătățească, nu mai pun niciodată în vedere. vin”?

Acesta este avantajul pe care ți-l oferă un program de coaching-dezvoltare de bună calitate: te ajută să verifici dacă ești tu tentat/ă să înveți chiar merită învățat și te ajută să înveți lucrurile care chiar merită învățate , care vă satisfac doar emoții, impulsuri și dorințe de moment, trecătoare, ci nevoi umane profunde, care rămân cu tine continuu, și te ajută să avansezi în cele sănătoase, mai productive și mai constructive proiecte tale.

Aproape sigur ai auzit de Socrate, filosof atenian, care a trăit între anii 469 și 399 î.e.n. Înțelepciunea se află ascunsă în fiecare și nu e nevoie decât de o conversație meșteșugit condusă ca să fie scoasă la lumină, credea el. Metoda socratică de conversație e cunoscută sub numele de maieutică și te poți familiariza cu ea citind celebrele Dialoguri ale lui Platon, un discipol al lui Socrate, care a făcut din acest „personajul” principal al scrierilor sale [1] . Aproximativ în timp cu el, tot în timp, a trăit Phidias (aprox. 490-430 î.e.n.), sculptorul care a creat statuia lui Zeus din Olimp, considerată una dintre cele 7 minuni ale lumii antice. Se spune că Phidias ar fi fost primul care ar fi spus că sculptura se află închisă în materialul brut însuși, însă, ca să o scoți la lumină, trebuie să dai la o parte materialul de prisos care o acoperă și te împiedică să o vezi în toată splendoarea ei. Michelangelo l-a urmat: „Sculptura este deja completă în blocul de marmură, înainte de a mă apuca de lucru. Ea este deja acolo. Trebuie doar să îndepărtez cu dalta materialul superfluu.”

Maieutica socratică are, în fapt, aceste două fete: o îngrijire activează și sporește resursele din fiecare ființă umană și alta care da la o parte „materialul de prisos”. Pe de o parte, fiecare om are, la vedere sau ascunse, foarte multe resurse care pot fi provocate, stimulate să iasă la lumină, să crească și să dea roade printr-o conversație bine condusă precedată și urmată de acțiune practică; dacă nu se raportează la acțiune și nu e urmată de acțiune, conversație, oricât de bine condusă, nu are substanță și nu dă roade, e sterilă; așa cum, fără o conversație cu sine sau fără o conversație cu sine sau cu alte comportamente cu privire și integritate , acțiunea practică poate fi și ea sterilă, ori poate da roade otrăvite (ca în exemplul cu apa și vinul, ori ca în multe conversații care au scop manipulat). Pe de altă parte, fiecare om are mult „material de prisos”, pe care la acumulat prin așa-numita „învățare din experiență” și pe care are nevoie să-l dea deoparte pentru ca opera de artă din el însuși să devină vizibilă, să poată fi curățată, modelată, șlefuită și să aducă beneficii. Acest „material de prisos” și format din reacții emoționale încorporate, care pornesc automat, împotriva intențiilor și proiectelor tale, din informații incorecte, opinii și judecăți insuficient verificate, din obișnuințe greșite de a gândi și a trage concluzii, obișnuințe conflictuale sau evitante de a comunica etc. Că unele sunt „material de prisos” și ar fi benefic să le dai deoparte vezi și tu, lovește-te de pragurile experienței, însă nu știi cum să dai deoparte, dacă știi (sau crezi că știi), nu reușești să și faci ce știi. Însă pe cele mai multe nu le vezi și ai nevoie de o „oglindă” de calitate, de cineva care să te ajute să le vezi. În această ultimă categorie intră și cele mai periculoase „materiale de prisos”: acelea pe care nu doar că nu le vezi ca „materiale de prisos”, ci le privești, ai învățat „din experiență” să le privești, ca pe lucruri de mare. valoare și te-ai atașat foarte puternic de ele, ai făcut din ele părți din însăși identitatea ta, spui „așa sunt eu” sau „asta e părerea mea” și crezi că a da la o parte acel „material” ar conduce la a -ți pierde identitatea; pe acestea din urmă eu le numesc cai troieni .

Expresia „cal troian” e folosită de obicei pentru a denumi ceva pe care, luându-te după aparențe, îl consideri bun, de folos, un noroc, o șansă, un semn de la Dumnezeu etc., dar care, în fapt, îți face foarte mult rău.  Originile ei se găsesc în Eneida, poem epic latin scris de Vergilius (sec. I î.e.n.), care, la rândul său, s-a inspirat din poemul grec Odiseea, atribuit lui Homer și considerat a fi fost scris undeva în secolele VIII-VII î.e.n. Probabil că ai citit sau ai auzit despre iubirea dintre Paris și Elena din Troia, care a dat naștere unui război. Povestește Homer că, după 10 ani de asediu fără succes asupra cetății Troia, grecii atacatori au recurs la un șiretlic: au construit un cal gigantic pe roți, au ascuns în el luptători de elită, l-au lăsat în fața porții cetății și s-au prefăcut că pleacă; dimineața, troienii au descoperit calul și, crezând că atacatorii au abandonat lupta, l-au considerat un dar al zeilor, l-au introdus în cetate și au sărbătorit victoria; noaptea, luptătorii ascunși în cal au ieșit și au deschis porțile cetății pentru atacatori, iar în acest fel Troia a fost cucerită[2]. Exact așa ai procedat tu cu cele mai periculoase „materiale de prisos” din tine: le-ai considerat lucruri bune (pentru că au fost plăcute sau ți-au adus niște beneficii într-o etapă a vieții tale sau ți s-au părut „logice”, ai „rezonat” cu ele), le-ai primit cu entuziasm în „cetatea” sinelui tău, iar de atunci ele deschid porțile pentru tot felul de atacatori.

Eu folosesc expresia cai troieni ai sinelui pentru a numi acele stări emoționale, moduri de a gândi, moduri de a face, învățături pe care le-ai lăsat și le lași să intre în tine pentru că așa spune sau face X (persoană semnificativă, „inspirațională”, „motivațională”), ori pentru că așa spun sau fac prietenii tăi, ori pentru că „rezonezi” spontan cu ele și ți se par corecte, adevărate, bune, dar care, la o analiză atentă, se dovedesc nu atât de corecte, nu atât de adevărate, nu atât de bune pe cât credeai și te împiedică, practic, să avansezi în direcția celor mai sănătoase și productive proiecte ale tale. Experiența de fiecare zi, dar și programele și literatura din educație, dezvoltare personală, coaching, consiliere îți oferă foarte mulți astfel de „cai troieni”, lucruri repetate atât de mult și cu atâta convingere, încât e foarte greu să reziști tentației de a le primi ca pe adevărate „daruri divine”, dacă nu ai suficient exercițiu de gândire critică și cunoștințe științifice suficiente; uneori e greu chiar și atunci când le ai.

Fă chiar acum legătura între ce citești aici și viața ta de fiecare zi !

Amintește-ți 3 situații din viața ta în care ai spus „Mi-am învățat lecția” sau ”Sunt de acord” sau „Rezonez cu…”, iar ulterior, poate chiar acum, după ce ai citit cele de mai sus, ai descoperit că, de fapt, învățăturile pe care le-ai primit atunci nu au fost cele mai bune; că, altfel spus, ai lăsat să intre în tine un „cal troian” și ai mai adăugat „material de prisos” sau l-ai întărit pe cel existent, în loc să-l înlături.

Citește în continuare, DOAR DUPĂ ce îți oferi timp să faci această legătură cu viața ta, doar așa înveți cu adevărat.

Desigur, niciun om sănătos la minte nu vrea să învețe lucruri care sunt în dezavantajul lui și/sau al persoanelor dragi lui. De ce, atunci, în pofida bunelor noastre intenții, învățăm din experiență atâtea lucruri care sunt în dezavantajul nostru?

Ai auzit, poate, despre distorsiuni cognitive (cognitive bias); aici se află secretul, iar dacă înțelegi măcar câteva dintre ele vei înțelege și cum te lași înșelat/ă de „caii troieni”; îți ofer aici câteva repere și îți recomand să aprofundezi prin studiu autonom. Cercetarea științifică a dovedit că, dacă ceva, oricât de neadevărat, e repetat de multe ori, de mulți oameni, în diferite contexte, familiaritatea cu acel ceva creează în mintea ta o iluzie a adevărului (illusion of truth). Dacă ceea ce e repetat pare logic (fluency illusion), e simplu de înțeles și ușor de ținut minte (cognitive ease bias) sau/și confirmă emoții și preconcepții ale tale (confirmation bias) sau/și îți aduc un serviciu oarecare (self-serving bias), cazi și mai repede în capcana iluziei. De fiecare dată când te lași rapid în voia trăirilor și gândurilor care îți spun „sunt de acord / nu sunt de acord”, „rezonez / nu rezonez”, nu gândești critic, cum ești, poate, obișnuit/ă să crezi, ci gândești necritic și foarte probabil distorsionat, pentru că mintea umană e înclinată să fie spontan de acord sau să „rezoneze” cu ideile care confirmă sau întăresc emoțiile și preconcepțiile (ideile sau „intuițiile” pe care le aveai dinainte și pe care nu le mai supui gândirii critice) și să respingă spontan ideile care nu se potrivesc cu emoțiile și preconcepțiile; experții au numit confirmation bias / disconfirmation bias această înclinație a minții umane. Cazi în acestă capcană nu pentru că nu ai dori să afli adevărul, ori nu ai fi suficient de inteligent/ă, ci pentru că în acest fel îți satisfaci cel puțin două nevoi umane profunde: nevoia creierului de a economisi energie (e natural programat să caute economia imediată de energie) și nevoia ego-ului de a primi confirmare pentru o imagine pozitivă de sine (care îți dă curajul și încrederea necesare să acționezi, esențiale pentru supraviețuire și pentru orice reușită), plus o imagine publică pozitivă (care îți aduce aliați, și ei foarte importanți pentru supraviețuire și pentru orice reușită). În afară de distorsiunile legate de familiaritate, confirmare și ușurință de a înțelege, psihologii au pus în evidență un număr foarte mare de alte distorsiuni pe care, fără să avem vreo intenție și fără să fim conștienți, mintea noastră le produce: în 2002, Daniel Kahneman și Amos Tversky au fost recompensați cu premiul Nobel pentru descoperirile lor în acest domeniu [3].

De aici vin riscurile învățării obișnuite „din experiență”, aceea pe care o practică toți oamenii, și tot de aici vine valoarea reflecției cu metodă asupra experienței, pe care o practica Socrate și pe care au teoretizat-o și rafinat-o John Dewey și alții: prima, învățarea „din experiență” pe care o practică toți oamenii, se bazează pe o „gândire rapidă”, cum au numit-o Kahneman și Tversky, care e afectată de multe distorsiuni cognitive pe care nu le conștientizezi și, din cauză că nu le conștientizezi, nu le poți corecta; cea de-a doua se bazează pe „gândirea lentă”, cum au numit-o Kahneman și Tversky, care îți oferă șansa să descoperi distorsiunile și să le corectezi la timp, înainte ca ele să facă și mai mare și mai puternică armata de „cai troieni” din tine și te ajută să înveți lucruri pe care chiar merită să le înveți pornind de la experiențele tale.

Fă chiar acum legătura între ce citești aici și viața ta de fiecare zi !

1. Întoarce-te la cele 3 situații în care ai lăsat să intre în tine „cai troieni” și, în felul acesta, ai întărit sau adăugat „material de prisos”, în loc să-l înlături pe cel existent. Sau ia alte situații, dacă, între timp, ți-au venit în minte și îți par mai importante pentru tine, ori mai interesante.
2. Descoperă distorsiunile cognitive care te-au condus la a lua drept bune învățături care, de fapt, nu erau atât de bune. Ajută-te de informația din referințele pe care ți le-am oferit în nota de „subsol” de mai sus.
3. Ce ești hotărât/ă să faci diferit de acum încolo, ca să nu te mai lași înșelat/ă de distorsiunile cognitive pe care tocmai le-ai descoperit și să eviți să introduci în „cetatea” sinelui tău alți „cai troieni”?

Citește în continuare, DOAR DUPĂ ce îți oferi timp să faci această legătură cu viața ta, doar așa înveți cu adevărat.

„E extraordinar cum puteți construi și capitaliza plecând de la cele mai banale situații”, s-a mirat una dintre participantele la un program de grup. Da, acestea sunt primele competențe pe care ai nevoie să le antrenezi ca să poți învăța prin experiență:

(1) cum să construiești o reflecție cu metodă asupra oricărei experiențe;

(2) cum să capitalizezi ce merită cu adevărat să fie învățat plecând de la experiența respectivă (îți explic în altă parte ce înțeleg prin „a capitaliza” în acest context, al proceselor de învățare prin experiență);

(3) cum să „reinvestești profitul” pe care l-ai capitalizat, cum să faci ca, în experiențele viitoare, să-ți folosești mai bine resursele și să nu mai lași materialul de prisos („caii troieni”) să le facă greu vizibile, ori să le împiedice să lucreze în favoarea proiectelor tale.

Mulți oameni sunt convinși că ei nu au nevoie de programe de coaching-dezvoltare, pentru că ei învață în fiecare zi din propriile experiențe și au prieteni cu care „rezonează” și cu care se sfătuiesc; unii și citesc destul de mult sau chiar foarte mult. Poate că și tu erai convins/ă. Și poate că, dacă ai citit foarte atent acest articol, îți pui acum câteva întrebări pe care înainte nu ți le puneai: reușești, oare, singur/ă sau vorbind cu oamenii cu care „rezonezi”, să observi „caii troieni” din tine și să nu-i lași să te păcălească? nu cumva exact pentru că „rezonează” cu tine prietenii, colegii, „experții” la care apelezi îți alimentează exact „materialul de prisos” care te împiedică să ajungi la „opera de artă” pe care vrei să o creezi în/cu viața ta?

Note

[1] Îți recomand să începi cu Charmides (sau despre înțelepciune), unde vei găsi și acest fragment despre medicina tracilor, populație care a trăit și pe teritoriul României actuale: ” Tot aşa stau lucrurile, Carmide, şi cu acest descântec. Eu l-am învăţat acolo în oaste, de la un medic trac, unul din ucenicii lui Zalmoxis, despre care se spune că îi fac pe oameni nemuritori. Spunea tracul acesta că [medicii] greci aveau dreptate să cuvânteze aşa cum v-am arătat adineauri. Dar Zalmoxis, adăuga el, regele nostru, care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuie să încercăm a îngriji ochii fără să ţinem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit neţinându-se seamă de corp, tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul şi iată de ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli: [anume] pentru că ei nu cunosc întregul pe care-l au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă. Căci, zicea el, toate lucrurile bune şi rele – pentru corp şi pentru om în întregul său – vin de la suflet şi de acolo curg [ca dintr-un izvor] ca de la cap la ochi; Trebuie deci – mai ales şi în primul rând – să tămăduim izvorul răului, ca să se poată bucura de sănătate capul şi tot restul trupului. Prietene, zicea el, sufletul se vindecă cu descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase, care fac să se nască în suflete înţelepciunea. Odată ivită aceasta şi dacă stăruie, este uşor să se bucure de sănătate şi capul şi trupul. Când mă învăţa leacul şi descântecele, spunea: Să nu te înduplece nimeni să-i tămăduieşti capul cu acest leac, dacă nu-ţi încredinţează mai întâi sufletul, ca să i-l tămăduieşti cu ajutorul descântecului. Iar acum – zicea el – aceasta e cea mai mare greşeală a oamenilor: ca unii medici să caute în chip deosebit o vindecare sau cealaltă [a sufletului şi a trupului]. Şi mă povăţuia foarte stăruitor să nu mă las înduplecat de nimeni – oricât de bogat, dintr-un neam ales sau oricât de frumos ar fi – să fac altfel. Deci eu, pentru că i-am jurat şi sunt nevoit să-i dau ascultare, îi voi da într-adevăr ascultare, şi dacă vrei – potrivit poveţelor străinului – să-mi  încredinţezi mai întâi sufletul tău, pentru a-l vrăji cu descântecele tracului, îţi voi da şi leacul pentru cap. Dacă nu, nu-ţi pot ajuta cu nimic, scumpe Carmide.”

[2] Recent, un arheolog a avansat ipoteza potrivit căreia calul ar fi fost de fapt o navă feniciană, iar confuzia s-ar datora unei traduceri greșite în latină a termenului grecesc; însă nicio controversă științifică nu schimbă utilizarea metaforică a expresiei „cal troian”.

[3]  Ca să înțelegi mai bine cum te lași manipulat/ă de propriile distorsiuni cognitive, oferă-ți timp să vizionezi atent aceste filme scurte:

• Ușurință cognitivă, părtinire de confirmare, efect de dotare – https://www.youtube.com/watch?v=vb083Unh7ck&index=23&list=PL-bTaZrTDhtbhxgS59t4HzwCnq2iIYMgV ;
• Amorsare, efect halo, efect retrospectivă – https://www.youtube.com/watch?v=8PSy3cccs8M&index=22&list=PL-bTaZrTDhtbhxgS59t4HzwCnq2iIYMgV ;
• Daniel Kahneman „Thinking fast and slow“, Flammarion, 2012 – https://www.youtube.com/watch?v=GrFHRtGmE5I ;  https :// youtube.com/watch?v=pMqM4BDqvXY ;  https://www.youtube.com/watch?v=4DUrTy48KS0 .
• Video Review for Thinking Fast And Slow de Daniel Kahneman – https://www.youtube.com/watch?v=amnnX6grUls .
• Iar dacă îți place să citești departe de zona ta de confort, îți recomand cartea lui Daniel Kahneman, Gândire rapidă, gândire lentă / Thinking: fast and slow .