Inteligența emoțională, modelul RULER/CINEVA


12.04.2019

Unul dintre cele mai recente modele de antrenare a inteligenței emoționale e RULER, creat de cercetători de la o prestigioasă universitate americană, Yale [1]. Eu propun ca traducere CINEVA pentru că, mai ales dacă nu stăpânești limba engleză și nu ai suficiente cunoștințe și abilități legate de inteligența emoțională, îți va fi mai ușor să înțelegi, să reții și să folosești acest model în viața ta de fiecare zi. Practic, procedez în exact același mod în care au procedat și cercetătorii americani, ei pentru vorbitorii de limbă engleză, eu pentru vorbitorii de limbă română: am găsit un acronim-metaforă care să surprindă cât mai bine esența lucrurilor, fiind totodată un sprijin pentru memorie și acțiune; iar cei trei termeni diferiți din varianta în limba română îmi par a surprinde mai clar esența procesului decât termenii din varianta americană. Diferența cea mai mare între RULER și CINEVA este aceasta: în vreme ce modelul Yale merge pe ideea de „regularizare” a emoțiilor (ultimul R), eu merg pe ideea de valorificare a emoțiilor ca resurse în urmărirea proiectelor individuale și de grup – da, mă simt în măsură să propun ameliorări ale unui model creat într-o universitate americană de mare prestigiu. Singurele lucruri care se pierd sunt ideea de „metru” și ideea de reglare, conducere pe care le conține acronimul-metaforă RULER: ai un instrument de „măsurare” a emoțiilor și le reglezi, le conduci tu pe ele, nu te lași condus/ă și manipulat/ă de ele. În schimb, se câștigă un plus de adecvare la cultura noastră: CINEVA trimite la identitate și valoare personală, mult mai atrăgătoare pentru români decât ideea de „regularizare”; și chiar ai șanse mai mari să fii/devii CINEVA, dacă reușești să valorifici emoțiile, ale tale și ale celorlalți, ca resurse pentru realizarea proiectelor tale și ale echipei tale.

NB. Acesta este un fragmentul din cartea la care lucrez de aproape un an.

RULER / CINEVA propune o abordare în cinci „pași”, iar fiecare inițială corespunde unui „pas” :

inteligenta emotionala modelul RULER-CINEVA

Când vorbim despre „pași”, nu trebuie să înțelegem că ar fi vorba despre etape care vin în mod necesar una după alta, fără interferențe între ele. Da, e util ca, atunci când ne antrenăm, să abordăm fiecare etapă ca și cum ar fi separată de celelalte și să zăbovim suficient asupra fiecărei etape, ca să putem observa mai bine cum funcționează lucrurile; însă e la fel de util să nu folosim mecanic acest instrument intelectual, pentru că modul de a funcționa al minții umane în condițiile reale de viață e mult mai complex (orice instrument intelectual e doar o simplificare a realității, dar aceste simplificări ne ajută să vedem mai clar realitatea și să acționăm cu rezultate mai bune). După cum vom vedea, în experiențele noastre reale, primii „pași” utilizează adesea resurse pe care le oferă pașii următori, iar în etapele avansate precum exprimarea și valorificarea nuanțăm și rafinăm adesea lucruri pe care le credeam foarte clare în etapele anterioare.

1.      Recognition / Conștientizare – Curaj

Primul R din RULER vine de la Recognition. Recunoaștere ar fi traducerea imediată în limba română și, sub multe aspecte, ar fi o traducere bună. Eu prefer, totuși, traducerea Conștientizare (de aici, C din CINEVA), care îmi pare a exprima mai bine esența procesului și mai adecvată limbii și culturii române (în sensul socio-antropologic al termenului „cultură”).

Acesta este momentul în care observi, îți dai seama că ceva se petrece în tine, în corpul tău: simți un nod în gât, un gol în stomac sau o apăsare în piept, simți cum îți urcă sângele în cap sau un cerc care se strânge în jurul tâmplelor, simți furnicături, frisoane, o parte a corpului transpiră sau începe să tremure etc.; sau, dimpotrivă, simți fluturi în stomac, simți cum ți se luminează fața, parcă îți crește inima, pieptul sau tot corpul devine parcă mai mare etc.; îți vine să faci una sau alta și poate chiar faci (strigi, sari, spui, taci, pleci ochii/capul, părăsești locul etc.) sau nu-ți mai vine să faci nimic, simți că nu mai ai putere/energie să faci nimic; adaugă cuvântul Corp la Conștientizare: C = conștientizare corp, înainte de orice. Simultan, observi, îți dai seama că ceva se petrece și în mintea ta, ai o conversație spontană cu tine care conține evaluări (judecăți) de tipul „îmi place/nu-mi place”, „mă atrage/nu mă atrage/simt repulsie, resping”, „e normal/anormal” „e bine/rău”, „e corect/incorect”, „e drept/nedrept” etc. și supoziții de tipul „asta înseamnă că…”, „dacă…, atunci…”.

Oricare dintre noi observă câteva semnale pe care i le dă corpul și avalanșa de gânduri care apar spontan, iar aceasta înseamnă că oricare dintre noi are cel puțin premise pentru sau rudimente de inteligență emoțională. Însă inteligența emoțională în sensul în care utilizăm aici termenul începe atunci când îți concentrezi atenția pe semnalele corporale, ca să le sesizezi mai bine, așa cum faci, de exemplu, când medicul îți palpează o parte a corpului și te întreabă dacă simți ceva și ce anume simți; și când îți concentrezi atenția pe ce gândești, ca să surprinzi mai bine gândurile, așa cum faci, de exemplu, când nu știi „din prima” răspunsul la o întrebare și cauți, în mintea ta, informații, cunoștințe, argumente și contraargumente; și când devii conștient/ă, îți dai seama că acele semnale corporale și acele gânduri care apar spontan în orice situație de viață indică prezența unor stări emoționale, emoții, impresii, sentimente [2] care te pot ajuta să acționezi în direcția proiectelor tale, ori, dimpotrivă, te pot împinge să acționezi în direcții care te îndepărtează de proiectele tale sau le fac chiar imposibil de realizat. Altfel spus, inteligența emoțională începe atunci când îți observi senzațiile și gândurile cu mintea începătorului, care nu știe și e curios să descopere (în limba engleză, beginner mind).

Un exemplu te va ajuta să înțelegi mai bine. Tocmai m-am întors de la o sesiune cu un client, în timpul căreia am trăit un puzzle emoțional pe care îl trăiesc adesea în relațiile cu clienții aflați la începutul programului. „Ai auzit despre lider transformator?”, întreb. „Da, vag, n-aș putea spune ce înseamnă”, răspunde. Îi explic, pe scurt, ce înseamnă și facem împreună legătura între „teoria” explicată de mine și situația concretă din firma lui, la care el a ales să lucrăm; îi ofer câteva exemple de acțiuni concrete pe care le-ar putea întreprinde ca să acționeze ca un lider transformator și, pornind de la ele, construim împreună câteva scenarii de acțiune adecvate situației specifice din firma lui. Pe parcurs, adaug explicații suplimentare legate de mecanismele psiho-sociale care îl determină pe unul dintre oamenii din echipa lui să acționeze așa cum acționează și de acțiuni concrete prin care ar putea el, ca lider transformator, să-l ajute pe respectivul să conștientizeze acele mecanisme și să-și schimbe modurile de acțiune. Conversația noastră „se leagă” bine, pune întrebări, caută răspunsuri, cere explicații suplimentare, le ascultă, construiește pornind de la ele… La final, întreb: „Cu ce pleci astăzi de aici?”. „Nu am reținut răspunsuri concrete”, răspunde, „nu am auzit nimic nou, însă am descoperit unde și cum pot căuta răspunsurile”. Nu a auzit nimic nou, deși la început nu putea spune ce înseamnă leadership transformator, iar pe parcurs nu doar că a aflat, dar a reușit să înțeleagă și cum îl ajută informația respectivă ca să caute răspunsuri la întrebările care îl preocupau! Nu a reținut răspunsuri concrete, deși pe parcurs am produs împreună mai multe scenarii de acțiune foarte concrete și pe care el însuși le-a considerat a fi foarte adecvate situației pentru care căuta soluții! Simt cum, spuntan, mi se ridică sprâncenele și cum mi se deschid mai tare ochii a surpriză. „Am vorbit despre asta și cu … (managerul superior)”, continuă, „și i-am spus că, practic, nu e nimic nou, știam deja tot ce discutăm, doar structura în care punem informațiile e diferită”. Eu simt acum cum mi se strânge stomacul – e neplăcută surpriza. „El (managerul superior) zice că vede schimbări, dar eu nu văd nimic schimbat, sunt tot eu”, adaugă, zâmbind, clientul meu. Eu simt, la propriu, cum mi se urcă tot sângele în cap. Știa deja tot, nu vede nimic nou în conversațiile noastre și nimic care se schimbă în modul lui de a gândi, de a comunica, de a acționa, deși primește feedback direct în legătură cu unele schimbări! La limita între conștient și subconștient, o avalanșă de frânturi de gând, întrebări, judecăți și supoziții năvălesc în mintea mea, ocupând-o total: „ce naiba se întâmplă aici?”, „ce face omul ăsta?”, „de ce nu recunoaște că află foarte multe lucruri noi și că se schimbă?”, „orgoliu?”, „dorință de a epata?”, „e incorect față de mine”, „nu apreciază ce-i ofer”, „îmi face deservicii vorbind astfel despre program”. Simt cum cresc în mine neplăcerea și energia, impulsul de a acționa ca „să-l pun la punct” și să mă apăr. Îmi dau seama, conștientizez că puzzle-ul emoțional care m-a cuprins mă împinge să spun și să fac lucruri care ne vor împiedica să avansăm către scopul pentru care ne aflăm amândoi acolo. În mod obișnuit, în astfel de situații, oamenii fie explodează la propriu și spun ceva de genul „Nu se poate, ești atât de orgolios încât nu vrei să recunoști, nu apreciezi ce îți ofer etc.”, fie își ascund trăirile și se prefac că totul e în regulă, nu s-a întâmplat nimic. Voi reveni la acest exemplu, ca să-ți spun ce am făcut eu. Pentru moment, vreau doar să înțelegi diferența între un om care are doar premise sau rudimente de inteligență emoțională și unul care a antrenat acest prim pas al inteligenței emoționale pe care îl numim Recognition / Conștientizare: în vreme ce primul nici nu observă ce simte, ori, dacă observă, trece repede peste și nu-și dă răgaz să conștientizeze că ce simte e un puzzle emoțional care va avea consecințe importante asupra acțiunii și relațiilor, cel de-al doilea își oferă acest scurt răgaz – care, pe măsură ce te antrenezi, devine foarte scurt (conștientizarea apare foarte rapid).

Recognition / Conștientizarea e opusul ignoranței: „nu știu, nu simt nimic”. Și opusul negării: „nu am nicio emoție”. Și opusul diagnosticului rapid: „sunt nervos/nervoasă, din cauza ta/lui/ei”, „sunt fericit/ă”, „mi-e frică” etc. Și opusul judecării: „e bine că mă simt așa / e rău că mă simt așa”. „Sunt om și nimic din ce e omenesc nu mi-e străin” spune un dicton latin (Homo sum humani nihil a me alienum puto). Ca ființă umană, ai senzații, gânduri și emoții în fiecare secundă, ele fac parte din funcționarea normală a oricărei ființe umane; iar dacă ești ființă umană, nu vreun zeu, înger sau extraterestru, și tu ai senzații, gânduri și emoții în fiecare secundă, inclusiv în acest moment, când citești aceste rânduri. Doar că experiențele de viață și procesele de socializare-educație te-au „programat” mental să observi și să iei în seamă emoțiile doar când ating un nivel înalt de intensitate, iar biologic esti „programat/ă” să observi și să iei în seamă în special emoțiile numite „negative” (tristețe, frică, dezgust, furie), chiar și atunci când sunt mai slabe ca intensitate, pentru că ele sunt direct legate de șansele de a supraviețui fizic și social. Dacă o emoție „pozitivă” nu depășește un prag relativ înalt de intensitate, ești tentat/ă să o ignori, mai ales dacă simultan trăiești și una „negativă”. De pildă, dacă ești părinte și ți-ai dorit copilul, nu ai cum să nu te bucuri atunci când îl auzi râzând sau îl vezi alergând către tine; bucuria e acolo, foarte adevărată, foarte profundă și foarte mare; însă, dacă ești obosit/ă și tocmai ai avut o discuție în contradictoriu cu un vecin, ori cu un coleg de serviciu, nu mai observi bucuria care există, foarte adevprată și foarte profundă, în tine și rămâi blocat/ă în emoțiile „negative”, deși oboseala și persoana cu care te-ai certat sunt mult mai puțin semnificative pentru tine decât copilul tău; ignori, „uiți” bucuria, nu mai ești conștient/ă că e acolo, și primești cu răceală gestul de bucurie al copilului, iar apoi transferi către el cauza stării tale (ești iritat/ă „din cauză” că el a făcut sau n-a făcut una sau alta). Similar, dacă fiul sau fiica ta merge la școală și are o relație emoțională echilibrată sau chiar foarte bună cu o disciplină și cu un profesor, toate emoțiile „pozitive” se vor șterge atunci când primește o notă mică; supărarea, tristețea, dezamăgirea, frica de o eventuală ceartă venită de la tine sau de la altcineva, ori de o eventuală ridiculizare din partea unor colegi îl fac să „uite” și plăcerea pe care o simte când studiază sau exersează la disciplina respectivă, și orice trăire „pozitivă” pe care o simțea la orele profesorului respectiv (curiozitate, provocare, veselie, speranță, motivație, entuziasm etc.); ca să-ți poți ajuta copilul să devină inteligent emoțional, ai nevoie să te antrenezi tu înainte sau măcar în același timp cu el și, după cum poți constata, deși pare simplu, chiar acest prim pas, al conștientizării semnalelor emise de corp și al gândurilor asociate, trebuie antrenat atent, pentru că e crucial. Absența inteligenței emoționale îi face pe oameni să observe emoțiile doar când devin fie foarte puternice și îi expun privirilor și judecăților celorlalți (gândește-te la cineva care se bucură și râde din toată inima, ori plânge într-un spațiu public), fie foarte neplăcute și îi împiedică să reușească în proiectele lor (gândește-te la o situație în care ai simțit rușine sau teamă să nu te faci de râs), așa că nu e de mirare că cei mai mulți consideră că emoțiile sunt ceva rău și preferă să le reprime și să le nege, ori încearcă să le „depășească” foarte repede prin ignorare sau prin refugiere într-o „gândire pozitivă” forțată, artificială, care nu e nimic altceva decât tot o reprimare-negare.

Inteligența emoțională începe atunci când îți dai voie să simți, să trăiești semnalele pe care le emite corpul tău, oricare ar fi ele, nu treci repede peste ele, nu încerci să le „depășești” repede (cum fac cei mai mulți oameni, până în momentul în care corpul le cedează sub presiunea epuizării sau a unei boli). Inteligența emoțională începe atunci când accepți că acele gânduri care însoțesc și explică respectivele semnale corporale indică prezența unor emoții și îți dai voie să le gândești, oricare ar fi ele, nu fugi de ele în negare sau într-o așa-zisă „gândire pozitivă” (cum fac foarte mulți, până în momentul când toate gândurile îngropate „explodează”). C din CINEVA înseamnă și Curaj emoțional: să accepți că ai, ca orice ființă umană, senzații și gânduri care, împreună, generează emoții (care, la rândul lor, alimentează respectivele senzații și gânduri), iar asta nu e un semn de slăbiciune, e doar un semn că funcționezi ca orice ființă umană, adică absolut normal; și să fii gata să trăiești orice senzație, orice gând, orice emoție, pentru că asta înseamnă să trăiești. Sinonimia între a simți și a trăi spune foarte mult și e de foarte mare ajutor în antrenarea inteligenței emoționale: dacă nu-ți dai voie să simți, nu-ți dai voie să trăiești. Iată ce spune Peter Bregman[2], unul dintre consultanții la care apelează lideri din toată lumea: „Curajul emoțional e deschiderea (willingness) la a simți. Și e motorul din spatele oricărei realizări importante. (…) Ăsta e adevărul: nu contează dacă tu vrei să fii emoțional/ă – pur și simplu ești emoțional/ă. E imposibil să nu treci prin sute de emoții într-o zi de lucru obișnuită. (…) În orice moment, ne simțim fericiți, frustrați, furioși, geloși, melancolici, triști, speriați, excitați, plictisiți, inspirați și așa mai departe. Asta înseamnă să fii ființă umană. Când încercăm să ascundem acele emoții, devenim nedemni de încredere, impredictibili. Emoțiile pe care nu dorim să le simțim sunt acelea care ne stau în cale, pentru că se scurg înafară fără să ne dăm seama, adesea într-un mod pasiv-agresiv. (…) Curajul emoțional se clădește atunci când îți asumi riscuri, care te fac să simți lucruri. Când faci asta, mergi foarte încet și trăiești orice simți, iar apoi acționezi în timp ce trăiești acele lucruri. (…) A te simți speriat/ă e în regulă ! E perfect natural”. Acțiunile și inacțiunile la care te împing emoțiile sunt acceptabile sau inacceptabile social (moral și legal), însă emoțiile, oricare ar fi ele, sunt întotdeauna acceptabile, normale ; nu există emoții „morale” și „imorale”, „legale” și „ilegale”, „corecte” și „incorecte”, „pozitive” și „negative”, doar acțiunile la care te pot împinge emoțiile (dacă le ignori, ori te lași în voia lor) au aceste caracteristici; tocmai de aceea ai nevoie să-ți dezvolți inteligența emoțională, ca să alimentezi acțiunile care conduc la consecințele dorite și să nu lași acțiunile care conduc la consecințe nedorite să pornească „pe pilot automat”, sub comanda unei emoții.

Nu ai neapărată nevoie de un limbaj emoțional nuanțat în etapa Recognition / Conștientizare–Curaj; această observație e una dintre noutățile pe care le aduce modelul RULER în comparație cu unele modele mai vechi, care începeau cu denumirea emoțiilor. Ai nevoie, aș spune eu, de un limbaj care să descrie cât mai specific senzațiile corporale: nod în gât, gol în stomac, fluturi în stomac, apăsare în piept, pieptul parcă se lărgește, sprâncenele se ridică, ochii au devenit mai mari sau mai mici, gura schițează un zâmbet sau o grimasă, râzi cu gura până la urechi, fața se luminează sau se întunecă, cerc care se strânge în jurul tâmplelor, furnicături, frisoane, partea X a corpului transpiră,  partea X a corpului tremură etc. Sau măcar de capacitatea de a observa, fără cuvinte, acestea, de a deveni conștient/ă de ele în timp real, exact atunci când se produc, pentru că ele sunt primele semnale ale emoțiilor.

Limbajul obișnuit „mă simt bine / nu mă simt bine”, „îmi place / nu-mi place”, „mă simt fără energie / simt că aș … (acțiune)” e o excelentă poartă de intrare în procesul de antrenare a inteligenței emoționale, sau de activare a inteligenței emoționale ca resursă pentru scopul pe care îl urmărești. Creierul uman, care consumă cea mai mare parte a energiei corpului nostru, pare programat să economisească energie și, implicit, să caute plăcerea și să evite suferința, iar în temeiul acestei constatări, cercetătorii de la Yale ne recomandă patru termeni pentru etapa Recognition / Conștientizare – Curaj, care exprimă respectiva tendință naturală a creierului și care apar foarte frecvent în limbajul obișnuit al fiecăruia dintre noi: plăcut neplăcut și energie lipsă de energie. Și ne propun un „metru al trăirilor” (Mood Meter), cu patru cadrane, care rezultă din intersecția celor două axe, a plăcerii (pe orizontală) și a energiei (pe verticală).

RULER_CINEVA 2

Unele trăiri sunt plăcute și te determină să nu acționezi sau să acționezi economisind energie: calm, liniște, mulțumire, de exemplu; cadranul verde, în imaginea de mai sus. Altele sunt tot plăcute, dar îți dau multă energie și te împing către acțiune energică: fericire, euforie, exaltare, de exemplu; cadranul galben. Unele sunt neplăcute și ne reduc energia (și acțiunile): oboseală, tristețe, deprimare, de exemplu; cadranul albastru. Iar altele sunt neplăcute și ne dau multă energie, ne împing către acțiune: iritare, nervozitate, furie, de exemplu; cadranul roșu.

Întrebările pe care e foarte util să ți le pui în această etapă sunt:

  • Îmi place, ori nu-mi place? Ori pe de o parte îmi place, iar pe de altă parte nu-mi place?
  • Cât de mare sau mică e plăcerea, cât de mare sau mică e neplăcerea?
  • Simt atracție, ori respingere față de acțiunea aceasta, contextul acesta, omul acesta / oamenii aceștia? Cât de mare, cât de mică e atracția sau/și respingerea?
  • Ce simt eu acum îmi dă energie și mă împinge să fac ceva? Ce anume?
  • Ce simt eu acum mă lasă fără energie și mă oprește să fac ceva? Ce anume?
  • Cât de multă / puțină energie simt eu în acest moment?
  • În care dintre cele patru cadrane mă situez eu în acest moment și unde anume în cadran?

O atenție specială merită zonele unde atracția sau respingerea, plăcerea sau neplăcerea și energia se apropie de intersecția axelor (zona „N”): ce simți nu e nici semnificativ plăcut, nici semnificativ neplăcut; nici nu simți că ai energie, dar nici nu te simți chiar fără energie. De obicei, când ne aflăm acolo spunem „nu am emoții”, „nu simt nimic”, iar ignorarea emoțiilor din zona respectivă e fie neproductivă (nu poți folosi emoțiile respective ca resurse, deși le ai la îndemână și nu te costă nimic), fie periculoasă (emoțiile respective se transformă pe nesimțite în altele, cu intensitate mare și energie prea multă sau prea puțină).

« Avem adesea mai mult decât o emoție în același timp. Sunt excitat de noul meu job și sunt anxios în legătură cu capacitatea mea de a face față», scrie Marc Brackett; însă modelul RULER nu valorifică până la capăt această idee în etapele următoare și există, aici, un posibil drum către ameliorarea lui. Eu le propun de mulți ani oamenilor cu care lucrez noțiunea pachet emoțional sau puzzle emoțional: e foarte important să conștientizezi că, în oricare același moment T, ai nu o singură emoție, ci mai multe emoții. De regulă, puzzle-ul emoțional conține simultan o stare emoțională (mood), mai multe emoții, mai multe impresii, mai multe sentimente.  Emoții din diferite cadrane pot apărea simultan, chiar dacă, teoretic, sunt contradictorii. Complexitatea e caracteristica fundamentală a ființei umane și e valabilă și pentru dimensiunea noastră emoțională, iar noțiunea pachet/puzzle emoțional caută să surprindă această complexitate. Credința că simți o singură emoție vine din faptul că, adesea, una dintre emoții are o intensitate mai mare (plăcere/neplăcere mai intensă și energie mai aproape de o extremă, foarte mare sau foarte mică); eu numesc emoție dominantă acest tip de emoție.

Pune-ți, așadar, și aceste întrebări:

  • Unde, în ce cadran și în ce zonă, se situează emoția pe care o simt cel mai puternic?
  • Ce alte trăiri ale mele acoperă ea? Care aspecte și detalii ale acestei situații îmi plac, de care mă simt atras/ă? și care nu-mi plac, pentru care simt respingere?
  • În ce cadrane și în ce zone sunt distribuite piesele din care e alcătuit puzzle-ul emoțiilor mele în acest moment?

După cum ți-am spus deja, „pașii” modelului RULER / CINEVA nu trebuie priviți și urmați mecanic; atunci când îi facem în viața reală, combinăm resurse din „pași” diferiți, pentru că așa funcționează mintea umană. De pildă, în timp ce faci acest prim pas – Recognition în modelul RULER, Conștientizare-Curaj în traducerea pe care o propun eu – limbajul tău emoțional se va activa spontan și vei „sări” la pasul al treilea, Labeling = Numirea. Spui „sunt nervos/nervoasă”, „nu mă simt acceptat/ă”, „nu mă simt înțeles/înțeleasă”, „urăsc asta”, ori „sunt bucuros/bucuroasă”, „sunt mândru/mândră”, „mă simt apreciat/ă”, „îl/o iubesc” etc. Ai nevoie să conștientizezi că acest limbaj emoțional care pornește spontan, „pe pilot automat”, în această etapă te poate induce în eroare. Dacă ești ca majoritatea oamenilor pe care eu i-am cunoscut, spui, de exemplu, „mi-e frică” în situații în care emoțiile pe care le simți sunt, de fapt, mult mai nuanțate; foarte mulți oameni echivalează emoțiile doar cu frica: „Ai emoții?” o/îl întrebi înaintea unui test sau unei urcări pe scenă; iar ea/el îți răspunde „Da”, confundând tot ce simte cu frica și stimulând în acest fel producția de cortizol din creier, care, dacă depășește anumite limite, îi diminuează capacitatea de performanță și ignorând o mulțime de alte emoții (încredere, satisfacție, mândrie, optimism, activare, curiozitate, nerăbdare, entuziasm etc.) pe care le-ar putea folosi ca resurse pentru o performanță mai bună; ori îți răspunde „Nu”, gândindu-se doar la frică și ignorând aceleași alte emoții pe care le-ar putea folosi ca resurse pentru o performanță mai bună. Așadar, mare atenție la primii termeni care descriu emoții pe care îi folosești în conversația ta cu tine sau cu alții: ajută-te de ei ca să conștientizezi mai ușor puzzle-ul emoțional și să te poziționezi corect în cele patru cadrane ale „metrului emoțiilor”, dar păstrează în minte că sunt doar termeni provizorii, care au nevoie de verificare atentă!

În timp ce faci acest prim „pas”, Recognition / Conștientizare–Curaj, poți avea deja nevoie să apelezi la câteva strategii din pasul al cincilea – Regulation în modelul RULER, Valorificare în traducerea pe care o propun eu. De pildă, dacă energia ta e foarte mare (simți iritare, nervozitate, agitație, furie, ori hipermotivare, entuziasm, exaltare), ai foarte mare nevoie de ceea ce autorii modelului RULER numesc un Meta-moment, o pauză și câteva respirații profunde, pentru că energia debordantă te va împinge la acțiune imediată și nu te va lăsa să parcurgi etapele următoare. «Pauza și respirația profundă activează sistemul nervos parasimpatic, care încetinește eliberarea de cortizol, unul dintre hormonii majori ai stresului, și reduce în mod natural temperatura noastră emoțională », scrie Marc Brackett; pauza îți permite, de asemenea, să-ți pui câteva întrebări și să găsești răspunsuri utile. În alte situații, ai nevoie de un meta-moment nu ca să-ți reduci temperatura emoțională, ci ca să o ridici la acel nivel care îți permite să acționezi potrivit scopului și rolului tău în contextul respectiv și ai o contribuție sănătoasă și productivă la interacțiunea socială respectivă: imaginează-ți că te simți total lipsit/ă de energie atunci când managerul tău îți vorbește despre un proiect foarte important la care lucrezi, ori atunci când copilul tău îți relatează, foarte supărat sau foarte bucuros, ceva de la școală sau din grupul lui de prieteni. Instrumentul pe care eu îl recomand de mulți ani, cu rezultate foarte bune, oamenilor  pentru care lucrez este acesta (titlul meta-moment e adăugat după lectura cărții lui Marc Brackett):

Metamoment

Revenind la exemplul meu de mai sus: când am devenit conștient/ă de trăirile mele și de posibilele consecințe nedorite, mi-am spus „Stop! respiră!… ” și am făcut toate cele de mai sus. Repet : pe măsură ce te antrenezi, faci tot mai rapid lucrurile acestea, iar cu timpul ajung să vină de la sine, se transformă într-un nou „pilot automat”. Mi-am oferit astfel un răgaz ca să gândesc care era cel mai sănătos și mai productiv lucru pe care îl puteam face în situația respectivă; îți voi spune ce am făcut, atunci când voi aborda pașii următori.

În sinteză, faci primul „pas” în procesul de antrenare sau de activare a inteligenței emoționale (Recognition în modelul RULER și Conștientizare–Curaj în traducerea pe care o propun eu) atunci când:

  1. observi, devii conștient/ă de semnalele pe care ți le transmite corpul tău; dacă le și descrii cu acuratețe e și mai bine;
  2. observi, devii conștient/ă de gândurile tale, de conversația ta spontană cu tine;
  3. îți dai seama că acele semnale și acele gânduri îți indică prezența unor emoții;
  4. îți dai seama, accepți că emoțiile pe care le simți sunt umane, deci absolut normale și acceptabile ca emoții, oricare ar fi ele;
  5. îți dai seama unde te poziționezi pe axele plăcere ↔ neplăcere și energie ↔ lipsă de energie (în cele patru cadrane), cu ajutorul acestor întrebări:
    1. îmi place, ori nu-mi place? ori pe de o parte îmi place, iar pe de altă parte nu-mi place?
    2. cât de mare sau mică e plăcerea, cât de mare sau mică e neplăcerea?
    3. simt atracție, ori respingere față de acțiunea aceasta, contextul acesta, omul acesta / oamenii aceștia? cât de mare, cât de mică e atracția sau/și respingerea?
    4. ce simt eu acum îmi dă energie și mă împinge să fac ceva? ce anume?
    5. ce simt eu acum mă lasă fără energie și mă oprește să fac ceva? ce anume?
    6. cât de multă / puțină energie simt eu în acest moment?
    7. în care dintre cele patru cadrane mă situez eu în acest moment și unde anume în cadran?
  6. îți dai seama dacă energia ta e prea mare sau prea mică în raport cu proiectele tale și, dacă e cazul, introduci un meta-moment: stop ! respiră ! nu acționa chiar acum ! amână puțin acțiunea! ce „supape” poți folosi chiar acum ca să descarci energie? ce „alimente” poți folosi acum ca să obții energie?
  7. îți dai seama că simți un puzzle emoțional, mai multe emoții, nu una singură, chiar dacă una e dominantă, și că e în beneficiul tău să cauți piesele de puzzle în toate cele patru cadrane; te întrebi:
    1. unde, în ce cadran și în ce zonă, se situează emoția pe care o simt cel mai puternic?
    2. ce alte trăiri acoperă ea? care aspecte și detalii ale acestei situații îmi plac, de care mă simt atras/ă? și care nu-mi plac, pentru care simt respingere?
    3. în ce cadrane și în ce zone sunt distribuite piesele din care e alcătuit puzzle-ul emoțiilor mele în acest moment?
  8. îți dai seama că primii termeni prin care definești emoțiile sunt doar provizorii și ai nevoie să-i verifici și nuanțezi în etapele următoare;
  9. îți dai seama că emoțiile respective, oricare ar fi, sunt informații foarte valoroase despre nevoile tale profunde și resursele tale interioare, informații pe care le poți utiliza în ce vrei să faci în contextul dat, și despre barierele interioare care te împiedică să faci ce vrei să faci; poți găsi în acele emoții prieteni interiori (resurse importante pentru scopurile tale), ori dușmani interiori (le poți lăsa să te împingă la acțiune sau inacțiune nesănătoasă și neproductivă).

Aplică toate cele de mai sus și ca să-ți dai seama ce simte altcineva, de pildă partenerul tău, copilul tău, părintele tău, colegul tău. Caută să-ți dai seama unde se află pe axele plăcere ↔ neplăcere și energie ↔ lipsă de energie; caută să descoperi puzzle-ul lui/ei emoțional, nu te limita la o singură emoție, aceea care se manifestă cel mai vizibil; antrenează-ți curajul emoțional de a accepta orice simte celălalt (și conștientizează-ți propria dorință de a vedea la el/ea doar emoții „pozitive”, ori emoții „negative”); antrenează-ți curajul emoțional de a acționa în direcția proiectelor tale, oricare ar fi emoțiile pe care le observi la el, și nu te lăsa manipulat/ă prin emoțiile lui/ei. Și empatia și manipularea încep cu acest pas: Recognition / Conștientizare–Curaj – da, orice instrument poate fi folosit în scopuri foarte diferite și rămâne întotdeauna la alegerea fiecăruia în ce scop în folosește, în funcție de valorile și principiile sale de viață. Empatia începe cu a-l vedea și a-l auzi pe celălalt. Și continuă cu a-l vedea și a-l auzi ca pe o ființă umană; nu ca pe un înger, sfânt, dumnezeu (adică perfect, fără dreptul de a greși, încărcat cu toate așteptările pe care le avem de la îngeri, sfinți și dumnezei), nu ca pe un diavol (adică plin de intenții rele și păcate, încărcat de toate suspiciunile noastre și neîncrederea noastră). Iar apoi, cu a-l vedea și a-l auzi ca pe o ființă care are dreptul să gândească altfel decât tine, să simtă altfel decât tine, să facă lucrurile altfel decât tine.

Exerciții : fă legătura între ce citești aici și viața ta de fiecare zi !

  1. Conștientizează ce simți chiar acum, aplicând, punct cu punct, toate cele de mai sus.
  2. Gândește-te la o situație recentă în care ai simțit în tine o „temperatură emoțională” foarte mare sau foarte scăzută, plăcută sau neplăcută. Conștientizează puzzle-ul tău emoțional, urmând, punct cu punct, toate cele de mai sus.
  3. Gândește-te la o situație recentă în care ai observat în altcineva o „temperatură emoțională” foarte mare sau foarte scăzută, plăcută sau neplăcută pentru el/ea. Conștientizează puzzle-ul lui/ei emoțional, urmând, punct cu punct, toate cele de mai sus. Și conștientizează puzzle-ul tău emoțional, urmând, punct cu punct, toate cele de mai sus.
  4. Creează-ți un post-it sau un poster cu instrumentul pe care ți l-am oferit mai sus (v. Meta-moment) și lipește-l în locuri unde să-l poți vedea atunci când ai cea mai mare nevoie: pe carnetul pe care îți iei notițe la întâlnirile dificile, la birou în locul de unde vorbești de obicei (față în față sau la telefon) cu oameni cu care îți e greu să rămâi echilibrat/ă emoțional, acasă în locul unde au cel mai des conversațiile dificile.
  5. În următoarele 15 zile, fă câte un exercițiu complet, urmând pașii de mai sus; alege situația cea mai semnificativă pentru tine din ziua aceea; alternează situații din familie cu situații de la serviciu sau de la școală și cu situații din relațiile cu prietenii, vecinii și necunoscuți; alternează observarea propriilor trăiri cu observarea trăirilor altor persoane.

Vino la acest program de dezvoltare integrată
(personală + profesională + pentru viața de familie + pentru participarea la viața socială),
unde vei antrena sistematic ȘI inteligența emoțională, după modelul RULER / CINEVA :

curs dezvoltare personala, profesionala, falimiala si societala

Note

[1] Ca să înțelegi mai bine modelul RULER, îți recomand această carte: Mark Brackett, Permission to Feel: Unlocking the Power of Emotions to Help Our Kids, Ourselves, and Our Society Thrive, 2019 ; și această conferință: Marc Brackett: Permission to Feel – Unlocking the Power of Emotions, https://www.youtube.com/watch?v=Zx2CLUQ4gKc . Iar ca să-ți antrenezi inteligența emoțională urmând acest model, îți recomand această aplicație pentru telefonul mobil: The Mood Meter App –    https://moodmeterapp.com/

[2] Cercetătorii deosebesc între: stare emoțională (mood), o trăire difuză, pentru care de obicei nu putem indica o cauză precisă, ca atunci când spunem, de exemplu, „simt o neliniște, dar nu știu de ce, așa m-am trezit”; emoție (emotion), care poate fi pusă în legătură directă cu o situație concretă, ca atunci când spunem, de pildă „sunt fericit/ă pentru că am reușit să termin la timp și foarte bine treaba asta”, ori „sunt supărat/ă pentru că m-am certat cu X”; impresie (feeling), care se referă la o nevoie profundă satisfăcută sau nesatisfăcută  într-o situație concretă, în care simțim o emoție, ca atunci când spunem, de pildă, în cazul fericirii amintite mai devreme, „mă simt competent/ă, performant/ă, bun/ă la treaba asta, în stare să fac treaba asta foarte bine, încrezătoare în forțele mele, demn/ă de respect, apreciere”, ori, în cazul supărării amintite mai devreme, „mă simt neînțeles/neînțeleasă, nedreptățit/ă, jignit/ă”; sentiment, care se referă la o emoție sau impresie cu durată mare. Limbajul pe care îl folosim în mod obișnuit nu face aceste distincții decât rareori. În limba română, introducem de obicei emoțiile prin „sunt…” (bucuros/bucuroasă, trist/ă, fericit/ă, nefericit/ă etc.) sau „simt….” (plăcere, neplăcere, bucurie, tristețe, atracție, dezgust, entuziasm, furie, fericire, nefericire etc.), în vreme ce impresiile le introducem de obicei prin „am impresia că…” (mă apreciază, nu mă apreciază, mă tratează corect, mă nedreptățește etc.) și „mă simt…” (apreciat/ă, neapreciat/ă, tratat/ă corect, nedreptățit/ă etc.); stările emoționale le introducem fie prin „sunt…” (relaxat/ă, tensionat/ă, odihnit/ă, obosit/ă, cu chef de…, fără chef de… etc.), fie prin „mă simt…” (relaxat/ă, tensionat/ă, odihnit/ă, obosit/ă, cu chef de…, fără chef de… etc.). Diferența între emoții, stările emoționale și sentimente e relativ ușor de „prins”: emoțiile le asociezi cu o situație precisă și, de regulă, trec atunci când situația respectivă a trecut; stările emoționale nu le poți asocia cu o situație anume, sunt difuze și relativ persistente, pot dura de la câteva ore la câteva zile; sentimentele le asociezi cu o persoană, un lucru sau o situație precise și durează ani. Mai greu de sesizat e diferența între toate acestea și impresii; în vreme ce stările emoționale, emoțiile și sentimentele sunt răspunsuri ale organismului tău și, mai larg, ale ființei tale la stimuli interni sau externi, impresiile sunt consecințe ale acestor răspunsuri: pentru că te simți bine (mood) sau pentru că simți bucurie, ai impresia că poți rezolva cu ușurință sarcina X, te simți competent/ă; pentru că te simți obosit/ă, ori simți dezamăgire sau frică, ai impresia că nu ești suficient apreciat/ă când primești un feedback, spui „nu mă simt apreciat/ă”; pentru că îți place X, ai impresia că ce spune e corect, spui „are dreptate”. În literatura adresată unui public mai larg, aceste deosebiri sunt de obicei ignorate și se utilizează doar „emoții” pentru toate trăirile umane.

[3] Îți recomand această carte a lui Peter Bregman: Leading With Emotional Courage: How to Have Hard Conversations, Create Accountability, And Inspire Action On Your Most Important Work, 2018. Fragmentele citate în text sunt extrase dintr-un interviu acordat pentru revista Forbes.

Ma intereseaza opinia ta, scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.