Coachingul ales ca profesie e una dintre cele mai greu de stăpânit

01.28.2022

Majoritatea coachilor sunt de acord cu prima afirmație din imaginea de mai jos.

Majoritatea vor respinge puternic, poate chiar cu o doză de agresivitate, cea de-a doua afirmație, chiar dacă vor fi tentați să le accepte pe următoarele, măcar din amor propriu ori pentru că una dintre ele a fost scrisă de un autor cu prestigiu; mai puțini vor observa că aceasta din urmă e, de fapt, doar o consecință a afirmației pe care sunt tentați să o conteste.

Nu vă cer să fiți acum de acord cu mine, nici nu încerc să vă conving, tot ce vă cer e să țineți minte suficient de mult timp ce scriu eu aici și să verificați peste 5-10-20 de ani dacă am sau nu am dreptate.

.

.

Imaginea care urmează conține, într-o formă foarte condensată, principalele mele argumente.

E îndeobște acceptat că „unealta” principală – dar nu singura! – pe care o folosim în coaching e întrebarea, cu un accent special pe întrebările open-ended (deschise și totodată focalizate pe scopul beneficiarului/clientului) și pe întrebările „puternice”, care reușesc să-l ajute pe beneficiar/client să facă pași semnificativi înainte. Știința de a pune întrebări „puternice”, care implică în mod necesar știința de a asculta, e principala competență a unui coach. Însă de unde vine această știință și din ce e făcută temelia solidă pe care se construiește?

.

.

Într-un alt articol, am explicat diferența între un meseriaș foarte priceput și un profesionist: un meseriaș are skill-uri foarte bune, abilități formate prin cvasi-copierea, reproducerea unui model de acțiune pe care îl învață de la cineva mai experimentat („meșterul” sau mentorul său) și dezvoltate apoi prin practica proprie, iar atunci când e creativ, creativitatea lui e ghidată de principiul „încercare și eroare”, are un control foarte slab asupra rezultatelor și posibilelor erori; un profesionist are skill-uri foarte bune plus o foarte bună cunoaștere a mecanismelor mai greu vizibile sau invizibile din spatele situației respective, iar această cunoaștere îi permite să fie creativ cu un control mult mai bun asupra rezultatelor și posibilelor erori.

Pentru mai multă claritate, voi da un exemplu foarte simplu. Am chemat relativ recent un meseriaș instalator ca să găsească o soluție pentru o problemă de scurgere a apei menajere; omul a venit, a făcut ce știa și a adăugat o „inovație” (creativitate), apoi a făcut „proba” și a plecat mulțumit, apa trecea rapid prin țevi, cu un sunet neobișnuit, dar prea slab pentru a-i semnala lui vreo problemă. La o săptămână, în baie a apărut un miros de mucegai care a crescut de la o zi la alta. L-am contactat, m-a asigurat că nu poate avea nicio legătură cu lucrarea pe care o făcuse și mi-a dat mai multe alte posibile explicații, care conduceau la posibile soluții mai radicale (pereți sparți), pe principiul „încercare și eroare”, „facem și vedem”. A venit altcineva, care nu e instalator, dar are abilități similare și mai știe și ceva „carte”, a observat că „inovația” nu respecta principiul vaselor comunicante, „teoria” aceea „inutilă” pe care ne-au explicat-o profesorii de fizică, a creat o soluție întemeiată pe această „teorie inutilă”, iar mirosul a dispărut a doua zi. Instalatorul de meserie nu e un nepriceput, e același care mi-a făcut suficient de bine toate reparațiile în ultimii 16 ani. Însă aceasta este diferența între cineva care a învățat meserie într-un program de formare bazat pe „practică” și cineva care are, pe lângă abilitățile practice necesare, și suficiente cunoștințe teoretice, suficient de bine înțelese ca să le poată folosi pentru a crea o bună practică.

„Nu există nimic mai util decât o bună teorie” observa un reputat psiholog social, Kurt Lewin. Dacă „teoria” nevalorificată în practică nu folosește la nimic, „practica” din care lipsesc fundamentele teoretice corecte poate duce, mai ales atunci când situațiile sunt diferite de cele experimentate anterior sau mai complexe, la rezultate foarte nedorite. Pentru situații mai simple și care se repetă, un coach-meseriaș poate fi de ajutor; pentru situații mai complexe sau diferite de cele deja văzute, e nevoie de un coach-profesionist, care poate crea soluții noi întemeiate pe o bună cunoaștere a mecanismelor mai puțin vizibile sau invizibile ale fiecărei situații specifice; iar o astfel de cunoaștere este oferită doar de cercetarea științifică (evidence-based) recentă și de foarte bună calitate, studiată cu răbdare și mare atenție la cât de atent a fost controlată validitatea concluziilor, iar apoi la acuratețea și rafinamentul cu care înțelegem și reținem acele concluzii.

Iată un extras dintr-un document care tocmai le-a fost furnizat studenților în programul de formare în coaching organizat de Cambridge University:

„Assignement 2: Raising awareness through coaching

(…)

provide evidence of 5 hours coaching beyond the programme (contributing to a total of 20 hours) in the form of a coaching log which includes a summary of reflection and how academic learning has been integrated into coaching practice.”

Academic learning înseamnă „teorie”, cunoaștere evidence-based, știință.

Aceasta este direcția în care se dezvoltă astăzi coachingul pentru a deveni o adevărată profesie. Programele de formare scurte, care nu includ sistematic suficientă cunoaștere evidence-based, suficient de bine înțeleasă și aprofundată, formează în cel mai bun caz coachi-meseriași, absolut respectabili dacă își fac bine meseria și nu se prezintă drept ce nu sunt. Cine vrea să fie profesionist, are nevoie să învețe și foarte multă carte (cunoștințe rafinate de vocabular și sintaxă, științele învățării, psihologie, sociologie, antropologie, economie), pentru că, atunci când e făcută profesionist, coachingul e una dintre cele mai complexe și mai greu de stăpânit activități.

Am convingerea fermă că avem în coaching mult mai mult decât o activitate marginală, din care doar câteva categorii privilegiate pot obține beneficii. Și în ansamblul vieții societale, și în ansamblul vieții individului din secolul XXI, coachingul poate fi așezat fără dificultăți sub aceeași umbrelă cu educația sau învățarea pe întregul parcurs al vieții (lifelong learning), activități fundamentale pentru funcționarea și evoluțiile societale, precum și pentru șansele în viață ale oricărui individ. Însă mai am o convingere fermă: doar pe măsură ce tot mai mulți coachi vor acționa sistematic în temeiul cunoașterii științifice, evidence-based, studiate cu răbdare și foarte atent (ceea ce înseamnă ani de școală serioasă, continuați cu studiu autonom continuu), coachingul își va dezvălui adevăratul potențial, iar rezultatele pe care le va genera în indivizi, în organizații și în societăți vor depăși cu foarte mult rezultatele pe care le generează astăzi.

Nu vă cer să fiți acum de acord cu mine, nici nu încerc să vă conving, tot ce vă cer e să țineți minte suficient de mult timp ce scriu eu aici și să verificați peste 5-10-20 de ani dacă am sau nu dreptate.

Citește și:

Prin ce e cu adevărat valoros și unic coachingul în secolul XXI?

Te-ai întrebat vreodată prin ce e cu adevărat valoros și unic coachingul? Când, pentru ce și de ce ai apela la un coach în loc să apelezi la un alt profesionist? Ai alege ocupația de coach? De ce?